Vandalizarea istoriei Franţei în timpul Revoluţiei

România liberă:

Un episod inedit al Revoluţiei Franceze

Au inceput cu acoperisul, care a fost dezgolit, lasat prada intemperiilor; plumbul a fost smuls si aruncat in dezordine in naos printre morminte. Pe 7 august 1793, biserica viermuia de soldati purtand pe cap bonete rosii, de muncitori inarmati cu tarnacoape, ciocane, leviere. Multimea ii incuraja. Ca o lovitura a sortii, prima capela spre care s-au indreptat a fost cea a regelui Dagobert I, intemeietorul abatiei. Statuia sa a fost distrusa. Unele monumente funerare, in primul rand cele ale familiei Valois, au fost pastrate "datorita exceptionalei valori artistice", conform unui decret al Conventiunii.

Din altele, jefuite si distruse de multime, s-a ridicat in fata bazilicii Saint-Denis, in Piata Armelor, un munte alegoric din ruine, la picioarele caruia a fost amenajata o caverna in memoria lui Marat si a lui Peletier de Saint-Fargeau, ridicati la rangul de martiri ai Revolutiei. Sculpturile regilor, cu coroanele sparte, figurile ciobite, cu ochii scosi, ornau stalpii si frontoanele grotei.

In septembrie, in abatia deja mutilata, au fost distruse cu dalta si ciocanul si ultimele insemne ale regalitatii, care reusisera sa scape de furia republicana. Au disparut astfel ultimele cruci ale calvarurilor care, la Saint-Denis, punctau drumul convoaielor funerare ale regilor Frantei. A venit si randul clopotelor, sa fie sparte cu lovituri dure de bare de fier, plangandu-si agonia prin ecouri triste care cresteau si se pierdeau in interiorul bazilicii.

Incepe profanarea mormintelor

Vocea Rusiei: România Mare şi Moldova în componenţa Uniunii Euroasiatice

România Mare şi Moldova în cadrul EvrAzES

În România a izbucnit un scandal de proporţii după emisiunea difuzată de un post al televiziunii din Moldova la care a participat filosoful rus, liderul Mişcării Eurasia, Aleksandr Dughin. El a declarat că Rusia este gata să aplice forţa militară în Transnistria în cazul în care NATO va intenţiona să intre în acest spaţiu.

Revista 22 l-a numit „trompeta ofensivei pravoslavnice”, iar site-ul Global News şi ziarul Ziua Veche i-au atribuit porecle, pentru care într-o societate care se respectă se apelează la justiţie.

În cadrul unui interviu pentru Vocea Rusiei, Aleksandr Dughin a vorbit despre posibilitatea unui „scenariu georgian” pentru Transnistria.

„În general, Moscova consideră că Moldova este un stat prieten. Chişinăul nu are motive să rezolve problema nistreană aşa cum a făcut-o Saakaşvili în Osetia de Sud. Însă dacă va fi provocat un conflict, puterea militară a Rusiei este capabilă să şteargă această temă de pe agenda zilei. În general, tema conflictului militar în Transnistria este o temă speculativă. Ea este dezvoltată de forţele politice din România îndreptate spre UE şi NATO. În prezent, ele pierd vertiginos sprijinul populaţiei şi au nevoie de un inamic. Cine se potriveşte cel mai bine pentru acest rol, dacă nu Rusia, a cărei putere sporeşte? De aceea, pentru a se menţine în politică, populaţia este speriată cu „ameninţarea rusă”. De aici şi reacţia isterică la declaraţiile mele în timpul vizitei pe care am făcut-o la Chişinău”.

Jaful secolului - Privatizarea S.N.P. PETROM

1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane tone şi 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.
2. În anul în care se discută problema, 2010, OMV, care se laudă cu investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de ţiţei ! (Din sală, cineva – o voce feminină – a strigat „4,7 milioane tone !”)
3. Corect, am spus, aşa să fie… Dar dacă în ţară, în România, nu prelucraţi decît cel mult 1,8 milioane tone ţiţei, la rafinăria Brazi (ARPECHIMUL fiind închis), ce faceţi cu restul producţiei ? Unde o stocaţi ? Sau o duceţi în Austria pe barje, încălcînd normele internaţionale, în materie vamală… Sau nu o declaraţi, să nu plătiţi acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16-22%) ! 

Petrom - strict secret ! 

ART-emis :

„Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?" (Dan Puric)

Înainte de toate, vreau să mulţumesc tuturor celor din ţară şi străinătate, care mi-au trimis felicitări, avertizări şi chiar ameninţări (directe sau subînţelese) pentru mesajul lansat pe net, la sfârşitul lunii februarie a.c., privind profitul O.M.V. pe anul 2012. Asta înseamnă că luarea mea de poziţie a devenit interesantă dar mai ales interesată. Nu doresc să intru polemici obositoare şi inutile cu nimeni dar nu vreau să creadă cineva că sunt un fricos ori sunt reprezentantul unor interese de grup. Am spus de nenumărate ori şi repet că nu am făcut şi nu fac politică. Sunt colonel în rezervă al S.R.I., profesor universitar, doctor în ştiinţe tehnice (domeniul mine, petrol şi gaze), inginer foraj-extracţie promoţia 1983, căsătorit tot cu o ingineră petro-gazistă, avem doi copii majori, o nepoată şi un nepoţel de câteva săptămâni.

Care-or fi "partidele democratice" ?

  

Înc-o dată, putregaiul s-a demascat.

Vladimir Tismăneanu :

O fantasmă numită Dan Diaconescu

Ce se poate face? In primul rand, este important sa se identifice pericolul, sa nu fie minimalizat. Apoi, partidele democratice trebuie sa inteleaga ca fundamentele constitutionale ale tarii nu pot fi zguduite fara consecinte dezastruoase. Este nevoie de responsabilitate, bun simt, refuz al demagogiei si asumare a unor politici sociale si economice eficiente, care sa fie explicate cat mai clar electoratului.

Geoană :

Dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale

Asa cum spuneam si anul trecut, cred ca dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale si sa evite astfel impreuna un esec major al modelului european, din care sa piarda toata lumea. Nu sugerez omogenitate ideologica, ci o competitie cu reguli si cu un teren neutru, esential pentru o buna societate democratica.

Ungureanu :

"Băieții ăștia nu au nicio treabă cu poporul"

Cine l-a mandatat pe Traian Băsescu să cedeze din suveranitatea statului? 

