Țara, la judecata țăranilor

V-ați pus bărbi noi, ați agățat batiste faine la piept, v-ați lăsat frizuri de artiști. V-ați schimbat, nu vă fie de deochi, chiar părul. De s-ar schimba, o, Doamne, și năravul o dată cu părul! Poate atunci s-ar schimba și țara. Că, vorba baroanei celeia care v-a cam spăriat pe toți: înainte, neamul meu! Chiar ți-au ruginit încheieturile de tot?!

 Un text mai vechi, dar actual (Formula AS, ianuarie 2001).

Ioan Vulcan, 80 de ani
Cojocar din Poiana Sibiului: "Aici e aurul, aici e Pamantul Fagaduintei".

Ce-as putea sa le doresc romanilor mei cu ocazia Noului An? Nu vreau sa supar pe nimeni, lumea care vine nu mai e lumea mea. Dar, stati putin: e lumea copiilor si a nepotilor mei. Datorita lor am dreptul, cred, sa spun cum as dori sa vad lucrurile.
Sa fiu iertat, dar vrajba dintre frati este cea dintai pe care as dori-o indepartata. Dusmania, revarsarea de ura, incrancenarea cu care persistam in greseala - sunt cancerul societatii noastre. De unsprezece ani traim pe doua brazde, intre care cineva a ridicat un gard de sarma ghimpata. Energii uriase se consuma in stropirea fratelui de catre frate cu matraguna indoielii, a rautatii.

Ne sapam unii pe altii de parca n-am avea destui dusmani s-o faca in locul nostru. Doar atat: ei o fac pe bani, noi - pe gratis. Incetati, oameni, cu florile raului aruncate in deradere pe mormintele inaintasilor. Doamne! Cu atata istorie in spate, romanii mei se poarta uneori ca niste vantura-lume, trimitandu-si norocul pe apa Sambetei. Glasurile multora racnesc in desert; pasii lor batatoresc carari care nu duc nicaieri. De aceea, e cazul sa ne inaltam privirea spre bunul Dumnezeu. Numai asa vom putea zari Calea. Poate nu credeti, dar eu sunt convins ca ne asteapta si mari bucurii. Noi, astia de 80 de ani, se cuvine sa imbarbatam tineretul; sa-i aratam ca aici e aurul, aici e smirna si tamaia, aici e Pamantul Fagaduintei. Iubesc tinerii, iubesc speranta, iubesc deschiderea lor spre lumea larga. Ce ne mai trebuie? Doar putina "clinteala" din locul in care parca am intepenit ne nedrept. Si ceva curaj, ca nu ne va fi usor. Parinti si copii laolalta. Amin.


Bolfa Clemente, 92 de ani
Taran din Maieru, Bistrita-Nasaud: "De s-ar schimba si naravul odata cu parul!"
 

Manifestul eurocomunist de la Ventotene

O variantă a "unificării europene" a fost formulată de niște comuniști italieni, Altiero Spinelli și Ernesto Rossi, sub forma Manifestului de la Ventotene (un document redactat prin 1941, pe când cei doi erau în detenție pe insula Ventotene). Un alt concept a fost formulat de Mihail Gorbaciov - Casa Comună Europeană. Numele lui Spinelli s-a dat principalei clădiri a Parlamentului European, și există și Grupul Spinelli, o organizație care militează pentru abolirea statelor naționale europene și crearea Statului Europa (din România face parte Renate Weber, europarlamentar PnL/ALDE).

I. – Criza civilizaţiei moderne

Civilizaţia modernă se bazează pe principiul libertăţii, ce subliniază faptul ca omul nu poate fi subjugat de către nimeni, incat trebuie să reprezinte propriul sau centru de viaţa în mod autonom. Pornind de la acest cod civil s-a ajuns într-un moment succesiv la un imens proces istoric ce acuza majoritatea aspectelor vieţii sociale ce nu respectau acest principiu.

1) S-a afirmat egalitatea drepturilor pentru toate naţiunile în vederea posibilităţii obţinerii propriei independenţe. Fiecare naţiune, cu propriile caracteristici etnice, geografice, lingvistice şi istorice, avea dreptul ca în propriile organizaţii statale, create în mod independent în baza propriilor concepte politice, sa găsească instrumentele necesare pentru a satisface în cea mai buna masura şi în mod independent fata de orice posibil intervent străin, propriile necesitate interne. Ideologia conceptului de independenţa naţională a reprezentat un important factor de dezvoltare; ideologie, ce a permis sa se depăşească acel patriotism local exagerat considerat mai mult ca o solidaritate împotriva opresiunilor străine; a eliminat multe dintre dificultăţile ce obstrucţionau dreptul la circulaţia persoanelor şi a bunurilor; a reuşit sa extindă, în cadrul fiecărui Stat chiar şi la populaţiile situate în zone izolate, utilizarea drepturilor şi a instituţiilor ce aparţin popoarelor civilizate. Dar pe de alta parte, aceasta ideologie cuprindea germenii imperialismului capitalist, pe care generaţia noastră l-a văzut crescînd în mod vertiginos culminînd cu formarea Statelor totalitare şi a dezlanţuirii Războaielor Mondiale.

O naţiune, în zilele noastre, nu mai este văzută ca un produs istoric al convieţuiri cetăţenilor unui stat, aşa cum era considerată în trecut, o convieţuire ce cuprindea o majoră unitate ale consumurilor şi aspiraţiilor găsind astfel în propriul stat cea mai eficientă forma de organizare a vieţii colective înglobata în tabloul societăţii umane în general; dar a devenit o entitate divină, un organism ce trebuie sa se gîndească doar la propria existentă şi dezvoltare, fără a se preocupa de posibilele pagube ce ar putea provoca celorlalte state. Suveranitatea absolută a statelor naţionale a determinat dorinţa fiecăruia dintre acestea de a domina, avînd în vedere faptul ca se simţeau ameninţate de către puterea celorlalte şi considerau ca şi propriul „spaţiu vital” teritorii din ce în ce mai vaste, spaţiu ce le permiteau sa circule liber asigurandu-şi astfel propria existentă, fără a fi nevoiţi sa depindă de nimeni altcineva. Aceasta dorinţa de a domina a putut fi domolită doar prin intermediul hegemoniei celui mai puternic Stat asupra tuturor celorlalte state aservite.

"Avertizare timpurie"

În timp ce propaganda oficială cânta partitura UEistă, existau voci care avertizau asupra pericolului. Imaginile sunt filmate prin 2007-2008.

"Educaţia globală" - noua formă de învăţământ politic

Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeală; alţii o duceau numai într-un muget, cetind până le pierea vederea; la unii le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie; cei mai mulţi umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea, şi numai oftau din greu, ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă. Şi turbare de cap şi frântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu mi s-a mai dat a vedé; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

EDUCAŢIA GLOBALĂ

 - REPERE METODOLOGICE - 

      
    1. CONTEXT

1.1.            GLOBALIZAREA, EDUCAŢIA  ŞI EDUCAŢIA GLOBALĂ
 

Ca rezultat al legăturilor de cooperare şi interdependenţă dintre şări, lumea în care trăim a evoluat într-un singur sistem social. Relaţiile economice mondiale – datorate în mare parte companiilor multinaţionale, relaţiile sociale, mijloacele moderne de comunicare şi transport ce permit un flux rapid al informaţiilor, bunurilor şi chiar al persoanelor, reprezintă atât cauzele, cât şi caracteristicile globalizării ca proces care susţine lumea interdependentă.

Schimbările geo - politice majore din ultimii ani, provocările mediului şi procesul accelerat al conştientizării nevoii de dezvoltare durabilă şi justă au conferit greutate problemei globalizării şi efectelor ei.  Astfel, peste tot în lume, conştiinţa schimbării globale şi necesitatea cooperării internaţionale au determinat semnarea de convenţii şi declaraţii, iniţierea de campanii promovate de organizaţii internaţionale ca ONU, UNESCO, OECD, OSCE şi Consiliul Europei.

