10 ianuarie 2014

Sunaţi alarma împotriva "Dezvoltării Durabile"



Partea I

SOUND THE ALARM AGAINST SUSTAINABLE DEVELOPMENT
PART 1 of 2

by Tom DeWeese
March 1, 2010
NewsWithViews.com


După mai mult de 15 ani de încercări de a avertiza americanii despre pericolele Dezvoltării Durabile (Sustainable Development), în cele din urmă, mulţi din mişcarea pentru libertate au început să înţeleagă că aceasta este rădăcina celor mai multe dintre problemele pe care le combatem astăzi. Dar este o problemă complicată, vastă, care este greu de înţeles - chiar şi pentru aceia dintre noi care au studiat-o atât de mult. Este esenţial ca toţi americanii iubitori de libertate să înţeleagă adevărata forţă distructivă a răului, care este Dezvoltarea Durabilă.

În acest scop, eu redau aici un interviu recent pe care I-am dat  pe site-ul de ştiri din Internet "The Post & Email." Ştiu că s-au concentrat o mulţime de articole de-ale mele pe această temă în ultima vreme, dar cred că acest interviu este una dintre cele mai  cuprinzătoare explicaţii pe care le-am dat vreodată. Dar este, de asemenea, foarte simplu de înţeles. Vă rugăm să faceţi copii la această ediţie a DeWeese Report şi să le transmiteţi tuturor. --- TAD

Interviu pentru The Post & Email:

P&E: Dezvoltarea Durabilă este un fel de mantră pe care o auzim utilizată frecvent în discuţii privind politicile guvernamentale din întreaga lume. Dar, la fel ca majoritatea americanilor, nu am avut nici o idee privind ceea ce defineşte.

Î: Unde şi când a apărut această frază ?

TAD: Termenul de "dezvoltare durabilă", s-a născut în paginile din "Viitorul nostru comun", raportul oficial al Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1987, autorul fiind Gro Harlem Brundtland, vicepreşedinte al Partidului Socialist Mondial (Internaţionala Socialistă). Pentru prima dată, mediul a fost ataşat la obiectivele constante ale socialismului, de redistribuire a bogăţiei pe plan internaţional. Spune Raportul : "Sărăcia este o cauză majoră şi efect al problemelor de mediu la nivel mondial. Prin urmare, este inutil să încercăm să facem faţă problemelor de mediu, fără o perspectivă mai largă care cuprinde factorii care stau la baza sărăciei în lume şi a inegalităţii internaţionale".


Termenul a intrat în vigoare în întregime în 1992; într-o iniţiativă a Organizaţiei Naţiunilor Unite numită Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 21, sau cum aceasta a devenit cunoscută în întreaga lume, pur şi simplu - Agenda 21. A fost lansată în 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), trâmbiţată ca Summit-ul Pământului. De fapt, Summit-ul Pământului a fost una dintre măsurile solicitate în raportul Brundtland, ca un mijloc de punere în aplicare a Dezvoltării Durabile în întreaga lume.
Mai mult de 178 de naţiuni au adoptat Agenda 21 ca politică oficială. Preşedintele George H.W. Bush a fost semnatarul pentru Statele Unite.

Î: Ce fel de grupuri politice promovează aceasta pe plan internaţional?

TAD: La partea de sus a grămezii este Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Creat în 1973 de către Adunarea Generală a ONU, UNEP este catalizatorul prin care agenda globală de mediu este pusă în aplicare. Practic toate programele internaţionale de mediu şi schimbările politice care au avut loc la nivel global în ultimele trei decenii sunt rezultatul eforturilor UNEP.

Dar UNEP nu operează pe cont propriu. La influenţarea sa şi ajutând la scrierea de politici sunt angrenate mii de organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri).

ONG-urile nu sunt pur şi simplu orice grup privat, cu speranţa de a influenţa politica. ONG-urile, în realitate, sunt acceptate în mod oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Un astfel de statut a fost creat prin Rezoluţia ONU 1296 din 1948, dând oficial ONG-urilor "statut consultativ" la ONU. Asta înseamnă că ei nu pot asista numai pe la reuniuni internaţionale, dar pot participa în mod activ în crearea de politici, de-a dreptul alături de reprezentanţii guvernelor.

Astăzi, aceste ONG-uri au o putere aproape egală cu naţiunile membre, atunci când vine vorba de redactat politicile ONU. De fapt, de cele mai multe ori, politicile ONU sunt, în primul rând, dezbătute şi apoi scrise de către ONG-uri şi prezentate oficialilor guvernamentali naţionali, la întâlniri internaţionale, pentru aprobare şi ratificare. Politicile, uneori, vin sub formă de tratate internaţionale sau pur şi simplu ca linii directoare de politică. Prin intermediul acestui sistem Dezvoltarea Durabilă a devenit politică internaţională.

Cele trei ONG-uri dintre cele mai puternice care influenţează politica UNEP-ului, sunt trei ONG-uri internaţionale. Ele sunt Fondul Mondial pentru Natură (WWF), World Resources Institute (WRI) şi Uniunea Internaţională pentru Conservare şi Natură (IUCN). Aceste trei grupuri au furnizat filozofia, obiectivele şi metodologia agendei internaţionale de mediu printr-o serie de rapoarte oficiale şi studii, cum ar fi: Strategia de Conservare Mondială, publicată în 1980 de către toate cele trei grupuri; Strategia Globala a Biodiversităţii, publicată în 1992; si Evaluarea Globală a Biodiversităţii, publicată în 1996.

