Apărarea: O turmă de oi

Caiete Silvane:

   Suntem într-un moment de răscruce. Europa e cu ochii pe noi. Dar nu numai ea: și America, și Australia, și Groenlanda, și mafia italiană, și traficanții de droguri, și purtătorii de pistoale la șold (sau la spate). Suntem o țară râvnită. Toate consfătuirile europene la nivel înalt, pe acest subiect își axează pledoariile. Și cum să nu fim? Atâta vreme cât țara este reprezentată „la nivel înalt” de EBA (fata „lu tăticu”) sau Becali (căzut acolo tot datorită „lu tăticu”). Nu este de făcut altceva decât semnarea unor acte.

   Nu prea suntem înțeleși. Predilecția fanariotă pentru averi rapide a făcut din mințile marilor noștri conducători niște cățeluși buni de dat din coadă la orice foșnet al unui „euro”. Ce mai contează că suntem la un moment de răscruce?     
   
   Secătuită, țara asta se încăpățânează să fie țară. Poporul ăsta, ucis la propriu de către imbecili ca Emil Boc și ulterioara sa șleahtă, se încăpățânează să fie viu. Poporul acesta face copii. Poporul acesta își crește copiii. Poporul acesta nu este de acord cu variantele de supraviețuire propuse de fiecare guvern ce a făcut bani buni pe spinarea sa. Poporul acesta nu mai are țintă. Poporul acesta se roagă să mai vină un Mântuitor care să-l scoată din robia impusă de „Stat”. Expresii ca: „trebuie să dau bani la Stat” sau „Statul mă obligă să...” sunt deja tradiționale. Dar cine este Statul? Enoriașii puterii politice – asta este Statul. „Tremurăm de frig și de foame, domnule Stat!”, zice poporul. Iar Statul „consfătuiește” cu opulența meselor întinse pe la Sinaia (să nu mai spunem de întâlnirile „Statului” în diverse țări exotice).     

   Suntem la capătul răbdării. Am aflat că „Statul” nu ne poate salva. Am aflat că acei indivizi la costum și cravată nu sunt altceva decât „fata lu tăticu”. Am aflat că guvernul nostru acordă, pe bandă rulantă, titluri de proprietate asupra României celui care plătește mai mult. Povestea asta devine din ce în ce mai fascinantă pe măsură ce-mi aduc aminte de toată degringolada din ultimii douăzeci și ceva de ani. Cât de stupizi pot fi oamenii ce compun poporul român? Cu cât s-a cumpărat tăcerea poporului român? Care dintre prietenii noștri, rudele noastre, apropiații noștri de zi cu zi au câștigat ceva din afacerea tăcerii despre „Stat”?     

   Votăm în continuare ca o turmă de oi dusă la tăiere, iar această senzație, repetată de câte ori este nevoie, ne dă impresia că „poporul conduce”. Domnilor, poporul nu mai există. Poporul a devenit un simbol manipulabil, un fel de minimă apăsare pe un buton. Poporul acesta este reprezentat numai de câțiva visători care nu se pot acomoda cu zilnica teroare. Ar trebui să așteptăm de la aceștia un sprijin, un semn că există. Însă aceștia nu vin să salveze o țară sau un popor – ei intervin în identitatea acelei țări sau acelui popor. Acestora nu li se poate opune un regim politic, o armată.     

   Țara mea nu este apărată de ei. Țara mea a fost lăsată de izbeliște și cumpărată pe baza unor comisioane grase de către diverse „entități democratice”, cum a fi FMI sau CEC (Curtea Europeană de Conturi) sau ONU. Țara mea nu mai există. Desigur, mă pot mișca în acest teritoriu, mă duc la munte sau la mare, dar țara aceasta simt că nu mai este a mea. Pe mine și pe alții ca mine nu ne apără nimeni. Oricât am nădăjduit că frumusețea lumii mele, libertatea mea, eliberarea mea sunt posibile – nu mă apără nimeni. Ce să fac de aici încolo? Sunt un simplu scriitor. Doamne, după ce am scris aceste rânduri, ce se va mai întâmpla? Ajută-mă, Doamne!

Ce mai rămâne din democrație și din statul de drept în regimul Uniunii Europene ?

Prioritate de dreapta:

Traducerea articolului "Que reste-t-il de la démocratie et de l'Etat de droit dans le régime de l'Union européenne ?" apărut la L'Observatoire de l'Europe.

În regimul nostru politic nu mai este clară nici o ierarhie a normelor, nici o separare reală a puterilor, nici o stabilitate instituțională, nici o reprezentare egală a cetățenilor, nici o responsabilitate politică reală, nici o inteligibilitate a puterii, nici o neutralitate constituțională. Acesta nu serveşte nici democrației, nici statului de drept, nici construcției europene, refuzând, sub pretextul că intențiile și promisiunile Europei sunt minunate, să facă acea necesară "analiză critică" la care ne invita Hannah Arendt, împotriva amenințării totalitare reprezentate de degenerarea democrațiilor în tehnocrații.

Ce mai rămâne din democrație și din statul de drept în regimul Uniunii Europene ?

de Christophe Beaudouin, doctor în drept public

Vorbind de faţă cu Președintele Republicii la Palatul Elysée, cu ocazia primirii înalţilor functionari de stat, pe 8 ianuarie 2013, vicepreședintele Consiliului de Stat Jean-Marc Sauvé n-a folosit ocolişuri: "Matrice a Naţiunii, de care, de la monarhie la Republică, este în mod consubstanțial legat, Statul răspunde de patrimoniul ei, îi apără interesele și valorile, duce cu el speranțele sale. Dincolo de evenimentele din istoria noastră, cât de dureroase vor fi fost ele, Statul este şi garantul continuității vieții Națiunii, și expresia democratică a suveranității". Acestea fiind spuse, vicepreședintele celei mai înalte instanțe administrative şi-a exprimat îngrijorarea: "Dar Statul, ca şi administraţia care îl serveşte, este acum pus în discuţie de schimbări profunde: globalizarea; integrarea europeană; descentralizarea internă (...). Şi, deși acesta este îngrădit, reglementat, ocolit, expus la tot felul de imixtiuni, nevoia de Stat nu a fost niciodată mai mare."

Europa este de-acum, într-adevăr, contextul economic, politic, juridic și cultural în care trebuie să trăim. Așa se consideră că am decis prin reprezentanții noștri succesivi și printr-un referendum, în ultimii treizeci de ani. Am luat notă.