Printre cele mai cunoscute documente internaţionale pot fi menţionate:

Everac: "Nu ne mai bibiliţi !"

Ca un amarat de scriitoras m-am apucat si eu acum catava vreme s-o dau cotita, s-o iau cu binisorul cu metafore si mici aluzii politicoase, zicand ca gratie guvernantilor nostri avem plastron la frac dar n-avem spate la camasa, nici indispensabili. Mi s-a parut ca asa e cuviincios si literar, sa ciupesti cu masura, s-o aduci usurel din condei, sa nu superi. Un mic gadilici, un mic stranut si hop!

Autoritatea – desteapta foc! - pricepe aluzia si o apuca pe calea cea buna!

Dar luand continuu de la altii hardaie de invective in cap, Autoritatea e departe de a mai vrea sa priceapa ceva. De-aceea trebuie sa i se mai spuna o data si inca o data, iar apoi sa i se strige, iar apoi sa i se sparga geamul, iar apoi sa i se sparga capul, cat o fi el de destept!

"Lasă-l pe ăsta, deocamdată"

A români sau de ce-a ales I.L. Caragiale să-şi proptească ultimii şapte ani prin Berlin

Românirea dospeşte istoric. Si isteric.

Exilat de băşcălia miştoului şi a şmecheriei în chiar ţara unde ele înseamnă stil, părintele dialogurilor absurde a fost trenul de aterizare al avionului cu care speriam, noi, norii. De unde încă aşteptăm să plouă-apă, ca s-avem d-ale gurii. Nu el este actual. Noi suntem neschimbaţii. Mitică a murit de mult. N-a apucat boarea sovietelor. Îl vedeaţi respirând cu torţionarii ori cu Periclele carpatin împleticit în limba română? Bulă n-a fost decât un biet Hopa-Mitică. În ton cu vremurile. Avea ştiinţa supravieţuirii. Epigonii lui au năpădit locul. Suntem – prea mulţi dintre noi - d-ai lu’ Nimică. Mârlani de toate sudorile se înghesuie la taraba mâinilor întinse, doar-doar. Românirea dospeşte istoric. si isteric. Am trecut, ca gâsca prin baltă, de la trib la norod. Chiar dacă ne lipsea idealul. Aidoma norocoşilor puradei care-şi sorb nasul. Popor n-am ajuns a fi. Dar la ce foloseşte, când toţi ceilalţi cred că da?! Preaiubim adunătura de tip „La Moşi“. Ne ţinem bine de gaşcă.

N-avem cuvânt. Patria nu ne este cetate, ci pubelă. Omul bidimensional care suntem nu are nici cultura întrebării, nici cultul dialogului. El ştie. Regula e „Lasă!“. Tinerii n-au aflat de Capra cu trei iezi. Nu e corectă politic. Ei sunt ca iedul cu trei capre. A rămâne indiferent nu îngroapă vreun baci mioritic, dar nici nu salvează Ane. Ce ridicăm azi oricum cade mâine. Altfel, mâinele ne-ar fi străin. Sacrificiul e bun de predat altora, nu de încercat pe piele proprie. Nevoia de libertate se traduce prin nevoia de securitate. N-avem idei, ci doar ticuri verbale. Se poate rezista cu neruşinea câinilor vagabonzi – mascota RO -, îmbârligaţi în lene şi laşitate. Secundele demnităţii noastre au durat cât cioara-n par. Avem trufia abisală de a crede că nu-i la nimeni ca la noi. Cu apa murdară, n-am aruncat doar copilul, ci şi copaia. Aici s-a revărsat norocul, ca mana, şi l-am vânturat ca pleava. Minciunile celor care ne-au şi ne conduc îmbracă o tandră candoare când ies, ca domnişoarele de pension, în public. Locul excitaţiilor noastre a devenit mall-ul. Mârlanul apocaliptic e astăzi computaţional şi se asmute către orice dâră de bun-gust. Timpul nostru a amuţit şi a amorţit. Grotescul şi ridicolul nu dor. Sărăcia ar fi de tratat, nu de apărat. Ar trebui coborât din spatele mâţei pe care-o călărim, trăgând-o de coadă. Am ridicat compromiterea, de sine şi de celălalt, la rang de artă.

Hămesenia se asortează cu mândria. Fără căinţă. Ne place foartebinele, fără a şti cum e binele. Valorile trebuie, degrabă, stuchite. Trăim în ţara lui pe (din) dos. Fofilatul, păcălitul, fentatul şi mentalitatea de slugă ne vin turnate. Savurăm orgasmul mizeriei, al dispreţului, al ignoranţei. Mahalaua transpiră a cartier-ghenă. Lumea noastră e, mereu, cealaltă. Îndrugăm, pe burta goală, verzi-uscate. Dusul de nas şi reducerea la onomatopee par simpatice. Jucăm tontoroiul pe cel de alături. „A te face că“ e ismeneala besmetică a unora care-şi adoră încurcala. N-avem cheag şi nici caşul nu se face fără. „Ei, aş!“ e alunecarea mirată prin seculi. Învârtitu-n juru-cozii. TARE-le nostru vine de la tară. Avem complexul bănuielii. Sfinţii nu ne clipesc la-njurătură.

Actualitatea nu ne doare. Nici întinsul mâinii. Ne-am condamnat la neisprăvenie. Suntem aburiţi şi abulici. Trăim o Ro-Mânie. O lamentatio in integrum. Valoarea trebuie bagatelizată, nimicul aruncat în ochi. Arătăm ca un Tezeu ale cărui izmene deşirate se fac firul Ariadnei: avem nu soluţii, ci SOLUTIA. Nu contează cât risipim, dacă o facem cu capul plecat. Senin, cu legea pe lege călcând. Iubim codoşenia, şterpelind de unde şi cât să nu se vadă. Îngunoierea grătarelor stârneşte simţurile, nu satură.

Suntem emoţionali ca Zoe şi mitologizăm ca Leonida. Ne-au călcat, mereu, alte şi alte imperii. Ne siluie bunul simţ, respectul, modestia, discreţia, onoarea. Nu mai avem cuvinte, iar fiinţa ne-a căzut ofilită în obosela nefacerii. Cu noi, Dumnezeu pierdea-câştigând pariul Iov. Sisif autohton, Manole are vocaţia verticalităţii. Mitică a murit. Fluturele a redevenit larvă.

P.S.: Ca tot optimistul bine temperat, sper să mai avem unde cădea, s-avem de-nălţare.

http://www.revista22.ro/articol-7373.html

Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării

Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării (I)

Ion Varlam - Pseudoromânia. Conspirarea deconspirarii Interviuri acordate lui Liviu Vălenas, Editura VOG, Bucuresti, colectia Controverse - Citate dintr-o carte publicata in 2002

PREFAŢA AUTORULUI
 
Am purtat conversaţiile din această carte cu gândul că schimbul de păreri asupra unei serii de subiecte care-i preocupă pe compatrioţii noştri i-ar putea ajuta pe cei care au trăit izolaţi în închisoarea care a fost România şi în starea de orbire produsă de teroarea ideologică, să înţeleagă mai bine ceea ce s-a petrecut cu ei în ultima jumătate de veac şi să-şi explice cauzele stării în care se mai află încă, şi ei, şi Ţara. Vederi ale unor români care-şi pot privi istoria, ţara şi compatrioţii din perspectiva pe care le-o oferă dubla cunoaştere a totalitarismului marxist şi a orizonturilor senine ale Occidentului, dialogurile noastre sunt destinate celor care vor să se emancipeze de stereotipurile doctrinale şi au ambiţia să facă analize întemeiate pe o judecată independentă. Am urmărit să le oferim repere clarificatoare pentru semnificaţia faptelor şi să le uşurăm articularea ideilor - fără de care cercetarea realităţii nu duce la stabilirea adevărului.