Aceste grupuri nu numai că influenţează ordinea de zi a UNEP, de asemenea ele influenţează o gamă întreagă de ONG-uri internaţionale şi naţionale din întreaga lume. Jay Hair, fostul şef al National Wildlife Federation, una dintre cele mai mari organizaţii de mediu ale SUA, a fost odată preşedinte al UICN. Hair mai târziu a promovat până în calitatea de co-preşedinte al Consiliului Preşedinţilor privind Dezvoltarea Durabilă.

UICN, WWR, precum şi WRI scriu documentele necesare pentru punerea în aplicare a agendei de dezvoltare durabilă. Acestea sunt furnizate la WWF, care are o reţea de centre naţionale în întreaga lume. Acestea, la rândul lor, influenţează, dacă nu chiar domină activităţile ONG-urilor la nivel naţional. Este la nivel naţional unde ONG-urile fac agitaţie şi lobby pe lângă guvernele naţionale, ca să pună în aplicare acele politici care sunt avansate de către UNEP. În acest mod, ONU şi ONG-urile sale aduc lumea tot mai aproape de guvernarea globală.

Î: Ce tipuri de grupuri promovează aceasta în SUA?

TAD: În 1995, preşedintele Bill Clinton, în conformitate cu Agenda 21, a creat Consiliul Preşedintelui privind Dezvoltarea Durabilă. Cu fanfară mare, Consiliul a emis un raport complet care conţine toate liniile directoare privind modul în care guvernul nostru va trebui să fie reinventat sub efectul aplicării agendei Dezvoltării Durabile. Aceste linii directoare au fost create pentru a direcţiona politicile pentru fiecare agenţie federală în parte, administraţia publică a statelor şi administraţiile comunităţilor locale.

Mulţi americani se întreabă cum se pot impune politicile internaţionale periculoase, în mod brusc, în guvernările statelor şi administraţiilor locale, totul aparent uniform cu cele din comunităţile din întreaga lume.

Răspunsul - prin ICLEI, o fundaţie privată non-profit, dedicată ajutorării primarului dumneavoastră pentru a pune în aplicare toate promisiunile. Iniţial cunoscută sub numele de Consiliul International pentru Iniţiative Locale de Mediu (ICLEI), azi grupul pur şi simplu se autointitulează "ICLEI - Local Governments for Sustainability."

În 1992, ICLEI a fost unul dintre grupurile instrumentale în crearea Agendei 21. Misiunea grupului este de a presa comunităţile locale să reglementeze mediul - şi are un succes enorm.

În prezent, există 544 de oraşe americane, în care ICLEI este plătită cu dolari din taxele de la consiliile locale pentru a implementa şi a pune în aplicare Dezvoltarea Durabilă. ICLEI este acolo pentru a asigura că primarii ţin promisiunile şi îşi ating obiectivele. Schimbările climatice, desigur, sunt mantra ICLEI.

Mai degrabă decât protejarea mediului înconjurător, programele lor sunt pentru reinventarea unei guvernări cu o agendă politică specifică. ICLEI şi alţii sunt dedicaţi pentru controlul oficialităţilor alese de public la nivel local, ca să pună în aplicare în linişte o tiranie atotcuprinzătoare asupra fiecărei comunităţi din naţiune.

Ca o boală, ICLEI (sau altele de acest fel) este înrădăcinată în cele mai multe oraşe americane, dictând politicile sale funcţionarilor aleşi ai dvs. de pe plan local, controlând politicile şi asigurând că aceştia nu ascultă de protestele dumneavoastră.

În plus faţă de ICLEI, grupuri cum ar fi Sierra Club, Nature Conservancy şi Audubon Society, ONG-uri care au contribuit, de asemenea, la scrierea politicii de dezvoltare durabilă, au nuclee în aproape fiecare oraş. Ei ştiu că Congresul SUA a scris o legislaţie care prevede acordarea de fonduri (grants) pentru oraşele care pun în aplicare politica "Sustainablist". Ei fac agitaţie pentru a face oraşele să accepte subvenţiile. În cazul în care un oraş respinge planul, ulterior ei agită publicul, spunându-i că reprezentanţii aleşi ai acestora au privat oraşul de milioane de dolari din taxele "lor". În cele din urmă, ONG-urile, de obicei, obţin ceea ce vor.

Î: Promovarea "Dezvoltării Durabile" a început, ca parte a unor mişcari tip grassroots, sau a fost promovată la nivel central de către cercurile socialiste sau marxiste?

TAD: Aşa cum s-a menţionat mai sus, acestea nu sunt organizatii grassroots. Ele fac parte dintr-un cartel internaţional al organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) care lucrează împreună, în special prin intermediul ONU spre a scrie politici şi a influenţa acceptarea lor în iniţiativele locale şi naţionale.

Î: Ce ne spun aceste grupuri despre "Dezvoltarea Durabilă" ?