"Stângiştii și liberalii se tem de o schimbare conservatoare la nivel european"

Prioritate de dreapta: 

Traducerea articolului apărut la Free Poland Info, "Hungarian intellectuals' dramatic letter" ("Scrisoarea dramatică a intelectualilor din Ungaria"):

Un grup de câteva sute de intelectuali unguri au semnat o scrisoare deschisă dramatic intitulată "Către cetățenii Europei", despre falsificarea realității, minţirea opiniei publice, crearea de amenințări non-existente, și mai presus de toate - despre amenințarea cu bau-baul regimului de dreapta. Faptele prezentate în scrisoare sună foarte familiar pentru noi, polonezii. Mai jos, textul scrisorii :

Scrisoare deschisă către cetățenii Europei

Dragi prieteni,

De la alegerile din 2010 a fost pornită o campanie sistematică de defăimare îndreptată împotriva Ungariei, prin care ziare de mare circulație, emisiuni de televiziune și alte mijloace media răspândesc în mod tendenţios știri false și care o discreditează sistematic, zi de zi. Aceste știri încearcă să convingă opinia publică, care nu este familiarizată cu realitatea ungară, că democrația a fost subminată în Ungaria, că minoritățile sunt persecutate, că presa nu este liberă, că oamenii obișnuiți trebuie să se teamă, că a erupt un antisemitism și nişte prejudecăți furibunde, și că o elită de extremă dreapta se pregătește să introducă o dictatură totalitară.

Aceste relatări nu au nicio legătură cu realitatea. Există democrație în Ungaria, nimeni nu este discriminat din cauza originii sale și fiecare este liber să-şi publice propriile opinii. Noua lege fundamentală a Ungariei, care a înlocuit fosta constituție stalinistă, cu o întârziere de douăzeci de ani după eliminarea dictaturii socialiste, este în conformitate cu standardele europene și cu cele mai bune tradiții din cei peste o mie de ani de statalitate ungară.

Dragi prieteni,

A români sau de ce-a ales I.L. Caragiale să-şi proptească ultimii şapte ani prin Berlin

Revista 22:

Românirea dospeşte istoric. Si isteric.

Exilat de băşcălia miştoului şi a şmecheriei în chiar ţara unde ele înseamnă stil, părintele dialogurilor absurde a fost trenul de aterizare al avionului cu care speriam, noi, norii. De unde încă aşteptăm să plouă-apă, ca s-avem d-ale gurii. Nu el este actual. Noi suntem neschimbaţii. Mitică a murit de mult. N-a apucat boarea sovietelor. Îl vedeaţi respirând cu torţionarii ori cu Periclele carpatin împleticit în limba română? Bulă n-a fost decât un biet Hopa-Mitică. În ton cu vremurile. Avea ştiinţa supravieţuirii. Epigonii lui au năpădit locul. Suntem – prea mulţi dintre noi - d-ai lu’ Nimică. Mârlani de toate sudorile se înghesuie la taraba mâinilor întinse, doar-doar. Românirea dospeşte istoric. si isteric. Am trecut, ca gâsca prin baltă, de la trib la norod. Chiar dacă ne lipsea idealul. Aidoma norocoşilor puradei care-şi sorb nasul. Popor n-am ajuns a fi. Dar la ce foloseşte, când toţi ceilalţi cred că da?! Preaiubim adunătura de tip „La Moşi“. Ne ţinem bine de gaşcă.

Evoluţia propagandei regionalizării în România

Articol din 2005, site "PSD-globalişti".

CADRAN POLITIC:

Regionalizarea între spaimă, compromis şi necesitate 

În 1990 discuţiile despre necesitatea regionalizării României îi puneau pe reprezentanţii societăţii civile, care propuneau această temă spre dezbatere, în postura de a fi aproape lapidaţi. Conservatorii îşi etalau conştiinţa de paradă şi creau meseria de a fi român, datornic de a veghea cu crucea sub pernă şi toporul sub pat. Acum, regionalizarea a devenit o temă de salon, mai ales că numeroasele ONG-uri apărute în decursul anilor sunt puternic finanţate pentru a iniţia şi găzdui asemenea dezbateri. Cele opt regiuni administrative înfiinţate în urmă cu şase ani se dovedesc total ineficiente, rolul lor fiind mai degrabă de burete al fondurilor europene.

Potrivit oficialilor europeni, această formulă, de opt regiuni, va trebui să rămână, chiar şi ineficientă, deoarece România a încheiat Capitolul 21 de politici regionale şi “nu se pot schimba regulile în timpul jocului”.

Reprezentanţii societăţii civile consideră că, dacă tema regionalizării nu ar fi pornit din Transilvania, acum harta ţării ar fi arătat altfel, dar teama obsedantă de a pierde Ardealul a adus o opoziţie fermă faţă de acest subiect. Începând de la preşedintele Emil Constantinescu (considerat totuşi primul şef de stat democrat) până la Ion Iliescu şi Adrian Năstase, toţi şefii partidelor politice au condamnat aceste iniţiative, iar promotorii ideilor regionaliste au fost catalogaţi drept nişte trădători şi rătăciţi, în ciuda faptului că nimeni nu dorea ruperea ţării. Este necesară înfiinţarea unor structuri mai elastice, nicidecum introducerea vizelor pentru Bucureşti, Iaşi sau Constanţa.

Subiectul regionalizării României a cunoscut câteva momente importante, unul continuând o idee născută la Budapesta între 1988-1989 de un grup de intelectuali români şi maghiari. În acea perioadă grupul format din dizidenţi ca Dinu Zamfirescu, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea) Mihnea Berindei s-a întâlnit cu intelectuali unguri şi au redactat Declaraţia de la Budapesta, ducument care conţinea şi tema reconcilierii româno-maghiare, fapt care l-a înfuriat la culme pe Nicolae Ceauşescu.

Peste zece ani, autorii, cărora li s-au adăugat şi alţi intelectuali, aveau să revină cu un alt document, Declaraţia de la Cluj, ceea ce l-a înfuriat pe preşedintele de atunci, Emil Constantinescu.

Trebuie menţionat însă că teza despre regionalizare se regăseşte în opinia tuturor formaţiunilor politice, cu excepţia PRM, prin vocea unor lideri ai acestora.

Pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România.

Foarte interesantă abordarea. Timp de 23+ de ani tot suntem tocaţi cu "reforme", care de fapt au însemnat DECONSTRUCŢIE (industrială, psihologică, socială, culturală, identitară, şi statală - cu regionalizarea).
 
De 23 de ani nu mai construim, doar risipim ("distribuim", "privatizăm") şi îmbucătăţim ("restructurăm", "optimizăm", "redimensionăm"). Nu că tot ce construiam înainte era bun sau necesar (propagandiştii deconstrucţiei au fraza-tip, de contracarare: "eşti nostalgic/retrograd !").
 
SPQR:

Înapoierea prin reforme

Viitorul poate fi cu mult 
mai înainte de prezent, în trecut

Ca să ne putem vedea de treabă este nevoie să lăsăm istoria în pace. Adică să ne ocupăm de creșterea produsului intern brut, de pildă, deși nu sunt convins că aceasta este calea către mai bine, din simplul motiv că mai mult poate fi și mai rău. Dar pentru asta este nevoie să știm ce avem de făcut: corpurile profesionale să-și dezvolte competențele, spiritul de corp, copiii să învețe ce să facă când or fi mari la școală, părinții să își poată îngriji copiii. Toate acestea presupun liniște. Liniștea, la rândul ei, presupune mersul societății după valorile pe care societatea și le descoperă singură, sau le fructifică. Societatea își produce singură istoria. Mai ales una liberă. Societatea își asumă singură istoria, pentru că în istorie sunt modelele, de acolo vine demnitatea fără de care nu avem democrație. În istorie stau, ca într-un rastel, scopurile unei societăți. Nu în mințile unor intelectuali rătăciți de neam. Pentru că acesta este sensul rătăcirii, separarea de neam și, de la distanța confortabilă a sinecurii, cearta neamului: prin filme, prin ”proiecte științifice”, prin gesturi politice care îl ignoră, îl micșorează și-i terfelesc identitatea.