Parcă, dimpotrivă, Jurământul de învestitură al Preşedintelui prevede să apere suveranitatea statului, aşa cum este ea expusă de Constituţie. 

Să-l scuzăm că-şi arogă meritul?! 

Da, i-l scuzăm, ba chiar, mai mult, îl acuzăm. 

Pe bază de ce muşchi vorbeşti tu de Statele Unite ale Europei, măi Băsescule?! 

Ne-ai întrebat pe noi, pe mine şi pe tine, dacă-ţi dăm voie să ne angajezi în aşa ceva? 

Mie, unuia, mi-a ajuns Pactul de la Varşovia. 

Nu vreau să-l muţi la Bruxelles. 

Poate că cititorii noştri vor asta. 

Dar, întreabă-ne, Băsescule!

Bursa:  

Noroc că Băsescu a rămas acasă!

     Voluntarismul premierului şi al preşedintelui (trăsătură de caracter comună) colateralizează poporul drept victimă.
     Poporul suntem noi- tu, care citeşti şi cu mine, care scriu

     Patria e camera în care scriu, strada de sub fereastră, familia şi din nou, tu şi cu mine.
     Dar băieţii aştia despre care eu scriu şi tu citeşti, n-au nici o treabă cu patria şi poporul.
     N-au nici o treabă cu noi, cu tine şi cu mine.
     
MUŞCHII LUI PONTA

      Uzurparea prerogativelor preşedintelui, la care s-a pretat premierul Victor Ponta, plecând să ne reprezinte la Bruxelles, contra prevederilor constituţionale (cu interpretare certificată de Curtea Constituţională), nu necesită nici un efort de caracterizare - este aventurism pur.
     Gestul pare o lovitură de palat instrumentată birocratic - Ministerul de Externe nu a transmis la Bruxelles lista delegaţiei întocmită de preşedinte, ci, la voinţa premierului, a transmis altă listă, întocmită de premier.
     Desigur, e o porcărie, în raport cu care Băsescu s-a comportat civilizat, rămânând acasă, ca să nu facem, în centrul Europei, mahala.
     Ponta nu pare să vrea nimic altceva decât să-l umilească pe Băsescu, o intenţie dezvăluită involuntar de Crin Antonescu, într-o intervenţie recentă, când l-a numit pe Băsescu drept "masculul alpha".
     La animalele care trăiesc în turmă, "masculul alpha" este liderul a cărui supremaţie poate fi înlăturată de masculii tineri, numai prin luptă directă, iar ceea ce a făcut Ponta este chiar aşa ceva - o coborâre bruscă în zoologie.
     Ponta nu a călcat în picioare democraţia, ci socialul.
     Nu i-a păsat de noi, nici cât de cât.
     El vrea supremaţia turmei.
     O percepe drept chestie de muşchi.
     
MUŞCHII LUI BĂSESCU
 

Pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România.

Foarte interesantă abordarea. Timp de 23+ de ani tot suntem tocaţi cu "reforme", care de fapt au însemnat DECONSTRUCŢIE (industrială, psihologică, socială, culturală, identitară, şi statală - cu regionalizarea).

De 23 de ani nu mai construim, doar risipim ("distribuim", "privatizăm") şi îmbucătăţim ("restructurăm", "optimizăm", "redimensionăm"). Nu că tot ce construiam înainte era bun sau necesar (propagandiştii deconstrucţiei au fraza-tip, de contracarare: "eşti nostalgic/retrograd !").

SPQR: 

 Înapoierea prin reforme

 Ca să ne putem vedea de treabă este nevoie să lăsăm istoria în pace. Adică să ne ocupăm de creșterea produsului intern brut, de pildă, deși nu sunt convins că aceasta este calea către mai bine, din simplul motiv că mai mult poate fi și mai rău. Dar pentru asta este nevoie să știm ce avem de făcut: corpurile profesionale să-și dezvolte competențele, spiritul de corp, copiii să învețe ce să facă când or fi mari la școală, părinții să își poată îngriji copiii. Toate acestea presupun liniște. Liniștea, la rândul ei, presupune mersul societății după valorile pe care societatea și le descoperă singură, sau le fructifică. Societatea își produce singură istoria. Mai ales una liberă. Societatea își asumă singură istoria, pentru că în istorie sunt modelele, de acolo vine demnitatea fără de care nu avem democrație. În istorie stau, ca într-un rastel, scopurile unei societăți. Nu în mințile unor intelectuali rătăciți de neam. Pentru că acesta este sensul rătăcirii, separarea de neam și, de la distanța confortabilă a sinecurii, cearta neamului: prin filme, prin ”proiecte științifice”, prin gesturi politice care îl ignoră, îl micșorează și-i terfelesc identitatea.

"Declaraţia de la Budapesta" - 16 iunie 1989

Textul Declaraţiei:

„Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei declaraţii.

Noi, români şi unguri,
Considerăm că libertatea şi propasirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.

Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.

Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989"

Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta", Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000", Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteana a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

„Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar"

„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar".

*   *   * 

ART-emis :

Remember. Declaraţia de la Budapesta, un act de trădare naţională

Societatea civilă

"circulă pe net" :

Societatea civilă merită doar un șut în cur. Prin reprezentanți. Îi cam știm care. Poate un voluntar ceva mai curajos se oferă să încaseze simbolic altceva decît plata obișnuită.

O societate normală NU are societate civilă. Se observă din propoziția anterioară cum nu prea sună ceva corect… lingvistic. Sau logic. De asta am și scos în evidență NU-ul. Fără NU ar reieși că există o societate în cadrul societății care e altceva decît societatea dar o reprezintă cel mai bine. O reprezintă fără a fi aleasă, fără a se identifica, fără să-și asume alte poziții decît mîrîiala nemulțumirii veșnice. În schimb, societatea civilă trebuie mereu consultată. Și eu cred la fel, trebuie consultată la cap. Cum trebuie verificată la buzunare, pentru a vedea cine i le umple.

Formă de parazitism toxic, de mult dovedită a fi o metodă solidă de amestec din exterior, cu structurile cele mai vocale organizate ca ong-uri. Terenul de acțiune cel mai propice (și căutat) se află undeva în vecinătatea mediilor academic și cultural, cu multe ghilimele (suficient să ne gîndim la doi dintre reprezentanții cei maiautorizați – adică cu ok de la centru - Mungiu și Patapievici).