TAD: Aici este o definiţie a comunităţii durabile din Raportul din 1996 al preşedintelui Consiliului privind Dezvoltarea Durabilă: "comunităţile durabile încurajează oamenii să lucreze împreună pentru a crea comunităţi sănătoase în care resursele naturale şi  resursele istorice sunt conservate, locurile de muncă sunt disponibile, risipa este îngrădită, cartierele sunt sigure, educaţia este pe tot parcursul vieţii, transport şi îngrijirea sănătăţii sunt accesibile, şi toţi cetăţenii au oportunităţi de a îmbunătăţi calitatea vieţii lor".

Aici este un citat mai revelator : "Natura are un set integral din diferite valori (culturale, spirituale şi materiale) în care oamenii sunt un singur fir de iarbă al naturii şi toate fiinţele vii sunt considerate egale. Prin urmare, un mod natural este normalitatea şi activităţile umane ar trebui să fie modelate după ritmurile naturii". Din Tratatul Biodiversităţii al ONU prezentat la Summit-ul ONU al Pământului din 1992.

Acest citat stabileşte regulile de bază pentru agenda integrală a Dezvoltării Durabile. Se spune că oamenii nu sunt nimic special - doar un singur fir de iarbă în natura lucrurilor, sau, altfel spus, oamenii sunt pur şi simplu resurse biologice. Politica "Sustainablist" este de a supraveghea orice aspect în care omul reacţionează cu natura, care, desigur, înseamnă literalmente totul. Şi pentru că mediul vine întotdeauna în primul rând, trebuie să existe restricţii mari asupra proprietăţii private, şi control. Acest lucru este necesar, "Sustainablist"-ii spun, pentru că numai oamenii degradează natura. De fapt, Raportul din 1976 de la Conferinţa ONU de Habitat spunea : "Terenul ... nu poate fi tratat ca un activ obişnuit, controlat de către persoane fizice şi sub rezerva presiunilor şi lipsei de eficienţă a pieţei. Deţinerea în proprietate privată a terenului, de asemenea, este un instrument principal  de acumulare şi concentrarea a bogăţiei, prin urmare, contribuie la nedreptatea socială".

Î: Despre ce este vorba de fapt , cu toate acestea?

TAD: Imaginati-vă o Americă, în care un anumit "principiu de guvernământ" este creat pentru a decide buna comportare socială pentru fiecare cetăţean. Acest principiu ar putea fi folosit pentru a lua în considerare reglementările privind tot ceea ce mâncaţi, tipul de casă în care vă este permis să locuiţi, ce metodă de transport utilizaţi pentru a ajunge la locul de muncă, ce fel de muncă este posibil să aveţi, felul în care îndepărtaţi deşeurile, poate chiar de numărul de copii pe care i-aţi putea avea, precum şi calitatea şi cantitatea de educaţia pe care copiiidumneavoastră o pot primi. Dezvoltarea durabilă cuprinde fiecare aspect al vieţii noastre.

Potrivit autorilor acesteia, obiectivul de dezvoltare durabilă este de a integra politicile economice, sociale şi de mediu pentru a obţine un consum redus, echitatea socială, precum şi conservarea şi restaurarea biodiversităţii.

"Sustainablists"-ii insistă ca societatea să fie transformată într-o guvernare cvasi-feudală prin stabilirea Naturii drept principiul central de organizare pentru economia şi societatea noastră. Ca atare, orice decizie a societăţii ar fi mai înainte analizată cu privire la modul în care aceasta ar putea afecta mediul înconjurător. Pentru a realiza acest lucru, politica "Sustainablist" se concentrează pe trei componente: utilizarea terenurilor, educaţia, precum şi controlul şi reducerea populaţiei.

Logo-ul dezvoltării durabile utilizat cel mai frecvent în literatura pe această temă conţine trei cercuri intersectate cu etichetele: Echitate socială; Prosperitatea economică şi Integritate ecologică (cunoscute de obicei ca 3 Es).

Echitatea socială

Echitatea socială a Dezvoltării Durabile se bazează pe o cerere pentru ceva numit "justiţia socială". Trebuie menţionat faptul că prima persoană care a lansat expresia "justiţia socială", a fost Karl Marx. Astăzi, fraza este utilizată în întreaga literatură "Sustainablist". Sistemul  "Sustainablist" se bazează pe principiul că indivizii trebuie să renunţe la dorinţele egoiste pentru nevoile binelui comun, sau al comunităţii. Prin ce diferă acest lucru de comunism?

În lumea "Sustainablist", orice persoană are dreptul la un loc de muncă cu un salariu bun, un drept la asistenţă medicală şi dreptul la locuinţă. Pentru a asigura aceste drepturi, averea trebuie să fie redistribuită. În limbajul "Sustianablists", "proprietatea asupra capitalului este sistematic deconcentrată şi pusă la dispoziţie direct, pentru fiecare persoană".  Asta, spun ei, este Justiţie Socială. Asta înseamnă că nu va mai fi niciun deţinător unic de proprietate sau de afaceri. Toate vor fi controlate de către societate pentru binele comun.