Ce are una cu alta, ar spune cineva, istoria cu azi-ul? Păi cine a mai văzut progres dintr-o neașezare continuă? În manualul de geografie, o asemenea scuturare se numește cutremur. România este Țara Reformelor, în care cadența proiectelor care schimbă consumând normalul este aproape una de mitralieră. Baza dezvoltării unei societăți este propria ei istorie, că doar progresul nu e prin suspendarea minții, a acumulării cunoașterii, materiale, demografice etc. Ce e istoria dacă nu tocmai acumularea? În doi ani am întors pe dos societatea de la educație la sănătate, pentru a nu știu câta oară, pentru a ajunge, în final, la rescrierea hărții administrative a țării. Am discutat în alte părți despre regionalizare, însă, ceea ce vreau să subliniez aici este tocmai faptul că, pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România. Cine nu are stare, să se plimbe, să își ia concediu, să se interneze (sau să fie internat). Culmea culmilor este că, după ce am lichidat fabricile în loc să arestăm directorii hoți, acum lichidăm statul făcut cu atâtea sacrificii la 1918, în numele ”incapacității de absorbție a suportului financiar european”. ... Păi nu e mai simplu să cercetăm administratorii decât să răsucim o Țară? După ce umblăm la Țară ce o să mai fie de schimbat? Probabil lucruri mărunte, pentru că politicienilor cu puteri regionale nu le vor mai fi accesibile orizonturile unei puteri suverane. Nu fu în stare Spania să devină o mare putere după regionalizare, darămite România.

Problema este că pierderea unei Țări înseamnă intrarea într-un ciclu subistoric de vreo 300 de ani. Cam atât ne-a luat să ne revenim după bătălia de la Mirăslău, a lui Mihai Vitezul, înfrânt de austriecii în care a crezut până în ultima clipă. Și asta în condițiile în care, nota bene, am avut valuri neîntrerupte de oameni mari, unii chiar sfinți, ca Brâncovenii, personalități universale precum Cantemir, genii ca Eminescu, politicieni ca Brătienii și femei-regine ca Maria. Ba chiar și epoca fanariotă, atât de costisitoare, ne-a lăsat o valoroasă tradiție instituțională, culturală etc. Astăzi nu prea mai avem nimic din toate acestea. Peste puterile societății românești s-a instalat deșertul celor două bombe cu neutroni împotriva marilor modele - pentru că energiile unei societăți nu vin direct din cer, vin prin modele: prima bombă fu comunismul, a doua fu a celor 23 de ani de continue reforme după 1990. După 1945 am arestat oamenii, pentru a opri gândirea liberă. După 1990 am început să arestăm gândirea (moștenirea istorică) pentru a ”moderniza” oameni, pentru a-i ține închiși în cușca cu reforme.

De la state naţionale la euroregiuni

NapocaNews:

“Roumanie – Le démembrement territorial a commence”

Afirmaţia citată este titlul unui articol semnat de Jean-Michel Berard în rubrica “Actualitatea ignorată” a revistei lunare “B.I. Infos” (“Balkans Info”), care apare la Paris, începând din martie 1996. Autorul menţionat spune că noua Românie europeană a fost descoperită de Comisia de la Bruxelles printre lamele a “două cuţite oculte” – Uniunea Federalistă a Comunităţilor Etnice (UFCE) şi Centrul European pentru Minorităţile-Problemă (ECMI) – ca o Românie hibridă.

România regionalizată se prezumă a deveni, consecinţă a metehnelor unei clase politice lipsite de conştiinţa naţională, “un État feodal”, în care seniorii vor capta maximul de resurse de la guvernul central, în numele prerogativelor lor locale, iar sub autoritatea Comisiei de la Bruxelles, pentru a se individualiza şi întări faţă de “Centru”, vor realiza [n.n. definitiv] alianţe transfrontaliere [n.n. deja proiectate şi chiar existente, dar nefuncţionale].

Configuraţiile alianţelor transfrontaliere sunt deja stabilite, unele fiind şi consacrate în tratate bilaterale, fără ca, la vremea respectivă, semnatarii de la Bucureşti să realizeze şi toate consecinţele pe termen lung.

Astfel, cu prilejul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană, Viena, octombrie 1993, Ion Iliescu a acceptat” integrarea economică” a judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj cu entităţi administrativ-teritoriale din Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Polonia, în “EURO-REGIUNEA CARPATICĂ“.

FMI şi gâsca lui Stalin sau reţeta de condus popoare

Parabola rămâne valabilă, dar trebuie menţionat că Ilie Gilbert a fost un colaboraţionist al regimurilor Ceauşescu şi Iliescu-FSN, ca lobbyst şi agent de influenţă.

Ziua Veche :

Un prieten adevărat, un mare cărturar şi un mare evreu român, care iubeşte România cu toată fiinţa sa, ca nimeni altul, mi-a adresat, acum câteva zile, o corespondenţă electronică surpriză. La o vârstă onorabilă, omul acesta, are spiritul neatins, radiind un umor de cea mai înaltă calitate. 

Este vorba de strălucitul profesor Ilie Gilbert, brăilean prin naştere, vorbitor de o neaoşă limbă română, deşi a părăsit ţara, din considerente politice, încă din anul 1950. Distinsul profesor, creatorul „Conviviologiei” (ştiinţa de a trăi în armonie), mi-a trimis, tocmai din Brazilia, ţara în care s-a stabilit de mai bine de o jumătate de secol, o nostimadă uşor sinistră, hai să-i zicem glumă, până la urmă, care, negreşit, m-a pus pe gânduri, dar m-a şi inspirat, în cele din urmă.

Ce-mi scrie profesorul?

„După ce Rusia bolşevică a devenit, cu ajutorul puterilor occidentale, stăpână  pe jumătate din ţările Europei, Stalin – atotputernicul lider comunist – a convocat la Kremlin pe toţi şefii statelor comuniste, pentru un instructaj asupra metodelor de conducere a popoarelor.

Drept material didactic, fiecare participant trebuia să aducă o gâscă. Imediat, noii conducători au procurat câte o gâscă, au pus-o la îngrăşat şi au făcut o colivie pe măsura situaţiei lor.

La data stabilită s-au adunat în sala mare a Kremlinului toţi cei invitaţi şi gâştele lor. 

Cu vreun sfert de oră întârziere a apărut pe uşa care ducea la tribună şi Stalin, însoţit de o gâscă slăbănoagă, fără nici un fel de colivie şi care era tot timpul cu gâtul întins la buzunarul de unde îi dădea din când în când câte un grăunte.

După ce s-au ridicat toţi în picioare şi s-au gratulat reciproc, Stalin le-a cerut să deschidă coliviile şi să dea drumul la gâşte. Acestea, când s-au simţit libere au plecat care încotro neluând seama pe stăpânii lor. 