Numai examinarea stării reale, a " adevărului gol-goluţ" - oricât de şocant le-ar părea acesta - îi poate face pe români să-şi dea seama de ce ţara lor a ratat tranziţia de la totalitarism spre democraţie şi care sunt cauzele neschimbării şi a bătutului cu pasul pe loc ce caracterizează situaţia României faţă de a Cehiei, a Poloniei, a Slovaciei şi a Ungariei. Dintre aceste cauze, prima ca însemnătate şi în ordinea în care se articulează ele logic este faptul că nu s-a abordat, şi nici astăzi nu se abordează, în termeni clari şi la nivelul esenţei, problematica tranziţiei: ce a fost sistemul abolit în Decembrie 1989 şi cum se merge de la el spre cel la care aspiră unanimitatea românilor.

Everac: "Borşul de peşte"

Secretul borsului de peste nu mai e de mult un secret: se baga intai chilca, pestele mic, obletii si albitura, se da un clocot, apoi ei, intrucat si-au facut datoria, se svarla si se baga in zeama pestele mare.
   Ma bate gandul ca si unele fapte politice, chiar revolutii, se savarsesc dupa aceleasi retete.
   Se arunca intai in foc chilca, omuletii mai neinsemnati, tineretul nazdravan, masele de manevre, guralivii, vesnic nemultumitii, pusii pe zurba si pe schimbare. O buna parte din ei se lichideaza, manu militari. O alta parte se trece mai apoi pe linie moarta, se inactiveaza de la sine.
   Apoi intra in arena, mai exact in ciorba, pestii mari, carnosi, de durata, care dau borsului oarecare consistenta. Dar si din acestia pot fi unii aruncati peste bord cand vin rechinii si speciile foarte adaptate la acaparare, dintosii, necrutatorii. Insa cum in lume totul trece, alti necrutatori ii devora pe cei dintai in cadrul borsului politic.
   Comunismul a venit la noi cu mardeiasi, golani si capete mult infierbantate care aveau misiunea sa bage groaza in sedentari si gospodarosi. Dubele acelea de noapte, arestarile, perchezitiile, bataile, disparitiile si-au facut repede efectul. Acea ciocanire perpetua de catre micii zelatori, unii complet de alta natie, au bagat mare spaima in romani, mai ales cand veneau subit si fara un criteriu foarte cert. Vrei sa ingrozesti lumea, scoate criteriile de persecutie.
   Cand ai un criteriu rational omul face pe dracu’ sa-l evite, sa nu poata fi invinovatit. Daca totusi infrunta criteriul, stie ca o ia pe cocoasa. Dar cand urgia cade fara criteriu, atunci e panica! Stalin cunostea bine treaba asta. Se spune ca in Spania razboiului civil, dar si in Rusia revolutionara, el ar fi pedepsit cu moartea pe unii din proprii sai zelatori nu numai pentru a le impiedica ascensiunea, dar si pentru a-i zapaci si inspaimanta pe toti. Pentru a le lua criteriile. Si la noi au picat in faza aceea comunista, se pare, destui gura-casca echivoci. Groaza era bine administrata.
   In faza a doua a ciorbei, cand treaba se mai asezase, chilca primara a fost zvantata si zelatorii infierbantati, au inceput sa fie trasi la raspundere, ba chiar pedepsiti. Mai intai, ca la gladiatori, Stalin a aratat cu degetul in jos, indreptatindu-l (nu se stie de ce) pe Gheorghiu Dej sa lichideze contul partidei Ana Pauker si sa o acuze de deviere, adica de excese, sa reclame “legalitate”. Mai apoi, cand regimul s-a incotopenit si mai tare, Nicolae Ceausescu a dat de pamant cu Draghici si cu o parte din Aparatul de la Interne, pentru excese, ba a smotocit si memoria lui Gheorghiu Dej ca unul care a abuzat. Dar cand a fost sa-l acuze si pe Ceausescu insusi ca a abuzat (dupa ce, prin diverse devieri, se descotorosise de unii) s-a facut o noua ciorba, cu o noua chilca si o noua albitura, intrand in ea peste marunt, tineret zgomotos si “eroic”, pus pe zurba, plus scandalagii de prima etapa, iar la Timisoara vagabonzi spargatori de vitrine. S-a tras in chilca si in oamenii muncii cei mai agitati, care au dat spuma ciorbei. Apoi s-a ales acolo un comitet de intelepti care sa dreaga zeama si sa dea un gust, o directie, cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache si ceilalti. S-au bagat curand alti intelepti de la Bucuresti, de talie mai marisoara, zvarliti si ei in oala de nu prea se stie cine, care i-au oparit si scos la margine pe cei de la Timisoara, ne mai lasandu-le multe zile politice. Apoi a inceput bataia pestelui la Bucuresti, cand a venit un crapcean mare si solzos, un somn grasuliu cu ochi cascati si vreo doua, trei stiuci, iar peste ei altii, adusi din mari straine, cu cozile batand. De chilca si de albitura ca si de primii protagonisti, nu mai stie nimeni, caci s-au dat de-o parte.
   Ciorba ar trebui sa fie buna, dar nu prea are gust. Pe alocuri e chiar gretoasa. Coltosii sunt la post, rechinii balacesc in voie. Un peste-sarpe de speta marina conduce jocul, dand la fiertura un iz de ciusca si de boia. Cei mai multi servesc sorbind cu lingurita de pe margini. Altii inghit in sec. Albitura revolutionara a fost scoasa cu prostovolul si data de-o parte. Acum ar urma, dupa sora noastra Franta, pentru ca meniul sa fie complet, ciulamaua Directoratului, apoi Consulatul si in urma Imperiul, care pana la urma degenereaza si asteapta o noua plevusca bine indrumata pentru o noua revolutie.
   “Lingura si strachina, mamaliga e gata!”

Manipulare, dezinformare si persuasiune. Antimanipulare, antidezinformare si antipersuasiune.

Sondajele de opinie – dezinformare totala

Manipulare, dezinformare si persuasiune în cadrul campaniilor electorale. Modul în care sunt făcute sondajele de opinie şi cum influenţează ele alegerile electorale.

Propaganda politică – persuasiunea politica

Manipulare, dezinformare si persuasiune în cadrul campaniilor electorale. Manipulare şi dezinformare prin propagandă politică. Metode de manipulare folosite pentru a determina  opţiunile de vot ale alegătorilor: SEDUCEREA, HIPNOZA SUBTILĂ, CONFUZIA, ŞANTAJUL SUBTIL şi IZOLAREA.

Publicitatea în mediu politic

Manipulare, dezinformare si persuasiune în cadrul campaniilor electorale. Manipulare, dezinformare şi persuasiune în mediul politic. Manipularea oamenii prin simpla prezenţă a politicienilor la tv prin: Apararea de atacuri, Postura, Coatele, Mersul, Gura, Zâmbetul, Vocea, Atacul, Insultele, Atacul, Interviul, Discursul, Evitarea cuvântului, Preluarea Cuvântului, Întreruperea şi Păstrarea cuvântului.

Reeducarea – manipularea folosind mesaje contradictorii

Manipulare, dezinformare si persuasiune prin propagandă electorală. Schimbarea comportamentului oamenilor prin manipulare. Reeducarea alegătorilor în stil KGB. Manipulare şi dezinformare prin mesaje contradictorii: Negarea faptelor, Inversarea faptelor, Amestecarea între adevăr şi fals, Modificarea motivului, Modificarea circumstanţelor, Estomparea, Camuflajul, Interpretarea, Generalizarea, Ilustrarea, Părţile inegale şi Părţile egale.

Dreapta şi Stânga

Manipulare, dezinformare si persuasiune folosind termeni fără fundament real. Forţarea oamenilor de a judeca după două concepte iluzorii.

