De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna românească este contrazisă de oficialii de la Bruxelles

Prioritate de dreapta:

Adică, mai pe scurt: Ministerul Agriculturii [şi Dezvoltării Rurale] minte când afirmă că Bulgaria are în tratatul său de aderare la UE clauze care permit amânarea "liberalizării pieţei funciare" (mai exact, cumpărarea de teren agricol de către străini). Nu, Bulgaria nu are astfel de clauze, însă bulgarilor le pasă mai mult de soarta agriculturii lor decât de ce scrie pe un petec de hârtie. Dar lobby-ul Bruxelului a reacţionat prin unii miniştri din guvern - al agriculturii şi al justiţiei, ba chiar şi prin premierul actual, prin fostul premier şi prin preşedinte, ai căror parlamentari, totuşi, au votat amânarea cu şase ani a "liberalizării". De văzut ce va face în continuare Ataka, "partidul naţionalist" care a sprijinit tacit instalarea guvernului socialist cu o "majoritate de 120 din 240" de mandate (cei 27 de parlamentari ai Ataka au ieşit din sală la votul de învestitură, fiind obţinută o majoritate de 120 din 213 prezenţi).

"România nu mai are economie. S-a distrus. Nu mai e. Asta e." (1:47) Înregistrare din ianuarie 2012. 
Se confirmă acum continuitatea întru FMI cu noua majoritate. 

Agrointel:

În loc să se tânguie ba că nu mai e timp, ba că e imposibil să mai facă ceva în această privinţă, politicienii români şi oficialii din MADR s-au resemnat ca pământurile României, apreciate ca fiind printre cele mai fertile din UE, să poată fi cumpărate de străini la preţuri cu mult sub nivelul celor din alte state membre. De cealaltă parte, vecinii noştri bulgari au norocul să aibă decidenţi cu iniţiativă, care caută soluţii chiar şi acolo unde alţii, adică noi, au capitulat înainte de a se apuca de treabă.

Parlamentul bulgar a decis marţi să extindă perioada moratoriului prin care cetăţenii străini nu au acces să cumpere teren agricol/extravilan pe persoană fizică. Decizia de a amâna liberalizarea pieţei până în 2020 vine în contradicţie cu tratatul de aderare semnat de Bulgaria şi în care, la fel ca România, se angaja să permită acest drept străinilor începând cu 1 ianuarie 2014. Totuşi, politicienii bulgari au ajuns la concluzia că nu pot sta la mâna UE şi că este mai important să îşi protejeze agricultura naţională decât să rişte ca membrii altor ţări să le cumpere pământurile la preţuri ridicole faţă de media celor din Occident.

Iniţiativa bulgară a fost iniţiată de partidul Ataka şi a reuşit să adune majoritate de voturi în Parlament, aşa că moratoriul a fost amânat. Teama vecinilor noştri a început să se manifeste imediat ce ministrul agriculturii a declarat public că afacerişti din Quatar şi Bahrain şi-au anunţat intenţia să achiziţioneze mult teren agricol în Europa de Est începând de anul viitor.

UE demontează alibiul precar al USL

Prioritate de dreapta:

Alibiul precar prin care USL căuta să atenueze impactul la electorat, în urma admiterii accesului străinilor la achiziţia de teren agricol, de la 1 ianuarie 2014. Dar îi furnizează altul - acum, "trebuie" să liberalizeze complet "piaţa funciară" (adică, accesul neîngrădit al persoanelor fizice străine la achiziţionarea de teren agricol; în prezent, o pot face doar ca persoane juridice). Nici PDL, nici USL nu au mişcat un deget în apărarea fondului funciar naţional, ba dimpotrivă, au căutat să "justifice" vânzarea acestuia. Ministerul agriculturii a scos o caricatură de lege, care "condiţionează" accesul TUTUROR persoanelor fizice la achiziţia de teren agricol, adică îngrădeşte în plus accesul românilor.
 
Constituţia României - Parlamentul Articolul 61: Rolul și structura

"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării."

 "(a) României" ? "al poporului român" ?

Mai degrabă astea s-ar potrivi Ungariei, unde parlamentul a legiferat interdicţia străinilor de a cumpăra şi de a deţine teren agricol. A contestat şi acolo UE, dar ungurii n-au schimbat nimic.

Ia să vedem, acum: mai ajunge "proiectul" să fie legiferat, fie el şi modificat ? Se va găsi cineva să-l conteste la CCR ? Va fi respins de CCR, ca astfel USL să scape mai ieftin din punct de vedere imagologic ? ("Da. Vedeţi ? Nu era constituţional... da' noi am fi vrut, blabla...").

DIGI24:

Terenuri agricole „la liber” pentru străini. UE a respins proiectul care limita vânzarea și cumpărarea loturilor

Străinii pot cumpăra „la liber” terenuri agricole în România, asta după ce reprezentanţii Uniunii Europene au respins proiectul prin care statul român solicita limitarea tranzacțiilor. Şi sunt şanse mici să avem un nou proiect adoptat până la finele anului, mai ales pentru că, recunosc oficialii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, noi suntem cei care cerem bani de la UE.

Reprezentanţii Uniunii Europene au respins proiectul, deoarece nu sunt de acord cu propunerile privind limitarea vânzării şi cumpărării de terenuri agricole de către persoane fizice la 100 de hectare, pentru că nu se impune aceeaşi limita şi companiilor.

Oficialii europeni nu sunt de acord nici cu obligaţia de a avea cinci ani experienţă de profil pentru cei care fac investiţii, mai ales pentru că e vorba şi de tineri care îşi doresc să se mute în mediul rural.

Şi, nu în ultimul rând, nu sunt de acord nici cu crearea unei instituţii care să intervină în relaţia dintre cumpărător şi vânzător şi să avizeze preţul şi tranzacţia.