Singură gâsca, cea a lui Stalin, a rămas credincioasă şi atentă la buzunarul din care i se dădea din când în când câte un grăunte.

Forumul Constituțional – instrument al puciului identitar contra poporului român

Cultura vieţii:

Recentele dezbateri din timpul procesului de revizuire a Constituției, atât la nivelul Comisiei de specialitate a Parlamentului cât și cele din structura informală care trebuia să culeagă propunerile „societății civile”, așa-numitul „Forum Constituțional”, au ținut și încă țin atenția media și a cetățenilor de câteva luni.

Adevărat, răfuielile politice și disputele pe subiecte de interes economic (regionalizarea; numărul de camere ale Parlamentului; regimul de guvernământ și tipul acestuia; atribuțiile Justiției; traseismul politic; limitele puterii autorităților statului etc.) au fost majoritare. Pe lângă acestea însă, o luptă surdă, mai puțin vizibilă – dar nu mai puțin intensă – s-a dus pentru articolele constituționale privind libertățile individuale, familia, libertatea de conștiință, regimul cultelor sau educația.

Din nefericire, în loc să fie un adevărat forum reprezentativ pentru mișcările civice, Forumul Constituțional s-a dovedit a fi un simplu instrument în mâna unor grupări contraculturale agresive, care promovează o ideologie extremistă. Propagandiștii ateismului, deviațiilor sexuale și imoralității au acaparat dacă nu dezbaterile (la care au fost admiși, de formă, și reprezentații coalițiilor de ONG-uri tradiționaliste) cu siguranță pârghiile de decizie care au pus concluziile, în documentul final regăsindu-se aproape exclusiv propunerile acestora – „distilate” sau chiar reproduse de-a dreptul.

Nimic surprinzător: numirea unui activist anticreștin notoriu, Cristian Pârvulescu, președinte al Pro-Democrația (ca orice organizație democratică, P-D are același președinte de 15 ani!) în funcția de coordonator nu putea duce la alte rezultate. Pârvulescu a dat, de altfel, semnale repetate în presă încă înainte de începerea dezbaterilor: a șters de praf vechea marotă a neo-marxiștilor, „laicizarea spațiului public” (citește: marginalizarea actului de credință prin eliminarea manifestărilor și în special a educației religioase publice) și a vorbit despre „drepturi de a patra generație” (în traducere, „drepturile sexuale” – termen inventat de câteva decenii în cadrul „noulimbii” ce servește la formalizarea inoculării publice a deviațiilor sociale și culturale neo-marxiste – detalii aici).

Mai jos redăm extrase din raportul FC (integral la www.forumconstitutional2013.ro) mai exact acele părți din dezbatere și concluzii care interesează orice român conștient și preocupat de protecția valorilor autentice.

Care-or fi "partidele democratice" ?

Vladimir Tismăneanu :

O fantasmă numită Dan Diaconescu

Ce se poate face? In primul rand, este important sa se identifice pericolul, sa nu fie minimalizat. Apoi, partidele democratice trebuie sa inteleaga ca fundamentele constitutionale ale tarii nu pot fi zguduite fara consecinte dezastruoase. Este nevoie de responsabilitate, bun simt, refuz al demagogiei si asumare a unor politici sociale si economice eficiente, care sa fie explicate cat mai clar electoratului.

Geoană :

Dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale

Asa cum spuneam si anul trecut, cred ca dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale si sa evite astfel impreuna un esec major al modelului european, din care sa piarda toata lumea. Nu sugerez omogenitate ideologica, ci o competitie cu reguli si cu un teren neutru, esential pentru o buna societate democratica. 

Ungureanu :

"Cred că e cazul să avem un Consiliu European extraordinar, în care să discutăm foarte sincer ce se întâmplă, cum putem reacţiona pentru a susţine politicile pro-europene, în aşa fel încât asemenea cazuri care erodează politica europeană să nu ţină captive politicile de integrare. /.../ Cred că este cazul să discutăm franc cum reacţionează Europa politică la creşterea influenţei electorale a extremei drepte. Nu mi se pare indecent să recunoaştem problema, să o expunem şi să căutăm soluţii la nivelul statelor membre".

PDL :

Partidele şi organizaţiile de orientare creştină trebuie să ia iniţiativa şi să-şi asume rolul istoric de a avansa integrarea europeană, aşa cum în secolul XX au luptat împotriva extremismului de dreapta sau de stânga. Aceasta poate fi noua lor identitate europeană comună.

Creşterea economică din a doua jumătate a secolului XX în vestul Europei a fost susţinută şi de existenţa unui plan împărtășit de toate partidele, care a ghidat evoluţia UE.

Criza euro a arătat deficienţele aranjamentului instituţional prezent în UE.

În statele membre mişcări populiste proliferează pe fondul slăbiciunii partidelor tradiţionale şi importanţei tot mai mari pe care o are Bruxelles-ul în deciziile economice.

Este nevoie ca Europei să-i fie prezentat un nou plan, care să-i ghideze dezvoltarea viitoare. Trebuie să fie clar pentru toţi că uniunea monetară nu poate supravieţui fără o uniune fiscală, care să ducă spre o integrare mai amplă şi mai largă.

Acest plan trebuie acceptat şi de populaţie. El trebuie explicat clar şi arătat drept o cale de dezvoltare spre o societate liberă şi cu instituţii transparente.

Chestiunea integrării europene va reprezenta tema faţă de care se vor poziţiona partidele politice din Europa în acest început de secol XX. Se vor crea două fronturi: pro şi contra integrării. Este important ca frontul pro să se constituie într-o coaliţie capabilă să învingă actorii contra.

• Politica românească: scenetă în două acte care se repetă la nesfârșit

"Statele Unite ale Europei"

Prioritate de dreapta:

Traducerea articolului de la The New American, "United States of Europe" ("Statele Unite ale Europei").

Acest articol a apărut pentru prima dată în 10 aprilie 1989 în ediţia print a lui The New American, dând accesul la cercetări fundamentale care au demascat agenda ascunsă din spatele Comunității Economice Europene aflată în plină evoluţie. Nu numai că domnul Jasper prezintă informații de o importanță crucială, care erau aproape complet necunoscute la acea dată, chiar pentru americani și europeni în general bine informaţi, cu privire la indivizi și organizații care fac presiuni pentru "integrarea" europeană, dar, de asemenea, a trasat cu exactitate "liniile" - cu decenii înaintea altor analiști - avertizând profetic că falsa retorică a apelului pentru piața liberă serveşte la mascarea unui plan pentru socialism și distrugerea libertății personale și independenței naționale a națiunilor Europei. Cu o Casă Albă și un Congres care iau acum în considerare legislația pentru liberalizarea comerțului transatlantic și parteneriatul de investiții (Transatlantic Trade and Investment Partnership, TTIP), pentru a amesteca și mai mult Statele Unite cu Uniunea Europeană, acest articol de acum 24 de ani este mai relevant decât oricând. - Editorul

1992. În mintea majorităţii americanilor anul nu are, probabil, nicio semnificație dincolo de a fi un alt an cu alegeri prezidențiale, şi ocazia altor Jocuri Olimpice. Din ce în ce, însă, americanii vor începe să realizeze că anul care se apropie cu repeziciune are o mult mai mare importanță politică și economică.