Aceasta este aceeaşi politică care îndeamnă să se elimine frontierele naţiunii noastre, pentru a permite "migraţia" celor din alte naţiuni în Statele Unite, spre a fi părtaşi la bogăţia noastră acumulată în mod individual şi la programele sociale guvernamentale plătite din taxarea contribuabililor. Spun "Sustainablists"-ii : "Justiţia şi eficienţa merg mână în mână". "Frontierele sunt nedrepte", spun ei.

În cadrul sistemului "Sustainablist", proprietatea privată este un rău, care este utilizat, pur şi simplu, pentru a crea bogăţie pentru câţiva. Deci, de asemenea, este şi deţinerea de afaceri. În schimb, "orice lucrător / persoană va fi un proprietar direct de capital". Proprietăţile şi întreprinderile trebuie să fie păstrate pe numele proprietarilor, menţinându-le responsabilităţile pentru taxe şi alte cheltuieli, cu toate acestea controlul se află în mâinile comunităţii (a se citi, a guvernului).

În conformitate cu Dezvoltarea Durabilă, voinţa, nevoile şi dorinţele individului urmează să fie conforme cu punctele de vedere şi dictatele planificatorilor sociali. Harvey Ruvin, vicepreşedinte al Consiliului Internaţional pentru Iniţiative Locale de Mediu (ICLEI) a declarat: "drepturile individuale, vor trebui să treacă dinapoia colectivului", în procesul de punere în aplicare a Dezvoltării Durabile. 

Prosperitatea economică

Politica de Dezvoltare Durabilă în domeniul economic se bazează pe o premisă majoră: faptul că bogăţia lumii a fost făcută în detrimentul celor săraci. Se impune ca, în cazul în care condiţia săracilor trebuie să fie îmbunătăţită, averea trebuie să fie mai întâi prelevată de la cei bogaţi. Prin urmare, politica de dezvoltare durabilă economică nu se bazează pe iniţiativa privată, ci pe parteneriate publice / private.

În trecutul pieţei libere din America, majoritatea întreprinderilor au fost iniţiate de către persoane fizice care au văzut o nevoie pentru un produs sau un serviciu şi aceştia au stabilit că pot să o satisfacă. Unele întreprinderi au prosperat pentru a deveni corporaţii mari, unele au rămas mici - magazine "mom and pop", altele nu au reuşit şi s-au dizolvat. Majoritatea proprietarilor de afaceri au fost fericiţi să fie lăsaţi în pace pentru a avea şansele lor de a desfăşura afacerile pe cont propriu, nu grevaţi de o multitudine de reglementări guvernamentale. În cazul în care nu au reuşit, cei mai mulţi au găsit o modalitate de a încerca din nou. La începutul Republicii americane, implicarea guvernului a fost doar spre a garanta că au oportunitatea de a încerca.

Cu toate acestea, pentru a îşi asigura ele însele un avantaj faţă de concurenţă, unele afaceri - în mod deosebit marile corporaţii - acum găsesc un mare avantaj în tratarea directă cu guvernul, în lobby-ul activ pentru o legislaţie care va inunda companiile mai mici cu reglementări pe care acestea nu pot respecta, eventual nu pot ţine pasul cu ele. Această cârdăşie guvern/mari corporaţii a fost întotdeauna o practică periculoasă, deoarece puterea economică ar trebui să fie un control pozitiv asupra puterii de stat, şi viceversa. În cazul în care cele două ar trebui să devină vreodată combinate, controlul unei astfel de puteri masive nu poate conduce decât la tiranie. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens a fost modelul italian, în prima jumătate a secolului al XX-lea, fascismul lui Mussolini.

Ca urmare, politica de dezvoltare durabilă redefineşte comerţul liber drept comerţ centralizat la nivel mondial "cu trecere liberă" peste (sau eliminarea) graniţelor naţionale. Cu siguranţă nu înseamnă oameni şi societăţi comerciale cu relaţii economice libere. Efectul său real este de a redistribui fabricaţia americană, averea, şi locurile de muncă în afara graniţelor noastre şi pentru a bloca resursele naturale americane. După ce regulamentele au fost puse în aplicare, literalmente distrugând întregi industrii, noi industrii "verzi", create cu subvenţii federale aduc averea descoperită astfel la "parteneri". Aceasta este ceea ce se referă "Sustainablists" că ar fi prosperitatea economică.

 "Parteneriatele" Dezvoltării Durabile includ unele corporaţii atât naţionale cât şi multinaţionale. Acestea la rândul lor sunt în parteneriat cu politicienii care îşi folosesc puterile legislative şi administrative pentru a jefui Trezoreria spre a finanţa şi a aplica acest sistem.