Conducătorii disonanţi distrug capitalul economic și capitalul intelectual al popoarelor

• disonanţă = nepotrivire, lipsă de armonie
  

Foaie Naţională:

[...] Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate. Aproape toate partidele au fost și sunt folosite ca adăpost pentru operațiunea perversă de administrare a injecţiilor emoţionalităţii agresive contra spiritualității poporului român sau contra Bisericii Ortodoxe, în genere, contra bisericilor lui Hristos. Iar lucrul acesta se va comensura prin căderea voturilor care susţin alianţele politice aflate la guvernare. Orice întârziere în privința anulării alianţelor nenaturale dintre clasa politică şi grupurile intelectuale care compun pseudo-elita disonantă va conduce la escaladarea confuziei, a anarhizării și chiar a dezastrului politic al ţării şi va perpetua fenomenul distrugerii de capital spiritual românesc. Un asemenea fenomen va induce și declinul stocului de inteligenţă funcţională la nivelul tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales la nivelul tinerilor. Prelungirea inerţială a înclinaţiei spre asemenea alianţe cu lideri de opinie rupți de spiritualitatea și nevoile reale ale poporului român va agrava şi fenomenul „idiotizării induse” în diferite categorii de populaţie.

Blestemul Cerului şi al Pământului

The Epoch Times:

Am fost martor la colectivizare!

Prin deceniul şase al veacului trecut, satul meu natal, Sărăţeni, din miezul Bărăganului, mai păstra datini medievale, pe care nici capitalismul, nici socialismul ce începuse să bântuie România nu reuşiseră încă să le clintească. Astfel, neamurile „bune” nu se amestecau decât accidental cu cele „proaste”.

Beteşugurile omului erau vindecate cu ierburi de leac şi cu descântece. Obiceiurile populare se păstraseră aproape intacte, singura excepţie fiind „Steaua”, interzisă de autorităţi.

Din scursurile locale fusese încropită o organizaţie a Partidului Muncitoresc Român (P. M. R.), care însă, dat fiind prostul renume al membrilor săi din sat, nu avea nicio autoritate morală asupra oamenilor. Din armată, tinerii se întorceau încă neatinşi sufleteşte de otrava învăţământului politico-ideologic.

Sovieticii impuseseră armatei române desfiinţarea cavaleriei, iar caii, cu harnaşamentele lor, fuseseră vânduţi particularilor. Cu astfel de hamuri de bună calitate au venit dobrogenii în satul nostru, prin 1956 – 1957, vânzându-le pe nimic consătenilor mei, care, bineînţeles, se bucurau de chilipir. De obicei, tranzacţiile se încheiau la cârciumă.

Dobrogenii vindeau hamurile ca să nu li se ia pe degeaba la colhoz, fiindcă regiunea lor, Constanţa, urma sa fie prima colectivizată din ţară.

Tratat pentru…subdezvoltare !

Ziarul Financiar (martie 2012):

Uniunea Europeană continuă se pare pe un drum extrem de păgubos mai ales pentru noii săi membri, iar România este alături de Bulgaria, fiind cei mai noi membri al Comunităţii, în situaţia cea mai gravă de subdezvoltare evidentă, după orice indicator.

Toţi politicienii puternici din UE şi analiştii economici pro-UE duc o campanie extrem de activă să convingă de necesitatea Tratatului Fiscal, care să limiteze deficitele statelor la max 0,5-1% din PIB (structural) şi 3% din PIB (total).

Se tot vorbeşte de Grecia, Portugalia, Spania, Italia şi mai ştiu eu care state "inconştiente" care s-au înglodat în datorii pe care, după toate probabilităţile, nu le mai pot plăti, şi de acum înainte, NIMENI nu va mai avea dreptul să se dezvolte pe datorie.

Dar oare nu despre asta este vorba? Nu aşa s-au dezvoltat marile Puteri Mondiale? Cum să te dezvolţi altfel decât pe datorie, cheltuind mai mult decât produci? A încercat cineva la noi să facă acest lucru, şi cu toţii ştim cum a sfârşit.

Nu ne aducem oare aminte de episodul Polonia între 1991-1994, când prin consensul creditorilor, a fost scutită de plata unei importante părţi din datorie, aprox. 40 mld dolari? Unde este acum Polonia faţă de România care a decis cu 15 ani înainte să plătească toată datoria externă şi să se dezvolte numai prin forte proprii.

SRI.ro sau SRI.ru ? Sau, poate - SRL ?!

Prioritate de dreapta:

Pesedistul pus de Băsescu la SRI lansează o carte favorabilă lui Leon/Lev Troţki. Ce-i drept, cartea este la pachet cu Richelieu, Machiavelli şi Bismarck, la toate semnând prefaţa George Maior. Dar numai Troţki este menţionat pe larg pe siteul SRI.

SRI."ro":

Lansarea la Strada de c’Arte a volumului “Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar” de Joshua Rubenstein, cu o prefaţă de George-Cristian Maior

Vineri, 27 septembrie, festivalul cultural Strada de c’Arte a oferit publicului lansarea cărţii „Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar”, semnată de Joshua Rubenstein şi prefaţată de George-Cristian Maior. Evenimentul a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu participarea gazdei evenimentului, doamna Mireille Rădoi, directoarea BCU, a domnului Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, a domnului Valentin Ajder, director fondator al Editurii Eikon şi a domnului George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, în prezenţa publicului larg interesat.

Volumul se alătură biografiilor lui Bismarck, Richelieu şi Machiavelli, într-o colecţie care îşi propune să introducă cititorul în lumea fascinantă a „superpoliticii”. Potrivit domnului George Maior, Lev Troţki îşi merită locul în categoria „superpoliticienilor” pentru faptul că, prin viziunea, voinţa şi acţiunile sale, a reuşit să deturneze evoluţia naturală a lumii secolului XX, revoluţionând în mod complex, radical, societatea şi statul rus, iar apoi întregul sistem internaţional.

