Se afișează postările cu eticheta economic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta economic. Afișați toate postările
13 iulie 2017
Înseamnă că cineva sforăie în locul lui Dumnezeu
Luceafărul:
Înseamnă că cineva sforăie în locul lui Dumnezeu
(Marin Ifrim)
Vorbim despre roboți ca despre funia din casa spânzuratului, ca și cum ei
Nu ar fi oameni, nu ar avea familie, nu ar avea munci grele și prost remunerate.
Nu ar locui la bloc, nu ar fi pensionari și nu ar avea reumatisme peste tot
Pe unde le curg oasele, la răscruci medicale academice. Sau despre roboții
Rurali, cu sapa agățată de streașina latrinei din colțul gospodăriei, cu apă
De ploaie pe țevi europene. Să tot vorbim, mai ales în parlamente abiotice,
În guverne ambulante, în farmacii cu semafoare tot timpul pe roșu, într-o
Țară în care roboții șefi au carduri la bănci, cu dobânzi cosmice. Și telefoane
Mobile; niște fire roșii: chimia și fizica Domnului, acest tehnocrat unic, care
Nu poate crește ”punctul de pensii” stabilit de lumea lui Darwin, de pe o zi
Pe alta, aici, în țara în care au fost confecționați primii roboți „la negru”:
Proletarii, activiștii, securiștii și oamenii legii în pofida legii oamenilor.
Robotim. Se zice că Dumnezeu nu doarme. Înseamnă că cineva sforăie în
Locul lui Dumnezeu. Cine astupă aceste nări vezuviene, acești muci vulcanici
Împrăștiați peste visurile roboților născuți șurub cu șurub împotriva adevăraților
Roboți, oamenii simpli, robii Celui de Sus? Mucea Spătarul, patriot cu patrie
În dotare, gripat în cablurile de sub umeri și-n inima sa de câine care mușcă
Mâna patriei. Vorbim despre roboți, despre cum își votează aceștia viitorul
Trăgând apa peste potop. Doamne, ăștia nu sunt făcuți în fabrica lui Mendeleev.
Tu ești bun și milostiv. Nu le face niciun rău. Numai i-ai de aici, din lumea
Pe care o căpușează ca și cum dreptul lor la sânge curat ar fi un izvor pentru
A potoli setea unor creaturi aflate tot timpul în perfuzii cu antigel fierbinte.
7 iulie 2017
DIABOLIC
S-a punctat aici tot ce trebuie pentru descrierea momentului actual:
Cei care au pus stăpânire pe România prin lovitura de stat din decembrie 1989 se dovedesc a fi, realmente, diabolici.
Am tot sperat că se vor sătura de atâta furat şi de atâta rău făcut poporului român şi că va veni un moment când ne vor lăsa în pace.
Nici o speranţă.
Nu vor pleca, niciodată, de bună voie şi vor găsi noi şi noi soluţii să ne fure şi să ne facă rău. Singura şansă este să-i alungăm de la conducerea statului nostru.
1. Am spus, din capul locului, că atât programul electoral cu care PSD a câştigat alegerile din decembrie 2016, cât şi programul de guvernare al alianţei PSD-ALDE, nu au fost altceva decât nişte cacialmale cu care Liviu Dragnea şi „consultanţii” săi străini, de fapt, stăpânii săi, au înşelat, încă o dată, electoratul român. Aşa cum s-a întâmplat cu toate programele electorale şi cu toate programele de guvernare cu care FSN, PDSR, PSD, PD, PDL, PNL, ca şi toate celelalte „aripi” desprinse din fosta securitate şi din nomenclatura PCR, au tras pe sfoară poporul român în ultimii 28 de ani.
8 februarie 2017
Atac la globalişti și la trădători: Academia Română
Solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.Instituţiile de bază ale statului încep oare să se trezească? Bine-ar fi. Ia să vezi acum, atacuri: "au semnat (doar) dinozaurii, comuniştii, turnătorii". Eh, nu toţi - academiciana Blandiana-Arpagic (privilegiată a Epocii de Aur) nu apare pe listă. Şi nici popa Daniel Ciobotea, "patriarh" (cu studii în Vest în Epoca de Aur), sau dinozaurul ilegalist (internaționalist) Mihai Şora. În mod regretabil, apelul nu apare ca document al Academiei Române, ci doar "al unor academicieni", fiind semnat de sub 50% din membrii Academiei (până acum, 82), chiar încă şi mai puţini dacă la membrii activi mai adunăm şi membrii de onoare și membrii corespondenți. Alte nume "lipsă-n listă": Constantin Bălăceanu-Stolnici, Augustin Buzura, Daniel Dăianu, Leon Dănăilă, Mihai I "de România", Mugurel Constantin Isărescu, Ileana Mălăncioiu, Mircea Malița, Nicolae Manolescu, Andrei-Nicolae Pippidi, Dumitru Prunariu, Ioan Robu, Laurențiu Streza, Răzvan Theodorescu - cei mai mulți fiind (vorba lui Paul Everac) "agenți virulenți ai deconstrucției", nedemni de statutul de academician român.
IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ
Apelul unor academicieni români
Către Poporul Român,
Către instituțiile Statului Român
Având în vedere poziția Academiei Române, de instituție identitară fundamentală, aflată de un secol și jumătate în serviciul Națiunii Române,
semnatarii acestui Apel,
îngrijorați de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate 'corectitudini politice', dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale),
preocupați în mod deosebit de încercările recurente de 'regionalizare' a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone,
ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acțiuni,
ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale,
solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.
Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toți locuitorii acestui pământ,
ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înțelepciune și de patriotism,
7 martie 2016
Alexandru Vlahuță – Ţară de pripas
Un vechi tolbaș de vorbe late,

Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neașteptate
Stăpân peste întreaga țară.
Din ea-și făcu o prăvălie
Și ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se știe,
Prinse-a striga de la tarabă:
Și ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se știe,
Prinse-a striga de la tarabă:
”-Poftiți aici! Oricine are
Obrazul fără de rușine
Și-o constiință de vânzare,
Poftiți să faceți târg cu mine!