Desigur, cum nouă elită calcă în picioare nevoia de concurenţă, prin puterea guvernului, pierzătorul real este consumatorul, care nu mai contează în deciziile pieţii. Subvenţii guvernamentale sunt acum utilizate de industrie pentru a crea produse ecologice prescrise precum energia eoliană şi solară. Produsele sunt introduse pe piaţă cu risc mic al industriei, lăsând consumatorii cu o selecţie mai limitată din care să aleagă. Adevăratele pieţe libere sunt eliminate în favoarea economiilor controlate, care dictează disponibilitatea şi calitatea produselor.

http://www.newswithviews.com/DeWeese/tom162.htm


Partea a II-a 

SOUND THE ALARM AGAINST SUSTAINABLE DEVELOPMENT
PART 2 of 2
by Tom DeWeese
March 1, 2010
NewsWithViews.com

Integritate ecologică


În conformitate cu Dezvoltarea Durabilă, nu poate exista niciun motiv de preocupare pentru drepturi individuale, dorinţe, sau necesităţi - după cum trebuie să le sacrificăm toate de dragul mediului. Comisia ONU privind Guvernarea Globală a declarat în raportul său din 1998: "Activitatea umană ... combinată cu creşteri fără precedent în numărul de oameni ... afectează sistemul de sprijin al vieţii de pe planetă. Acţiuni trebuie să fie întreprinse acum pentru a controla activităţile umane care produc aceste riscuri". Harvey Ruvin, vicepreşedinte al Consiliului Internaţional pentru Iniţiative Locale de Mediu (ICLEI) a spus,"drepturile individuale vor trebui să treacă dinapoia colectivului".

În conformitate cu Dezvoltarea Durabilă nu poate exista niciun guvern limitat, astfel cum a fost susţinut de către părinţii fondatori (Founding Fathers), pentru că, ni se spune, criza de mediu reală sau percepută este prea mare. Maurice Strong, preşedinte al Summit-ului Pământului al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1992, a spus: "O schimbare este necesară spre un stil de viaţă mai puţin orientat spre modele de consum dăunătoare mediului. Schimbarea va necesita o vastă consolidare a sistemului multilateral, inclusiv a Organizaţiei Naţiunilor Unite. "

Î: Ce părţi ale vieţii noastre sunt considerate - este într-adevăr cuprins totul ?

TAD: Există documente ale Dezvoltării Durabile, orientări şi regulamente de impunere ale principiului de guvernământ:

În sistemul nostru de educaţie publică - de a pregăti copiii noştri să trăiască într-o lume durabilă.

Asupra economiei noastre - pentru a crea parteneriate între afaceri şi guvern, iar afacerile devin un instrument pentru a ajuta la punerea în aplicare a politicilor.

Asupra mediului - care conduce la controale pe proprietatea privată şi pe afaceri.

Pe îngrijirea sănătăţii
- noua campanie împotriva obezităţii duce direct spre controale privind ceea ce mâncăm. Dezbaterea actuală privind sănătatea "raţionalizată" este chiar din manualul Dezvoltării Durabile, după cum consideră oamenii în vârstă şi pe cei bolnavi ca nemaifiind resurse valoroase.


Cu privire la agricultură - politicile de dezvoltare durabilă afectează capacitatea fermierului de a produce mai multe recolte, prin controlul produselor chimice preţioase, a biotehnologiei şi a ingineriei genetice, în numele protecţiei mediului. Pentru a înţelege pe deplin nebunia agriculturii durabile, există în prezent cursuri de agricultură în colegii şi simpozioane Ag pe agricultura durabilă care să promoveze utilizarea de boi ca înlocuitori pentru tractoarele non-durabile. Trebuie să mai adaug ceva?

În mediul nostru social şi cultural
- unde corectitudinea politică controlează practicile de angajare orientate politic, politica de imigrare, multiculturalismul, legile care privesc regimul căsătoriilor, şi chiar şi ceea ce am putea spune. "Adevărul acceptabil global" dictează ştiinţa şi cunoştinţele pe care ne este permis să le urmăm.


Cu privire la mobilitatea noastră
- cu accent pe carpools (adică automobile cu mai mulţi călători, pe lângă şofer) şi transportul public. 4 dolari per galon de benzină este politică pură de dezvoltare durabilă, concepută pentru a interzice forarea pentru mai mult petrol, în scopul de a crea criză de combustibil şi a se ridica preţul, ca să ne scoată din maşinile noastre, spre transportul public.


Şi asupra siguranţei publice
- statul de drept şi sistemul judiciar sunt contestate de noi legi şi reglementări care afectează dreptul la viaţă privată. REAL ID-ul şi crearea unei societăţi a supravegherii totale asigură că suntem în mod corespunzător durabili în viaţa noastră de zi cu zi.


Este important să se înţeleagă că aceste aspecte majore cu care ne confruntăm azi nu sunt doar preocupări accidentale care îşi găsesc drum spre prim-planul dezbaterii politice. Acestea sunt toate interconectate cu politicile Dezvoltării Durabile şi cu restructurarea modului nostru de viaţă.

Pentru a cita un document deosebit al Dezvoltării Durabile, elaborat de Departamentul SUA pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană (HUD): "O nouă economie echilibrată ecologic va conduce la succesul Comunităţii Durabile în cadrul societăţii moderne, a  civilizaţiei industriale atotcuprinzătoare urban-rural... Această piaţă globală este destinată să reformeze sensurile industriei, muncii, jocului, sănătăţii, agriculturii, comunicaţiilor, învăţământului şi multe altele."

Dezvoltarea Durabilă cheamă la schimbarea însăşi a infrastructurii naţiunii, îndepărtarea de proprietatea privată, controlul averii, nimic mai puţin decât planificarea întregii economii - adesea denumită control de sus în jos.