„Fără fanatism nu poţi face nimic în istorie”, ar fi afirmat Troţki la un moment dat. Este un paradox, consideră domnul Maior, cum un om cu o capacitate de gândire strategică extraordinară, cu o cultură vastă, capabil în acelaşi timp să ia decizii practice extrem de eficiente, a fost dominat de un idealism împins până la fanatism. „Acest idealism radical, această gândire utopică abstractă a cuprins de la bun început semnele dezastrului şi ale tragediei în care avea să se sfârşească experimentul lui Troţki şi Lenin. Idealistul este nepăsător în faţa forţelor obiective care împing politica într-un joc sistemic, de tip realist. Idealiştii ignoră, aşadar, raporturile de forţe şi speră să le transgreseze prin însăşi forţa ideii, a viziunii preconstruite din punct de vedere intelectual, ideologic”, afirmă autorul cuvântului-înainte în paginile volumului.

În discursul său, domnul Maior a remarcat cum tocmai acest idealism excesiv i-a şi adus sfârşitul, nu doar în politică, dar şi în plan personal. „Aşa cum se întâmplă în general în preajma revoluţiilor, primii sacrificaţi sunt tocmai autorii acestora. Troţki a fost înlăturat rapid din politică după moartea lui Lenin, transformat din coautor în inamic al revoluţiei, marginalizat, exilat, urmărit de poliţia politică a regimului până la sfârşitul vieţii, sfârşind prin a fi asasinat de către agenţii NKVD în Mexic, în 1938”.

În sfârşit, se spune pe faţă: regionalizarea precede dispariţia statului naţional

Ora Nouă:

Marius Stoian: Regionalizarea românească şi marele proiect european

Rătăciţi în marele bazar cu amănunte tactice, în general politicienii nu văd în regionalizare un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu “dialecte” naţionale de muzeu etnografic.

După caz, tăieturile, delimitările de teritoriu şi putere locală măsoară fidelităţi şi interese tranzitorii. Contraatacurile se opresc şi ele la poarta momentului. Sau ţin de dogmatisme şi frustrări de tot soiul. Poate că nu este nefiresc: în fond aceasta e lupta politică sau/şi ideologică pretutindeni. O luptă hic et nunc. De aceea, nevoia de vizionari conectaţi, de strategi realişti se acutizează.

Într-o conferinţă cvasipublică, geranţi ai CFR şi Bilderberg au explicat, în urmă cu doi ani la Bucureşti, imposibilitatea acceptării eşecului Proiectului European prin într-adevăr extraordinara investiţie financiară dar, în primul rând, prin consumul de resursă intelectuală şi morală. E drept, întrebarea românească fusese mai prozaică şi specioasă: “Va fi lăsată Grecia să se prăbuşească?”. Şi Grecia nu a fost lăsată.

Nu poate fi pusă numai pe seama specificului naţional românesc miopia îmbrăcată în hainele pragmatismului. În executivul european – două etaje mai jos faţă de stratul de care am amintit – subzista personaje “aplicate” tip Gunther Oettinger care, replicând la insuccesul Nabucco a conchis în maniera patetică a unui lumpen proletar căzut în cugetare sub efectul unei băuturi spirtoase că “la urma urmei totul se reduce la bani”.

Dacă ar fi fost strict aşa, atunci la ce bun Uniunea Europeană însăşi? Sau fondurile de coeziune menite să egalizeze socialul pe principiul vaselor comunicante? Sau salvarea unor state în pragul falimentului? Sau civilizaţia greco-romană, Renaşterea? În general, de ce intelectul şi nu instinctul primar?

Provincialul vulgar şi grobian e însă, uneori, util în execuţie!

S-ar zice că CFR, Bilderberg sau Trilaterala sunt poezia. În timp ce un Comisar European e “acţiunea” şi puterea însăşi, este proza. De fapt, raportul este comparabil cu acela dintre creier şi muşchi – cu codicilul că muşchiul nu are conştiinţa de sine.

Ceauşescu vroia să demoleze satele, ăştia vor să demoleze statele

Prioritate de dreapta:

În Spania s-a desfăşurat pe 19 şi 20 iulie 2013 (la Palma de Mallorca, în Insulele Baleare) o "reuniune informală a miniştrilor de externe din statele membre UE privind viitorul Europei" (varianta MAE român), sau "reuniunea Grupului pentru Viitorul Europei" (varianta MAE german: "Future of Europe Group meets on Majorca"). Grupul este format din 11 ţări, reprezentate de miniştrii lor de externe: Spania, Belgia, Germania, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Polonia şi Portugalia.

Cum UE are acum 28 de state membre (după intrarea Croaţiei), iar la "reuniunea informală" din Spania au participat 16 miniştri de externe (deci - 16 state membre ale UE), prima concluzie care s-ar putea trage ar fi că la Grupul pentru Viitorul Europei s-au mai asociat - formal sau informal - încă cinci state, printre care şi România. Da, a fost acolo şi Corlăţean.

Desigur, ca să militeze pentru propria lor demolare, şi pentru folosirea resturilor rezultate la construirea "SUE". Şi o spun aproape pe faţă - vor să înceapă "treaba" imediat după alegerile europarlamentare din 2014.

Textul (tradus) al Declaraţiei de la Mallorca, pe care de-abia l-am găsit (în format .pdf) pe siteul MAE polonez:

"Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat."

Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.