Cititorii publicațiilor de business și ai revistelor economice au văzut deja un val de articole anunțând anul 1992 ca an al "pieței europene", ca o perioadă de referință în care o serie de bariere comerciale și alte restricții între cele 12 țări ale Comunității Europene, sau Piața Comună, se vor prăbuşi. 'Nouăzeci și doi este anul în care Actul Unic European (Single European Act, SEA) intră în vigoare. Acest act, agreat de către cele 12 state membre în 1986, solicită instituirea unui "spațiu fără frontiere interne, în care persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor le este asigurată libera circulație."

"Cu progresul spre o piață unică, industria europeană va fi capabilă să realizeze economii la o scară mai mare", a declarat secretarul adjunct al Trezoreriei, Peter McPherson, într-un discurs din 1988 ţinut la Institutul pentru Economie Internaţională. "Cerinţele rezultate din concurență vor stimula inovația tehnologică și o mai mare productivitate. Programul poate ajuta la stimularea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, la reducerea prețurilor de consum, și la ridicarea standardelor de viață în Europa." McPherson a adăugat: "Forța care va conduce această transformare este oportunitatea - șansa de a concura într-o piață mai mare și mai liberă. Producătorii europeni de astăzi se confruntă cu o multitudine de obstacole în calea comerțului cu alte state membre, variind de la diferenţe profunde în sistemele de reglementare și cele fiscale, la diferite standarde tehnice naționale. De exemplu, o companie de electronice din Olanda are acum de îndeplinit 12 seturi separate de standarde tehnice pentru a putea să-și vândă produsele în întreaga Comunitate ".

Retorica pieței libere

"Incapacitatea statului-naţiune" ?! Poate "incapacitarea" (indusă)

Prioritate de dreapta:
 

bullshit

"Suveranitatea nu dispare, dar se deteritorializează"; "Actuala fază a globalizării va conduce spre o reorganizare a suveranităţii pe alte baze decît naţiunea"; "Dimensiunea teritorială a suveranităţii s-a dezvoltat odată cu statul-naţiune (ce nu trebuie confundat cu statul-naţional în care s-au împotmolit politicienii români), iar astăzi asistăm la sfîrşitul acestei epoci"; "Straturi de suveranitate pe care existenţa statului-naţiune le estompase în ultimele două-trei sute de ani"; "Incapacitatea statelor-naţiune de a mai gestiona eficient fluxurile locale şi internaţionale a dus la emergenţa unor instituţii şi organizaţii cu vocaţie supranaţională care îşi asumă tot mai multă suveranitate"; "Incapacitatea statului-naţiune de a răspunde nevoilor elementare ale populaţiei (locuri de muncă, asistenţă socială etc.) este evidentă pentru orice observator onest" - doar câteva dintre tezele activistului de şcoală Soros Cristian Pîrvulescu ("Rătăciţi în trecut" - Observator cultural). 

Îşi asumă USL, care l-a numit la conducerea Forumului Constituţional (2013), acest atac la stat şi la naţiune ? N-ar fi primul, la C.P., care a mai condus acelaşi Forum şi în 2003, numit de PSD.

[...] Poate şi din această cauză, folosind un limbaj naţionalist deloc frecventat pînă acum, Traian Băsescu a ajuns să ameninţe guvernul maghiar spunînd – nici mai mult, nici mai puţin – decît că „România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei“, deoarece Ungaria „a devenit un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune“. Preşedintele îndeamnă la izolare: „Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atît de relaxat“. Ce urmează? Expulzare? Blocarea graniţelor pentru politicienii unguri? Afirmaţiile lui Traian Băsescu sînt doar declaraţii tactice, în contextul luptelor politice de vară din România? Sînt un experiment pentru a testa reacţiile opiniei publice şi a adversarilor? Încă un pas pe calea orientării dezbaterii politice româneşti spre subiecte „patriotice“ precum „unirea cu Moldova de peste Prut“? [...]

De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna românească este contrazisă de oficialii de la Bruxelles

Prioritate de dreapta:

Adică, mai pe scurt: Ministerul Agriculturii [şi Dezvoltării Rurale] minte când afirmă că Bulgaria are în tratatul său de aderare la UE clauze care permit amânarea "liberalizării pieţei funciare" (mai exact, cumpărarea de teren agricol de către străini). Nu, Bulgaria nu are astfel de clauze, însă bulgarilor le pasă mai mult de soarta agriculturii lor decât de ce scrie pe un petec de hârtie. Dar lobby-ul Bruxelului a reacţionat prin unii miniştri din guvern - al agriculturii şi al justiţiei, ba chiar şi prin premierul actual, prin fostul premier şi prin preşedinte, ai căror parlamentari, totuşi, au votat amânarea cu şase ani a "liberalizării". De văzut ce va face în continuare Ataka, "partidul naţionalist" care a sprijinit tacit instalarea guvernului socialist cu o "majoritate de 120 din 240" de mandate (cei 27 de parlamentari ai Ataka au ieşit din sală la votul de învestitură, fiind obţinută o majoritate de 120 din 213 prezenţi).

"România nu mai are economie. S-a distrus. Nu mai e. Asta e." (1:47) Înregistrare din ianuarie 2012. 
Se confirmă acum continuitatea întru FMI cu noua majoritate. 

Agrointel:

În loc să se tânguie ba că nu mai e timp, ba că e imposibil să mai facă ceva în această privinţă, politicienii români şi oficialii din MADR s-au resemnat ca pământurile României, apreciate ca fiind printre cele mai fertile din UE, să poată fi cumpărate de străini la preţuri cu mult sub nivelul celor din alte state membre. De cealaltă parte, vecinii noştri bulgari au norocul să aibă decidenţi cu iniţiativă, care caută soluţii chiar şi acolo unde alţii, adică noi, au capitulat înainte de a se apuca de treabă.

Parlamentul bulgar a decis marţi să extindă perioada moratoriului prin care cetăţenii străini nu au acces să cumpere teren agricol/extravilan pe persoană fizică. Decizia de a amâna liberalizarea pieţei până în 2020 vine în contradicţie cu tratatul de aderare semnat de Bulgaria şi în care, la fel ca România, se angaja să permită acest drept străinilor începând cu 1 ianuarie 2014. Totuşi, politicienii bulgari au ajuns la concluzia că nu pot sta la mâna UE şi că este mai important să îşi protejeze agricultura naţională decât să rişte ca membrii altor ţări să le cumpere pământurile la preţuri ridicole faţă de media celor din Occident.

Iniţiativa bulgară a fost iniţiată de partidul Ataka şi a reuşit să adune majoritate de voturi în Parlament, aşa că moratoriul a fost amânat. Teama vecinilor noştri a început să se manifeste imediat ce ministrul agriculturii a declarat public că afacerişti din Quatar şi Bahrain şi-au anunţat intenţia să achiziţioneze mult teren agricol în Europa de Est începând de anul viitor.