Obrazul fără de rușine
Și-o constiință de vânzare,
Poftiți să faceți târg cu mine!
Prostie, lene, lingușire,
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
Și cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși și amici.
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
Și cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși și amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoatețiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toți trântorii ce le duc dorul!…”
Căci sunt atoatețiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toți trântorii ce le duc dorul!…”
Așa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Și mușteriii vin de zor.
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Și mușteriii vin de zor.
În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzura-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Nu se văzura-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniți si voi, străini calici,
Și strângeți tot ce-a mai rămas!
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!
Și strângeți tot ce-a mai rămas!
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!
27 iulie 2015
Circulă pe net: "După 23 de ani"
E valabil şi după 25 (text din 2013):
E nostim să adormi o națiune și apoi să-i pui imnul “Deșteaptă-te Române”
Trecut versus prezent
Capitolul 1. Asemanari
1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric
1.3. Avem aceeasi centrala atomica
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99%
1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989
1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la ”coada” la banca, la ”coada” sa platim impozitul sau gazul, la ”coada” sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la ”coada” sa depunem cererea de somaj…
1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989
1.16. Avem aceleasi linii de tramvai si troleibuz
Capitolul 1. Asemanari
1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric
1.3. Avem aceeasi centrala atomica
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99%
1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989
1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la ”coada” la banca, la ”coada” sa platim impozitul sau gazul, la ”coada” sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la ”coada” sa depunem cererea de somaj…
1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989
1.16. Avem aceleasi linii de tramvai si troleibuz
14 iulie 2015
Criza economică pe înţelesul tuturor
ZiuaNews:
Un afacerist versat poposeşte într-un sat, unde nu mai fusese niciodată, oferind localinicilor 100 de euro pentru orice măgar de vânzare. Doar o parte dintre săteni şi-au vândut măgării cu 100 de euro.
A doua zi, afaceristul s-a întors în sat, oferindu-le localnicilor 150 de euro pentru vânzarea unui măgar. Versatul afacerist revine a treia zi în sat şi le oferă sătenilor câte 300 de euro pentru vânzarea unui măgar, fapt pentru care restul posesorilor de măgari îşi vând animalele cu această sumă. După o săptămână, văzând că nu mai sunt măgari de vânzare, afaceristul revine în sat şi îi anunţă pe localnici că, peste o săptămână, va veni să mai cumpere măgari, dar cu 500 de euro.
În ziua următoare, afaceristul îşi trimite ajutoarele în sat cu măgarii pe care îi cumpărase anterior pentru a-i vinde cu 400 de euro. Cu gândul la câştigul de săptămâna viitoare, toţi localnicii au cumpărat măgării cu 400 de euro. Însă, majoritatea localnicilor nu aveau cei 400 de euro, şi ca atare ei s-au impreumutat ca să cumpere măgarii cu 400 de euro. Aşa cum era de anticipat, versatul afacerist a dispărut împreună cu ajutoarele sale, şi niciodată nu au mai fost văzuţi în sat.
Rezultatul acestei afaceri: satul s-a umplut de măgari, iar localnicii au rămas înglodaţi în datorii. Ce s-a întâmplat după aceea? Cei care au luat împrumuturi, chiar dacă vindeau măgari, nu puteau plăti datoriile. Ca atare, cămătarii care i-au împrumutat pe localnici s-au plâns primarului spunându-i că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi, şi astfel nu vor mai putea continuă să-i împrumute pe săteni iar toată lumea va fi ruinată. Era de fapt o mare minciună a cămătarilor. În loc să dea localnicilor bani ca să-şi achite datoriile, primarul, folosind bugetul local strâns din taxele localnicilor, a dat banii cămătarilor, ca să nu fie ruinaţi.
Deşi primarul le acoperise o mare parte din banii pierduţi, cămătarii nu au şters datoriile sătenilor, iar aceştia au rămas în continuare înglodaţi în datorii. Astfel, primarul a irosit bugetul local şi primăria s-a înglodat în datorii. Primarul cere ajutor financiar altor primari, dar aceştia l-au refuzat pe motiv că, fiind ruinaţi, nu au cum să returneze banii împrumutaţi. Rezultatul acestei afaceri: marii specialişti, cămătarii, înşelaţi temporar, iar poporul înşelat definitiv. Cu datoriile acoperite, cămătarii continuă să ceară sătenilor bani cu dobânzile aferente.
Datornicilor faliţi le-au fost luaţi măgarii, lăsându-i pe localnici fără "mijloace de producţie". Astfel, majoritatea sătenilor au rămas ruinaţi şi fără măgari pe întreaga viaţă, iar primăria a rămas şi ea ruinată. Rezultatul acestei ruinări? Pentru a soluţiona situaţia, primarul a redus salariile angajaţilor din primărie. Imediat, întreprinzătorii privaţi, văzând că lumea munceşte şi pe mai puţini bani, au redus şi ei salariile angajaţilor. Deci, bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult, iar săracii sărăcesc tot mai mult. Concluzia? Asta-i criza. O mare ţeapă!
Ion Teleanu
1 iulie 2015
11 măsuri pentru modernizarea urgentă a României
ActiveNews:
Având în vedere că mulți dintre formatorii
de opinie din presă sunt nemulțumiți de stadiul actual al societății
românești, pe care o consideră înapoiată, balcanică, retrogradă,
naționalistă, propun adoptarea de urgență a următoarelor măsuri:
1.Eliminarea din limba română a cuvintelor și denumirilor de origine slavă. Cuvântul "Da" să fie înlocuit cu "'Yes". În acest fel în DEX poate apărea cuvântul Yes-man, sinonim cu sintagma "conducător, lider al României".
2.Eliminarea din cărțile de istorie a voievozilor și foștilor conducători români care au construit biserici și mânăstiri. Pare imposibil să mai scrii un manual în aceste condiții? Nu-i nicio problemă pentru profesorul Lucian Boia. Conchita Wurst va fi nou ministru al Educației.