Cronica Română:

Victor Ponta şi „amurgul” SRI

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, considerăm că este necesar să facem câteva precizări. Atitudinea noastră faţă de Ion Stan şi „structura” din spatele domniei sale este profesionist-neutră. Atunci când aceştia au lansat intoxicări, noi le-am analizat şi dezasamblat (detalii: http://cronicaromana.com/2012/02/29/deputatul-stan-dezasamblarea-intoxicarii/). Totodată, în acelaşi articol, am oferit câteva sfaturi semi-colegiale personajelor din spatele deputatului. Cităm din textul publicat pe 29 februarie 2012:

„În virtutea naturii specifice a publicației noastre ne putem permite luxul de a nu avea afilieri politice, deși interesele noastre sunt constante. În calitate de observatori oarecum externi ai situației avem două sugestii pentru echipa care se află în corzi:

1. Lucrul în stil solo presupune resurse de care nu dispuneți. Conjunctura internațională s-a schimbat, deci reorientați-vă. Promisiunile externe despre glorioasa revenire a ”timpurilor vechi” după 6 noiembrie sunt dulci, însă realitatea poate fi extrem de amară, iar existența până la momentul întoarcerii (extrem de improbabile) a timpurilor bune are șanse să fie extrem de complicată.

2. Aveți șanse să demonstrați în mod credibil că sunteți patrioți doar dacă reușiți să abordați o problemă reală și nu imaginară. În cadrul tentativei de atac la MRU ați părut dispuși să-l atacați colateral pe ”sacrosanctul” Isărescu, ceea ce este un semn de curaj sau un semn de disperare extremă. Oricum, un atac reușit la Isărescu va fi extrem de benefic pentru toată lumea bună. Academicianul-nepereche are extrem de multe vulnerabilități, începând cu schema pe care a construit-o pentru ca doar guvernul și nu BNR să garanteze depozitele populației (detalii: http://cronicaromana.com/?p=174690) și terminând cu soarta aurului românesc care a fost scos din țară de Isărescu (în 2002 51,2 tone de aur deja se aflau la Banca Angliei și livrările au continuat în toți acești ani).

"Dinozaurul tare în dinţi"

Texte de Paul Everac, din Cronica Română ante-2012. Salvate - parţial - aici, aici, aici şi aici. Rubrica, uneori şi bisăptămânală, avea titlul "Dinozaurul tare în dinţi".

"Regulatorii humanişti"

   Cand Presedintele Basescu a venit la Putere, el avea de partea sa, drept calitati majore incontestabile, o gura bogata pe care francezii o numesc "la gueule" iar romanii de balta "papagal"; o stiinta neinfricata a conducerii vaselor de comert prin marea tulburata, plina de spume, zbuciumandu-se in stramtori, si o stiinta a conducerii de agenturi navale profitabile pentru statul socialist.
   Infruntase furtuni cu glas si cu ochi de vultur, cu privirea pe sextant, calarise zodiile, se strecurase prin taifunuri geografico-politice, scapase indemn de persecutiile dictatoriale. Dar cum toate au o limita omeneasca, avea si un defect major, de neintrecut: nu-l citise pe Cartarescu. Mai mult: nici nu auzise de el. In nicio ora, agera sau somnolenta, de cart la pupa, nu-i cazuse in mana asa ceva. Cand a fost intrebat, bravul matroz, altfel fara frica si repros, s-a balbait, a devenit timid, a rostogolit vorbele care inainte sareau ca niste castane pe jaratec si a recunoscut, da, ca poarta acest grav handicap, angajandu-se sa-l lichideze cat mai curand. Cum era sa conduca Romania nestiind cine e Cartarescu?

Ce este în fond o colonizare ?

Blestemul poporului roman e ca strambii sunt mult mai numerosi decat dreptii si fiind atat de covarsitor majoritari strambii, atunci i-au mancat pe drepti. Romanul, spunea Constantin Radulescu Motru printre insemnarile lui, e o specie a lui Homo Sapiens prin excelenta individualista. Fiind prin excelenta individualist, si nu e nicio fericire ca e asa, oricat elogiu ar aduce filosofia liberala acestui tip uman (in special prin Hobbes si Locke), tarat de un egoism hiperbolizat, atunci binele public (dar nu binele public definit in mod abstract, prin notiuni de libertate, egalitate, democratie, etc) la un astfel de popor devine ca si inexistent. Noi nu traim ca popor, ci ca populatie.

Ca sa existi ca popor, e nevoie ca, prin mijloacele intelectuale si rationale, sa te poti ridica deasupra plafonului ingust si meschin al propriului “eu”. Ca sa existi ca popor, ai nevoie sa evadezi din inchisoarea imaginara in care esti tintuit de pasiunile marunte si strict individuale. Fara sa te inalti, asemni vulturului, pana la zenitul inaltimilor aspiratiilor si intelegerilor ca intai existi ca popor si dupa aia existi ca individ, atunci nu te poti numi popor.

TERORISMUL INTELECTUAL - CINE NE-A FURAT CULTURA ?

Preluare de la INFORMAȚII NECESARE a traducerii articolului Intellectual Terrorism: Crossing Marx With Freud and Nietzsche - The Frankfurt School From New York.

Cine ne-a furat cultura ?

In cartea "Familia preocupată de cultură sustine valorile creştine într-o lume a mass-mediei” - expertul in divertisment dr. Ted Baehr şi legendarul muzician Pat Boone îndeamnă oamenii să facă alegeri înţelepte pentru ei şi familiile lor, astfel incat sa-si poata proteja copiii de mesajele toxice venite din cultura.

Cele ce urmeaza reprezinta capitolul 10 scris de istoricul Williams D Lind :

„In decursul ultimei jumătati de secol, cineva ne-a furat cultura . Cu doar 50 de ani în urmă, în anii 1950, America era un loc minunat. Era un loc sigur,era un loc decent. Copiii primeau o educatie buna în şcolile publice. Chiar şi taţii–muncitori puteau aduce venituri care sa-i incadreze in clasa de mijloc si care permiteau mamelor sa stea acasă cu copiii. Televiziunea reflecta valorile traditionale sanatoase americane .

