13 iulie 2017

Înseamnă că cineva sforăie în locul lui Dumnezeu


Luceafărul:

Înseamnă că cineva sforăie în locul lui Dumnezeu


(Marin Ifrim)

Vorbim despre roboți ca despre funia din casa spânzuratului, ca și cum ei
Nu ar fi oameni, nu ar avea familie, nu ar avea munci grele și prost remunerate.
Nu ar locui la bloc, nu ar fi pensionari și nu ar avea reumatisme peste tot
Pe unde le curg oasele, la răscruci medicale academice. Sau despre roboții
Rurali, cu sapa agățată de streașina latrinei din colțul gospodăriei, cu apă
De ploaie pe țevi europene. Să tot vorbim, mai ales în parlamente abiotice,
În guverne ambulante, în farmacii cu semafoare tot timpul pe roșu, într-o
Țară în care roboții șefi au carduri la bănci, cu dobânzi cosmice. Și telefoane
Mobile; niște fire roșii: chimia și fizica Domnului, acest tehnocrat unic, care
Nu poate crește ”punctul de pensii” stabilit de lumea lui Darwin, de pe o zi
Pe alta, aici, în țara în care au fost confecționați primii roboți „la negru”:
Proletarii, activiștii, securiștii și oamenii legii în pofida legii oamenilor.
Robotim. Se zice că Dumnezeu nu doarme. Înseamnă că cineva sforăie în
Locul lui Dumnezeu. Cine astupă aceste nări vezuviene, acești muci vulcanici
Împrăștiați peste visurile roboților născuți șurub cu șurub împotriva adevăraților
Roboți, oamenii simpli, robii Celui de Sus? Mucea Spătarul, patriot cu patrie
În dotare, gripat în cablurile de sub umeri și-n inima sa de câine care mușcă
Mâna patriei. Vorbim despre roboți, despre cum își votează aceștia viitorul
Trăgând apa peste potop. Doamne, ăștia nu sunt făcuți în fabrica lui Mendeleev.
Tu ești bun și milostiv. Nu le face niciun rău. Numai i-ai de aici, din lumea
Pe care o căpușează ca și cum dreptul lor la sânge curat ar fi un izvor pentru
A potoli setea unor creaturi aflate tot timpul în perfuzii cu antigel fierbinte.

12 iulie 2017

Mircea Vulcănescu - ultimul cuvânt


Pledoaria finală a lui Mircea Vulcănescu la "procesul" înscenat de noul regim aproape-comunist. Recentul scandal pornit de Institutul Elie Wiesel şi al cărui subiect este memoria lui Mircea Vulcănescu ne reaminteşte anomalia inexistenţei reabilitării sale juridice. Reabilitare formală, desigur. Pentru români Vulcănescu nu poate fi "trădător" ori "complice la crime".


Motto: “Orientat ideologiceşte spre dreapta tradiţionalistă, adică legat de izvoarele de gândire ale trecutului, dar căutând să adâncească sensul prefacerilor lumii de astăzi, a fost silit să ia deseori in publicistică atitudini neconformiste, fapt pentru care a fost socotit când «fascist» de cei de stânga, când «comunist» de cei din dreapta burgheză. In realitate, a căutat să înfăţişeze o orientare spiritualistă, realistă şi ortodoxă, apropiată de înţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, şi o colaborare a tuturor forţelor generaţiei tinere la clădirea unei Românii mari şi puternice.” (Mircea Vulcănescu, Curriculum vitae)


Apararea

Text scris in decembrie 1946 pentru procesul desfasurat in decembrie 1946 – ianuarie 1947 in fata Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a Criminala

Domnule Presedinte si Onorata Curte,

Ascultind rechizitoriul Procurorului General, ca si actul de acuzare, am avut impresia ciudata ca ma aflu in fata unui caz dostoievskian.

Nu, Onorata Curte, in fata acelui judecator de instructie din Crima si pedeapsa, care, prin actiunea lui persuasiva, unita cu mustrarea de cuget care lucreaza dinauntru pe acuzat, ajunge sa-i smulga pina la sfirsit marturisirea crimei savirsite, ci in fata acelui caz straniu din Fratii Karamazov, in care fratele mai mic ia asupra sa, spre ispasire, pacatele fratelui sau.