Sclavul cu biciul în mână

Manipulare, dezinformare si persuasiune în cadrul guvernamental. Guvernarea prin oameni marioneta. Guvernare prin dezorientarea totală a populaţiei prin:  Discreditarea a tot ceea ce merge bine, Crearea de conflicte false, Implicarea conducătorilor în activităţi ilegale sau/şi imorale, Subminarea reputaţiei , Răspândirea discordiei între cetăţeni, Ridiculizarea tradiţiei, Depravarea totală, şi Exterminarea proprietarilor de terenuri. Manipulare, dezinformare şi persuasiune pentru a obţine o anumită opinie din partea publiculu, pentru a îndeplini o anumită acţiune. Convingerea publicului cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui anumit partid, a unui anumit candidat.

Crearea psihozei

Manipulare, dezinformare si persuasiune pentru a se ajunge la o dezorientare totală. Psihoza.

Cântărirea realităţii

Antimanipulare, antidezinformare si antipersuasiune. Metode de protecţie împotriva manipulării, dezinformării şi persuasiunii prin: neâncrederea în informator, în mijlocul de comunicare şi chiar în modul nostru de a gândi.

Psihologia socială în viaţa de zi cu zi

Manipulare, dezinformare si persuasiune în viaţa de zi cu zi. Oricine poate fi manipulat, folosindu-se: Senzatia de socializare, Ordinul rugăminte, Efectul de îngheţ, Capcana ascunsă, Amorsarea deciziei, Piciorul în uşă, Atingerea, Uşa în nas, Idealul, Suspendarea şedinţei, Manipularea comportamentului, Cuvinte cheie, Distorsiunea temporală, Principiul reciprocităţii sau Metoda şarmantului.

Accesoriile manipulării

Manipulare, dezinformare si persuasiune în viaţa de zi cu zi. Accesoriile manipulării, dezinformării şi persuasiunii. Accesoriile manipulării  sunt: Accesoriile verbale, Accesoriile auditive, Obiectivitatea aparentă, Imaginea, Animaţia, Reportajul, Războiul informaţiilor.

Limba de Lemn şi Limba de Bumbac

Manipulare, dezinformare si persuasiune politică (şi nu numai) prin limbaj.

Ştirea

Generația “Mașini-Unelte” sau de ce n-a explodat mămăliga în ultimii 23 de ani

Ii vedem peste tot. La cozi pentru tot felul de nimicuri, in autobuze, la supermarket-uri, prin piete (homo marketus). Sunt zombie batrani, cu mainile alungite de la caratul intens si indelungat al plaselor de rafie, cu priviri fixe, suspicioase, foarte stenici, paranoizi, cu creierul mustind de kominternism, uitati de Dumnezeu intr-o lume cu care nu mai rezoneaza si pe care nu o mai inteleg. Singura lor ratiune de a exista tine de satisfacerea nevoii primare de a ingurgita, de a ingloba, de a manca. Vorbim aici, cu exceptiile notabile, bineinteles, de generatia 35+, si, cu precadere, de cei de peste 40 de ani. Asta ca sa nu mai vorbim de relicvele de peste 60, unde stahanovismul este mult mai bine incrustat pe fetele lor (inca o data, nu vorbim de oamenii cu adevarat remarcabili, de o inalta calitate umana, care si-au pastrat, in mod remercabil, integritatea in acele perioade tulburi – din pacate, o minoritate!). Vorbim despre aceia care pe vremea Revolutiei erau bravi utecisti, in curs de modelare, de spalare pe creier, sau cei care erau deja spalati, incadrati in campul muncii socialiste glorioase. (Exceptiile notabile au fost cei cativa rataciti din Piata Universitatii din 1989 si 1990).

Pentru ca trebuie reamintit faptul ca abia pe la 14-15 ani, cand deveneai UTC-ist, incepea spalarea adevarata pe creier. Pana la acesta varsta te jucai doar de-a soimul patriei si de-a pionierul, lucruri care chiar aveau farmecul lor. Erai doar putin perpelit, pregatit pentru lovitura de gratie care avea sa urmeze. Din pacate, daca apucai sa treci prin cei patru ani de liceu si erai suficient de permeabil la invatatura comunista, erai iremediabil pierdut. Procesul de “reeducare” este ireversibil.

ARMAGHEDONUL OLIGARHILOR

  

  EDITIE SPECIALA  

ARMAGHEDONUL  OLIGARHILOR

· Oligarhia controleaza Statul! · Cartelul mogulilor de presa · Interesele rusesti in Romania · Santajul energetic impotriva Europei · Miza bazelor americane de pe teritoriul romanesc · De ce vor sa-l dea jos  

Proiectul lichidarii lui Traian Basescu si razboiul total pentru Romania  

“Luati mana de pe controlul politic al tarii!”  

Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat vreme de aproape doua decenii. Traian Basescu a intrat intr-un conflict ireconciliabil cu membrii acestei grupari “care se bate cu institutiile statului democratic in incercarea de a-si mentine dominatia pe care a avut-o timp de 15 ani”, “oameni care controleaza discretionar viata economica si viata politica”. In acest mesaj public Traian Basescu, definea practic criza structurala a Romaniei. Totodata, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu, precum si membrii Guvernului din 1990, implicati in dosarul „Mineriada ‘90“, sunt la un pas de trimiterea in judecata in urma administrarii unor noi probe. Alaturi de acestia, toti magnatii Romaniei ale caror dosare au fost reevaluate dupa urcarea la putere a lui Traian Basescu risca pierderea averilor si ani buni dupa gratii. In actualul razboi al puterii din Romania, lui Ion Iliescu si lui Petre Roman li se imputa fapte care le pot atrage condamnarea pe viata. Fostul sef al tarii pe vremea celebrei descinderi a minerilor din ‘90, Ion Iliescu, este acuzat de comiterea a 13 infractiuni grave, printre care genocid, subminarea puterii de stat si a economiei nationale, riscand inchisoarea pe viata. Pentru aceleasi fapte, Ceausescu a fost executat. Iliescu, Roman, Magureanu si toti ceilalti au un motiv in plus sa incerce debarcarea lui Basescu, acum cand instrumentarea dosarelor evenimentelor din decembrie 1989 si ale mineriadei din 1990 se apropie de finalizare.  

Replica Oligarhiei  

Testamentul lui Petru cel Mare

Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.

Textul Testamentului *)

In numele Prea Sfintei si Nedespartitei Treimi, Noi Petru I, catre toti urmasii nostrii mostenitorii Tronului, Guvernantilor si natiei rusesti.

Marele Dumnezeu, de la care avem existenta si Coroana noastra, luminandu-ne, imi arata mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stapani in viitorime toata Europa. Eu pun temei acestei idei, ca natiunile Europei au ajuns cele mai multe intr-o stare de vechime aproape de a lor cadere. 

Strategia Postolache şi Declaraţia de la Snagov

"Strategia Postolache" se referea la măsurile pe care urma să le ia România în vederea aderării la Uniunea Europeană. Tudorel Postolache este un politruc (întâmplător, academician), pus de Iliescu să facă o comisie care să formuleze strategia pentru aderarea la UE (neocomuniştii gorbaciovişti se convertiseră deja la globalism).

"Declaraţia de la Snagov" (din 1995) este semnată de partidele parlamentare, care se angajează oficial să susţină "proiectul european" şi să acţioneze pentru atingerea acestui scop urmând linia "Strategiei Postolache".

Declaraţia de la Snagov    

Întruniţi astăzi, 21 iunie 1995, la Snagov, semnatarii prezentei Declaraţii constată că "Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană" elaborată de Comisia special constituită în acest scop, din reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Guvernului, ai cercurilor academice, ai societăţii civile exprimă orientarea fermă a României de a-şi axa dezvoltarea pe promovarea atributelor unei societăţi democratice - statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, crearea unei economii de piaţă eficiente şi durabile, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi politicile Uniunii Europene.

Obiectivul strategic naţional al aderării României la Uniunea Europeană constituie un punct nodal al solidarităţilor şi convergenţelor forţelor politice şi sociale ale ţării, reprezentând o şansă istorică de a promova idealurile şi interesele fundamentale ale poporului român, identitatea şi tradiţiile sale, într-o largă deschidere internaţională, posibilitatea ca prin eforturi proprii, susţinute de o amplă cooperare, să poată fi atenuate şi elimi nate în timp decalajele faţă de ţările avansate, să se realizeze modernizarea României, în pas cu exigenţele tranziţiei la societatea informatică şi crearea, pe această bază, a condiţiilor pentru ridicarea nivelului de trai şi a calităţii vieţii tuturor cetăţenilor României.