3.Transformarea Bisericii Ortodoxe într-un departament al Statului, iar patriarhul va fi înlocuit de un secretar de stat. Acesta va fi numit la propunerea Departamentului de Stat al SUA, ca să nu mai fie probleme cu rapoartele de țară.
4.Interzicerea botezării copiilor cu numele "Vladimir''. Preoții care vor face asta să fie caterisiți și trimiși în surghiun câte 10 ani la sediul partidului Monicăi Macovei. Acolo vor cânta de trei ori pe zi melodia Y.M.C.A.
5.Interzicerea manifestărilor publice ortodoxe. Bisericile ortodoxe din Moldova și Oltenia vor trece în patrimoniul Bisericii Greco-Catolice, în compensație pentru muniția consumată de generalul Bukow pe când încerca să le distrugă pe cele din Transilvania.
6. Privatizarea către statele german și austriac a companiilor TAROM, CFR, Electrica Muntenia, CEO, etc. Cine se opune deciziei să fie condamnat ca izolaționist, naționalist economic și anti-democrat: oricine știe că statul n-are ce căuta în economie!
7.Ora de religie să fie desființată și înlocuită cu ora de corporație. Copiii să nu mai învețe principii expirate și fundamentaliste precum iertarea, iubirea aproapelui și compasiunea. Prin rotație, clasele V-VIII vor fi obligate să muncească opt ore pe zi la o corporație stabilită de programă. Asta va asigura dezvoltarea lor armonioasă și pregătirea ideală pentru când vor ajunge angajați full-time.
8. Catedrala Mântuirii Neamului să fie demolată și înlocuită cu un stadion. Aici Remus Cernea și Toma Pătrașcu vor preda ora de educație sexuală pentru elevi. Noua arenă se va numi: Stadionul Sexul Neamului. Prezența obligatorie. Fetițele vor primi gratuit un câine pe care să-l îngrijească, iar băieții o tabletă.
9. Vor fi legalizate imediat căsătoriile homosexuale. Gabriel Liiceanu va oferi mirilor câte un gel de duș cu aromă de ghimbir. MRU va oferi un flacon de unguent rectal.
10. Pentru siguranța statului și păstrarea dreptei orientări pro-occidentale, presa va fi suprimată. Adevărul, Hotnews, Antena3 și Gândul vor fuziona, iar noul portal se va numi Citește-sau-ești-plătit-de-ruși News. Redactor-șef: Moise Guran. Președinte onorific: Silviu Brucan.
11. În caz că primele 10 măsuri nu funcționează, România să fie divizată în trei regiuni: regiunea de Nord-Vest cu capitala la Budapesta, Regiunea de nord-Est cu capitala la Moscova și regiunea de Sud cu capitala la Sofia...
În caz că mai sunt dubii, acesta este un pamflet.
1.Eliminarea din limba română a cuvintelor și denumirilor de origine slavă. Cuvântul "Da" să fie înlocuit cu "'Yes". În acest fel în DEX poate apărea cuvântul Yes-man, sinonim cu sintagma "conducător, lider al României".
2.Eliminarea din cărțile de istorie a voievozilor și foștilor conducători români care au construit biserici și mânăstiri. Pare imposibil să mai scrii un manual în aceste condiții? Nu-i nicio problemă pentru profesorul Lucian Boia. Conchita Wurst va fi nou ministru al Educației.
3.Transformarea Bisericii Ortodoxe într-un departament al Statului, iar patriarhul va fi înlocuit de un secretar de stat. Acesta va fi numit la propunerea Departamentului de Stat al SUA, ca să nu mai fie probleme cu rapoartele de țară.
4.Interzicerea botezării copiilor cu numele "Vladimir''. Preoții care vor face asta să fie caterisiți și trimiși în surghiun câte 10 ani la sediul partidului Monicăi Macovei. Acolo vor cânta de trei ori pe zi melodia Y.M.C.A.
5.Interzicerea manifestărilor publice ortodoxe. Bisericile ortodoxe din Moldova și Oltenia vor trece în patrimoniul Bisericii Greco-Catolice, în compensație pentru muniția consumată de generalul Bukow pe când încerca să le distrugă pe cele din Transilvania.
6. Privatizarea către statele german și austriac a companiilor TAROM, CFR, Electrica Muntenia, CEO, etc. Cine se opune deciziei să fie condamnat ca izolaționist, naționalist economic și anti-democrat: oricine știe că statul n-are ce căuta în economie!
7.Ora de religie să fie desființată și înlocuită cu ora de corporație. Copiii să nu mai învețe principii expirate și fundamentaliste precum iertarea, iubirea aproapelui și compasiunea. Prin rotație, clasele V-VIII vor fi obligate să muncească opt ore pe zi la o corporație stabilită de programă. Asta va asigura dezvoltarea lor armonioasă și pregătirea ideală pentru când vor ajunge angajați full-time.
8. Catedrala Mântuirii Neamului să fie demolată și înlocuită cu un stadion. Aici Remus Cernea și Toma Pătrașcu vor preda ora de educație sexuală pentru elevi. Noua arenă se va numi: Stadionul Sexul Neamului. Prezența obligatorie. Fetițele vor primi gratuit un câine pe care să-l îngrijească, iar băieții o tabletă.
9. Vor fi legalizate imediat căsătoriile homosexuale. Gabriel Liiceanu va oferi mirilor câte un gel de duș cu aromă de ghimbir. MRU va oferi un flacon de unguent rectal.
10. Pentru siguranța statului și păstrarea dreptei orientări pro-occidentale, presa va fi suprimată. Adevărul, Hotnews, Antena3 și Gândul vor fuziona, iar noul portal se va numi Citește-sau-ești-plătit-de-ruși News. Redactor-șef: Moise Guran. Președinte onorific: Silviu Brucan.
11. În caz că primele 10 măsuri nu funcționează, România să fie divizată în trei regiuni: regiunea de Nord-Vest cu capitala la Budapesta, Regiunea de nord-Est cu capitala la Moscova și regiunea de Sud cu capitala la Sofia...
În caz că mai sunt dubii, acesta este un pamflet.