Everac: Organizarea nerentabilităţii

   

   Un Amic, mai demult director performant de unitate socialista, isi deschide in capitalism o pravalie cu de toate, o face moderna, civilizata, prospera. Apoi se intinde, trage un localas de patiserie-cofetarie, sclipitor si el pentru acel orasel de provincie; iar in urma cumpara si pune in miscare si o fabrica-laborator pentru prajituri si cozonaci. Il vad dupa vreo doi ani de avant, il intreb ce mai nascoceste si daca mai are energie sa alerge de colo pana colo in toata tara, numai de dragul de a deveni un mare capitalist bogat. Poate sponsorizeaza si cultura?!

   - Sunt la pamant! Spune Amicul, abia mai gafai, iar falimentul e la usa! – Cum asa? – Asa e organizat. Sa zicem ca iau branza cu 10 lei si o vand cu 12 lei: rezultatul e nul, nu castig nimic, caci banii se duc pe taxe si impozite, intrucat, ma cunosti, la mine totul decurge cinstit, cu acte legale.
   Rivalul meu fraudeaza fiscul. Ia branza tot cu 10 lei si o vinde tot cu 12, dar castiga 2 lei la afacere. Statul nu incaseaza, evident, nimic. Si cum am nu un rival, ci mai multi, toti mi-o iau inainte, prin necinste, iar eu raman mofluz. Am datorii uriase, uneori imi vine sa-mi pun streangul.
   A fi legal in Romania e azi nerentabil! Frauda, coruptia ma ingroapa, pacat de munca, de osteneala, de idei. Sa fur statul, sa fiu necinstit, imi este moralmente imposibil. In schimb, daca il ascult, ma ruineaza. Asa e organizat! As fi pus la indoiala aceasta concluzie groaznica, daca in perindarea cu masina pe care am facut-o prin tara n-as fi vazut cam 60% din pamanturi nelucrate. De ce, de lene? Nu, ci din pricina nerentabilitatii. Cheltuielile de productie ale agricultorului nu se rasfrang in pret, vorbesc in special de micul agricultor, acela fara mijloace. Pare organizat ca el sa nu-si recupereze banii. Si atunci renunta, vinde. Oricand se gasesc companii becalistice care cumpara cu toptanul, pe ruina agricultorului mic si mediu, asteptand sa vanda marelui capitalist, de obicei strain. Castiga gras strainul, castiga intermediarul, taranul bate din buze. Daca mai are si o seceta sau o inundatie, e terminat, ca Amicul. Pe aceasta mina, becalistii intermediari isi fac palate si dau pomeni, spre admiratia prostimii fara cap; iar tara trece, cu acte in regula, sub stapanire straina.

4 iunie 1920, Tratatul de pace cu Ungaria ("Tratatul de la Trianon")

Treaty of Peace Between The Allied and Associated Powers and Hungary

And Protocol and Declaration, Signed at Trianon June 4, 1920

Part I - IV

Go To Part V - VIII | Go To Part IX - X | Go To Part X, Section V - XI, Section V | GoTo Part XI | Go To Part XII | Go To Part XIII - Protocol & Declaration

Treaty of Trianon, and Protocol

THE UNITED STATES OF AMERICA, THE BRITISH EMPIRE, FRANCE, ITALY and JAPAN,

These Powers being described in the present Treaty as the Principal Allied and Associated Powers,

BELGIUM, CHINA, CUBA, GREECE, NICARAGUA, PANAMA, POLAND, PORTUGAL, ROUMANIA, THE SERB-CROAT-SLOVENE STATE, SIAM, and CZECHOSLOVAKIA,

These Powers constituting with the Principal Powers mentioned above the Allied and Associated Powers,

of the one part;

And HUNGARY,

of the other part;

Whereas on the request of the former Imperial and Royal Austro-Hungarian Government an Armistice was granted to Austria-Hungary on November 3, 1918, by the Principal Allied and Associated Powers, and completed as regards Hungary by the Military Convention of November 13, 1918, in order that a Treaty of Peace might be concluded, and

Whereas the Allied and Associated Powers are equally desirous that the war in which certain among them were successively involved, directly or indirectly, against Austria-Hungary, and which originated in the declaration of war by the former Imperial and Royal Austro-Hungarian Government on July 28, 1914, against Serbia, and in the hostilities conducted by Germany in alliance with Austria-Hungary, should be replaced by a firm, just, and durable Peace, and

Whereas the former Austro-Hungarian Monarchy has now ceased to exist, and has been replaced in Hungary by a national Hungarian Government:

For this purpose the HIGH CONTRACTING PARTIES have appointed as their Plenipotentiaries:

THE PRESIDENT OF THE UNITED STATES OF AMERICA:

Mr. Hugh Campbell WALLACE, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the United States of America at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF THE UNITED STATES OF GREAT BRITAIN AND IRELAND AND OF THE BRITISH DOMINIONS BEYOND THE SEAS, EMPEROR OF INDIA:

The Right Honourable Edward George VILLIERS, Earl of DERBY, K.G., P.C., K.C. V.O., C. B., Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of His Britannic Majesty at Paris;

And

for the DOMINION of CANADA:

The Honourable Sir George Halsey PERLEY, K. C. M. G., High Commissioner for Canada in the United Kingdom;

for the COMMONWEALTH of AUSTRALIA.

The Right Honourable Andrew FISHER, High Commissioner for Australia in the United Kingdom;

for the DOMINION of NEW ZEALAND:

The Honourable Sir Thomas MACKENZIE, K.C.M.G., High Commissioner for New Zealand in the United Kingdom;

for the UNION of SOUTH AFRICA:

Mr. Reginald Andrew BLANKENBERG, O.B.E., Acting High Commissioner for the Union of South Africa in the United Kingdom;

for INDIA:

The Right Honourable Edward George VILLIERS, Earl of DERBY, K.G., P.C., K.C.V.O., C.B., Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of His Britannic Majesty at Paris;

THE PRESIDENT OF THE FRENCH REPUBLIC:

Mr. Alexandre MILLERAND, President of the Council, Minister for Foreign Affairs;

Mr. Frédéric FRANCOIS-MARSAL, Minister of Finance;

Mr. Auguste Paul-Louis ISAAC, Minister of Commerce and Industry;

Mr. Jules CAMBON, Ambassador of France;

Mr. George Maurice PALÉOLOGUE, Ambassador of France, Secretary-General of the Minister for Foreign Affairs;