UE demontează alibiul precar al USL

Prioritate de dreapta:

Alibiul precar prin care USL căuta să atenueze impactul la electorat, în urma admiterii accesului străinilor la achiziţia de teren agricol, de la 1 ianuarie 2014. Dar îi furnizează altul - acum, "trebuie" să liberalizeze complet "piaţa funciară" (adică, accesul neîngrădit al persoanelor fizice străine la achiziţionarea de teren agricol; în prezent, o pot face doar ca persoane juridice). Nici PDL, nici USL nu au mişcat un deget în apărarea fondului funciar naţional, ba dimpotrivă, au căutat să "justifice" vânzarea acestuia. Ministerul agriculturii a scos o caricatură de lege, care "condiţionează" accesul TUTUROR persoanelor fizice la achiziţia de teren agricol, adică îngrădeşte în plus accesul românilor.
 
Constituţia României - Parlamentul Articolul 61: Rolul și structura

"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării."

 "(a) României" ? "al poporului român" ?

Mai degrabă astea s-ar potrivi Ungariei, unde parlamentul a legiferat interdicţia străinilor de a cumpăra şi de a deţine teren agricol. A contestat şi acolo UE, dar ungurii n-au schimbat nimic.

Ia să vedem, acum: mai ajunge "proiectul" să fie legiferat, fie el şi modificat ? Se va găsi cineva să-l conteste la CCR ? Va fi respins de CCR, ca astfel USL să scape mai ieftin din punct de vedere imagologic ? ("Da. Vedeţi ? Nu era constituţional... da' noi am fi vrut, blabla...").

DIGI24:

Terenuri agricole „la liber” pentru străini. UE a respins proiectul care limita vânzarea și cumpărarea loturilor

Străinii pot cumpăra „la liber” terenuri agricole în România, asta după ce reprezentanţii Uniunii Europene au respins proiectul prin care statul român solicita limitarea tranzacțiilor. Şi sunt şanse mici să avem un nou proiect adoptat până la finele anului, mai ales pentru că, recunosc oficialii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, noi suntem cei care cerem bani de la UE.

Reprezentanţii Uniunii Europene au respins proiectul, deoarece nu sunt de acord cu propunerile privind limitarea vânzării şi cumpărării de terenuri agricole de către persoane fizice la 100 de hectare, pentru că nu se impune aceeaşi limita şi companiilor.

Oficialii europeni nu sunt de acord nici cu obligaţia de a avea cinci ani experienţă de profil pentru cei care fac investiţii, mai ales pentru că e vorba şi de tineri care îşi doresc să se mute în mediul rural.

Şi, nu în ultimul rând, nu sunt de acord nici cu crearea unei instituţii care să intervină în relaţia dintre cumpărător şi vânzător şi să avizeze preţul şi tranzacţia.

Conducătorii disonanţi distrug capitalul economic și capitalul intelectual al popoarelor

• disonanţă = nepotrivire, lipsă de armonie
  

Foaie Naţională:

[...] Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate. Aproape toate partidele au fost și sunt folosite ca adăpost pentru operațiunea perversă de administrare a injecţiilor emoţionalităţii agresive contra spiritualității poporului român sau contra Bisericii Ortodoxe, în genere, contra bisericilor lui Hristos. Iar lucrul acesta se va comensura prin căderea voturilor care susţin alianţele politice aflate la guvernare. Orice întârziere în privința anulării alianţelor nenaturale dintre clasa politică şi grupurile intelectuale care compun pseudo-elita disonantă va conduce la escaladarea confuziei, a anarhizării și chiar a dezastrului politic al ţării şi va perpetua fenomenul distrugerii de capital spiritual românesc. Un asemenea fenomen va induce și declinul stocului de inteligenţă funcţională la nivelul tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales la nivelul tinerilor. Prelungirea inerţială a înclinaţiei spre asemenea alianţe cu lideri de opinie rupți de spiritualitatea și nevoile reale ale poporului român va agrava şi fenomenul „idiotizării induse” în diferite categorii de populaţie.

Blestemul Cerului şi al Pământului

The Epoch Times:

Am fost martor la colectivizare!

Prin deceniul şase al veacului trecut, satul meu natal, Sărăţeni, din miezul Bărăganului, mai păstra datini medievale, pe care nici capitalismul, nici socialismul ce începuse să bântuie România nu reuşiseră încă să le clintească. Astfel, neamurile „bune” nu se amestecau decât accidental cu cele „proaste”.

Beteşugurile omului erau vindecate cu ierburi de leac şi cu descântece. Obiceiurile populare se păstraseră aproape intacte, singura excepţie fiind „Steaua”, interzisă de autorităţi.

Din scursurile locale fusese încropită o organizaţie a Partidului Muncitoresc Român (P. M. R.), care însă, dat fiind prostul renume al membrilor săi din sat, nu avea nicio autoritate morală asupra oamenilor. Din armată, tinerii se întorceau încă neatinşi sufleteşte de otrava învăţământului politico-ideologic.

Sovieticii impuseseră armatei române desfiinţarea cavaleriei, iar caii, cu harnaşamentele lor, fuseseră vânduţi particularilor. Cu astfel de hamuri de bună calitate au venit dobrogenii în satul nostru, prin 1956 – 1957, vânzându-le pe nimic consătenilor mei, care, bineînţeles, se bucurau de chilipir. De obicei, tranzacţiile se încheiau la cârciumă.

Dobrogenii vindeau hamurile ca să nu li se ia pe degeaba la colhoz, fiindcă regiunea lor, Constanţa, urma sa fie prima colectivizată din ţară.

Tratat pentru…subdezvoltare !

Ziarul Financiar (martie 2012):

Uniunea Europeană continuă se pare pe un drum extrem de păgubos mai ales pentru noii săi membri, iar România este alături de Bulgaria, fiind cei mai noi membri al Comunităţii, în situaţia cea mai gravă de subdezvoltare evidentă, după orice indicator.

Toţi politicienii puternici din UE şi analiştii economici pro-UE duc o campanie extrem de activă să convingă de necesitatea Tratatului Fiscal, care să limiteze deficitele statelor la max 0,5-1% din PIB (structural) şi 3% din PIB (total).

Se tot vorbeşte de Grecia, Portugalia, Spania, Italia şi mai ştiu eu care state "inconştiente" care s-au înglodat în datorii pe care, după toate probabilităţile, nu le mai pot plăti, şi de acum înainte, NIMENI nu va mai avea dreptul să se dezvolte pe datorie.

Dar oare nu despre asta este vorba? Nu aşa s-au dezvoltat marile Puteri Mondiale? Cum să te dezvolţi altfel decât pe datorie, cheltuind mai mult decât produci? A încercat cineva la noi să facă acest lucru, şi cu toţii ştim cum a sfârşit.

Nu ne aducem oare aminte de episodul Polonia între 1991-1994, când prin consensul creditorilor, a fost scutită de plata unei importante părţi din datorie, aprox. 40 mld dolari? Unde este acum Polonia faţă de România care a decis cu 15 ani înainte să plătească toată datoria externă şi să se dezvolte numai prin forte proprii.