23 martie 2015
Deznaţionalizarea României
Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, destinate în principal achitării accelerate a datoriilor externe. După lovitura de stat din decembrie 1989, aceşti operatori de cont, ofiţeri ai Departamentului de Informaţii Externe, nu au mai vărsat la bugetul de stat aproximativ șapte miliarde de dolari. Banii sustraşi au finanţat structura noilor formaţiuni politice care au ruinat România timp de 25 de ani.Naţiunea:
Ani la rândul, România a fost ţinta tuturor cotropitorilor Europei şi a fost şi încă mai este o oază de latinitate într-o mare de popoare slave. Şi tot de mii de ani, am avut şi norocul că acest popor să aibă şi conducători, regi, domnitori, viteji şi curajoşi care au ştiut să oprească vremelnic hoardele cotropitoare. Acum însă, în ultimul sfert de secol, pare că acest lucru, cotropirea ţării, pare să nu mai poată fi oprită cu nici un chip. Jaful a pornit din interior şi din exterior, precum un imens foc pus la cale de terorişti piromani.
Deznaţionalizarea României a fost şi încă mai este un deziderat pentru forţe oculte ce acţionează încă în strânsă colaborare cu trădătorii autohtoni, de neam şi ţară! Acest “Plan strategic” a fost conceput în etape, aşa cel puţin se vede şi mai ales îl simţim noi toţi în prezent.
Prima etapă, cea cuprinsă între anii 1990-2000, este etapa în care după asasinarea cuplului Ceauşescu, printr-un sistem foarte complex de manipulare şi dezinformare, securisto-comunist, a fost instaurată încet dar sigur, „Crima Organizată’’. O mafie politico-economică. Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, destinate în principal achitării accelerate a datoriilor externe. După lovitura de stat din decembrie 1989, aceşti operatori de cont, ofiţeri ai Departamentului de Informaţii Externe, nu au mai vărsat la bugetul de stat aproximativ șapte miliarde de dolari. Au fost 354 de ordonatori unici de cont. Primele surse de finanţare de care au profitat designerii democraţiei originale, au fost următoarele: două miliarde de dolari reprezentând exporturile industriale şi alimentare, din 1989, bani gestionaţi de fosta securitate; două miliarde de dolari proveniţi din exporturile de arme în ţările arabe şi Africa, suma aflată tot în conturile operative ale DIE.
21 decembrie 2014
Praful în ochi al fondurilor europene
Aceste ”investiții de interes național”, realizate pentru propășirea materială a firmelor de casă ale oamenilor politici autohtoni, sînt de fapt dovada certă că banii trimiși de UE în România nu au însemnat altceva decît șpaga consistentă pe care a primit-o clasa politică trădătoare din țara noastră.Invectiva.ro:
În schimbul contractelor grase pe fonduri europene primite de firmele pe care le dețin, politicienii autohtoni și lăutarii lor din mass media le-au aruncat în ochi românilor praful bunăstării UE!
Fondurile europene au fost prezentate de propagandiștii pro-integrare și privite de masa de naivi, care s-au bucurat că îi scoate UE din foame, ca fiind niște bani pe care ni-i dau nouă tanti Angela Merkel și nenea José Barroso din buzunarele lor proprii, pentru că le place de noi, că sîntem copii europeni ascultători.
Lucrurile stau însă puțin diferit, acest ”puțin” făcînd diferența între o Românie dezvoltată, pe care ne-o dorim cu toții, și țara săracă, sărăcită și înapoiată în care trăim acum.
Astfel, o dată cu integrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007, a venit și obligația de a plăti către bugetul Uniunii contribuția de 1% din produsul intern brut (PIB), la fel ca toate celelalte state membre, ca modalitate de participare la efortul financiar comun.
De menționat că în perioada 2007 – 2012 România a fost contributor net la bugetul Uniunii, adică a plătit cu 2 miliarde euro mai mult decît a reușit să atragă prin programele de finanțare europeană.
Departe de a aduce bogăție și dezvoltare, fondurile UE au fost asimilate unei birocrații stufoase și cu corupția instituționalizată, au participat nemijlocit la acțiunea concertată a forțelor interne și externe de spoliere și sărăcire a României, au eficientizat la maxim procesul de ștergere a identității poporului român.
31 octombrie 2014
Până unde va merge ura încrâncenată a autorităţilor faţă de dezvoltarea ţării noastre?
BURSA:
A trecut un sfert de secol de când a început distrugerea sistematică a economiei noastre, totul fiind făcut în numele trecerii la capitalism şi economia de piaţă. Din păcate, prea puţini sunt cei care subliniază că realitatea din "teren" nu are absolut nimic de a face cu sistemul social şi economic numit capitalism.
Valoarea miliardarilor apăruţi după 1989, dependentă aproape exclusiv de relaţia simbiotică cu statul, s-a văzut, cu adevărat, după declanşarea crizei, când forţele pieţei nu au mai putut fi controlate.
Chiar şi atunci când pieţele externe erau măcinate de primele convulsii ale crizei globale, autorităţile "noastre", împreună cu sistemul bancar şi majoritatea firmelor din economia reală, s-au mulţumit să viseze cai verzi pe pereţi, pe fondul euforiei generate de explozia creditării.
A urmat panica şi acţiunile disperate ale guvernanţilor de a conserva veniturile bugetare, printr-o represiune fiscală care a amplificat distrugerea capitalului şi locurilor de muncă din economia reală.
În actuala campanie electorală, discursurile candidaţilor au fost acoperite de ştirile privind activitatea febrilă a DNA. Că acţiunile sale au fost executate sau nu la comandă politică aproape că nu prezintă relevanţă.
Adevărata independenţă a justiţiei poate fi dovedită doar dacă DNA-ul ar trece şi la analizarea "dosarului FMI", pentru a găsi explicaţiile şi vinovaţii de împovărarea cu o datorie imensă a ţării. Ce s-a întâmplat cu Mugur Isărescu şi Traian Băsescu în scurta perioadă dintre două declaraţii contradictorii? Astăzi nu aveam nevoie de FMI, iar apoi ne scufundam fără "colacul" de 20 de miliarde de dolari de la FMI şi UE?
