29 iulie 2015
Aria pistolului
Poezie inedită (nepublicată în volum), scrisă de Ştefan Augustin Doinaş în 1952, la Hălmagiu. Apărută în revista Transilvania (ediţia print, nr.1-2/1992, paginile 86-87).
ARIA PISTOLULUI
Copil al pustei,
prieten al lăcustei
ce pustieşte des aceste locuri,
eu port în mâna dreaptă un pistol
turnat în aur gol
cu şapte focuri.
Şi când mă joc cu alţi copii ai ţării
eu îl ridic spre ceruri şi-ameninţ
cupola zării
cu piloni fierbinţi
de care se izbesc pe sus cocorii.
Şi strig în timpul jocului:
"Opriţi,
copii ai florii,
muguri încropiţi
adoratori ai focului
lumesc !
Fetiţe, nu mai dănţuiţi prin parc!
Cât timp mai salt prin ţarc,
cât timp glumesc,
nu este încă timpul să-l descarc..."
Dar va veni o vreme
când
urcând
27 iulie 2015
Circulă pe net: "După 23 de ani"
E valabil şi după 25 (text din 2013):
E nostim să adormi o națiune și apoi să-i pui imnul “Deșteaptă-te Române”
Trecut versus prezent
Capitolul 1. Asemanari
1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric
1.3. Avem aceeasi centrala atomica
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99%
1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989
1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la ”coada” la banca, la ”coada” sa platim impozitul sau gazul, la ”coada” sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la ”coada” sa depunem cererea de somaj…
1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989
1.16. Avem aceleasi linii de tramvai si troleibuz

26 iulie 2015
Trădare ! Nu s-a vrut un armistiţiu negociat, ci impus !
Flux 24:
DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT: Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944
Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]
Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
14 iulie 2015
Criza economică pe înţelesul tuturor
ZiuaNews:
Un afacerist versat poposeşte într-un sat, unde nu mai fusese niciodată, oferind localinicilor 100 de euro pentru orice măgar de vânzare. Doar o parte dintre săteni şi-au vândut măgării cu 100 de euro.
A doua zi, afaceristul s-a întors în sat, oferindu-le localnicilor 150 de euro pentru vânzarea unui măgar. Versatul afacerist revine a treia zi în sat şi le oferă sătenilor câte 300 de euro pentru vânzarea unui măgar, fapt pentru care restul posesorilor de măgari îşi vând animalele cu această sumă. După o săptămână, văzând că nu mai sunt măgari de vânzare, afaceristul revine în sat şi îi anunţă pe localnici că, peste o săptămână, va veni să mai cumpere măgari, dar cu 500 de euro.
În ziua următoare, afaceristul îşi trimite ajutoarele în sat cu măgarii pe care îi cumpărase anterior pentru a-i vinde cu 400 de euro. Cu gândul la câştigul de săptămâna viitoare, toţi localnicii au cumpărat măgării cu 400 de euro. Însă, majoritatea localnicilor nu aveau cei 400 de euro, şi ca atare ei s-au impreumutat ca să cumpere măgarii cu 400 de euro. Aşa cum era de anticipat, versatul afacerist a dispărut împreună cu ajutoarele sale, şi niciodată nu au mai fost văzuţi în sat.
Rezultatul acestei afaceri: satul s-a umplut de măgari, iar localnicii au rămas înglodaţi în datorii. Ce s-a întâmplat după aceea? Cei care au luat împrumuturi, chiar dacă vindeau măgari, nu puteau plăti datoriile. Ca atare, cămătarii care i-au împrumutat pe localnici s-au plâns primarului spunându-i că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi, şi astfel nu vor mai putea continuă să-i împrumute pe săteni iar toată lumea va fi ruinată. Era de fapt o mare minciună a cămătarilor. În loc să dea localnicilor bani ca să-şi achite datoriile, primarul, folosind bugetul local strâns din taxele localnicilor, a dat banii cămătarilor, ca să nu fie ruinaţi.
Deşi primarul le acoperise o mare parte din banii pierduţi, cămătarii nu au şters datoriile sătenilor, iar aceştia au rămas în continuare înglodaţi în datorii. Astfel, primarul a irosit bugetul local şi primăria s-a înglodat în datorii. Primarul cere ajutor financiar altor primari, dar aceştia l-au refuzat pe motiv că, fiind ruinaţi, nu au cum să returneze banii împrumutaţi. Rezultatul acestei afaceri: marii specialişti, cămătarii, înşelaţi temporar, iar poporul înşelat definitiv. Cu datoriile acoperite, cămătarii continuă să ceară sătenilor bani cu dobânzile aferente.
Datornicilor faliţi le-au fost luaţi măgarii, lăsându-i pe localnici fără "mijloace de producţie". Astfel, majoritatea sătenilor au rămas ruinaţi şi fără măgari pe întreaga viaţă, iar primăria a rămas şi ea ruinată. Rezultatul acestei ruinări? Pentru a soluţiona situaţia, primarul a redus salariile angajaţilor din primărie. Imediat, întreprinzătorii privaţi, văzând că lumea munceşte şi pe mai puţini bani, au redus şi ei salariile angajaţilor. Deci, bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult, iar săracii sărăcesc tot mai mult. Concluzia? Asta-i criza. O mare ţeapă!