Unde s-au dus toate acestea ? Cum a ajuns America locul decadent si neglijent în care trăim astăzi, atât de diferit fata de anii '60 si care-i face pe cei cei crescuti in acea perioada sa se simta ca intr-o tara străină? Oare pur si simplu „asa s-a intamplat „ ? Nu, nu s-a intamplat „pur si simplu ” ! S-a urmarit in mod deliberat o agenda prin care s-a furat cultura noastra traditionala , punandu-se in locul ei ceva nou si foarte diferit. Cum si de ce s-a intamplat acest lucru este unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre nationale nefiind cunoscut aproape deloc. Oamenii din spatele acestei istorii au dorit ca lucrurile sa se desfasoare intr-un mod ascuns.

Pe scurt, cultura traditionala americana, bazata si formata de-a lungul generatiilor pe radacini occidentale si iudeo-crestine a fost inlaturata si inlocuita cu o ”ideologie“.

Aceasta ideologie o cunoastem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politica“ sau multiculturalism. Este vorba, in realitate de asa numitul “marxism cultural“.

Translatarea marxismului economic in termeni culturali a fost un efort facut cu mult inainte de anii ‘60, inca pe la inceputul primului razboi mondial.

"România moluscă"

Ziua Veche:

Generalul Mircea Chelaru vrea un preşedinte “arbitru pe fază”

Citind tomul intitulat “România moluscă”, o carte ce devoalează flacăra spirituală a unui general care nu mimează dragostea de ţară, m-am întrebat cui i s-ar potrivi, dintre toţi şefii postdecembrişti, ai Statului Major General, al armatei, apelativul… Fulgerul. Mircea Chelaru prin evoluţia sa publică actuală, luminează, sporadic, o arenă politică întunecită de un primitivism tipic comunist. El o face cu un spirit slujit şi de harul oratoric. Vocea sa fiind Tunetul ce nu mai poate fi ignorat de societatea civilă.

Generalul Mircea Chelaru vrea
un preşedinte “arbitru pe fază”

Unica mea motivaţie

- Care este motivaţia reală a publicării volumului ROMÂNIA MOLUSCĂ?

- În primul rând daţi-mi voie să salut pe cititorii dumneavoastră, pe care i-am identificat ca fiind avizaţi în abordările curente, cel puţin din cele citite de mine până acum… Apoi, tot cu voia dumneavoastră, avertizez că voi încerca să nu intru în ”capcanele” subtile pe care mi le pregătiţi, cu rafinamentul care vă caracterizează.

- Dacă vă eram în preajmă, ca alţii, la Craiova, vă sugeram să renunţaţi la ideea declaraţiilor pentru presă, speculate atunci de cei ce nu vă doreau binele. Dar… să revenim la întâia interogaţie.

Care este problema cu 23 august?

SPQR: 
 
[...] De ce avem, deci, o problemă cu 23 august? Pentru că, așa cum arătam, este un început forțat, ratat, al contemporaneității românești. Primul start, 1918, după întregirea României, a fost unul dintre cele mai fecunde și dense perioade istorice, cu o densitate de personalități, probleme, succese și soluții de mare valoare. Societatea românească se regăsise și învățase să își fructifice în energie socială creatoare tangajul interior, inerent marilor prefaceri. Am intrat în august 1944 sub ciocanul comunismului pentru care România era un stat multietnic și imperialist, și am ajuns astăzi, la 20 după „revoluția democratică din 1989” sub același pericol al pierderii statului-funcțional și al unității naționale. August 1944 a însemnat începutul sfârșitului pentru modernizarea naturală, prin lichidarea elitelor muncitoare (țăranii) și gânditoare (profesorii, avocații, militarii, medicii). August 1944 înseamnă începutul instituționalizării prostiei și incompetenței, unde bunele soluții au însemnat excepția prin munca eroică a unora, scăpați de sub satârul bolșevizant. August 1944 a însemnat începutul programat al holocaustului generațional și al profesiilor. Pentru că o societate se ține cu conștiința și acțiunea în virtutea unei misiunii publice, asumată de câte un val de tineri, respectiv de ocupații profesionale. Azi, mișcarea de generație în România este o curiozitate pentru cei mai mulți, iar corpurile profesionale nu au nici un fel de prezență cu demnitate publică. Cu toții suntem căutători de existență printre resturile diviziunii muncii mondiale.

August 1944, a însemnat începutul barbarizării societății românești. Și nu, nu suntem într-un nou Ev Mediu. Ar fi fost bine. Evul Mediu românesc a fost creștin și, până la fanarioți, a stat sub însemnul învățăturilor lui Neagoe Basarab. A fost mare, a fost cult, demn și liber, chiar dacă mereu în tensiunea otomană, poloneză, ungurească etc. Țăranii fură liberi cei mai mulți dintre ei, cel puțin până la Mihai Viteazul (dar cam de pe atunci începe, paradoxal ... epoca modernă europeană). Democrația la noi fu inventată la sat, arată Stahl cu studiile sale despre satul devălmaș (obștile sătești) și Iorga cu teoria romaniilor populare, chiar mai înainte de Evul Mediu. Nu. August 1944 este începutul celui mai mare fals prin care a trecut poporul român: ridicarea demagogiei la rang de politică de stat - ceea ce a condus la lichidarea funcției statului, și a infiltrării ideologiei în esența omului, în viața lui de familie. Am ieșit din aceste două uriașe provocări? (De ar putea fi falsificate doar tablourile/banii/vinul iar viața popoarelor nu?)

23 August 1944 - Salvarea României sau trădare naţională?

Historia:

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a

13 iunie 1944

1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin "Poarta Iasiului"

"Înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944" ?