25 septembrie 2014
Se pregătește butaforia pentru trecerea la euro
Capitalul Românesc:
Analistul economic Florin Cîțu scrie azi, pe blogul personal, că ”(p)arlamentul României legiferează subjugarea politicii monetare intereselor politice. BNR nu a fost niciodată independentă politic, dar acest lucru era mai greu de dovedit.”
În opinia sa, asistăm la ”numirea celui mai politic consiliu de administrație, cu persoane care nu au nicio legatură cu politica monetară și singurul merit este apartența politică”.
Asta în condițiile în care ”independența băncii centrale este de o importanță vitală pentru economie; (…) în trecut politica monetară din România nu a fost independentă iar deciziile de azi din parlament ne asigură că nu va fi independentă nici în următorii 5 ani.”
Politizarea completă a procesului de decizie la nivelul Băncii Centrale chiar la puțin timp după ce Guvernul Ponta s-a angajat în fața instituțiilor europene că România va adopta moneda unică începând cu 1 ianuarie 2019 nu este deloc întâmplătoare.
Așa cum mai multe voci autorizate au avertizat, trecerea la euro nu se poate face fără o converganță reală a economiei românești și a nivelului de trai al populației la standardele din țările europene dezvoltate.
Această convergență presupune un avans PIB de cel puțin 5% pe an și o creștere rapidă și susținută a PIB/cap de locuitor în următorii ani.
În plus, nici cu convergența nominală guvernanții de la București nu stau prea bine, în condițiile în care BNR a tot ratat ținta de inflație în ultimii ani.
Cum angajamentul de a adopta euro până în 2019 a fost unul politic, se pare că rezolvarea problemelor ce stau în calea îndeplinirii acestui angajament se va face tot pe cale politică.
Doar nu credea cineva că procesul de aderare la uniunea monetară va fi unul real, bazat pe o economie reală și pe reflectarea exactă a realităților în datele oficiale?
În tradiția cu care ne-au obișnuit deja, guvernanții de la București vor recurge la o cosmetizare, ca să nu spunem măsluire a indicatorilor aflați în parohia BNR, așa cum se întâmplă și cu cei economici, de care se ocupă exclusiv Guvernul.
Datele oficiale privind rata anuală a inflației și cea a șomajului sunt cea mai bună dovadă în acest sens.
7 septembrie 2014
Colonialismul programat din energetică
Articol de Ilie Şerbănescu (din 2011, România liberă):
Naivii care mai delirau cumva că FMI şi capitalul străin al cărui agent este, tot presând asupra privatizării companiilor de stat, o fac în numele eficientizării şi pentru îmbunătăţirea stării economiei au primit zilele trecute o palmă peste ochi. Culmea, chiar de la preopinenţi! Care au ţinut să-şi dea jos masca de pe faţă. Nu se ştie de ce, dar se poate bănui. Prinzând la ananghie Guvernul român, preopinenţii s-au gândit probabil că nu mai are rost să joace teatru şi au băgat buldozerul.
Ne-am trezit însă cu dl Alexandru Săndulescu, director general în Ministerul Economiei, că apare public şi declară cu subiect şi predicat ceea ce ştia bine şi Grivei, dar ceea ce nu spusese până acum nici un oficial. Că FMI presează, de fapt, pentru pri-va-tizarea companiilor de stat care aduc profit, şi nu a celor care înregistrează pier-deri. Dl Săndulescu a dat un exemplu semnificativ. FMI nu pune vreo presiune pentru privatizarea vreunei termocentrale, unde ar fi nevoie de investiţii şi modernizări, ci pentru privatizarea Electrica Distribuţie, singura piesă din distribuţia de electricitate care mai este în mâna statului şi care realizează profituri (atenţie, profituri, şi nu pierderi!) şi în care nu este neapărat nevoie nici de investiţii, nici de modernizări. Exemplu dat cu tâlc de dl Săndulescu, căci aflăm de la domnia sa că, în România, companiile de distribuţie private sunt „reglementate" (!) să funcţioneze cu cel puţin 12% profit, iar companiile tot de distribuţie, dar de stat sunt „reglementate" (!) să funcţioneze cu doar 8% profit. Si ce ne mai spune dl Săndulescu? Că o privatizare a Electrica Distribuţie ar face să dispară posibilitatea acestei comparaţii! Corect!
Cu alte cuvinte, în România, FMI şi Uniunea Europeană programează din reglementări ca serviciile publice, deşi fac absolut aceleaşi lucruri, să aibă un profit mai mare dacă sunt private decât dacă sunt de stat! Deliberat, companiile de stat trebuie să arate că sunt mai proaste! Desigur, pentru a putea fi mătrăşite către capitalul străin, deşi fac totuşi profit, urmând să rămână poporul să lupte cu ele dacă înregistrează pierderi! Poate fi aşa ceva numit altfel decât colonialism?!
30 august 2014
Sărăntocule, descurcă-te!
(articol de Paul Everac, 2009)
O vreme am crezut că aceasta criză mondială a capitalismului îţi va face bine, sărăntocule! Că a venit vremea ca istoria să sancţioneze abuzul capitalist, care a adus şi bune şi rele, dar a dat globul în mâna câtorva căpcăuni, din care unii, nemiloşi, n-au vrut să-ţi aştearnă şi ţie o viaţă mai bună. Ai fi dorit, prin socialism, să dai de pământ cu acel capitalism crud şi să-ţi întemeiezi o altă agoniseală, un alt tip de repartiţie, o altă orânduire. N-ai izbutit mare lucru. Poate pentru că te-ai minţit prea mult, sărăntocule! Poate fiindcă ai instalat o masă prea sărăcăcioasă, iar cei ce au venit la ea nu s-au săturat, nici nu s-au disciplinat să rămână cumpătaţi. Ai văzut cu tristeţe îngropate avânturile tale revoluţionare. Dar ai privit acum în urmă cu speranţă crampele acestui capitalism mondial, care s-a cam dezaxat şi a început să geamă de groaza dispariţiei. – Acum va veni şi momentul meu! – ţi-ai spus, să încerc o a treia cale, obligatorie pentru toţi, întrucât capitalismul scheaună a faliment masiv, a morţi. Ai început să-ţi faci planuri...