SRI.ro sau SRI.ru ? Sau, poate - SRL ?!

Prioritate de dreapta:

Pesedistul pus de Băsescu la SRI lansează o carte favorabilă lui Leon/Lev Troţki. Ce-i drept, cartea este la pachet cu Richelieu, Machiavelli şi Bismarck, la toate semnând prefaţa George Maior. Dar numai Troţki este menţionat pe larg pe siteul SRI.

SRI."ro":

Lansarea la Strada de c’Arte a volumului “Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar” de Joshua Rubenstein, cu o prefaţă de George-Cristian Maior

Vineri, 27 septembrie, festivalul cultural Strada de c’Arte a oferit publicului lansarea cărţii „Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar”, semnată de Joshua Rubenstein şi prefaţată de George-Cristian Maior. Evenimentul a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu participarea gazdei evenimentului, doamna Mireille Rădoi, directoarea BCU, a domnului Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, a domnului Valentin Ajder, director fondator al Editurii Eikon şi a domnului George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, în prezenţa publicului larg interesat.

Volumul se alătură biografiilor lui Bismarck, Richelieu şi Machiavelli, într-o colecţie care îşi propune să introducă cititorul în lumea fascinantă a „superpoliticii”. Potrivit domnului George Maior, Lev Troţki îşi merită locul în categoria „superpoliticienilor” pentru faptul că, prin viziunea, voinţa şi acţiunile sale, a reuşit să deturneze evoluţia naturală a lumii secolului XX, revoluţionând în mod complex, radical, societatea şi statul rus, iar apoi întregul sistem internaţional.

„Fără fanatism nu poţi face nimic în istorie”, ar fi afirmat Troţki la un moment dat. Este un paradox, consideră domnul Maior, cum un om cu o capacitate de gândire strategică extraordinară, cu o cultură vastă, capabil în acelaşi timp să ia decizii practice extrem de eficiente, a fost dominat de un idealism împins până la fanatism. „Acest idealism radical, această gândire utopică abstractă a cuprins de la bun început semnele dezastrului şi ale tragediei în care avea să se sfârşească experimentul lui Troţki şi Lenin. Idealistul este nepăsător în faţa forţelor obiective care împing politica într-un joc sistemic, de tip realist. Idealiştii ignoră, aşadar, raporturile de forţe şi speră să le transgreseze prin însăşi forţa ideii, a viziunii preconstruite din punct de vedere intelectual, ideologic”, afirmă autorul cuvântului-înainte în paginile volumului.

În discursul său, domnul Maior a remarcat cum tocmai acest idealism excesiv i-a şi adus sfârşitul, nu doar în politică, dar şi în plan personal. „Aşa cum se întâmplă în general în preajma revoluţiilor, primii sacrificaţi sunt tocmai autorii acestora. Troţki a fost înlăturat rapid din politică după moartea lui Lenin, transformat din coautor în inamic al revoluţiei, marginalizat, exilat, urmărit de poliţia politică a regimului până la sfârşitul vieţii, sfârşind prin a fi asasinat de către agenţii NKVD în Mexic, în 1938”.

În sfârşit, se spune pe faţă: regionalizarea precede dispariţia statului naţional

Ora Nouă:

Marius Stoian: Regionalizarea românească şi marele proiect european

Rătăciţi în marele bazar cu amănunte tactice, în general politicienii nu văd în regionalizare un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu “dialecte” naţionale de muzeu etnografic.

După caz, tăieturile, delimitările de teritoriu şi putere locală măsoară fidelităţi şi interese tranzitorii. Contraatacurile se opresc şi ele la poarta momentului. Sau ţin de dogmatisme şi frustrări de tot soiul. Poate că nu este nefiresc: în fond aceasta e lupta politică sau/şi ideologică pretutindeni. O luptă hic et nunc. De aceea, nevoia de vizionari conectaţi, de strategi realişti se acutizează.

Într-o conferinţă cvasipublică, geranţi ai CFR şi Bilderberg au explicat, în urmă cu doi ani la Bucureşti, imposibilitatea acceptării eşecului Proiectului European prin într-adevăr extraordinara investiţie financiară dar, în primul rând, prin consumul de resursă intelectuală şi morală. E drept, întrebarea românească fusese mai prozaică şi specioasă: “Va fi lăsată Grecia să se prăbuşească?”. Şi Grecia nu a fost lăsată.

Nu poate fi pusă numai pe seama specificului naţional românesc miopia îmbrăcată în hainele pragmatismului. În executivul european – două etaje mai jos faţă de stratul de care am amintit – subzista personaje “aplicate” tip Gunther Oettinger care, replicând la insuccesul Nabucco a conchis în maniera patetică a unui lumpen proletar căzut în cugetare sub efectul unei băuturi spirtoase că “la urma urmei totul se reduce la bani”.

Dacă ar fi fost strict aşa, atunci la ce bun Uniunea Europeană însăşi? Sau fondurile de coeziune menite să egalizeze socialul pe principiul vaselor comunicante? Sau salvarea unor state în pragul falimentului? Sau civilizaţia greco-romană, Renaşterea? În general, de ce intelectul şi nu instinctul primar?

Provincialul vulgar şi grobian e însă, uneori, util în execuţie!

S-ar zice că CFR, Bilderberg sau Trilaterala sunt poezia. În timp ce un Comisar European e “acţiunea” şi puterea însăşi, este proza. De fapt, raportul este comparabil cu acela dintre creier şi muşchi – cu codicilul că muşchiul nu are conştiinţa de sine.

Ceauşescu vroia să demoleze satele, ăştia vor să demoleze statele

Prioritate de dreapta:

În Spania s-a desfăşurat pe 19 şi 20 iulie 2013 (la Palma de Mallorca, în Insulele Baleare) o "reuniune informală a miniştrilor de externe din statele membre UE privind viitorul Europei" (varianta MAE român), sau "reuniunea Grupului pentru Viitorul Europei" (varianta MAE german: "Future of Europe Group meets on Majorca"). Grupul este format din 11 ţări, reprezentate de miniştrii lor de externe: Spania, Belgia, Germania, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Polonia şi Portugalia.

Cum UE are acum 28 de state membre (după intrarea Croaţiei), iar la "reuniunea informală" din Spania au participat 16 miniştri de externe (deci - 16 state membre ale UE), prima concluzie care s-ar putea trage ar fi că la Grupul pentru Viitorul Europei s-au mai asociat - formal sau informal - încă cinci state, printre care şi România. Da, a fost acolo şi Corlăţean.

Desigur, ca să militeze pentru propria lor demolare, şi pentru folosirea resturilor rezultate la construirea "SUE". Şi o spun aproape pe faţă - vor să înceapă "treaba" imediat după alegerile europarlamentare din 2014.

Textul (tradus) al Declaraţiei de la Mallorca, pe care de-abia l-am găsit (în format .pdf) pe siteul MAE polonez:

"Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat."

Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.