Politica de dezvoltare durabilă este construită pe ceva numit "principiul precauţiei." Asta înseamnă că orice activitate care ar putea ameninţa sănătatea umană sau a mediului ar trebui să fie oprită - chiar dacă nu există stabilită clar relaţia cauză-efect - şi chiar dacă ameninţarea potenţială este în mare parte teoretică.

Î: Este acest concept esenţial pentru preocuparea faţă de mediul înconjurător?


TAD: În realitate, Dezvoltarea Durabilă are foarte puţin de a face cu protecţia mediului. Are mult mai mult de-a face cu redistribuirea bogăţiei. Baza pentru politica "Sustainablist" este încălzirea la nivel global. Scuza este că trebuie să ne reducem din nou "amprenta de carbon". Cu toate acestea, Acordul de la Kyoto, în cazul în care ar fi pe deplin implementat, nu ar fi făcut nimic pentru a reduce emisiile de carbon, pur şi simplu pentru că a permis ca unele dintre cele mai industrializate naţiuni, precum China, India şi Brazilia, să fie scutite. "Cap and Trade" face acelaşi lucru. Cum este mediul ajutat când nu există nici o reducere a poluanţilor, despre care se spune că sunt cauzele crizei? De fapt, Dezvoltarea Durabilă nu are nimic de-a face cu aceasta. În schimb, politicile sale reuşesc în mod special să blocheze pe mai departe resursele americane, cum ar fi lemnul, petrolul şi mineralele, forţându-ne să le importăm din alte ţări. Cum ajută aceasta mediul înconjurător? Din nou, este despre redistribuirea dolarilor americani în alte ţări, reducând puterea şi independenţa noastră. Aceasta ne obligă să se bazăm pe economia globală, ceea ce duce la o mai puternică guvernare globală.

Î: Există o bază raţională pentru "dezvoltare durabilă", mă refer la resursele naturale, care sunt în pericol de a fi distruse sau consumate până la epuizare?


TAD: Cercetările ştiinţifice arată că nu există nicio lipsă de resurse naturale. Statele Unite par să aibă mai mult petrol decât oriunde altundeva în lume. Dar este blocat. Ştiinţa începe să vorbească destul de forţat privind lipsa de dovezi despre încălzirea globală creată de oameni. Pur şi simplu nu există. America are copaci mai mulţi astăzi decât în ultimii 200 de ani, pur şi simplu pentru că nu mai trebuie să rezervăm păşuni întinse pentru cai - din cauza inventării maşinii. Nu există nicio lipsă de terenuri şi nu există nicio criză de suprapopulare. De fapt, toţi oamenii din lume ar putea trăi astăzi într-o zonă de mărimea Texasului, cu o densitate egală cu cea cu care trăiesc în Paris, Franţa.

Motivele pentru sărăcia în continuă creştere şi oribilele condiţiile de viaţă din unele părţi ale lumii, este din cauza guvernării dezastruoase, care refuză să le permită oamenilor posibilitatea de a crea bogăţia lor proprie. Economiştii, cum ar fi Hernando DeSoto susţin idei conform cărora deţinerea proprietăţii private este singura cale de a elimina sărăcia - America exact din acest motiv este atât de bogată şi prosperă. În schimb, aceste ţări fură munca cetăţenilor lor, forţându-i să trăiască în bordeie, murdărind apa şi pârjolind câmpurile în care nimic nu va creşte. Apoi, guvernele apelează la alte naţiuni pentru a le răscumpăra datoriile şi ecologiştii strigă despre explozia de populaţie şi despre distrugerea mediului înconjurător. Răspunsul ONU este de ajutorare, de ajutorare şi ajutorare mai multă - de a lua de la cei care produc - şi a da celor care nu au nimic - forţându-i să-şi trăiască viaţa stând la coadă. ONU şi "umaniştii" se bat pe spate în semn de compasiune - iar săracii continuă să sufere. Mai rău, ecologiştii lucrează pentru a opri dezvoltarea în ţările din Lumea a Treia, declarând că utilizarea tot mai extinsă de energie nu este durabilă. Ei sunt mult mai fericiţi să-i ţină pe cei săraci să locuiască în bordeiele lor, să meargă pe jos cinci mile pe zi, pentru apa lor murdară. Prin intermediul parteneriatelor lor public/privat, multe companii şi instituţii de credit acum refuză să construiască proiecte de dezvoltare în astfel de zone, pretinzând a nu avea un caracter durabil. Ei apoi îşi dau reciproc premii pentru opera lor de mediu.

Î: În ce măsură este promovarea "dezvoltării durabile" doar alarmism ?


TAD: Ca şi partenerul său de infracţiuni, Încălzirea Globală, Dezvoltarea Durabilă nu este nimic altceva decât teamă nejustificată. În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică a încercat să ne facă să acceptăm marxismul. Am refuzat, văzând cât a fost de oribil. Dar, când Cortina de Fier a căzut, multe din aceleaşi politici au fost propuse Lumii înfăşurate într-o pătură verde. Am fost avertizaţi că trebuie să "protejăm mediul înconjurător", sau  poziţia noastră în Univers - Planeta Pământ - va muri, şi noi cu ea. Dintr-odată, Occidentul a început să-şi arunce libertăţile sale pe foc, cum se ardeau pe vremuri pe rug carţile "rele".