Mă tem că le faci iar de pomană, că te amăgeşti din nou. Ceea ce ţi se pare ţie criză de sistem, cu urmări globale, e o simplă criză în sistem şi se poate tămădui. Unii bancheri, scăpând măsura, au jucat cartea creditelor neacoperite şi sistemul s-a perturbat de sus în jos, făcând tangaj până spre tine. Dar a venit statul, statul cel cu puteri mari, şi şi-a ţinut capitalismul în picioare, căci acesta îl confortează, de la el şi lăcomia lui i se trag veniturile cele mari. Îl pune din nou în picioare cu obolul cetăţeanului. Grija statului celui mare e să-şi repună capitalismul în picioare, iar grija de tine, sărăntocule, derivă de acolo, dacă derivă. Contribuabilul american cotizează la redresarea băncilor mari, care îşi naţionalizează astfel pierderile, nu şi eventualele profituri ce rămân private. Ajutorul pentru sărăntoci rămâne şi el fragil, în timp ce ajutorul masiv merge la bănci şi la marile întreprinderi pentru a le remonta şi a acoperi gafa.
Aşadar, prima grijă a statului celui puternic sunt băncile lui private care trebuie redresate pentru ca morişca să meargă din nou. După economistul Joseph Stieglitz, acestea sunt prea mari ca să eşueze, dar şi prea mari pentru a fi gestionate. Au, de asemenea, o imensă putere politică. În ce ne priveşte, noi depindem hotărâtor de ele, dominarea noastră prin ele se face. Clătinându-se, ne pot strivi, ceea ce de fapt se şi întâmplă. Ele se vor pune iarăşi la punct, dar noi, ăştia micii, vom rămâne terciuiţi, buşiţi.
Fiindcă, sărăntocule, liberalismul e competiţional, cel care a apucat să capitalizeze masiv face ce vrea cu ăla-micu. Legea cererii şi a ofertei nu-l ajută niciodată pe cel mic, care e spoliat chiar prin sistem, adică natural şi legal. Să nu-ţi închipui că există egalitate. Să nu-ţi închipui că există iertare. Liberalismul, zici tu, regularizează şansele productive? Aiurea, el te bate în poartă, dacă e mai voinic. Tu crezi că liberalismul înseamnă “toţi într-o unire”? Nicidecum, el instituie capitalişti suzerani şi capitalişti vasali, care trag scurta. Noi suntem printre aceştia.
Sărăntocule, capitalismul liberal te bubuie demult, te-a sărăcit şi golit. Cine să te protejeze, socialismul românesc, plin de îmbuibaţi, de afacerişti, de feţe care se tolănesc într-o bogăţie suspectă, nemeritată, nesocialistă? Care au contribuit nu puţin la înstrăinarea bunurilor ţării în stil liberal contra ciubuc? Care s-au adaptat de minune capitalismului, storcând ţării cât mai multe venituri în timp ce behăiau despre echitatea socială?
N-ai niciun zid împotriva viiturii care te pocneşte dinspre bancherul american, cel ce s-a jucat prost, scoţându-te pe tine din slujbă, de exemplu. Şi n-ai niciun zid nici dinspre stânga autohtonă, neputincioasă şi pe alocuri infectată. Vasal ai fost, aşa vei rămâne în veci. Poate că nu te-or pune la pământ nici de data asta, să dea Dumnezeu! Descurcă-te cum poţi, căci de la clasa politică românească, slabă nădejde! Criza o suporţi tu!
24 august 2014
FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de '89, pentru a-i scoate în stradă
1980-1985-1989 - informații inedite
Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii '70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi.
Ce-i lipseşte României pentru a ieşi din starea de periferie în care se află?
A.U.G.: Pentru a depăşi periferia internă sau pe cea externă?
Ambele.
A.U.G.: Problema e destul de complexă şi nu este exclus să contrariez cu această apreciere. După părerea mea, pe plan extern, România a păşit în noua eră de după revoluţia din 1989 lipsită de capitalul politic pe care Occidentul ar fi putut să-l acorde României pentru politica sa de autonomie dusă în perioada războiului rece. Ştiu ca se mai vehiculează în anumite cercuri teza conform căreia opoziţia României, desigur în limitele posibilului, împotriva hegemoniei sovietice în Comecon şi în Pactul de la Varşovia nu ar fi fost reală. Aceste teze de care m-am lovit curent în cadrul cercetărilor mele de peste 40 de ani au fost contrazise şi invalidate de documentele şi studiile publicate după 1989. În plus, România a pornit ca cea mai săracă rudă din fostul bloc comunist. Era săracă, chiar dacă nu avea datorii la fel ca celelalte ţări comuniste care în 1989 erau în pragul falimentului de stat.
Faptul că a ieşit din comunism fără datorii nu i-a fost de mare folos României.
A.U.G.: Ar fi putut să fie altfel. Într-o analiză făcută în februarie 1989 de Bogomolov, consilierul lui Gorbaciov, se arăta că acest lucru era în avantajul României, creând precondiţiile pentru ca această ţară „a cărei populaţie s-a eliberat de valorile socialiste şi care tradiţional a fost educată în spiritul destinului comun cu lumea latină să se orienteze definitiv spre Vest". În aceste condiţii, susţine mai departe Bogomolov, sprijinul material şi financiar al Occidentului ar putea fi într-adevăr eficient într-o ţară care, spune el, posedă resurse economice şi naturale îndestulătoare. Din păcăte, sprijinul material şi financiar consistent al Occidentului a fost dirijat atunci către Polonia, Ungaria şi mai apoi spre cehoslovaci. De altfel, şi în privinţa susţinerii economice de către Occident există interpretări diferite.
La ce vă referiţi?