Ion Teleanu
1 iulie 2015
11 măsuri pentru modernizarea urgentă a României
ActiveNews:
Având în vedere că mulți dintre formatorii
de opinie din presă sunt nemulțumiți de stadiul actual al societății
românești, pe care o consideră înapoiată, balcanică, retrogradă,
naționalistă, propun adoptarea de urgență a următoarelor măsuri:
1.Eliminarea din limba română a cuvintelor și denumirilor de origine slavă. Cuvântul "Da" să fie înlocuit cu "'Yes". În acest fel în DEX poate apărea cuvântul Yes-man, sinonim cu sintagma "conducător, lider al României".
2.Eliminarea din cărțile de istorie a voievozilor și foștilor conducători români care au construit biserici și mânăstiri. Pare imposibil să mai scrii un manual în aceste condiții? Nu-i nicio problemă pentru profesorul Lucian Boia. Conchita Wurst va fi nou ministru al Educației.
3.Transformarea Bisericii Ortodoxe într-un departament al Statului, iar patriarhul va fi înlocuit de un secretar de stat. Acesta va fi numit la propunerea Departamentului de Stat al SUA, ca să nu mai fie probleme cu rapoartele de țară.
4.Interzicerea botezării copiilor cu numele "Vladimir''. Preoții care vor face asta să fie caterisiți și trimiși în surghiun câte 10 ani la sediul partidului Monicăi Macovei. Acolo vor cânta de trei ori pe zi melodia Y.M.C.A.
5.Interzicerea manifestărilor publice ortodoxe. Bisericile ortodoxe din Moldova și Oltenia vor trece în patrimoniul Bisericii Greco-Catolice, în compensație pentru muniția consumată de generalul Bukow pe când încerca să le distrugă pe cele din Transilvania.
6. Privatizarea către statele german și austriac a companiilor TAROM, CFR, Electrica Muntenia, CEO, etc. Cine se opune deciziei să fie condamnat ca izolaționist, naționalist economic și anti-democrat: oricine știe că statul n-are ce căuta în economie!
7.Ora de religie să fie desființată și înlocuită cu ora de corporație. Copiii să nu mai învețe principii expirate și fundamentaliste precum iertarea, iubirea aproapelui și compasiunea. Prin rotație, clasele V-VIII vor fi obligate să muncească opt ore pe zi la o corporație stabilită de programă. Asta va asigura dezvoltarea lor armonioasă și pregătirea ideală pentru când vor ajunge angajați full-time.
8. Catedrala Mântuirii Neamului să fie demolată și înlocuită cu un stadion. Aici Remus Cernea și Toma Pătrașcu vor preda ora de educație sexuală pentru elevi. Noua arenă se va numi: Stadionul Sexul Neamului. Prezența obligatorie. Fetițele vor primi gratuit un câine pe care să-l îngrijească, iar băieții o tabletă.
9. Vor fi legalizate imediat căsătoriile homosexuale. Gabriel Liiceanu va oferi mirilor câte un gel de duș cu aromă de ghimbir. MRU va oferi un flacon de unguent rectal.
10. Pentru siguranța statului și păstrarea dreptei orientări pro-occidentale, presa va fi suprimată. Adevărul, Hotnews, Antena3 și Gândul vor fuziona, iar noul portal se va numi Citește-sau-ești-plătit-de-ruși News. Redactor-șef: Moise Guran. Președinte onorific: Silviu Brucan.
11. În caz că primele 10 măsuri nu funcționează, România să fie divizată în trei regiuni: regiunea de Nord-Vest cu capitala la Budapesta, Regiunea de nord-Est cu capitala la Moscova și regiunea de Sud cu capitala la Sofia...
În caz că mai sunt dubii, acesta este un pamflet.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Versiunea cântată de taraful lui Ionel Tudorache: Sub un cer cu lună plină o rudăreasă bătrână plânge şi se jeluieşte c...
-
Observatorul cultural : Trista votare a Constitutiei Partidul de guvernamint poate sa fie multumit: planul de participare la ...
-
Un pamflet anti - Adrian Păunescu apărut prin anii '80 şi care circula xeroxat, fiind difuzat şi la Radio Europa Liberă, în lectura...
-
Aceleaşi clişee ca şi acum - "sistemul actual, 'ceauşist', favorizează corupţia". Se avea în vedere viitoarea Constit...
-
1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane ton...
-
Recolta.eu Lazea: Pentru consolidare, avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii de subzistență Mult râvnitul i...
-
Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Pe...
-
Ponta, la Madrid: "Spania este a doua ţară din lume ca număr de români". "Spania este a doua ţară din lume ca număr de...
-
Prioritate de dreapta (2012): Adrian Severin, vicepreşedinte şi director coordonator al Fundaţiei Institutul Social Democrat "Ovi...