Art-emis:

Inedit! 23 august 1944

[...]

Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci

Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui Mihai Antonescu spunând ceva asemănător).

Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.

Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…

Regele: Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?

Mareșalul: Majestatea Ta…

Regele: Voastră.

Mareșalul: Voastră, dacă vreți.

Regele: Nu că vreau, trebuie.

Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.

"Incapacitatea statului-naţiune" ?! Poate "incapacitarea" (indusă)

Prioritate de dreapta:

bullshit

"Suveranitatea nu dispare, dar se deteritorializează"; "Actuala fază a globalizării va conduce spre o reorganizare a suveranităţii pe alte baze decît naţiunea"; "Dimensiunea teritorială a suveranităţii s-a dezvoltat odată cu statul-naţiune (ce nu trebuie confundat cu statul-naţional în care s-au împotmolit politicienii români), iar astăzi asistăm la sfîrşitul acestei epoci"; "Straturi de suveranitate pe care existenţa statului-naţiune le estompase în ultimele două-trei sute de ani"; "Incapacitatea statelor-naţiune de a mai gestiona eficient fluxurile locale şi internaţionale a dus la emergenţa unor instituţii şi organizaţii cu vocaţie supranaţională care îşi asumă tot mai multă suveranitate"; "Incapacitatea statului-naţiune de a răspunde nevoilor elementare ale populaţiei (locuri de muncă, asistenţă socială etc.) este evidentă pentru orice observator onest" - doar câteva dintre tezele activistului de şcoală Soros Cristian Pîrvulescu ("Rătăciţi în trecut" - Observator cultural).

Îşi asumă USL, care l-a numit la conducerea Forumului Constituţional (2013), acest atac la stat şi la naţiune ? N-ar fi primul, la C.P., care a mai condus acelaşi Forum şi în 2003, numit de PSD.

[...] Poate şi din această cauză, folosind un limbaj naţionalist deloc frecventat pînă acum, Traian Băsescu a ajuns să ameninţe guvernul maghiar spunînd – nici mai mult, nici mai puţin – decît că „România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei“, deoarece Ungaria „a devenit un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune“. Preşedintele îndeamnă la izolare: „Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atît de relaxat“. Ce urmează? Expulzare? Blocarea graniţelor pentru politicienii unguri? Afirmaţiile lui Traian Băsescu sînt doar declaraţii tactice, în contextul luptelor politice de vară din România? Sînt un experiment pentru a testa reacţiile opiniei publice şi a adversarilor? Încă un pas pe calea orientării dezbaterii politice româneşti spre subiecte „patriotice“ precum „unirea cu Moldova de peste Prut“? [...] 

Centralizarea supei pentru poporul unic muncitor

În primăvara lui 1989, la IMAIA Bu­cureşti (Întreprinderea Mecanică pentru Agricultură şi Industrie Ali­men­tară) a început să circule un zvon le­gat de obligativitatea mâncatului la cir­cul foamei. Evident, era vorba des­pre "dreptul" muncitorului de a lua masa la cantină, doar că orice "drept" se traducea printr-o obligaţie.

Zvo­nu­ri­le se răspândiseră şi prin alte medii, dar o primă confirmare le-a fost dată an­gajaţilor întreprinderii o dată cu pri­ma comandă clară. "Am auzit asta mai întâi ca zvon care circula printre co­legi. Ar fi fost următorul pas după lip­sa acută de mâncare din magazine şi introducerea alimentelor de bază pe cartele. De obicei, toate zvonurile negative se confirmau după o pe­rioadă, iar asta s-a întâmplat la câ­te­va luni după ce deja lumea începuse să comenteze, când am fost chemată la directorul general şi mi s-a prezentat o comandă de automate de supă pentru utilarea circului foamei de la Com­plexul Unirii. Urma să le pre­zen­tăm un prototip care ar fi fost pus în funcţiune la cantina de la Unirii, apoi să producem aceste automate pentru toate celelalte "circuri ale foamei" din Bucureşti şi din ţară. Viitorul nu suna bine deloc. Deja ne vedeam toţi la coadă la cantinele enorme, luându-ne supa de la dozator pe bonuri şi ducând-o în sufertaş la copii, acasă", povesteşte Ioana Eugenia Mihailov, fost inginer şef desfacere al întreprinderii bucureştene IMAIA.

Cu ajutorul automatelor de supă şi al altor ulterioare dozatoare pentru di­verse mâncăruri, a devenit populară ex­presia edificatoare în epocă pentru "si­lueta" oamenilor muncii din Ro­mâ­nia: "ascuţit/slab ca lupta de clasă" – sintagmă care-şi avea ră­dă­ci­ni­le în prin­cipiile comunismului din anii ’50. Se pare că "tovarăşul-mult-iu­bit" în­cer­ca să experimenteze pe clasa mun­ci­toare tratamentul pe care Nastratin Ho­gea i l-a aplicat măgarului său. Dacă ar fi reuşit, după cel mult un an s-ar fi su­părat şi el pe românii morţi de foa­me aşa cum Nastratin Hogea s-a su­pă­rat pe bietul măgar care a murit "chiar când se obişnuise să nu mai mă­nân­ce". "Numele oficial al circului foamei care ne aştepta din primăvara lui 1990 era «complex agroalimentar».

Era prevăzut cu pieţe publice şi cu o imensă sală de mese, un fel de supermarket imaginat de conducătorii regimului socialist pentru a centraliza distribuţia de alimente", mai spune inginera de la fosta IMAIA. Femeia îşi imagina deja cum Ro­mâ­nia s-ar fi transformat într-o "Oceanie" descrisă de Orwell în romanul "1984".