28 iulie 2014
Demoralizarea României (I)
Familia Ortodoxă :
De douăzeci de ani încoace, lumea românească a intrat parcă într-o fierbere, într-o oală sub presiune, la care ne-am deprins să rezistăm plecând de la gândul că schimbarea cere sacrificii – şi acum, încă puţin, mai este nevoie de ele. Dar tot amăgindu-ne (sau lăsându-ne amăgiţi!), am obosit de atâta aşteptare şi, oarecum, am deznădăjuit. Blazarea, nesiguranţa, suspiciunea, irascibilitatea şi multe alte stări de spirit prea puţin pozitive au devenit numitorul comun al ultimilor ani. Cei vârstnici, care nu s-au uitat pe sine în faţa micilor ecrane, observă că lumea nu mai este ca înainte, fără să poată da diagnosticul exact. Tinerii însă nu ştiu ce se întâmplă cu ei, căci altă lume nu au cunoscut. Sunt doar derutaţi şi confuzi, plictisiţi şi deprimaţi, în aşteptarea unei distracţii „şi mai mari”, şi, de ce nu, a Apocalipsei – „hai s-o vedem şi pe asta!” –, cel puţin din perspectiva propriei vieţi. Nu-i mai interesează nimic.
Ce se întâmplă, de fapt? E un semn al timpurilor moderne, pe care noi nu-l înţelegem? O devenire necesară în istoria universală? Sau avem de-a face cu un cancer social care a pus stăpânire pe lume? Răspunsul ni-l oferă, surpinzător, cărţile în care sunt prezentate ingineriile psihosociale prin care este condusă lumea modernă…
Ce sunt aceste aşa-zise inginerii sociale sau cum reuşesc aceste tehnici de manipulare psihosocială să transforme lumea în care trăim, contextul vieţii noastre cotidiane, putem afla din studiile de specialitate, care, în unele cazuri, sunt adunate în cărţi sau tratate precum cel al lui Iuri Bezmenov (1939-1993). Acestea însă nu sunt mediatizate deloc, căci mass-media este tocmai unul din mijloacele principale prin care se desfăşoară procesul transformării. Şi astfel lumea, oamenii sunt convinşi că necazurile lor sunt cauzate de simple coincidenţe nefaste, în timp ce, în realitate, ele nu sunt altceva decât efectul bine țintit al acestor tehnici de manipulare socială.
„Mi-e ruşine să spun că sunt român…”
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
-
7/28/2014
Etichete:
Agenda 21,
conspiraţie,
creştinism,
deconstrucţie,
destatalizare,
economic,
globalizare,
identitate,
învățământ,
lobby,
naţiune,
propagandă,
România,
social,
stat naţional,
verde-n faţă
2 iulie 2014
Realitatea din spatele interesului băncilor pentru agricultură
Bancherii nu contenesc să vorbească despre agricultură atunci când se referă la domeniile cu potențial. Ba chiar au lansat şi o groază de produse dedicate, pe care însă le accesează doar o mână de investitori consideraţi solvabili.
Agricultura va fi noul boom al economiei româneşti, întrucât ţara are un potenţial extraordinar în acest domeniu, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, în cadrul unei conferinţe pe tema contribuţiei IMM-urilor la relansarea economică. „Un boom ca în anii 2005-2008 nu va mai fi în niciun caz, însă cred că un boom va veni din agricultură, întrucât potenţialul agricol al României este extraordinar, iar piaţa terenurilor se liberalizează. Mă refer la creşterea preţurilor terenurilor şi la unificarea parcelelor, care vor deveni prelucrate cu mijloace industriale“, a arătat Gheţea. El a amintit că, în acest moment, 40% din agricultura românească este una de subzistenţă.
În realitate…
5 aprilie 2014
Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?
Reacţii.ro :
Pentru mine sondajul din noiembrie de la INSCOP Research este pur și simplu stupefiant – 44,6 % dintre cei întrebați consideră că regimul comunism a fost un lucru bun pentru România iar 77,7% că înainte se trăia la fel sau mai bine. 77,7 la sută…
Departe de mine să fiu în stare de șoc din cauza procentelor sau a seninătății cu care o mare parte din poporul ăsta declară unul dintre cele mai negre și blestemate sisteme politice ale lumii moderne drept bun.
La urma urmei cum să se gândească nea Dorel, adus de pe brazdă și făcut orășean respectabil de către comuniști sau madame Florica, vânzătoarea la care toți doctorii îi dădeau sărutmâna pentru o pungă de cafea sau Marian, turnătorul din scara blocului, la câți oameni și familii a nenorocit comunismul, la cum a ras de pe fața pământului orice coloană vertebrală avea poporul ăsta înainte și la cum a exterminat și cea mai mică urmă de elitism real și scară a valorilor aveam ca națiune?
Nu e nimic surprinzător aici la fel cum nu e nimic surprinzător în voturile pentru ulei sau pentru două sutici de săniuță în barul satului. Însă e ceva care mă deranjează profund și mă enervează până la perplexitate.
Cum de îi văd pe aceeași oameni plângându-se, revoltându-se și arătând o dezamăgire spumoasă când li se răpește orice fărâmă de confort capitalist și democratic?
1. Să le întrerupă o pană de curent telenovela sau capatosu de seară sa vezi cum sar plini de furie urlând spre ceruri cum se poate întâmpla așa ceva suntem în epoca de piatră?
În comunism aproape peste tot se lua zilnic curentul, inclusiv iarna. De ce vă plângeți?
4 februarie 2014
Blestemul pământului pentru abandonarea fraţilor
Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Faţă de actuala expropriere funciară, cea operată de regimul comunist a fost un biet bebeluş. Aceea avea întoarcere şi s-a dovedit că o răsturnare politică a putut repune în posesie pe proprietari. Noua deposedare este fără întoarcere. Este definitiva rupere de glie a românului. Si cu aceasta, România ca ţară are toate condiţiile să nu mai existe!