HIS MAJESTY THE KING OF ITALY:

Count Lelio BONIN LONGARE, Senator of the Kingdom, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of H.M. the King of Italy at Paris

Rear Admiral Mario GRASSI;

HIS MAJESTY THE EMPEROR OF JAPAN:

Mr. K. MATSUI, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of H.M. the Emperor of Japan at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF THE BELGIANS:

Mr. Jules VAN DEN HEUVEL, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary, Minister of State;

Mr. Rolin JACQUEMYNS, Member of the Institute of Private International Law, Secretary-General of the Belgian Delegation;

THE PRESIDENT OF THE CHINESE REPUBLIC:

Mr. Vikyuin Wellington Koo;

Mr. Sao-Ke Alfred SZE;

THE PRESIDENT OF THE CUBAN REPUBLIC:

Dr. Rafael Martinez ORTIZ, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Cuban Republic at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF THE HELLENES:

Mr. Athos ROMANOS, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of H.M. the King of the Hellenes at Paris;

THE PRESIDENT OF THE REPUBLIC OF NICARAGUA:

Mr. Carlos A. VILLANUEVA, Chargé d'Affaires of the Republic of Nicaragua at Paris;

THE PRESIDENT OF THE REPUBLIC OF PANAMA:

Mr. Raoul A. AMADOR, Chargé d'Affaires of the Republic of Panama at Paris;

THE PRESIDENT OF THE POLISH REPUBLIC:

Prince Eustache SAPIEHA, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Polish Republic at London;

Mr. Erasme PILTZ, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Polish Republic at Prague;

THE PRESIDENT OF THE PORTUGUESE REPUBLIC:

Dr. Affonso da COSTA, formerly President of the Council of Ministers;

Mr. Joao CHAGAS, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Portuguese Republic at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF ROUMANIA:

Dr. Jon CANTACUZINO, Minister of State;

Mr. Nicolae TITULESCU, formerly Minister Secretary of State;

HIS MAJESTY THE KING OF THE SERBS, THE CROATS AND THE SLOVENES:

Mr. Nicolas P. PACHITCH, formerly President of the Council of Ministers;

Mr. Ante TRUMBIC, Minister for Foreigri Affairs;

Mr. Ivan ZOLGER, Doctor of Law;

HIS MAJESTY THE KING OF SIAM:

His Highness Prince CHAROON, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of H.M. the King of Siam at Paris;

THE PRESIDENT OF THE CZECHO-SLOVAK REPUBLIC:

Mr. Edward BENES, Minister for Foreign Affairs;

Mr. Stephen OSUSKY, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Czecho-Slovak Republic at London;

HUNGARY:

Mr. Gaston de BÉNARD, Minister of Labour and Public Welfare;

Mr. Alfred DRASCHE-LAZAR de Thorda, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary;

WHO, having communicated their full powers found in good and due form, HAVE AGREED AS FOLLOWS:

From the coming into force of the present Treaty the state of war will terminate.

From that moment and subject to the provisions of the present Treaty official relations will exist between the Allied and Associated Powers and Hungary.

[...]

PART II.
FRONTIERS OF HUNGARY. 
ARTICLE 27. 

The frontiers of Hungary shall be fixed as follows:

[...]

3. With Roumania:

Trădarea elitelor

Traducerea articolului lui Éric Anceau, La trahison des élites (Trădarea elitelor).
 
Elitele conducătoare îşi atribuie legitimitatea de care dispun, fie tradiției, carismei sau legalităţii, conform tipologiei binecunoscute propuse de Max Weber (în 1919), însă ele trebuie să știe cum să gestioneze crizele care lovesc periodic societățile faţă de care sunt responsabile, pentru a se menține la putere. Prin lipsa de înțelegere a nobilimii franceze, care ținea de privilegii și dorea să obțină mai multe, s-a pierdut totul între 1787 și 1789, prin deschiderea cutiei Pandorei printr-un reformism incomplet, deoarece era destinat în mod exclusiv intereselor sale proprii.

De atunci, rolul elitelor noastre este mult mai complex. După cinci schimbări de regim, ele au rămas la putere sub diferite avataruri, în cadrul unei democratizări relative, dar reale, cu preţul unor importante concesii. În fresca sa monumentală, La Responsabilité des dynasties bourgeoises (Responsabilitatea dinastiilor burgheze, 1943-1973), (Emmanuel) Beau de Loménie arăta abilitatea extraordinară a acelorași familii și acelorași rețele de a rămâne deasupra, în ciuda prăbușirilor naționale de care au fost în mare parte responsabile, și care s-au plătit de fiecare dată prin ocupație și dezmembrarea teritoriului: 1815, 1870, 1940 ! Caricatural în detaliile sale - autorul a reluat, de exemplu, "mitul celor două sute de familii" - tabloul a avut un sâmbure de adevăr. În timpul perioadei Les Trente Glorieuses (boom-ul de după primul război mondial, anii '30), aceste elite au dezvoltat totuși o nouă politică socială, au construit o industrie modernă și vie, iar de la 1958, sub conducerea generalului de Gaulle, un regim care a făcut să strălucească Franța.

Când Beau de Loménie a murit, în 1974, fresca lui părea să descrie un trecut revolut.

Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee, sau un vector ?

Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai ca va readuce Romania mai aproape de un proiect de care conștiința colectiva este străină - "Romania, stat federal" (federația presupune regiuni cu diferențe culturale si chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului.

Aceeaşi chestiune la care mă referisem aici - transformarea temei federalizării în temă mainstream ("de-tabuizarea" sa).

Romanian Global News

Puţină teorie

 
Cuvântul e de două feluri: model şi vorbărie. Ca model, derivă din logos, cuvântul întemeietor. Cuvântul întemeietor este tradiţia. Respectul faţă de tradiţie este definitoriu pentru succes. Altfel, ne paşte reinventarea roţii cu fiecare ego. La om, tradiţia înseamnă conştiinţa spaţiului. Societatea, ca ansamblu de relaţionări între oameni atât de diferiţi este posibilă pentru că există conştiinţa teritoriului. Conştiinţa teritoriului este ceea ce defineşte cadrul de interacţiune şi tot acesta face posibilă interacţiunea. Conştiinţa teritoriului se transmite prin vorbire. La omul modern, conştiinţa teritoriului se numeşte Patrie.