Î: Sunt promotorii "dezvoltării durabile" cinici, în vederile lor asupra omenirii, precum şi asupra tehnologiei şi capacităţii omenirii de a face faţă provocărilor şi pentru a le rezolva radical prin ştiinţă, mai degrabă decât prin constrângeri juridice?


TAD:
Ei practic au atitudinea că omul nu este parte din ecologie şi este un pericol pentru Pământ. Doar dacă omul ar putea fi eliminat, spun ei, Pământul şi animalele ar putea avea o şansă. Gândiţi că este prea scandalos? Bolnav ? Îi voi lăsa să vă spună în cuvintele lor:


"Ecosistemele native şi nevoile colective ale speciilor non-umane trebuie să aibă prioritate faţă de nevoile şi dorinţele oamenilor." --- Reed Noss, un dezvoltator al Proiectului Wildlands.

"Nu este singura speranţă pentru planetă ca naţiunile industriale să se prăbuşească? Nu este responsabilitatea noastră de a o spune? "-
-- Maurice Strong, preşedintele Earth Summit-ului din 1992.


"Speciile pe cale de dispariţie sunt dispozitivul de impunere a unui nou domeniu etic care compară proprietatea asupra terenurilor cu deţinerea de sclavi şi implică îndepărtarea acestui concept de proprietate şi încearcă să găsească o înţelegere diferită a peisajului."
--- Bruce Babbitt, fost secretar la Interne


"Vom face harta întregii naţiuni ... vom determina dezvoltarea pentru întreaga ţară, şi vom reglementa totul ...
" --- Thomas Lovejoy, consultant ştiinţific la Departamentul de Interne.


"Respingem ideea de proprietate privată" --- Peter Berle, National Audubon Society

"Printre ecologiştii care-şi pasează de la unul la altul două sau  trei beri, noţiunea este destul de comună că numai dacă unele calamităţi ar putea distruge rasa umană, alte specii, din nou, ar putea avea o şansă." --- Richard Conniff, Audubon Magazine

Î: Deci, într-un cuvânt, ar fi greşit să spun că "Dezvoltarea Durabilă" este doar un cuvânt de cod pentru reorganizarea societăţii pe baza unor principii socialiste şi a unei vederi etatiste a guvernării ?

TAD:
Într-un cuvânt - Nu - nu ar fi greşit să se spună asta. Al Gore, în cartea Earth in the Balance (Pământul în Balanţă/echilibru), a declarat că noi trebuie să trecem printr-o "transformare chinuitoare a societăţii", în scopul de a ne curăţi de revoluţia industrială a secolului XX. Dezvoltarea Durabilă este această transformare chinuitoare. Când este gata, în cazul în care reuşesc, civilizaţia noastră poate fi din nou una a locatarilor din peşteri care să asculte de superstiţii în loc de cunoştinţe.


Î: De ce anume trebuie să ne temem mai mult în legatură cu predicatorii "Dezvoltării Durabile", dacă sunt interesaţi numai în lobby paşnic?


TAD: Nu există niciun lobby "paşnic". "Sustainablist"-ii sunt înrădăcinaţi în comunităţile noastre (ICLEI). Ei controlează Congresul şi legislativul în state, în întreaga naţiune. Dezvoltarea durabilă este principiul de guvernământ în fiecare metropolă, oraş şi ţinut din naţiune. Ei au organizat business-ul în parteneriate în care "going green" este mantra zilei. Ei interzic unele produse cum ar fi becurile incandescente, astfel încât să poată face mai mulţi bani de pe urma "becurilor verzi" periculoase, care conţin mercur. Ei folosesc programe cum ar fi "Wildlands project" pentru a bloca terenurile, distrugând fermele şi industria lemnului, distrugând în cele din urmă oraşe întregi. În acest fel împing oamenii în zonele de habitat uman - oraşe imense. În aceste oraşe ei obligă proprietarii de case să facă "durabile" casele lor, forţându-i să pună acoperişuri noi, ferestre noi, aparate şi instalaţii noi - astfel încât toate acestea să respecte reglementările durabile. În Oakland, California, asemenea reguli durabile noi vor obliga proprietarii de case să cheltuiască  35.000 dolari pe casă, în medie. Politicile Smart Growth (Extinderea Inteligentă) blochează terenuri din afara oraşului, punând o primă pe teren, forţând costurile locuinţelor să explodeze şi forţând controlarea populaţiilor în interiorul zonei desemnate. În curând, dacă se permite avansarea, am putea vedea guvernul impunând controlul cu privire la numărul de copii pe care o familie îl poate avea. Folosiţi-vă imaginaţia cu privire la modul în care va fi realizat. Unii Sustainablisti invocă faptul că Pământul poate susţine doar o populaţie de circa 250 milioane de oameni.