Semnatarii susţin concluzia Comisiei conform căreia, prin eforturi perseverente, există premise ca la orizontul anului 2000, alături de alte ţări asociate, România să dispună de capacitatea de a îndeplini condiţiile esenţiale de aderare.

Semnatarii Declaraţiei apreciază spiritul în care a avut loc elaborarea strategiei şi a lucrărilor de fundamentare a acesteia, confruntarea pe deplin liberă de opinii, confruntarea de opinii în sens constructiv, în slujba interesului naţional, a destinului României în lumea contemporană. într-un climat de dezbateri constructive, de înaltă rigoare ştiinţifică, ceea ce a permis ca prin dialog să fie cultivată convingerea că renaşterea României, redresarea ei generală se decid acum.

Acest spirit se cere a fi promovat în continuare, în vederea instaurării unui climat de realism politic, de solidaritate activă, care să orienteze confruntarea de opinii în sens constructiv, în slujba interesului naţional, a destinului României în lumea contemporană.

http://www.cdep.ro/pdfs/snagov95.pdf

Brâncuşi

Brâncuşi, la prima întoarcere în România (plecase în Franţa în 1904): "Când am plecat, v-am lăsat săraci şi proşti. Acum, când m-am întors, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti..."

"Timp de 20 de ani am trăit la Paris, cu 20 de centime pe zi. Nu m-am plâns nimănui, n-am făcut nimănui nicio reclamaţie. Puteam avea bani, dacă m-aş fi îndeletnicit cu altceva. Dar am vrut să fac sculptură; şi tot pentru că am vrut eu, am ajuns la Paris. Mon jeu est a moi."

"Eu nu sunt un clown de music-hall, nu-mi trebuie reclamă. Am așteptat 40 de ani ca să fac ceva. Deviza mea a fost: totul sau nimic. Cine ne obligă să facem artă ? Ne putem alege alt meșteșug, dacă tindem spre tranzacții. Putem cumpăra și vinde brânză, de pildă, pește sau zarzavaturi, cu cobilița strămoșească."

"Înainte vreme, noi, artiștii, n-aveam drepturi egale cu cetățenii liberi. Eram un fel de slugi de lux. Revoluția franceză ne-a eliberat și pe noi. Ne-a pus alături de negustori. Și negustorii ne-au subjugat. Dintr-o robie, am căzut în alta și mai neagră. Seniorii feudali, cel puțin, ne dădeau livrele și fireturi de lachei galonați... Cu ăștia, cu burghezii, am ajuns cerșetori în haine negre."

"Când nu mai suntem copii, suntem deja morți."

"Lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce e greu e să ne punem în situția de a le face."

"Să creezi ca un Dumnezeu, să porunceşti ca un rege și să muncești ca un sclav."

"Ce-i trebuie țării ăsteia ? Votul universal, și să-i dea de pămînt pe ciocoi !"

- Leon Popescu în viitorul guvern ? Un Popesco dans le cabinet ? Mais ou va ce pauvre pays ?

  Vreo doi-trei domni mai tineri (adică între patruzeci și cincizeci de ani) rîseră. El se întoarse către ei și-i fulgeră cu privirea.

- Dacă dați drumul Popeștilor vă vor îneca ! În loc să-i zdrobim cînd se mai putea, am cedat, am căzut la compromisuri ! Și mîine-poimîine o să ne punem singuri juvățul de gît, și o să-l dăm în mîna Popeștilor: poftim, trageți !

- Bine, frățioare, dar aista îi un orator care nu se mai află ! Îi diștept, îi fin, îi plin de buche, îi bun, mă, omule, înțălege, nu fi copchil ! îi spuse Petre Carp.

- Dragă Petrache, nu e boier ! E mîrlan, și o să vă mănînce capul ! exclamă Cozianu. Dumitale, că ești mai tînăr decît mine; nu mie, care-s bătrîn; pe dumneata o să te îngroape! Nu băgați Popescul în guvern !

.....

  Îl siliră împrejurările însă să se gîndească. Leon Popescu nu putea fi oprit. "Leonaș Gură-de-Aur", îi spuneau mahalagiii alegători la colegiul al treilea. "Avem nevoie de sînge proaspăt în vinele noastre bătrîne", spunea principele Ghica. "E veacul lor, nu ne mai putem salva decît folosindu-i", spunea Alexandru Lahovary. Iar Leon Popescu, fin, elegant, cu mustățile subțiri și blonde, zîmbea dulce, cald, cordial, adunării pe care o vrăjea cu gesturile largi, rotunde, ale mîinilor sale albe.

- Ne trebuie o concepțiune nouă a conservatismului, domnilor; un conservatism modern, care să cîștige inimile tuturor ! Trebuie să facem ca în Englitera, unde civilizațiunea a progresat într-atîta, încît slugile mănîncă cu stăpînii lor la masă !

  Moșneagul veșnic furios sări în picioare de la locul său și lătră răstit, ca un buldog:

- Eu cînd am fost în Anglia n-am văzut slugi la masă unde am fost poftit ! Stăteau în picioare și turnau vin în pahare ! Unde-ai fost dumneata invitat ?

.....

  În aceeași vreme Bonifaciu Cozianu dădea ultimele sale lupte politice. Era certat cu aproape toți liderii partidului conservator, care nu-i suportau aroganța, batjocura dură și nemiloasă, ciudățeniile aproape de nebun. Atunci îl văzură vorbind în fața unei adunări de alegători, cum nu s-ar fi așteptat niciodată cine-l cunoștea: ca un democrat, ca un dușman al boierimii. Strîns în redingota neagră și vesta neagră, ridica pumnul la al cărui deget mic strălucea inelul cu stemă și striga:

- De o mie de ori îmi place mai mult căciula țurcănească a țăranului de jos de pe Zlatiște, decît cărarea la ceafă a lui Marghiloman și rufele lui spălate la Londra ! Ce-i trebuie țării ăsteia ? Votul universal, și să-i dea de pămînt pe ciocoi !

  Gazetarii priveau și-și șopteau: "A înnebunit... A intrat în anul morții !"

  Dar Leon Popescu, la clubul partidului conservator, îl înțelese:

- Domnilor, Bonifaciu Cozianu a vrut luna de pe cer, zise el zîmbind cu blîndețea sa obișnuită. A vrut luna de pe cer, dar luna a rămas sus. Și acuma urlă la ea.

  Rîsete veninoase izbucniră la această glumă: întîia oară cînd cineva își bătea joc de Bonifaciu Cozianu și nu el de ceilalți. La formarea cabinetului, nici Marghiloman, nici Nicu Filipescu nu se gîndiră să-i ofere un portofoliu. Fusese ministru în toate guvernele conservatoare din ultimii aproape douăzeci de ani. De acum înainte, nu avea să mai fie. Știa toată lumea. Știa și el. Era un om sfîrșit.

*   *   * 

Fragment din trilogia "Cronica de familie" de Petru Dumitriu (1956). De pe vremea votului censitar. Bonifaciu Cozianu (avocat, moșier, deputat, ministru, locotenent în rezervă), unul dintre principalele personaje (fictive). Era membru al partidului conservator, trecut de la liberali.