Teritoriul de dincolo de noi, problema geografiei şi a ecosistemelor, Cosmosul, ţine de conştiinţa universală a umanităţii, care ar trebui să fie în fiecare. Aceasta urmează, însă, conştiinţei de  neam. Altfel, eşti turmentat, cum arătai în postul anterior. Sau, vector, cum vedem aici. Vector al turmentării.
 

Recapitulare: regionalizarea

Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa
Nu te da nu te lăsa
Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa
Capra noastră-i cu mărgei
Cu cercei cu catifeli
Joacă vesel căpriţa
Toţi îs bucuroşi de ea.

Regionalizarea între spaimă, compromis şi necesitate

Cadran Politic, 27 aprilie 2005

În 1990 discuţiile despre necesitatea regionalizării României îi puneau pe reprezentanţii societăţii civile, care propuneau această temă spre dezbatere, în postura de a fi aproape lapidaţi. Conservatorii îşi etalau conştiinţa de paradă şi creau meseria de a fi român, datornic de a veghea cu crucea sub pernă şi toporul sub pat. Acum, regionalizarea a devenit o temă de salon, mai ales că numeroasele ONG-uri apărute în decursul anilor sunt puternic finanţate pentru a iniţia şi găzdui asemenea dezbateri. Cele opt regiuni administrative înfiinţate în urmă cu şase ani se dovedesc total ineficiente, rolul lor fiind mai degrabă de burete al fondurilor europene.

Potrivit oficialilor europeni, această formulă, de opt regiuni, va trebui să rămână, chiar şi ineficientă, deoarece România a încheiat Capitolul 21 de politici regionale şi “nu se pot schimba regulile în timpul jocului”.

Reprezentanţii societăţii civile consideră că, dacă tema regionalizării nu ar fi pornit din Transilvania, acum harta ţării ar fi arătat altfel, dar teama obsedantă de a pierde Ardealul a adus o opoziţie fermă faţă de acest subiect.

Începând de la preşedintele Emil Constantinescu (considerat totuşi primul şef de stat democrat) până la Ion Iliescu şi Adrian Năstase, toţi şefii partidelor politice au condamnat aceste iniţiative, iar promotorii ideilor regionaliste au fost catalogaţi drept nişte trădători şi rătăciţi, în ciuda faptului că nimeni nu dorea ruperea ţării. Este necesară înfiinţarea unor structuri mai elastice, nicidecum introducerea vizelor pentru Bucureşti, Iaşi sau Constanţa.

Subiectul regionalizării României a cunoscut câteva momente importante, unul continuând o idee născută la Budapesta între 1988-1989 de un grup de intelectuali români şi maghiari. În acea perioadă grupul format din dizidenţi ca Dinu Zamfirescu, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea) Mihnea Berindei s-a întâlnit cu intelectuali unguri şi au redactat Declaraţia de la Budapesta, ducument care conţinea şi tema reconcilierii româno-maghiare, fapt care l-a înfuriat la culme pe Nicolae Ceauşescu.

Peste zece ani, autorii, cărora li s-au adăugat şi alţi intelectuali, aveau să revină cu un alt document, Declaraţia de la Cluj, ceea ce l-a înfuriat pe preşedintele de atunci, Emil Constantinescu.

Trebuie menţionat însă că teza despre regionalizare se regăseşte în opinia tuturor formaţiunilor politice, cu excepţia PRM, prin vocea unor lideri ai acestora.

Chiar în 1990 Dan Amedeo Lăzărescu publica în ziarul “Liberalul” un articol în care spunea că federalismul este unicul drum pe care România trebuie să meargă. De asemenea, PUNR a fost constituit iniţial ca un partid regional numindu-se PUNRT (Partidul Unităţii Naţionale al Românilor din Transilvania), iar profesorul universitar de la Cluj Adrian Moţiu a fost numit de Ion Iliescu guvernator al Transilvaniei pentru o scurtă perioadă de timp.

După evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, care au dus la înfiinţarea SRI, spiritele s-au mai calmat pentru o perioadă deoarece cei care îndrăzneau să vorbească despre regionalizare puteau fi uşor catalogaţi drept “pericol adus siguranţei naţionale”. Principala temă a lucrătorilor SRI din zonele cu populaţie majoritar maghiară era monitorizarea UDMR, lucru care acum s-a dovedit pierdere de timp şi bani, deoarece liderilor uniunii le convine orice formă de regionalizare. Chiar dacă la nivel declarativ, în faţa electoratului şi doar în campania electorală promovează cu vehemenţă tema autonomiei.

În 1995 la Târgu Mureş, Liga Pro Europa editează revista “Altera”, iar din primul număr se lansează ideea necesităţii introducerii în dezbatere publică a temei despre regionalizare.

Aproape concomitent cu Declaraţia de la Cluj apar manifestul “M-am săturat de România”, al lui Sabin Gherman şi Partidul Moldovenilor înfiinţat la Iaşi de Constantin Simirad, ultimele două iniţiative căzând repede în ridicol, iar prima fiind compromisă de alertarea precoce şi nejustificată a preşedintelui Emil Constantinescu de către Gabriel Andreescu, prin Gabriela Adameşteanu. Acum acesta îşi aminteşte de episodul Declaraţiei de la Cluj în felul următor: “Pe mine m-a rugat Mihnea Berindei să-l ajut la redactarea textului, care până la urmă a ajuns în mapa preşedinţială. Constantinescu a avut atunci o intervenţie suficient de rezonabilă, a încercat să accentueze normalitatea acestei discuţii. Nu a fost însă suficient de ferm şi isteţ pentru a impune serviciilor de informaţii să nu lucreze contra lui, cu naţionaliştii care au exploatat documentul împotriva preşedinţiei şi a ungurilor. Episodul acela arată că forţa naţionalistă a fost întotdeauna legată de partea obscură, de zona celor care au făcut strategiile controlului politic”. De fapt chiar la Palatul Culturii din Târgu Mureş preşedintele Constantinescu a condamnat ferm gestul autorilor documentului.

În 1998 Sabin Gherman lansează manifestul “M-am săturat de România”, fapt care îi atrage urgent eticheta de trădător de neam, iar din partea celor de la grupul Provincia eticheta de “aventurier politic”. Gherman a continuat demersul său prin înfiinţarea Ligii Transilvania-Banat, formaţiune politică ce nu a fost înregistrată, ceea ce a atras multe critici României din partea Parlamentului European.