Între timp, în comunităţile rurale, fermierii şi proprietarii de terenuri nu sunt în măsură de a câştiga bani de pe pământul lor, din cauza impozitelor, tratatelor globale de "comerţ liber" cum ar fi NAFTA, şi reglementărilor stricte, care ucid abilitatea lor de a supravieţui. Deci,  semnează lucruri precum acorduri de conservare şi vând drepturile lor de dezvoltare, gândind că aceste lucruri vor salva pământul lor. Ceea ce nu înţeleg este că grupuri precum Nature Conservancy devin bogate şi puternice făcând tranzacţii cu alte grupuri de mediu. Fermierii, gândind că au păstrat terenul pentru a rămâne pentru copiiî lor, descoperă cu oroare că nu mai au ce lăsa. Ei nu mai deţin teren. Şi dacă ei încearcă să-l vândă, ei nu găsesc nici cumpărători, pentru că nimeni nu vrea să cumpere ceva ce nu poate controla.

Î: Care sunt unele dintre cuvintele cod pe care susţinătorii "Dezvoltării Durabile" le folosesc pentru a o face să apară ca o cauză onorabilă ?


TAD:
Construirea de parteneriat, Consensul, Urban Redevelopment (Reconstrucţie Urbană), Dezvoltare Comunitară, Utilizarea terenurilor, Colaborări Avantajoase, Cumpărare de Drepturi de Dezvoltare (IPDR), "Întreţinerea unei economii locale puternic diversificate", Păstraţi un spaţiu deschis, Conservarea patrimoniului nostru, Coridor de patrimoniu, Zonă de Patrimoniu, Conservare Istorică, Creştere Calitativă,  Creştere Inteligentă, Noi dezvoltări inovatoare, Zone libere de taxe, Utilizarea Domeniului, Guverne regionale, Camere de Planificare Regională, Camerele pentru controlul apei, Urban Forest, Organizaţiile non-guvernamentale (ONG), Conservarea facilităţilor, Frma durabilă, Planificare completă, Procesul de vizionare, Administrarea Creşterii, Utilizarea Resurselor, Justiţie socială.


Dacă auziţi liderii dvs. de pe plan local, folosind aceşti termeni, Dezvoltare Durabilă este ceea ce semnifică aceştia.

Î: În ce măsură acest concept de "Dezvoltare Durabilă", a fost deja inclus în legile noastre, de stat şi federale ?


TAD:
În primul rând, Dezvoltarea Durabilă nu este o problemă de partizanat. Aceasta este pusă în aplicare în mod egal de ambii, republicani şi democraţi. Cele mai multe dintre politicile durabile care provin de la nivel federal nu au fost prin intermediul legislaţiei de la Congres. În schimb, au venit prin Ordine Executive ale Administraţiei. În cadrul Administraţiei Clinton, aproape fiecare departament al guvernului s-a implicat spre a impune Dezvoltarea Durabilă prin utilizarea unor programe şi finanţări existente. Fostul Secretar pentru Comerţ Ron Brown a declarat că departamentul său ar putea impune 60% din politicile pe care le doreau la departamentul său, fără nicio nouă legislaţie. În acest fel, Clinton a fost în măsură să pună în aplicare aproape întreagul Tratat de Biodiversitate, chiar dacă nu a fost niciodată ratificat de către Senat.


Între timp, ONU a lucrat direct cu comunităţile locale pentru a recruta primari şi funcţionari locali pentru a crea politici durabile pe cont propriu. Conferinţa Naţională a Primarilor este un promotor major al Dezvoltării Durabile. Desigur, cu ICLEI în peste 500 de oraşe, literalmente fiecare guvernare locală şi de stat este acum implicată în punerea în practică aceste politici.

Î: Există ceva mai mult, ce aţi dori să adăugaţi?


TAD:
Să se înţeleagă, nu este de vină protecţia mediului - este PROCESUL de Dezvoltare Durabilă. Comunităţile s-au ocupat cu problemele locale de 200 de ani. Unele folosesc zonarea, altele nu. Dar, consiliile locale alese la oraş şi comisarii care să-i întâmpine şi să discute problemele cu cetăţenii sunt modul în care această naţiune a fost construită şi a prosperat. Astăzi, în cadrul Dezvoltării Durabile, ONG-uri cum ar fi ICLEI se implică în crearea de camere, corpuri şi consilii regionale ne-alese.


Ele nu răspund în faţa nimănui şi sunt conduse de fanatici cu propria agendă politică, instituind acte cu putere de lege şi reglementări internaţionale. Proprietarii de case locali nu au nimic de spus în proceduri, în cele mai multe cazuri sunt ignoraţi. Uneori, ei sunt literalmente aruncaţi afară din reuniunile Consiliului pentru că vor să discute modul în care un regulament va afecta proprietatea sa sau mijloacele sale de trai. În esenţă, acest proces al unei serii de consilii si board-uri ne-alese de aplicare a politicilor este descrierea perfectă a unui Soviet (Sfat).

Astăzi, cei care ies în stradă la protestele Tea Party se concentrează pe probleme cum ar fi taxele federale şi de îngrijire a sănătăţii. Ei trebuie să înveţe că nu pot restabili niciodată Republica în cazul în care comunitatea lor locală este un mic Soviet. Aceasta este rădăcina luptei noastre împotriva Dezvoltării Durabile.

http://www.newswithviews.com/DeWeese/tom163.htm

Niciun comentariu:


Postări populare