 

Petru Dumitriu (2002, interviu): "Eu propun federalizarea României"

- Domnule Petru Dumitriu, am auzit o teză a dv. privind "federalizarea" României (teză care v-a atras şi o anume răceală din partea unei importante redacţii literare bucureştene). În ce constă această idee?
- E simplu. Eu propun să se facă un parlament la Iaşi, unul la Cluj, unul la Craiova, unul la Timişoara şi unul (al Munteniei) la Bucureşti sau Tîrgovişte, plus cel naţional la Bucureşti. Ăsta e sistemul american, sistemul elveţian, sistemul german. Şi eu văd că America e ţara conducătoare a omenirii azi!
- Adică să facem "landuri"...?
- Sau cantoane, ca-n Elveţia. Dar de ce "landuri"? "Ţări": Ţara Ardealului, Ţara Moldovei...
- Riscante opinii.
- De ce riscante? Ce, o să se rupă-n bucăţi? Ce, sînt tîmpiţi?

http://epa.oszk.hu/00200/00278/00021/c000434.html

Recapitulare: regionalizarea

Regionalizarea între spaimă, compromis şi necesitate

Cadran Politic, 27 aprilie 2005

În 1990 discuţiile despre necesitatea regionalizării României îi puneau pe reprezentanţii societăţii civile, care propuneau această temă spre dezbatere, în postura de a fi aproape lapidaţi. Conservatorii îşi etalau conştiinţa de paradă şi creau meseria de a fi român, datornic de a veghea cu crucea sub pernă şi toporul sub pat. Acum, regionalizarea a devenit o temă de salon, mai ales că numeroasele ONG-uri apărute în decursul anilor sunt puternic finanţate pentru a iniţia şi găzdui asemenea dezbateri. Cele opt regiuni administrative înfiinţate în urmă cu şase ani se dovedesc total ineficiente, rolul lor fiind mai degrabă de burete al fondurilor europene.

Potrivit oficialilor europeni, această formulă, de opt regiuni, va trebui să rămână, chiar şi ineficientă, deoarece România a încheiat Capitolul 21 de politici regionale şi “nu se pot schimba regulile în timpul jocului”.

Reprezentanţii societăţii civile consideră că, dacă tema regionalizării nu ar fi pornit din Transilvania, acum harta ţării ar fi arătat altfel, dar teama obsedantă de a pierde Ardealul a adus o opoziţie fermă faţă de acest subiect.

Începând de la preşedintele Emil Constantinescu (considerat totuşi primul şef de stat democrat) până la Ion Iliescu şi Adrian Năstase, toţi şefii partidelor politice au condamnat aceste iniţiative, iar promotorii ideilor regionaliste au fost catalogaţi drept nişte trădători şi rătăciţi, în ciuda faptului că nimeni nu dorea ruperea ţării. Este necesară înfiinţarea unor structuri mai elastice, nicidecum introducerea vizelor pentru Bucureşti, Iaşi sau Constanţa.

Subiectul regionalizării României a cunoscut câteva momente importante, unul continuând o idee născută la Budapesta între 1988-1989 de un grup de intelectuali români şi maghiari. În acea perioadă grupul format din dizidenţi ca Dinu Zamfirescu, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea) Mihnea Berindei s-a întâlnit cu intelectuali unguri şi au redactat Declaraţia de la Budapesta, ducument care conţinea şi tema reconcilierii româno-maghiare, fapt care l-a înfuriat la culme pe Nicolae Ceauşescu.

Peste zece ani, autorii, cărora li s-au adăugat şi alţi intelectuali, aveau să revină cu un alt document, Declaraţia de la Cluj, ceea ce l-a înfuriat pe preşedintele de atunci, Emil Constantinescu.

Trebuie menţionat însă că teza despre regionalizare se regăseşte în opinia tuturor formaţiunilor politice, cu excepţia PRM, prin vocea unor lideri ai acestora.

Chiar în 1990 Dan Amedeo Lăzărescu publica în ziarul “Liberalul” un articol în care spunea că federalismul este unicul drum pe care România trebuie să meargă. De asemenea, PUNR a fost constituit iniţial ca un partid regional numindu-se PUNRT (Partidul Unităţii Naţionale al Românilor din Transilvania), iar profesorul universitar de la Cluj Adrian Moţiu a fost numit de Ion Iliescu guvernator al Transilvaniei pentru o scurtă perioadă de timp.

"Un cadru nou de participare responsabilă"

Pamflet. Repunerea pe tapet a regionalizării imediat după alegerile din 9 decembrie mă provoacă la o întoarcere în timp, adică la desființarea regiunilor de către Ceaușescu, în 1968. Europropaganda spune că actuala organizare administrativ-teritorială a României (cu județe) ar fi "ineficientă", "ceaușistă". Bun, și atunci ne întoarcem la regiunile lui Dej și Groza ?! La Planul Valev ?!

[...] O fericită coincidență a făcut ca tocmai acum, cînd a avut loc Conferința pe țară a președinților consiliilor populare, să se împlinească două decenii de la adoptarea legii privind reorganizarea administrativ-teritorială a țării. Această lege, pornită din inițiativa tovarășului Nicolae Ceaușescu, a marcat un moment istoric în devenirea socialistă a patriei, asigurînd, în anii care au urmat, ridicarea tuturor localităților patriei la un înalt nivel de civilizație și de progres, crearea condițiilor de manifestare a deplinei egalități în drepturi și îndatoriri a tuturor cetățenilor României, fără deosebire de naționalitate.

  Îndeplinindu-și mandatul care le-a fost încredințat, participanții la Conferință și-au făcut o datorie de onoare din a evidenția, în intervențiile lor, rolul determinant pe care secretarul general al partidului, președintele republicii, l-a avut în toate transformările revoluționare care au avut loc în țara noastră, în special după cel de-al IX-lea Congres al partidului, cursul nou imprimat tuturor sectoarelor de activitate în perioada de timp pe care poporul o numește cu stimă, emoție și recunoștință "Epoca Nicolae Ceaușescu".

  În telegrama participanților la Conferința pe țară a președinților consiliilor populare, adresată conducătorului partidului și statului, la încheierea marelui forum din 3 și 4 martie, se spune printre altele: "Tot ceea ce am realizat, numai și numai prin muncă liberă, unită și demnă a tuturor cetățenilor patriei, toate mărețele împliniri ale celor peste două decenii pun în mod strălucit în valoare superioritatea democrației muncitorești-revoluționare, care dispune astăzi, prin grija dumneavoastră permanentă, de un cadru nou de participare responsabilă la conducerea societății, la elaborarea și înfăptuirea întregii politici a partidului și statului nostru. În această concepție, care aplică în mod creator principiile socialismului științific la necesitățile reale și direcțiile logice de dezvoltare ale societății românești contemporane, se înscriu și măsurile luate pentru lărgirea rolului și atribuțiilor consiliilor populare, prin îmbinarea în mod armonios a funcției lor de organe locale ale puterii și administrației de stat cu atributele esențiale ale unor reprezentative forumuri democratice, permițînd întărirea și amplificarea conlucrării neîntrerupte, directe, cu cetățenii, cu făuritorii de bunuri materiale și spirituale".

  În angajamentele asumate de către participanții la Conferință, un rol primordial a fost acordat perfecționării stilului și metodelor de muncă ale consiliilor populare, dezvoltării și adîncirii democrației muncitorești, asigurarea participării maselor largi de cetățeni la la întreaga viață economico-socială a localităților și județelor. Dezbaterile aprofundate care au avut loc, cuprinzătorul schimb de experiență efectuat atît în plenul conferinței cît și pe secțiuni au permis delegaților și invitaților să facă un mare număr de propuneri privind organizarea superioară a activității consiliilor populare, creșterea contribuției lor la soluționarea problemelor din industrie și agricultură, din sistematizare, din domeniile edilitar-gospodărești și social-culturale.

  Însușindu-și pe deplin aprecierile critice formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu, participanții la conferință au arătat, cu prilejul dezbaterilor ca și în telegrama adresată secretarului general al partidului, că într-adevăr, rezultatele obținute puteau fi și mai bune dacă în activitatea consiliilor populare nu s-ar fi manifestat o serie de lipsuri serioase, fenomene de formalism, delăsare și rutină, o slabă operativitate în finalizarea propunerilor și inițiativelor cetățenești, tendința de a tolera și chiar justifica lipsurile și nerealizările. Trăgînd toate învățămintele din neîmplinirile semnalate, participanții la conferință s-au angajat solemn, în fața conducătorului partidului și statului, de a acționa în așa fel încît asemenea stări de lucruri să nu se mai manifeste în viitor, de a folosi mai eficient pîrghiile democrației muncitorești-revoluționare pentru rezolvarea sarcinilor ce le stau în față. Acestea toate cu scopul de a spori mereu zestrea materială și spirituală a poporului român, de a înălța patria pe noi trepte de civilizație și progres.