În aprilie 2000 se înfiinţează grupul Provincia, care şi editează un ziar bilingv şi o revistă, iar un an mai târziu un alt document care a stârnit controverse: Memorandum pentru construcţia regională a României, semnat de un grup de 13 intelectuali români şi maghiari: Alexandru Antik (artist plastic), Agoston Hugo (publicist), Bakk Miklos (politolog), Mircea Boari (politolog), Alexandru Cistelecan (critic literar), Marius Cosmeanu (sociolog), Caius Dobrescu (scriitor), Hadhazy Zsuzsa (publicist), Molnar Gustav (politolog), Ovidiu Pecican (istoric), Szocolz Elek (publicist), Traian Stef (scriitor) şi Daniel Vighi (scriitor).

În textul documentului se invocă necesitatea constituirii unor structuri regionale din cauză că sistemul administrativ ultracentralizat favorizează corupţia şi birocraţia. Documentul a fost receptat isteric de politicieni, dar iniţiatorii au continuat seria dezbaterilor şi numărul celor care au semnat în favoarea documentului a ajuns la câteva sute.

“Din când în când un grup de intelectuali ardeleni scoate la iveală o bombă care provoacă un cutremur în lumea politică românească: ideea unei structuri de tip federal, pe care o consideră mai potrivită pentru administrarea unei provincii. E limpede că la noi clasa politică nu e pregătită pentru asemenea soluţie, iar populaţia e manipulabilă şi oportunistă, gata să accepte unele lucruri (integrare în NATO şi UE) fără să cunoască costurile şi implicaţiile, încăpăţânându-se să refuze altele, în aceeaşi graţioasă necunoaştere”- a spus Alexandru Vlad.

Într-o ţară în care a mânca bine înseamnă a avea multă mâncare, ideea că Transilvania ar putea deveni o locomotivă pentru integrarea europeană a speriat politicieni şi intelectuali în egală măsură. Memorandiştii au fost criticaţi şi înfieraţi nu doar de politicieni, dar şi de ÎPSS Bartolomeu Anania, Alina Mungiu Pippidi, Ilie Şerbănescu, Emil Hurezeanu. Autorii Memorandumuluis-au ales cu cele mai diverse epitete: “iobagi ai lui Soros” (Gheorghe Funar), “Iago de provincie” ( Eugen Uricariu).

Aşa cum spuneam mai devreme, aproape toate formaţiunile politice au prezentat în faţa electoratului un program de regionalizare.

În campaniile electorale, UDMR vorbea despre un proiect de autonomie pe cinci trepte, care o cuprindea şi pe cea pe criterii etnice, pentru ca, după accederea la guvernare, să pretindă doar autonomia culturală.

În PSD cel care a dat tonul a fost Ioan Rus, care la conferinţa judeţeană de la Cluj din 27 octombrie 2001 a prezentat Programul social-democrat pentru Transilvania. “Un lucru trebuie să ne fie foarte clar, nu este normal ca românii sau maghiarii din Transilvania să devină obiect de tranzacţie pentru Budapesta sau Bucureşti. Programul social-democrat pe care-l propunem respectă identitatea maghiarilor şi dreptul lor la diferenţă” – spunea Ioan Rus.

Şi liberalii au avut un proiect de descentralizare întocmit de Viorel Coifan şi Paul Ion Otiman în mai 2002. Documentul propunea amendarea unor articole din Constituţie şi crearea unor unităţi administrative între nivelul statului şi cel al judeţului.

Anul trecut, Acţiunea Populară a venit cu un proiect de regionalizare pe fundamentul vechilor provincii istorice.

Politologul Bakk Miklos a întocmit de asemenea un proiect de regionalizare, dar ideile lui nu au fost preluate de nici o formaţiune politică.

Fără îndoială că cel mai controversat document de regionalizare a fost proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc depus şi respins anul trecut în Parlament. Proiectul a fost iniţiat de şase deputaţi UDMR, în frunte cu ultraradicalul Toro Tibor. Secuimea, populaţia autohtonă cu identitate naţională maghiară, majoritară în Ţinutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele UE. Iniţiatorii documentului spun că regiunea istorică Ţinutul Secuiesc sau Terra Sicolorum datează din secolul XIII, iar autonomia scaunelor a funcţionat mereu sub formă de autonomie teritorială, având o administrare proprie. De asemenea s-a făcut trimitere la Recomandarea 1201 pe 1993 a Consiliului Europei privind dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a avea autorităţi autonome şi un statut special în zonele unde sunt majoritare.

În viziunea separatiştilor, Ţinutul Secuiesc urmează a fi format din opt scaune, maghiarii reprezentând 75,68% din populaţie. Ei au dat asigurări că românii minoritari în zonă vor beneficia de un tratament special.

Deşi a fost creat un cadru european corespunzător descentralizării, PSD nu a avut forţa politică de a face o reformă administrativă fără anestezie, aşa cum s-a întâmplat în Polonia, unde partidul care a făcut această reformă peste noapte a fost tot unul social-democrat şi unde guvernul nu s-a pierdut în amănunte. Dacă îi întrebi pe politicieni dacă sunt de acord cu 40 de judeţe, ei ar vrea 80 pentru că astfel vor avea 80 de unităţi administrative aflate sub conducerea partidului aflat la putere.

Oricum, după 2013 se aşteaptă o schimbare de proporţii pe plan administrativ, atunci când va dispărea teama că regionalizarea ar fi un preambul al secesiunii.

Oficialii UE se dovedesc a fi deosebit de prudenţi în a sugera un anumit model de regionalizare pentru România din cauza numeroaselor conflicte din ţările europene şi din convingerea că aici oamenii ar putea avea reacţii imprevizibile.

• DOCUMENT 1989: Declaratia de la Budapesta - Autonomie pentru TRANSILVANIA 
• "M-am saturat de România" (1998, manifest scris de Sabin Gherman)
• Mai mulţi intelectuali ardeleni neagă ca ar fi semnat "Declaraţia de la Cluj" 
• Manifestul regionalizării din 2001 al Ligii Pro Europa - "Uniunea Europeană ca sistem federativ" 
• "Maşina timpului" - cum era văzută regionalizarea prin 2001-2003

http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/recapitulare-regionalizarea.html

Comunismul modern, ştiinţific - Agenda 21

Prioritate de dreapta :


Preluare de pe blogul INFORMAŢII NECESARE:

APEL PENTRU DEŞTEPTARE ÎMPOTRIVA AGENDEI 21

                                                   partea 1

Traducere a articolului  preluat de pe blogul  NEWS RELOAD

« Sustenabilitatea globala inseamna căutarea deliberată a unui anumit nivel de sărăcie, reducerea nivelului de consum precum si setarea nivelurilor de control al mortalitatii."  
                                                           

profesorul Maurice King

Nasterea  unui  MONSTRU

In termeni simpli « Agenda 21 » sau « Dezvoltarea sustenabila » (Agenda 21/Sustainable Development)  inseamna sfarsitul civilizatiei asa cum o stim noi (in USA). (Pentru Romania inseamna intoarcerea la comunism n.t.)