Îmbogăţiţii români ai tranziţiei i-au vândut pe nimic străinilor pe fraţii lor săraci. Ca negociatori ai documentelor de aderare la UE au acceptat incalificabila liberalizarea a vânzării terenurilor agricole, deşi liberalizarea era refuzată de condiţiile cu totul inegale de şansă pentru români. Ca dirigenţi politici ai României în perioada postaderare au admis scadenţa fără a încerca măcar să o amâne, necum să-i tundă din efectele catastrofale previzibile. În perioada de care vorbim, s-au perindat la putere absolut toate partidele parlamentare, cu ciocoii lor, fără excepţie. În bloc, clasa politică a consimţit şi participat la exproprierea săracilor români, la ruperea românului de glie, la apropiata suprimare a României.
Singurul lucru cu care ciocoimea îi blagosloveşte acum pe săracii ameninţaţi de expropriere o constituie o imensă diversiune. Li se spune că 1 ianuarie 2014 n-ar fi vreo dată-prag, pentru că, sub forma cumpărărilor de către persoane juridice române, străinii au putut şi până la această dată dobândi terenuri în România, deţinând oficial vreo 15% din terenurile agricole din ţară. Asta aşa ca să fim liniştiţi pentru că estimări neoficiale vorbesc de deţineri de 50% de către străini în Ardeal (în urma nu doar a achiziţiilor de terenuri de către persoane juridice, dar şi a retrocedărilor ilegale, cu acte false sau în speţe fără legătură cu abuzurile regimului comunist)! Păi, cum vine asta fraţilor, bagatelizăm răul ce va să vină prin răul deja făcut?! Nu este de ajuns răul deja făcut?! Nu poate servi ca învăţământ pentru a-l opri pe cel ce va să vină şi care va fi de o incomparabil mai mare amplitudine, căci de acum nu mai există limite şi restricţii?! Si apoi, ca un făcut, în preajma lui 1 ianuarie 2014 şi imediat după aceea, au apărut în scenă cazuri precum Nana şi Fuia dezbătute cu înfrigurare de întreaga clasă politică, dar de fapt cu desfătarea că se abate atenţia publică de la semnificaţia tragică a acestei zile. Si ni se mai spune, ca argument suprem, că străinii, chiar dacă ne iau pământurile, n-o să plece cu ele! Evident, nu le vor putea lua în spate, dar vor pleca cu roadele lor! Deşi s-au văzut şi cazuri, deloc izolate, în care se fac transporturi către alte ţări de straturi de sol, căci pământurilor, ca să devină soluri nutritive, le trebuie zeci, dacă nu chiar sute de ani!
Deposedarea de pământuri a săracilor nu există de azi de ieri. Cea actuală se deosebeşte de precedentele doar prin anvergură şi modalităţi. Istoria deposedărilor arată însă că niciodată nu s-a scăpat de un blestem. Este necruţătorul blestem al pământului care cade asupra celor care şi-au abandonat fraţii.
29 ianuarie 2014
We come from the land of Romano
"Immigrant Song"
by Earthling
We come from the land of Romano
to have some fun where there's no euro
to where I'll find a job coz vaz'l-lene a hand
A welcome in, a card and pin, Basildon I am coming
We'll sweep the streets I'll wash your car
our only goal send cash to sofia
We come from the land of Romano
we'll reduce your living wage way below
destroying all your dreams and your income through the floor
oh how your government ignore, they are your overlords
We'll sweep the streets I'll wash your car
our only goal send cash to sofia
So now you better stop and rebuild all your ruins
or immigrants will win the day and you will all be losing.
23 ianuarie 2014
Cum a devenit România o colonie. "Am scos totul la vânzare, şi cu asta ce-am făcut ?"
DailyBusiness :
Dintr-o tara independenta si fara datorii cum era in 1989, Romania a ajuns o "colonie", in care deciziile strategice sunt luate mai degraba la Bruxelles si de catre FMI, decat la Bucuresti. Care au fost momentele cheie in transformarea Romaniei intr-o tara cu autonomie doar pe hartie.
"Sunt cateva elemente care nu pot fi negate. Situatia economica si politica a Romaniei este foarte apropiata de ceea ce inseamna colonie", a spus pentru DailyBusiness.ro analistul economic Mircea Cosea, care a lansat ideea transformarii Romaniei in colonie inca din 2002.
Potrivit acestuia, la fel ca orice colonie, Romania este un teritoriu in care ponderea capitalului autohton este foarte mica, in special in domenii cheie precum cel bancar.
De asemenea, relatiile comerciale externe sunt orientate monodirectional. “Peste 75% din exporturi si importuri se realizeaza cu Europa de Vest, in special cu trei tari: Germania, Franta si Italia”, a exemplificat Cosea.
In plus, ca orice teritoriu colonial, Romania nu isi foloseste resursele naturale si umane in interes propriu, iar plus valoarea pe care folosirea acestor resurse o creeaza nu este valorificata intern.
Etapele "colonizarii"
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
-
1/23/2014
Etichete:
conspiraţie,
corupţie,
deconstrucţie,
destatalizare,
dezvăluiri,
economic,
fraudă,
globalizare,
istorie,
lobby,
protest,
România,
strategie,
subminare,
verde-n faţă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Versiunea cântată de taraful lui Ionel Tudorache: Sub un cer cu lună plină o rudăreasă bătrână plânge şi se jeluieşte c...
-
Observatorul cultural : Trista votare a Constitutiei Partidul de guvernamint poate sa fie multumit: planul de participare la ...
-
Un pamflet anti - Adrian Păunescu apărut prin anii '80 şi care circula xeroxat, fiind difuzat şi la Radio Europa Liberă, în lectura...
-
Aceleaşi clişee ca şi acum - "sistemul actual, 'ceauşist', favorizează corupţia". Se avea în vedere viitoarea Constit...
-
1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane ton...
-
Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Pe...
-
Recolta.eu Lazea: Pentru consolidare, avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii de subzistență Mult râvnitul i...
-
Art-emis: M ai ales în deceniile din urmă un curent contestatar şi demolator pare a se fi ridicat împotriva valorilor tradiţionale român...
-
Ponta, la Madrid: "Spania este a doua ţară din lume ca număr de români". "Spania este a doua ţară din lume ca număr de...
-
Prioritate de dreapta (2012): Adrian Severin, vicepreşedinte şi director coordonator al Fundaţiei Institutul Social Democrat "Ovi...