7 iulie 2017

DIABOLIC


S-a punctat aici tot ce trebuie pentru descrierea momentului actual:

Cei care au pus stăpânire pe România prin lovitura de stat din decembrie 1989 se dovedesc a fi, realmente, diabolici.
Am tot sperat că se vor sătura de atâta furat şi de atâta rău făcut poporului român şi că va veni un moment când ne vor lăsa în pace.
Nici o speranţă.
Nu vor pleca, niciodată, de bună voie şi vor găsi noi şi noi soluţii să ne fure şi să ne facă rău. Singura şansă este să-i alungăm de la conducerea statului nostru.

1. Am spus, din capul locului, că atât programul electoral cu care PSD a câştigat alegerile din decembrie 2016, cât şi programul de guvernare al alianţei PSD-ALDE, nu au fost altceva decât nişte cacialmale cu care Liviu Dragnea şi „consultanţii” săi străini, de fapt, stăpânii săi, au înşelat, încă o dată, electoratul român. Aşa cum s-a întâmplat cu toate programele electorale şi cu toate programele de guvernare cu care FSN, PDSR, PSD, PD, PDL, PNL, ca şi toate celelalte „aripi” desprinse din fosta securitate şi din nomenclatura PCR, au tras pe sfoară poporul român în ultimii 28 de ani.

8 februarie 2017

Atac la globalişti și la trădători: Academia Română

Solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.
Instituţiile de bază ale statului încep oare să se trezească? Bine-ar fi. Ia să vezi acum, atacuri: "au semnat (doar) dinozaurii, comuniştii, turnătorii". Eh, nu toţi - academiciana Blandiana-Arpagic (privilegiată a Epocii de Aur) nu apare pe listă. Şi nici popa Daniel Ciobotea, "patriarh" (cu studii în Vest în Epoca de Aur), sau dinozaurul ilegalist (internaționalist) Mihai Şora. În mod regretabil, apelul nu apare ca document al Academiei Române, ci doar "al unor academicieni", fiind semnat de sub 50% din membrii Academiei (până acum, 82), chiar încă şi mai puţini dacă la membrii activi mai adunăm şi membrii de onoare și membrii corespondenți. Alte nume "lipsă-n listă": Constantin Bălăceanu-Stolnici, Augustin Buzura, Daniel Dăianu, Leon Dănăilă, Mihai I "de România", Mugurel Constantin Isărescu, Ileana Mălăncioiu, Mircea Malița, Nicolae Manolescu, Andrei-Nicolae Pippidi, Dumitru Prunariu, Ioan Robu, Laurențiu Streza, Răzvan Theodorescu - cei mai mulți fiind (vorba lui Paul Everac) "agenți virulenți ai deconstrucției", nedemni de statutul de academician român.

IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ 


Apelul unor academicieni români

Către Poporul Român,
Către instituțiile Statului Român

Având în vedere poziția Academiei Române, de instituție identitară fundamentală, aflată de un secol și jumătate în serviciul Națiunii Române,

semnatarii acestui Apel,

îngrijorați de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate 'corectitudini politice', dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale),

preocupați în mod deosebit de încercările recurente de 'regionalizare' a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone,

ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acțiuni,

ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale,

solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.

Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toți locuitorii acestui pământ,

ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înțelepciune și de patriotism,

7 ianuarie 2017

Mic dicționar de argouri cu iz politic



absolvent. infractor cu o singură condamnare la activ.
academie. cazier bogat.
acoperiș. protector influent.
A.D.I. siglă de la academiciam-doctor-inginer, poreclă dată Elenei Ceaușescu în timpul vieții.
a se aduna ca la urs. a se aduna în număr foarte mare.
afară. în lumea liberă, în Occident.
agaman. membru al Asociației Generale a Acționarilor.
agrar. provenit din mediul rural, necioplit, necivilizat.
a ajunge. a accede la o poziție socială superioară originii, a parveni.
a ajunge de poveste. a deveni cunoscut printr-un fapt negativ.
albăstreală. bani românești.
albi/albișori. bani.
alchimie. activitate politică, economică etc. cu o componentă ocultă.
altar. restaurant, bar.
ambasador. complice la un delict.
antenă. informator, lucrător SRI.
apăsător. procuror.
aplaudac. lingușitor, persoană care aprobă fără discernământ tot ceea ce vine din partea autorităților.
a se apropia concertul. a se ajunge la o înțelegere în privința unei lovituri.
a-l apuca ploaia. a fi surprins de poliție în flagrant.

Postări populare