Reforme eminente şi iminente

(articol de Paul Everac)

   Se pune chestiunea să îmbunătăţim soarta omului nostru, să-i dam plinătatea şi sănătatea de care şi el, ca toţi ceilalţi pământeni, are atâta nevoie. S-au propus fel de fel de soluţii venind de la eminenţii săi conducători politici. Folosul lor nu va întârzia să se producă. Eu mă opresc numai la trei, deocamdată, care mi se par cele mai promiţătoare.
   Mai întâi e chestiunea organelor vitale. Când organismul s-a găsit în impas fiindcă, să zicem, fumase prea mult, guvernanţii s-au gândit că cel mai simplu ar fi să scoată un plămân la vânzare, să-l ia alţii pe mai-nimic, să-şi bată capul şi să-l facă bine. Au încasat şi câţiva gologani pe el, de care s-au bucurat foarte. Mai târziu au vândut un muşchi fesier, mai apoi un tendon, apoi o valvă tricuspidă şi în puţină vreme toată splina. Au vândut, prin sacra privatizare, şi ficatul când au văzut că nu răzbesc, apoi un rinichi şi o bună parte din intestinul subţire. Au dat apoi gât, ureche, au dat ve­zica; şi au tot aşteptat redresarea organismului din operaţiile şi sumele obtinute. Acum omul nostru independent (nu cel vândut) a ajuns bleg, letargic, abia mai geme, iar doctorii politici se întreabă ce sa mai vândă ca să se redreseze. Mai e puţin, foarte puţin, dar cum ne descurcăm cu un singur lob respirator şi cu un stomac mixt, pe jumătate luat de alţii, sunt semne că se va rezolva curând cazul. E o metodă specială, ieşită din cele mai iscusite boturi şi creiere. Trebuie dusă până la capăt ! Lumânarea finală ni se dă gratis.
   Foarte frumos au decurs lucrurile şi cu reţeaua sanitară care a fost şi ea simplificată şi regândită reformator. Mă mir ca ideea a venit atât de târziu şi că nu s-a extins şi în multe alte domenii. Bunăoară, cred că halta CFR Floreşti sau Gura Beliei ar trebui şi ele dărâmate. Sunt prea mici şi cer enorme sacrificii materiale. Poate fi anulată şi Breaza şi dacă mă gândesc puţin, şi Posada - cu Comarnic cu tot. Ce nevoie am mai avea de gara Azuga ? Să se pună târnăcopul pe Timişuri, ori să se facă acolo crescătorie de melci. E ţara împânzită de staţii parazit. După mine, aş tăia şi Poiana Ţapului şi Buştenii. Nu sunt hotărât în ce priveşte Sinaia. Să se dea omul jos la Predeal şi să vina înapoi. Sau şi mai bine: la Ploieşti, şi să mai facă vreo câţiva paşi. S-ar realiza mari economii, iar organismele umane s-ar fortifica.
   A treia îmbunătăţire s-ar cere făcută la butoiul Danaidelor, acela pe care nu-l poţi umple pentru că are găuri dedesubt şi se scurge apa ţârâind. Aceasta ţârâitură nu e bună, nici civilizată. S-ar cere să se mărească găurile, dar mai ales să se împo­do­bească, fie cu mixandre şi petunii, fie cu cerculeţe şi brâie de aur şi argint, mărindu-se viteza de scurgere. Care să dea astfel prilej la trasee minunate, la curbe lichide voluptoase, încât să stea mâţa europeană în coadă, să se minuneze ce am inventat şi noi cu inteligenţa noastră seculară. România trebuie să devină o grădină mirobolantă stropită cu jeturi de apă din butoiul Danaidelor la care sârguim cu toţii. Apa să se transforme in jerbe de culoare şi graţie. Noi ne putem adăpa şi cu apă de ploaie !…