Cronica Română:

Victor Ponta şi „amurgul” SRI

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, considerăm că este necesar să facem câteva precizări. Atitudinea noastră faţă de Ion Stan şi „structura” din spatele domniei sale este profesionist-neutră. Atunci când aceştia au lansat intoxicări, noi le-am analizat şi dezasamblat (detalii: http://cronicaromana.com/2012/02/29/deputatul-stan-dezasamblarea-intoxicarii/). Totodată, în acelaşi articol, am oferit câteva sfaturi semi-colegiale personajelor din spatele deputatului. Cităm din textul publicat pe 29 februarie 2012:

„În virtutea naturii specifice a publicației noastre ne putem permite luxul de a nu avea afilieri politice, deși interesele noastre sunt constante. În calitate de observatori oarecum externi ai situației avem două sugestii pentru echipa care se află în corzi:

1. Lucrul în stil solo presupune resurse de care nu dispuneți. Conjunctura internațională s-a schimbat, deci reorientați-vă. Promisiunile externe despre glorioasa revenire a ”timpurilor vechi” după 6 noiembrie sunt dulci, însă realitatea poate fi extrem de amară, iar existența până la momentul întoarcerii (extrem de improbabile) a timpurilor bune are șanse să fie extrem de complicată.

2. Aveți șanse să demonstrați în mod credibil că sunteți patrioți doar dacă reușiți să abordați o problemă reală și nu imaginară. În cadrul tentativei de atac la MRU ați părut dispuși să-l atacați colateral pe ”sacrosanctul” Isărescu, ceea ce este un semn de curaj sau un semn de disperare extremă. Oricum, un atac reușit la Isărescu va fi extrem de benefic pentru toată lumea bună. Academicianul-nepereche are extrem de multe vulnerabilități, începând cu schema pe care a construit-o pentru ca doar guvernul și nu BNR să garanteze depozitele populației (detalii: http://cronicaromana.com/?p=174690) și terminând cu soarta aurului românesc care a fost scos din țară de Isărescu (în 2002 51,2 tone de aur deja se aflau la Banca Angliei și livrările au continuat în toți acești ani).

"Dinozaurul tare în dinţi"

Texte de Paul Everac, din Cronica Română ante-2012. Salvate - parţial - aici, aici, aici şi aici. Rubrica, uneori şi bisăptămânală, avea titlul "Dinozaurul tare în dinţi".

"Regulatorii humanişti"

   Cand Presedintele Basescu a venit la Putere, el avea de partea sa, drept calitati majore incontestabile, o gura bogata pe care francezii o numesc "la gueule" iar romanii de balta "papagal"; o stiinta neinfricata a conducerii vaselor de comert prin marea tulburata, plina de spume, zbuciumandu-se in stramtori, si o stiinta a conducerii de agenturi navale profitabile pentru statul socialist.
   Infruntase furtuni cu glas si cu ochi de vultur, cu privirea pe sextant, calarise zodiile, se strecurase prin taifunuri geografico-politice, scapase indemn de persecutiile dictatoriale. Dar cum toate au o limita omeneasca, avea si un defect major, de neintrecut: nu-l citise pe Cartarescu. Mai mult: nici nu auzise de el. In nicio ora, agera sau somnolenta, de cart la pupa, nu-i cazuse in mana asa ceva. Cand a fost intrebat, bravul matroz, altfel fara frica si repros, s-a balbait, a devenit timid, a rostogolit vorbele care inainte sareau ca niste castane pe jaratec si a recunoscut, da, ca poarta acest grav handicap, angajandu-se sa-l lichideze cat mai curand. Cum era sa conduca Romania nestiind cine e Cartarescu?

Ce este în fond o colonizare ?

Blestemul poporului roman e ca strambii sunt mult mai numerosi decat dreptii si fiind atat de covarsitor majoritari strambii, atunci i-au mancat pe drepti. Romanul, spunea Constantin Radulescu Motru printre insemnarile lui, e o specie a lui Homo Sapiens prin excelenta individualista. Fiind prin excelenta individualist, si nu e nicio fericire ca e asa, oricat elogiu ar aduce filosofia liberala acestui tip uman (in special prin Hobbes si Locke), tarat de un egoism hiperbolizat, atunci binele public (dar nu binele public definit in mod abstract, prin notiuni de libertate, egalitate, democratie, etc) la un astfel de popor devine ca si inexistent. Noi nu traim ca popor, ci ca populatie.

Ca sa existi ca popor, e nevoie ca, prin mijloacele intelectuale si rationale, sa te poti ridica deasupra plafonului ingust si meschin al propriului “eu”. Ca sa existi ca popor, ai nevoie sa evadezi din inchisoarea imaginara in care esti tintuit de pasiunile marunte si strict individuale. Fara sa te inalti, asemni vulturului, pana la zenitul inaltimilor aspiratiilor si intelegerilor ca intai existi ca popor si dupa aia existi ca individ, atunci nu te poti numi popor.

TERORISMUL INTELECTUAL - CINE NE-A FURAT CULTURA ?

Preluare de la INFORMAȚII NECESARE a traducerii articolului Intellectual Terrorism: Crossing Marx With Freud and Nietzsche - The Frankfurt School From New York.

Cine ne-a furat cultura ?

In cartea "Familia preocupată de cultură sustine valorile creştine într-o lume a mass-mediei” - expertul in divertisment dr. Ted Baehr şi legendarul muzician Pat Boone îndeamnă oamenii să facă alegeri înţelepte pentru ei şi familiile lor, astfel incat sa-si poata proteja copiii de mesajele toxice venite din cultura.

Cele ce urmeaza reprezinta capitolul 10 scris de istoricul Williams D Lind :

„In decursul ultimei jumătati de secol, cineva ne-a furat cultura . Cu doar 50 de ani în urmă, în anii 1950, America era un loc minunat. Era un loc sigur,era un loc decent. Copiii primeau o educatie buna în şcolile publice. Chiar şi taţii–muncitori puteau aduce venituri care sa-i incadreze in clasa de mijloc si care permiteau mamelor sa stea acasă cu copiii. Televiziunea reflecta valorile traditionale sanatoase americane .

Unde s-au dus toate acestea ? Cum a ajuns America locul decadent si neglijent în care trăim astăzi, atât de diferit fata de anii '60 si care-i face pe cei cei crescuti in acea perioada sa se simta ca intr-o tara străină? Oare pur si simplu „asa s-a intamplat „ ? Nu, nu s-a intamplat „pur si simplu ” ! S-a urmarit in mod deliberat o agenda prin care s-a furat cultura noastra traditionala , punandu-se in locul ei ceva nou si foarte diferit. Cum si de ce s-a intamplat acest lucru este unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre nationale nefiind cunoscut aproape deloc. Oamenii din spatele acestei istorii au dorit ca lucrurile sa se desfasoare intr-un mod ascuns.

Pe scurt, cultura traditionala americana, bazata si formata de-a lungul generatiilor pe radacini occidentale si iudeo-crestine a fost inlaturata si inlocuita cu o ”ideologie“.

Aceasta ideologie o cunoastem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politica“ sau multiculturalism. Este vorba, in realitate de asa numitul “marxism cultural“.

Translatarea marxismului economic in termeni culturali a fost un efort facut cu mult inainte de anii ‘60, inca pe la inceputul primului razboi mondial.