"Mai întâi au apărut construcţiile. Vedeam cum se ridicau pe lângă noi, de la o zi la alta, ca o ameninţare. Ne simţeam ca acei condamnaţi la moarte care erau obligaţi să privească ridicarea spânzurătorilor unde urmau să fie ucişi. Ne era frică să vorbim despre asta, pentru că nu ştiam cine ne va «turna» dintre rude, vecini sau prieteni. Nu aveam încredere în nimeni, iar dacă auzeam ceva şi comentam, o făceam întotdeauna fără să ne exprimăm opinia în pu­blic", îşi aminteşte Ioana Eugenia Mihailov. Din fericire, scenariul de groază nu a devenit realitate, cu toate că românii s-au aflat la numai câteva luni distanţă de el. Până în decembrie ’89, doar două circuri ale foamei au fost terminate. Unul dintre ele, cel din cartierul Pantelimon, a devenit ulterior parte din piaţa Delfinul. Al doilea face parte din complexul comercial Unirea. Multe alte "circuri ale foamei" au fost doar în parte construite, în diferite părţi ale Bucureştiului şi s-au transformat în Mall-uri: Bucureşti Mall, City Mall sau Plaza România. Un alt "circ al foamei" a fost transformat în Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, la Timpuri Noi. Altele au fost demolate.

http://jurnalul.ro/scinteia/special/centralizarea-supei-pentru-poporul-unic-muncitor-319516.html

Români în oglindă

BURSA:

     Abjecţia din "De ce este România altfel?", o carte a istoricului Lucian Boia, care îşi datorează succesul printre "români" tezei că "românii" nu au o identitate naţională structurată (un succes paradoxal, nu-i aşa?! - cum ajungem să premiem o carte care ne face tâmpiţi, în mod explicit?; doar din tâmpenie!), s-a prelins şi în discursul lui Ion Cristoiu, convocat telefonic, marţi, în emisiunea lui Robert Turcescu, dedicată recentelor întâmplări de la Antena TV.

     Cristoiu a spus:

     "Nivelul dezastruos al presei româ-neşti nu îşi are cauza în ziarişti, ci îşi are cauza în publicul consumator.

     Noi am fost tâmpiţi de românii tâmpiţi, nu noi am tâmpit România.

     Este o prostie!

     Ei ne-au tâmpit".

     Un faimos istoric şi un faimos ziarist se întâlnesc într-o părere comună - "românii sunt tâmpiţi" - pentru care nu-ţi trebuie nici cine ştie ce şcoală, nici cine ştie ce inteligenţă.

     Este, doar, o părere rudimentară, o prostie care poate fi rostită după un kil de ţuică, dar nu pleci cu ea din cârciumă să scrii o carte, ori să te dai în stambă la televizor, trans-formând-o în abjecţie.

      O CONFUZIE (NU FOARTE SUBTILĂ)

Tov. Ponta salută românii din "Brigăzile Internaţionale" de imigranţi din Spania

Ponta, la Madrid: "Spania este a doua ţară din lume ca număr de români".

"Spania este a doua ţară din lume ca număr de români, după România, fireşte, iar regiunea Madrid este un exemplu de succes economic, de dezvoltare din toate punctele de vedere - culturală, socială - şi de integrare a unei comunităţi atât de importante precum este cea a românilor."

Pâi, atunci, "Republica Moldova" ce este ? Sau ia ca pretext cifrele recensământului, la care doar 2,2% (73.276 din 3,4 milioane) s-au declarat români, restul - "moldoveni", şi alţii.

"Post-democraţia"

Dincolo de ştiri :

Via NewsReload, traducerea articolului Polémia: La democratie est de plus en plus une coquille vide.

"Post-democraţia", de Colin Crouch

"Democrația este din ce în ce mai mult o cochilie goală."  

O analiză de Michel Geoffroy. 

Vă recomandăm să citiți cartea lui Colin Crouch, "Post-democrația", publicată  la editura Diaphanes (2013).

Ceea ce este interesant in analizele lui C. Crouch, politolog si sociolog englez, publicate în 2005, în ediție originală, constă de fapt în ceea ce aşază ele în perspectivă: baza economică și sociologică a apariției post-democraţiei occidentale. (MG )

 
Democrația liberală, un oximoron politic

Autorul insistă în special pe faptul că noțiunea de "democrație liberală" de astăzi evidenţiază, în realitate, eliminarea treptată a democrației politice, aşa cum era înţeleasă ea până acum. Într-un fel, termenul de "democrație liberală" este un oximoron sau cel puțin cel putin denotă o tensiune din ce în ce mai evidentă între cei doi termeni.

Democrația politică se baza, potrivit lui C. Crouch, pe o egalitate socială relativă, pe cetățenia activă și existența unui stat regulator al activităților economice. Post-democrația se trage din promovarea principiilor inverse: politica este concepută să rămână în competența elitelor, participarea cetățenilor să fie limitată la exercitarea dreptului de vot, reducerea rolului statului ca regulator economic şi creșterea inegalităților economice.

 
Cetățenia pasivă

În post-democrație, cetăţenia nu se mai defineşte ca fiind participarea la conducerea vieţii orașului (concepția activă a cetățeniei); ea se limitează la a enunţa drepturile care protejează individul împotriva altora, și mai ales împotriva statului (concepția pasivă a cetățeniei).