Este sfarsitul proprietatii private, individuale, si aparitia proprietatii colective (socialiste, comuniste). Inseamna REDISTRIBUIREA bogatiei catre elitele globale, este sfarsitul Constitutiei Americane si a Experimentului Capitalist American. Mai inseamna si reducerea populatiei lumii cu 85% .

In vara anului 1992, acum 20 de ani, Agenda 21 a fost prezentata lumii la Summit-ul ONU al Pamantului  de la Rio de Janeiro din Brazilia si apoi din iunie 1992 si pana in 1997 a fost deja instalata ca politica publica in comunitatile locale de-a lungul si de-a latul  SUA. (Este exact ceea ce vedem acum instalandu-se si in comunitatile locale din Romania ex. propaganda « regionalizarii » n.t)

In discursul sau de la deschiderea Summit-ului Pamantului, Maurice Strong a afirmat : «Conceptul suveranitatii nationale a fost cu adevarat un principiu al relatiilor internationale imuabil si sacru. Este insa un principiu care va avea un randament scazut si va duce la implementarea greoaie si fara tragere de inima  a noilor  imperative ale cooperarii globale de protectie a mediului. Este pur si simplu nefezabil ca suveranitatea sa fie exercitata unilateral de catre statele nationale, individuale, chiar daca acestea sunt puternice.

Cum au fost spălate creierele românilor?

Prioritate de dreapta :

Televiziunile de ştiri se întrec în a ilustra calvarul locuitorilor din sudul ţării, izolaţi de nămeţii care ajung până la streaşinile caselor. Ştiri, reportaje, chiar transmisiuni live, toate aduc în casele posesorilor de televizoare imagini apocaliptice ale unui coşmar alb, contabilizează strict numărul victimelor, ilustrează calvarul celor prinşi sub metrii de zăpadă şi se întrec în a găsi vinovaţi de tot felul. Sigur, există foarte multă suferinţă. Sunt mulţi morţi, mult prea mulţi pentru civilizaţia secolului al douăzeci şi unulea. 
 
Impardonabil de mulţi. Societatea românească sau mai bine zis ce-a ajuns ea după 1989 are ce-şi reproşa, din acest punct de vedere. 

În mod normal, la ţară, o gospodărie trebuie să asigure toate cele necesare traiului, mai ales acum, după ce s-au făcut retrocedări de terenuri agricole şi intravilane, deci teoretic s-a creat posibilitatea asigurării de resurse de hrană într-o măsură cu mult mai extinsă decât în anii comunismului. În loc de independenţă financiară şi alimentară, iată că situaţia la sate se prezintă de multe ori jalnic spre dezastruos.

Oare ce s-o fi întâmplat în toţi aceşti ani de falsă democraţie că am devenit, atât ca popor, dar mai ales ca indivizi, atât de vulnerabili în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii ?

Cum se poate ca întreruperea căilor de comunicaţie terestră să afecteze atât de profund calitatea traiului în satele româneşti, mergând chiar până la a primejdui vieţile localnicilor? De ce trebuie să depindă locuitorii satelor de solidaritatea celor din oraşe? De ce sunt ameninţaţi de spectrul foamei dacă le acoperă zăpada gospodăria?

Factorul cultural-identitar în strategiile stângii şi dreptei

Dincolo de ştiri :

A venit timpul ca dreapta să-şi schimbe direcţia şi comportamentul şi să ia apărarea poporului, nu a mass-mediei. Noile tehnologii o permit. Este suficient doar să aibă curaj. Un program vast ! Timpul compromisului patetic şi al jumătăţilor de măsură a trecut, pentru că duce la moarte lentă, la "Marea Înlocuire" (Renaud Camus). Marea înlocuire a poporului şi a alegătorilor.

Traducerea postării de la NewsReload, "Les stratégies possibles des droites (ou des populistes ?) : comment reconquérir durablement le pouvoir politique ?"

Colocviu la Institutul de geopolitica populaţiilor - 13 Aprilie 2013 - Imigraţie şi alegeri : dreapta mai poate câştiga ?
 

Strategiile posibile ale partidelor de dreapta (sau populiste ?) : 
cum să recucerească în mod durabil puterea politică ?

Comunicare - Jean-Yves Le Gallou,
Președintele Polémia

Obama și Hollande : doi aleşi ai minorităților etnice

1 - François Mitterrand a ştiut să beneficieze la timpul său de votul imigranților. El a obţinut prin clientelizare votul comunităţilor etnice, promovând un discurs pretins antirasist, pronunţându-se (fără să o finalizeze însă) pentru dreptul la vot al străinilor la alegerile locale, împânzind teritoriul cu o reţea de asociaţii subvenţionate în numele politicilor urbane.

2 - Fundaţia Terra Nova, la a cărei conducere tocmai a venit François Chérèque, fost şef la CFDT, a mers chiar mai departe: a teoretizat înlocuirea în cadrul electoratului socialist, a electoratului popular francez cu electoratul yuppie ("bobo" - fr.) din cartierele mai selecte, precum şi cu electoratul provenit din imigraţie sau cu cel din teritoriile franceze de peste mări. Aceasta este reţeta electorală care a permis succesul lui François Hollande în mai 2012. Diferenţa de voturi de 1.139.316 faţă de Nicolas Sarkozy, a fost formată de cele 600.000 voturi provenite din teritoriile de peste mări dar şi din voturile musulmanilor, puternic mobilizaţi, care eu votat între 86% şi 93% pentru François Hollande: un președinte ales de o minoritate din rândul francezilor get-beget.

Convergență: Globaliștii presează fuziunea Rusia-UE

Prioritate de dreapta :

Traducerea articolului de la The New American - "Convergence: Globalists Push Russia-EU Merger".


