Folkul şi Porcul sau Fleica şi Drapelul

Un pamflet anti - Adrian Păunescu apărut prin anii '80 şi care circula xeroxat, fiind difuzat şi la Radio Europa Liberă, în lectura lui Neculai Constantin Munteanu. Unii îl atribuiau - probabil, după stil - lui Eugen Barbu, iar C.V. Tudor îi confirmă paternitatea pamfletului. Care începuse să circule după căderea în dizgraţie a lui Păunescu, adică după "incidentul de la Ploieşti" din 1985, când în urma unei "pene de curent" s-a creat (noaptea) o busculadă pe stadionul unde se desfăşura Cenaclul Flacăra, rezultând cinci morţi şi zeci de răniţi. Cenaclul este interzis în urma incidentului, iar Păunescu trimis "la munca de jos" (într-o redacţie a unei publicaţii culturale).

 
Folkul şi Porcul sau Fleica şi Drapelul

Năpăstiile la poporul român se zice ca sînt de la Dumnezeu. De ele nu poţi să scapi: cutremure, inundaţii, focuri, ciumă, holeră, brîncă, moartea-n vite, cîte şi mai cîte.

Unele dintre ele par mai rele decît războiul, pentru ca cel puţin in cazul acestuia există un orecare ceremonial: ultimatumuri, tratative, trădari, pe cînd în cazul seismelor, te culci treaz şi te scoli mort. Nimeni, în afara şobolanilor de apă şi a şerpilor nu are presentimnetul unor asemenea catastrofe. Cînd venea «aia urîtă», se băteau clopotele şi în porţile muribunzilor se atîrnau nişte cîrpe negre, apăreau butoaie cu oţet – ca să nu te spurci – mai exista şi metoda izolării, a lanţului pus la poartă şi a arnăuţilor care trăgeau cu puşcociul ca nimeni să nu se apropie de locul nesănătos. Cadavrele se ardeau – vaccinuri nu existau – dar te mai salva cîte unul care furase vreun cui de pe crucea lui Hristos şi pe care nu-l atingeau pojarurile şi scabia, nici buba neagră.

Noi, cei de azi, cu toate penicilinile, iată, nu ne putem feri de un flagel devenit coşmar, de balega asta mare de om care-ţi intră în casă cînd ţi-e lumea mai dragă: pe la opt sera, pe la nouă, pe la cinci pe la ora cucuvelelor; ai, n-ai chef de el, îţi pătrunde în dormitor, te persecută, urlă la tine, joacă geamparalele ca starostii de puşcării, beleşte ochii ăia mari ai lui şi te ameninţă : «Nu scapi de mine ! Mă doreşti, nu mă doreşti, eu tot dau năvală !»

La «Ora copiilor» sau la «Să învăţăm semnele de circulaţie», el nu lipseşte. Dacă te afli în vreun loc mai dosit şi ai uitat să îţi iei hîrtie higienică cu tine, n-avea grijă: în Programul de Radio, în Buletinul filatelic sau, şi mai rău, într-o revistă proprie, unde se fotografiază şi se autoslăveşte cu chitaroizii lui, cîntînd din zdrîng în faţa reflectoarelor, tot de el dai. Petreache Lupu din Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc fecioarele şi băieţii se despoaie, uitîndu-şi prezervativele printre scaune, bătrînii se vindecă de trînji instantaneu şi umblă ca milogul din Capernaum.

Mîntuitorul tineretului, strînge toată pleava bacantelor în tribune sub faldurile tricolorului, mai vîră cîte o strîmbă ca să fie, să se găsească, la o adică poet al tăgadei şi apolog în acelaţi timp, duplicitar pînă-n măduvă, vrea să le facă pe toate în văzul lumii. Pe unde scurte, pe unde lungi, pe unde vrei şi pe unde nu vrei; el ne învaţă ce e Patria, ce-i cu România şi cu limba strămoşilor. Se visează Eminescu, dar de sub sutană îi scapă coada dracului.

Fleica şi Drapelul, Folkul şi Porcul ! Iată programul său electoral.