Potopul Cultural

Frumos, elegant, cu tunsoare modernã
Guvernul apare-n serviciu mereu
Și scrie un ordin cã arta eternã
Nu e actualã, e doar un clișeu.
–––––––––––––
El e sprijinit de un bloc de-alianțe,
L-au încurajat subalternii loiali,
„Ce fainã idee“, a zis din finanțe
Ministrul coleg cu adjuncți ideali.
–––––––––––––-
„Cultura arhaicã nu se coteazã,
E prea demodatã, nu are vreun rost,
Acum țara noastrã modernã viseazã
La ce o sã fie și nu la ce-a fost.
–––––––––––––-
Apusã e muzica cea popularã,
Și dansul, și portul, și cîte mai sînt,
Țãranul din noi cere dreptul sã moarã,
De ce sã nu-l credem, cînd are cuvînt?
–––––––––––––––

Everac: Liberalismul vasal

Noi nu putem intoarce azi din cauza liberalismului dominant, cum n-am putut intoarce altadata din cauza despotismului. Noi facem azi jocul marilor case de credit. Nimeni nu ne intreaba daca vrem sa-l facem sau nu. Si am ajuns sa cred ca nimeni nu ne-a intrebat daca vrem sa vindem sau nu capacitatile noastre productive. – Vinde, ca te tai! ni s-a spus, si s-a dat o spaga la nevolnicul de vanzator, un rahat cu ochi, care s-a “turcit”, adica s-a caftanit, s-a ajuns si s-a revarsat ca un paduche.

Cine ar crede ca aceste doua cuvinte - liberalismul si vasalitatea - pot face casa impreuna? In general, vasalitatea inseamna subordonare nesmintita, deci nelibertate, constrangere; iar liberalismul e: “faca fiecare ce vrea si ce poate, ca din echilibrarea nevoilor si prestatiilor sa rezulte un bine cat mai general”.
   Liberalismul, in principiu, regularizeaza jocul economic, infige marfa oriunde ea lipseste, mobilizeaza prestatiile in functie de nevoi si produce prin liber schimb plus valoare pe care o difuzeaza apoi, stimuland alte resurse. In aparenta nu e nimic mai egalitar decat dreptul de a produce si de a vinde liber. Pe toti cei asezati in acest circuit, ii paste, zice-se, pricopseala.
   Numai ca lucrurile in practica nu prea stau asa, ci mai degraba ca in fabula lui Grigore Alexandrescu. Acolo dulaii mari sunt mai “egali” decat catelandrii si cotarlele, se respecta si se maraie cu alt glas si cu alta putere decat jevrutele, nefiind intru nimic egali cu acestea. Cainele cel mare inghite sau musca pe cel mic, caci n-are niciun interes sa imparta osul cu el. Economia mare, consolidata, dominanta, se infige in piete de unde zburataceste micile economii, fie el liberalismul cat de infloritor in teorie.

Vandalizarea istoriei Franţei în timpul Revoluţiei

România liberă:

Un episod inedit al Revoluţiei Franceze

Au inceput cu acoperisul, care a fost dezgolit, lasat prada intemperiilor; plumbul a fost smuls si aruncat in dezordine in naos printre morminte. Pe 7 august 1793, biserica viermuia de soldati purtand pe cap bonete rosii, de muncitori inarmati cu tarnacoape, ciocane, leviere. Multimea ii incuraja. Ca o lovitura a sortii, prima capela spre care s-au indreptat a fost cea a regelui Dagobert I, intemeietorul abatiei. Statuia sa a fost distrusa. Unele monumente funerare, in primul rand cele ale familiei Valois, au fost pastrate "datorita exceptionalei valori artistice", conform unui decret al Conventiunii.

Din altele, jefuite si distruse de multime, s-a ridicat in fata bazilicii Saint-Denis, in Piata Armelor, un munte alegoric din ruine, la picioarele caruia a fost amenajata o caverna in memoria lui Marat si a lui Peletier de Saint-Fargeau, ridicati la rangul de martiri ai Revolutiei. Sculpturile regilor, cu coroanele sparte, figurile ciobite, cu ochii scosi, ornau stalpii si frontoanele grotei.

In septembrie, in abatia deja mutilata, au fost distruse cu dalta si ciocanul si ultimele insemne ale regalitatii, care reusisera sa scape de furia republicana. Au disparut astfel ultimele cruci ale calvarurilor care, la Saint-Denis, punctau drumul convoaielor funerare ale regilor Frantei. A venit si randul clopotelor, sa fie sparte cu lovituri dure de bare de fier, plangandu-si agonia prin ecouri triste care cresteau si se pierdeau in interiorul bazilicii.

Incepe profanarea mormintelor

Vocea Rusiei: România Mare şi Moldova în componenţa Uniunii Euroasiatice

România Mare şi Moldova în cadrul EvrAzES

În România a izbucnit un scandal de proporţii după emisiunea difuzată de un post al televiziunii din Moldova la care a participat filosoful rus, liderul Mişcării Eurasia, Aleksandr Dughin. El a declarat că Rusia este gata să aplice forţa militară în Transnistria în cazul în care NATO va intenţiona să intre în acest spaţiu.

Revista 22 l-a numit „trompeta ofensivei pravoslavnice”, iar site-ul Global News şi ziarul Ziua Veche i-au atribuit porecle, pentru care într-o societate care se respectă se apelează la justiţie.

În cadrul unui interviu pentru Vocea Rusiei, Aleksandr Dughin a vorbit despre posibilitatea unui „scenariu georgian” pentru Transnistria.

„În general, Moscova consideră că Moldova este un stat prieten. Chişinăul nu are motive să rezolve problema nistreană aşa cum a făcut-o Saakaşvili în Osetia de Sud. Însă dacă va fi provocat un conflict, puterea militară a Rusiei este capabilă să şteargă această temă de pe agenda zilei. În general, tema conflictului militar în Transnistria este o temă speculativă. Ea este dezvoltată de forţele politice din România îndreptate spre UE şi NATO. În prezent, ele pierd vertiginos sprijinul populaţiei şi au nevoie de un inamic. Cine se potriveşte cel mai bine pentru acest rol, dacă nu Rusia, a cărei putere sporeşte? De aceea, pentru a se menţine în politică, populaţia este speriată cu „ameninţarea rusă”. De aici şi reacţia isterică la declaraţiile mele în timpul vizitei pe care am făcut-o la Chişinău”.