"Democrația muncitorească-revoluționară", revista Autoturism, nr. 3/1988, pag. 3

"Reorganizare pe baze științifice" (Scaunele, de Eugen Ionescu)

Geo Bogza – “Mutarea fălcilor la naţiuni”

„Din vremea cavernelor, cand daca aveau ceva de impartit se luau la tranta dreapta, oamenii s-au civilizat si au ajuns sa nu se mai bata decat foarte rar de la egal la egal, practica timpului nostru fiind ca un ins sa stea smirna, iar altul sa-i care palme peste obraji si pumni perpendiculari pe maxilare. Aceasta operatie care, cu un termen militar, se cheama „mutarea falcilor“ e introdusa pe scara larga in cele mai felurite medii unde s-a stabilit o ierarhie. Viata nu ne-a iertat si am vazut in repetate randuri cum un om, de multe ori nici mai puternic, nici mai inteligent si nici mai frumos, bate pe un altul, iar victima nu poate riposta in nici un fel, ci sta cu mainile in jos si inghite. [...]

Pana acum, popoarele, daca aveau ceva intre ele, se luau la o tranta mai mult sau mai putin dreapta. Au fost state puternice care au cotropit tari mici, dar acestea s-au aparat si ele cum au putut, lovind unde au nimerit. Niciodata pana azi natiunea agresoare n-a pretins natiunii atacate sa stea in fata ei in pozitie de drepti.

Cursul evenimentelor din ultimii ani tinde sa stabileasca in Europa un fel de ierarhie de pe urma careia vom avea state-comisari, care isi vor lua sarcina sa aplice corectii popoarelor inferioare, fara ca acestea sa poata macar cracni. Cu alte cuvinte, istoria a ajuns in faza mutarii falcilor la natiuni.”

din Geo Bogza – “Mutarea falcilor la natiuni” (1933)

Petre Ţuţea: Manifestul Revoluţiei Naţionale

  

Manifestul Revoluţiei Naţionale

de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) - Prefaţă

Rostul nostru

Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare eftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând dela particulari numai diferenţa de preţ, iar dela stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct - prin personal superior străin şi slugi indigene - imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de-un prim ajutor ca s'o ia din loc (instalări, inventar, aparat) - odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare - cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), campania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară), războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă - o mie de ani - nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

P.N.L. - Mirajul puterii Cinci personaje în căutarea unui autor

Un text din 1990, scris de Aurelian Pavelescu în revista "Europa" nr.8/1990, editată de PnL. Este altă revistă decât cea editată de Ilie Neacşu (în aceeaşi perioadă, şi care avea acelaşi nume). Pavelescu era în 1990 membru în PnL şi omul lui Radu Câmpeanu.

P.N.L. - Mirajul puterii

Cinci personaje în căutarea unui autor

Cei cinci foşti secretari executivi ai P.N.L. sînt toţi deosebiţi de înalţi : Dinu Patriciu, Gelu Netea şi Radu Cojocaru depăşesc 1,90 m, Călin Tăriceanu şi Andrei Chiliman avînd 1,85 m. Nu este vorba de o coincidenţă. Ei s-au constituit după o îndelungă selecţie. Impresionînd prin talie şi mimică, prin tehnici îndelung studiate la şcoala occidentală privind persuasiunea (vai, cît de puţini intelectuali români mai poartă în afară de ei cravate de import !), cei cinci au şi intrat rapid în rolul liberalilor. Chiar nişte liberali decadenţi ! Dacă decadentismul lor nu ar fi eşuat într-o vulgară luptă pentru putere ! [...]

Dinu Patriciu este profesor la facultatea de Arhitectură. Are voce de bariton, astfel încît îşi convinge partenerul mai mult prin fraza amplă, aproape interminabilă şi usor cîntată. El va trage concluziile înainte ca celălalt să spună vreun cuvânt şi în caz de eşec evident mutul a greşit. Capul mic, disproporţionat faţă de corpul deosebit de înalt şi de suplu, îi conferă o alură serpentieră, alură ce motivează majoritatea acţiunilor sale : se insinuează oriunde, invăluie, se face nevăzut, suge laptele mamiferelor dar şi muşcă deosebit de veninos.

A călătorit mereu în străinătate pînă în decembrie trecut şi se pare că probleme deosebite l-au reţinut pînă acum în ţară. Asta şi in condiţiile în care nu a mai avut timp să-şi cîştige modesta sumă de 100.000 lei lunar pe meditaţii, cum o făcea în vremuri mai rele. Puţini ştiu că totuşi activitatea asiduă la P.N.L. nu l-a epuizat atît cît să nu-şi deschidă o mică firmă pentru proiecte de arhitectură, unde studenţii lui au lucrat cîteva luni gratuit, pentru a realiza capital. Alţi studenţi, adică majoritatea, se pare că i-au dat un vot de blam în ianuarie - ca şi mulţi din colegii lui. Eu l-am cunoscut sfios şi harnic, săritor şi prietenos. M-a mirat însă cînd s-a recomandat ''Şeful tineretului liberal'' în ianuarie : nu exista o asemenea organizaţie. Apoi, din nou, cînd i-am văzut semnătura în ''Viitorul'' : ''Dinu Patriciu, şeful Propagandei Partidului Naţional Liberal'' : nu al unei Comisii de propagandă, ci al Propagandei insăşi. În orice caz, asta nu servea drept semnătură.

Referendumul "Constituţiei europene" din 2003 a fost falsificat

Observatorul cultural :

 Trista votare a Constitutiei

Partidul de guvernamint poate sa fie multumit: planul de participare la referendum a fost indeplinit si chiar depasit. Presedintele PSD, Adrian Nastase, s-a declarat multumit de procentul obtinut – 54,46% (estimarea oficiala anuntata de Biroul Electoral Central duminica la ora 20.00), desi, a spus el, a avut „emotii“. „Emotii“ a avut, potrivit propriilor marturisiri, si presedintele tarii. Grijulii cu viitorul lor politic, reprezentantii administratiei publice, centrale si locale, au „facut totul“ pentru a preintimpina surprizele neplacute, prefigurate amenintator de absenteismul remarcabil din prima zi a referendumului. Mobilizarea a fost impresionanta – nu in sensul bun! –, iar tonul a fost dat de presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca. Numarul doi din partidul de guvernamint si-a chemat la ordine sefii de filiala, intr-o videoconferinta care a inceput la ora 8 dimineata, in a doua zi de referendum. Nici un mijloc nu a fost uitat: mobilizarea preotilor pentru a-i convinge pe enoriasi sa mearga la vot, mersul din casa in casa, masini pentru satele izolate, telefoane, mesaje prin telefonia mobila. In plus, se pare ca o motivatie suplimentara a fost aceea a procentului de participare, transformat in „criteriu de performanta“ pentru baronii locali. Concluzia mobilizarii generale decretate de Cozmanca a fost aceea ca „avem toate motivele sa fim optimisti si sa credem ca participarea la vot va depasi 60%“.