Nu trebuie uitat ca un asemenea instrument de produs stupidităţi trebuie plătit şi bine hrănit, ca să umple buzunarele cu îngrăşăminte; el are nevoie de Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se apleacă; vrea să fie gîdilat la găoz şi, mai ales să fie întîmpinat cu «pun-te masă, scoal-te masă», ca maţul său cere ! Din Paşcani pînă-n Constanţa, de la Satu Mare la Craiova se aude guiţatul unanim al turmelor sacrificate pe altarul muzicii tinere, al cărei lider este ! Plîng hotelierii neplătiţi, plîng şefii de sală rămaşi fără salarii pe cîteva luni, pentru că Bărăictarul, cu banda lui, face pustiu prin magazii, pivinţe şi frigidere. Şi mai ia şi acasă…

După trecerea lui – ce, uraganul Flora, ce cutremurul de la San Francisco ! VineTăticu' ! Iar tăticu' e un fel de Berilă al găinilor, gîştelor şi al altor orătănii. El culege roadele folk-ului: jumătate de vită de colo; o sută de litri de Riesling de la vreo cramă; mai o halcă de mistreţ – dacă nu unul întreg – omul vrea amintiri, şi ele folclorice, de pe la Oradea, sub formă de cojoace; mai o cergă maramureşeană, mai o duzină de blugi, că se poartă. Să nu plece cu mîna goală din judeţ, pentru că a distrat lumea şi i-a ridicat nivelul ideologic ! De la Sibiu pînă la Bucureşti, mai an, a lăsat un damf de brînză împuţită, trimisă la reformă ca să fie vîndută la un magazin special, iar mirosul escrocheriei n-a mai ieşit din Romînia nici pînă acum !

Băiatul iubeşte Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacşiş, ia ! Te recomanda că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică şi fără 20.000 de lei nu scapi ! Ai dres un rinichi şi pe urmă te-ai cărat în occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, eşti protejat, adresaţi-vă cu încredere ipochimenului, discreţie garantată.

O să întrebaţi de ce atîta energie cheltuită, de ce nu are băiatul stare şi umblă? Păi, orice popas al lui – care nu ştie decît cuvintele Patrie, Pîine şi Dreptate – se lasă cu un chefuleţ, cu ceva de dres şi cu vreun «pat cu suflet»; pentru că plăvanul e mare, i se face, încălărează şi lasă, precum cavaleristul !

Îi dai coniac, cere whisky, el la Pocreaca, tot din astea a băut ! Venit în tîrlici şi cu bască găurită în sfîrcul capului la oraş, a dat lovitura, pupînd cu rîtul lui de rîmător toate mîinile întîlnite în cale; a plimbat copii de oameni sus aşezaţi pe bulevarde; cuvîntul RUŞINE i-a repugnat totdeauna. E reputat, zbiară, cere, are !… casă de două milioane, mobilă japoneză, făcută din cancer cu un prieten-complice, trei maşini, bar la subsol cu vinotecă, amante pe dric şi dame în patru labe pe sub birou, de toate…

Lăsat slobod e în stare să vorbească de la Anul Nou pînă la Crăciunul următor. De Înviere, adună copii, ca nu cumva aceştia să ia calea bisericii. El e MIELUL, cu ceata lui de cobzari, de stricători de poezie şi muzică; el îi tîmpeşte, el îi face clenţii bulevardelor şi ai cluburilor disco. Întrebîndu-te dacă a mai citit vreo carte de cînd era obligat să înveţe alfabetul, nu ai să gaseşti un răspuns ! E mereu pe drumuri, alearga, fuge de ceva, de propria-i conştiinţă cu atîtea feţe, doreşte să fie lăsat singur, nu are somn, nu are credinţă, e înfometat să ocupe revistele, orele de literatură şi mai ales să-ţi intre în casă ca să te mai înveţe odată cum se îmbină Drapelul cu Fleica şi Folkul cu Porcul ! Cum deschide gura scoate nişte vînturi sonore care te fac să răsuceşti urgent butonul radioului !

Numai că de la o vreme, nu mai putem respira. Nu-i ajungeau duminicile, ne-a luat sîmbetele şi joile, a tocmit postul naţional şi să te ţii. Pentru că are o obială între dinţi ! O să ne scoale dimineaţa cu pogribaniile lui; o să ne bată la c…, seara, că nu l-am învăţat pe dinafară şi, dacă-i dă cineva voie, o să ne urmărească prin toată ţărişoara asta, reputată prin bunul simţ, prin candoarea locuitorilor săi peste care au trecut turcii, muscalii şi alţii, lăsîndu-le măcar biserica, limba şi costumul, jocurile şi cîntecele, dar nu i-a tîmpit sistematic cum vrea ăsta !

Opriţi-l pînă mai e vreme, pentru că are rîie sub limbă, ne face creierul scrum şi ne cretinizează urmaşii. Puneţi potera pe el, să-l caute în buzunare cine l-a botezat, să vedem din ce noroi de carne s-a născut şi ce hazna are în loc de inimă ? Şi cînd mai aflaţi că iar se arată la televiziune, stingeţi becul, vîrîţi-vă capul sub plapumă, făceţi-vă că nu-l auziţi, că nu-l ştiţi. Ciuma, holera, lepra veneau şi treceau, ăsta nu se mai termină…

Doamne, apără şi fereşte…