Un articol op-ed care a apărut pe 25 noiembrie 2012 la Gulf News, intitulat "Need for Europe-Russia institutional integration" ["Necesitatea integrării instituționale Europa-Rusia"], al fostului ministrul rus de Externe, Igor S. Ivanov (în fotografie) este unul dintre cele mai recente imnuri de slavă globaliste ale "convergenţei" Est-Vest.

"Fără o resetare fundamentală", susține Ivanov, "relațiile dintre Rusia și Europa vor continua să se deterioreze, în cele din urmă devenind caracterizate de neglijenţă benignă". Pentru a evita această situație nedorită, avertizează Ivanov, "Rusia și Europa trebuie să identifice situaţiile în care interesele lor converg", şi să lucreze spre "parteneriat", "cooperare politică" și "integrare politică".

"Convergența" este o temă esentială a elitelor politice din întreaga lume, în special a celor asociate cu the Royal Institute for International Affairs (RIIA), [the] Council on Foreign Relations (CFR), World Policy Conference (WPC), Trilateral Commission (TC), Carnegie Endowment for International Peace (CEIP), şi Bilderberg Conferences (BC). Domnul Ivanov, care a fost un aparatcik în corpul diplomatic sovietic și șef al Consiliului de Securitate al Rusiei sub Vladimir Putin, a fost asociat cu toate organizațiile sus-numite. El este un membru al acestui organism tot mai mare de "foști" comuniști care acum poartă nestingheriţi eticheta globalistă și se bat pe burtă cu oligarhii miliardari ruși, CEO occidentali corporatişti, bancherii de Wall Street, șefii de fundaţii-gigant scutite de taxe, și membrii think-tank-urilor elitiste.

Globaliştii marşăluiesc sub anumite stindarde și cuvinte-cod pentru a se identifica pe ei înșiși și transformarea politico-economică la nivel mondial pe care o doresc: globalism, globalizare, guvernanță globală, internaționalism, și noua ordine mondială. În momente de sinceritate și/sau de îndrazneală, unii globalişti dezvăluie, cu cinism, scopul lor adevărat: guvernul mondial.

S-a perimat patriotismul "clasic", acum e la modă patriotismul "progresist"

Prioritate de dreapta :

Ventrilogii "dreptei europene" româneşti sunt jalnici. Iată ce scrie Ioan Stanomir despre "noua direcţie anti-europeană" şi despre formula sănătoasă a patriotismului:

"Dincolo de stil şi de retorica politică identificabile la alianţa social- liberală, ceea ce nu poate fi omis este influenţa, din ce în ce mai semnificativă, a direcţiei naţionaliste. Filipicele la adresa popularilor europeni erau dublate de elogiul suveranităţii de care România ar fi, astăzi, deposedată.

În faţa avansului naţionalist, patriotismul înseamnă, înainte de toate, luciditate şi loialitate faţă de valorile ce dau spaţiului european şi occidental unicitatea lui. Devotamentul faţă de viitorul european şi atlantic al României este forma de exprimare a patriotismului ce refuză cântecul de sirenă al fanatismului şi izolării."

Sunt mai multe de zis aici. Mai întâi, la USL e vorba despre tactică electorală şi ipocrizie, mai productive decât europropaganda ARD/PDL, care poate era bună pe la 2007, când am aderat la UE, dar care nu mai dă rezultatele dorite acum, după toate evoluţiile binecunoscute de la nivelul UE. Iar dacă PSD şi PnL erau partide naţionaliste, ar fi cerut referendumuri la aderarea la UE sau la ratificarea Tratatului de la Lisabona. Dar nu sunt aşa ceva. Cum să fie naţionalişti la USL, dacă pun la cale batjocorirea istoriei naţionale, chiar la intrarea principală a Muzeului Naţional de Istorie a României ?

Stanomir mai vine cu o diversiune - pune pe seama USL (dar şi a eventualilor altor contestatari - reali, poate - ai UE) un gen de ideologie care e centrată pe etnic, nu pe dihotomia naţional/transnaţional (care este punctul central al dezbaterii curente despre UE):

“România a Românilor”- de la dreapta radicală a lui A. C. Cuza şi Corneliu Zelea Codreanu până la ultimul preşedinte al României socialiste, Nicolae Ceauşescu, denunţarea inamicilor cu care se confruntă elementul etnic românesc pare să fie numitorul comun al  izolaţionismului şi autohtonismului.

Aceleaşi clişee folosite şi de fostul regim de dinainte de 1989 (legionarii, fasciştii), altoite pe concepte sorosiste ulterioare.

Altă diversiune a lui Stanomir - omologarea lui Marga&Co drept naţionalişti

Noua direcţia anti-europeană domină întregul efort al instituţiilor statului. Reacţiile de pe stadioane răspund politicii de autohtonism programatic pe care o promovează ICR, sub direcţia lui Andrei Marga.

...acolo unde, de fapt, este vorba de impostură, Marga fiind un europropagandist, invitat recent de "prietenii noştri" (ca să fac legătura cu citatul următor, din Ungureanu) să facă parte din grupul de lucru al proiectului german de reformă a instituțiilor europene. Ce era să fi rămas ICR, un laborator deconstructivist ?! Nu că ceea ce se întâmplă acum acolo ar fi ceva bun...

Cum să vii cu un asemenea discurs, precum cel al lui Ungureanu, în care să afirmi că "prietenii noştri" trag sforile ca să-şi aducă la putere oamenii lor (că asta se înţelege) ?

"Discursul naţionalist şi antieuropean al noii majorităţi de centru-stânga a demonstrat, în ultimele luni, că liderii USL nu înţeleg vocaţia europeană a României. Probabil domnii Crin Antonescu şi Victor Ponta ar prefera ca România să revină într-o zonă gri, a nimănui, unde nu ar trebui să dea socoteală nimănui pentru acţiunile de subminare a statului de drept. Din fericire, însă, acest lucru nu mai este posibil. România s-a angajat ireversibil pe calea europenizării, europenizare care este sinonimă cu stabilitatea, prosperitatea şi demnitatea naţională. Aceeaşi Europă care a tras pe linie moartă procesul aderării la Schengen a transmis, ieri, la Bucureşti, un mesaj foarte clar: marile puteri europene, partenerii noştri din Uniune aşteaptă revenirea la cârma ţării a forţelor de centru-dreapta. Prietenii noştri din Uniune au încredere că forţele politice responsabile din Alianţa România Dreaptă vor pune capăt unei aventuri de-o vară care deja i-a costat pe români mult prea mult."