Ce a urmat a depasit cu mult limitele legii. Operatiunea „mita la urne“ ar putea fi o denumire destul de judicioasa pentru ceea ce s-a intimplat in multe dintre judetele campioane din punctul de vedere al prezentei la vot. Desi cumpararea votantilor este pedepsita prin lege, intrarile gratuite, pe baza cartilor de alegator, la meciuri, la spectacole de teatru, la consultatiile gratuite oferite de medici in incinta scolilor unde erau organizate sectiile de votare, sume de bani promise, tombole si multe alte artificii care au dat, in final, rezultate au fost procedee folosite la lumina zilei. Un ajutor de nadejde l-au reprezentat si urnele volante, raspindite in cele mai uluitoare locuri cu putinta – si in aceeasi, completa, sfidare a legii: magazine, piete etc. Opozitia – PD si PNL – depusese, de altfel, duminica dimineata o contestatie oficiala la Biroul Electoral Central, prin care condamna „practica generalizata a urnelor volante“, acest procedeu trebuind sa reprezinte exceptia, si nu regula. In plus, potrivit relatarilor publicate deja – si care nu si-au gasit locul decit in jurnalele de stiri ale anumitor televiziuni, in nici un caz cele ale televiziunii nationale –, presedintii sectiilor de votare au fost instruiti sa abandoneze rigorismul exagerat in materie de acte de identitate si sa le permita chiar si cetatenilor care nu puteau produce documente corespunzatoare sa-si exercite, totusi, dreptul la vot.

Manifestul regionalizării din 2001 al Ligii Pro Europa - "Uniunea Europeană ca sistem federativ"

Aceleaşi clişee ca şi acum - "sistemul actual, 'ceauşist', favorizează corupţia". Se avea în vedere viitoarea Constituţie Europeană, care a devenit în final Tratatul de la Lisabona:

Memorandum către Parlament pentru construcţia regională a României

Noi, semnatarii prezentului document-memorandum, propunem partidelor politice, administraţiilor locale, liderilor marcanţi de opinie şi societăţii civile, spre dezbatere publică, următoarele idei referitoare la construcţia politică şi administrativă a unei Românii a regiunilor, în consens cu dezbaterea care se desfăşoară la nivel european despre viitorul Europei unite.

1. Propunerile de faţă au în vedere dezvoltarea armonioasă a României, ţinînd cont de identitatea istorică, economică şi social- culturală a regiunilor ei. În accepţiunea noastră, proiectul construcţiei regionale a României nu are nimic în comun cu secesionismul sau cu iredentismele de orice natură. De aceea, considerăm că orice abordare în acest sens este simplistă şi urmăreşte să deturneze diversionist discuţiile publice aprofundate şi responsabile despre viitorul ţării noastre raportat la experienţele europene.

2. Participarea noastră în dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene ca sistem federativ, unde regiunile constituţionale, precum Scoţia, Catalonia, Flandra, Valonia, Bavaria etc. ocupă un loc aparte, poate contribui la cunoaşterea mai precisă a acelei structuri instituţionale în care dorim să ne integrăm. Modelul regional, aşa-numitul nivel mijlociu de guvernare (meso-government), serveşte, în opinia noastră, redobîndirii identităţii noastre europene.

3. Considerăm drept principiu de bază al construcţiei regionale alocarea unor competenţe administrative şi politice entităţilor teritoriale şi nu comunităţilor naţionale sau etnice, acestea din urmă beneficiind, în modelul regional, de garanţii politice şi juridice pentru asigurarea intereselor lor specifice.

4. Sistemul administrativ ultracentralizat, preluat aproape neschimbat după 1989, favorizează corupţia şi birocraţia şi amplifică lipsurile inerente ale administraţiei bazate pe unităţi mici, numeroase şi excesiv de costisitoare. Pe de altă parte, ideea descentralizării este conţinută într-un cadru conceptual juridic enunţat atît prin angajamentele internaţionale la care România este parte, cît şi prin elemente de armonizare europeană a legislaţiei interne.

5. Propunem o reformă administrativă care să redefinească statutul entităţilor teritoriale existente şi să introducă noi forme administrative şi politice. Construcţia acestora poate porni de la regiunile de dezvoltare sau de la provinciile istorice.

6. Propunem, din aceeaşi perspectivă, discutarea înfiinţării unor consilii regionale sau a parlamentelor provinciale localizate în reşedinţe regionale sau capitale provinciale.

A cincea operaţiune de dezinformare: "Independenţa" românească

Un capitol din cartea New Lies For Old [ones], capitol care se ocupă de România - RPR/RSR - în contextul strategiei de dezinformare a URSS. Cartea a fost scrisă de către Anatoli Golițin, probabil defectorul KGB cu cea mai mare contribuție la dezvăluirea noii strategii de dezinformare și de influențare pe termen lung, adoptată de URSS la sfârșitul anilor '50-începutul anilor '60.

Cartea a fost publicată în 1984. Golițin a mai scris un memorandum către conducerea CIA (1991, la "dizolvarea" URSS) și cartea The Perestroika Deception (Înșelătoria Perestroika, în 1995)

NEW LIES FOR OLD 

(Minciuni noi în locul celor vechi)

The Communist Strategy of Deception and 

Disinformation

ANATOLIY GOLITSYN 

TO THE MEMORY OF 

Anna Akhmatova 

CONSCIENCE AND SOUL OF RUSSIAN LITERATURE

  

II, 6.17.  A cincea operaţiune de dezinformare: "Independenţa" românească

 
Credinţa în existenţa unor divergenţe importante între liderii sovietici şi români şi, în consecinţă, în independenţa României se bazează pe dovezi care variază de la senzaţional la nesemnificativ.

Se pretinde că diferenţele dintre partidele [comuniste] sovietic şi român îşi au rădăcinile lor din timpul războiului sau chiar de dinainte de război. Dificultăţile s-ar fi intensificat în perioada 1962-1964, atunci când Gheorghiu-Dej încă era în viaţă şi era personajul central din Partidul Comunist Român şi din guvern. La acel moment divergenţele au fost mai mult sau mai puțin ascunse vederii, dar din 1964 încoace au ieşit la iveală şi au devenit în general cunoscute în Occident. Gheorghiu-Dej şi Hruşciov au fost consideraţi ca având animozităţi. Au circulat poveşti cum că Hruşciov a încercat să-l detroneze pe Gheorghiu-Dej şi sugestii că Gheorghiu-Dej a jucat un rol în asigurarea eliminării lui Hruşciov în 1964. Se spune că dezacordurile lor s-au bazat pe diferenţele de vederi dintre sovietici şi români privind planificarea economică pe termen lung şi privind abordarea sovietică din cadrul CAER. S-a sugerat că insistenţele României pentru un program propriu de industrializare rapidă ar fi învins cu greu reticenţele sovietice.

Gheorghiu-Dej a murit în martie 1965. Nicolae Ceauşescu, care a fost mult timp mâna dreaptă a lui Gheorghiu-Dej, a preluat funcţia de prim-secretar al partidului. Înainte de acest eveniment, manifestări publice dar discrete ale divergenţelor sovieto-române şi ale independenţei României au fost detectate în Occident. Exemple au fost: refuzul României, în contrast cu alte state comuniste est-europene, de a se alinia poziţiei sovietice în conflictul chino-sovietic; eforturile depuse de liderii români pentru a micşora influenţa sovietică în ţara lor prin măsuri cum ar fi înlocuirea denumirilor ruseşti ale străzilor; publicarea de către Comitetul Central al Partidului Comunist Român în aprilie 1964 a unei declaraţii cu privire la independenţa sa; eforturile României, lansate aparent fără acordul prealabil al blocului [statelor comuniste], pentru a extinde legăturile comerciale cu ţările occidentale, în special cu Franţa şi SUA, prin schimbul de delegaţii comerciale; şi, la o etapă ulterioară, comportamentul diplomatic român în chestiuni precum întreţinerea de relaţii diplomatice cu Israelul după 1967 şi implicarea lui Ceauşescu în aranjarea vizitei lui Sadat la Ierusalim în 1977, care contrasta cu comportamentul sovietic şi care indica independenţa politicii externe româneşti față de cea a Uniunii Sovietice şi a restului blocului. Această impresie de independenţă a fost întărită de presupuse refuzuri ocazionale din partea românilor de a coopera cu Uniunea Sovietică şi cu blocul în proiecte comune politice, economice, militare sau în cadrul CAER şi a Pactului de la Varşovia, şi adoptarea unei poziţii independente a României privind intervenţia din 1968 a Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia.