Societatea civilă

"circulă pe net" :

Societatea civilă merită doar un șut în cur. Prin reprezentanți. Îi cam știm care. Poate un voluntar ceva mai curajos se oferă să încaseze simbolic altceva decît plata obișnuită.

O societate normală NU are societate civilă. Se observă din propoziția anterioară cum nu prea sună ceva corect… lingvistic. Sau logic. De asta am și scos în evidență NU-ul. Fără NU ar reieși că există o societate în cadrul societății care e altceva decît societatea dar o reprezintă cel mai bine. O reprezintă fără a fi aleasă, fără a se identifica, fără să-și asume alte poziții decît mîrîiala nemulțumirii veșnice. În schimb, societatea civilă trebuie mereu consultată. Și eu cred la fel, trebuie consultată la cap. Cum trebuie verificată la buzunare, pentru a vedea cine i le umple.

Formă de parazitism toxic, de mult dovedită a fi o metodă solidă de amestec din exterior, cu structurile cele mai vocale organizate ca ong-uri. Terenul de acțiune cel mai propice (și căutat) se află undeva în vecinătatea mediilor academic și cultural, cu multe ghilimele (suficient să ne gîndim la doi dintre reprezentanții cei maiautorizați – adică cu ok de la centru - Mungiu și Patapievici).

Everac: Organizarea nerentabilităţii

   

   Un Amic, mai demult director performant de unitate socialista, isi deschide in capitalism o pravalie cu de toate, o face moderna, civilizata, prospera. Apoi se intinde, trage un localas de patiserie-cofetarie, sclipitor si el pentru acel orasel de provincie; iar in urma cumpara si pune in miscare si o fabrica-laborator pentru prajituri si cozonaci. Il vad dupa vreo doi ani de avant, il intreb ce mai nascoceste si daca mai are energie sa alerge de colo pana colo in toata tara, numai de dragul de a deveni un mare capitalist bogat. Poate sponsorizeaza si cultura?!

   - Sunt la pamant! Spune Amicul, abia mai gafai, iar falimentul e la usa! – Cum asa? – Asa e organizat. Sa zicem ca iau branza cu 10 lei si o vand cu 12 lei: rezultatul e nul, nu castig nimic, caci banii se duc pe taxe si impozite, intrucat, ma cunosti, la mine totul decurge cinstit, cu acte legale.
   Rivalul meu fraudeaza fiscul. Ia branza tot cu 10 lei si o vinde tot cu 12, dar castiga 2 lei la afacere. Statul nu incaseaza, evident, nimic. Si cum am nu un rival, ci mai multi, toti mi-o iau inainte, prin necinste, iar eu raman mofluz. Am datorii uriase, uneori imi vine sa-mi pun streangul.
   A fi legal in Romania e azi nerentabil! Frauda, coruptia ma ingroapa, pacat de munca, de osteneala, de idei. Sa fur statul, sa fiu necinstit, imi este moralmente imposibil. In schimb, daca il ascult, ma ruineaza. Asa e organizat! As fi pus la indoiala aceasta concluzie groaznica, daca in perindarea cu masina pe care am facut-o prin tara n-as fi vazut cam 60% din pamanturi nelucrate. De ce, de lene? Nu, ci din pricina nerentabilitatii. Cheltuielile de productie ale agricultorului nu se rasfrang in pret, vorbesc in special de micul agricultor, acela fara mijloace. Pare organizat ca el sa nu-si recupereze banii. Si atunci renunta, vinde. Oricand se gasesc companii becalistice care cumpara cu toptanul, pe ruina agricultorului mic si mediu, asteptand sa vanda marelui capitalist, de obicei strain. Castiga gras strainul, castiga intermediarul, taranul bate din buze. Daca mai are si o seceta sau o inundatie, e terminat, ca Amicul. Pe aceasta mina, becalistii intermediari isi fac palate si dau pomeni, spre admiratia prostimii fara cap; iar tara trece, cu acte in regula, sub stapanire straina.

4 iunie 1920, Tratatul de pace cu Ungaria ("Tratatul de la Trianon")

Treaty of Peace Between The Allied and Associated Powers and Hungary

And Protocol and Declaration, Signed at Trianon June 4, 1920

Part I - IV

Go To Part V - VIII | Go To Part IX - X | Go To Part X, Section V - XI, Section V | GoTo Part XI | Go To Part XII | Go To Part XIII - Protocol & Declaration

Treaty of Trianon, and Protocol

THE UNITED STATES OF AMERICA, THE BRITISH EMPIRE, FRANCE, ITALY and JAPAN,

These Powers being described in the present Treaty as the Principal Allied and Associated Powers,

BELGIUM, CHINA, CUBA, GREECE, NICARAGUA, PANAMA, POLAND, PORTUGAL, ROUMANIA, THE SERB-CROAT-SLOVENE STATE, SIAM, and CZECHOSLOVAKIA,

These Powers constituting with the Principal Powers mentioned above the Allied and Associated Powers,

of the one part;

And HUNGARY,

of the other part;

Whereas on the request of the former Imperial and Royal Austro-Hungarian Government an Armistice was granted to Austria-Hungary on November 3, 1918, by the Principal Allied and Associated Powers, and completed as regards Hungary by the Military Convention of November 13, 1918, in order that a Treaty of Peace might be concluded, and

Whereas the Allied and Associated Powers are equally desirous that the war in which certain among them were successively involved, directly or indirectly, against Austria-Hungary, and which originated in the declaration of war by the former Imperial and Royal Austro-Hungarian Government on July 28, 1914, against Serbia, and in the hostilities conducted by Germany in alliance with Austria-Hungary, should be replaced by a firm, just, and durable Peace, and

Whereas the former Austro-Hungarian Monarchy has now ceased to exist, and has been replaced in Hungary by a national Hungarian Government:

For this purpose the HIGH CONTRACTING PARTIES have appointed as their Plenipotentiaries:

THE PRESIDENT OF THE UNITED STATES OF AMERICA:

Mr. Hugh Campbell WALLACE, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the United States of America at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF THE UNITED STATES OF GREAT BRITAIN AND IRELAND AND OF THE BRITISH DOMINIONS BEYOND THE SEAS, EMPEROR OF INDIA:

The Right Honourable Edward George VILLIERS, Earl of DERBY, K.G., P.C., K.C. V.O., C. B., Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of His Britannic Majesty at Paris;

And

for the DOMINION of CANADA:

The Honourable Sir George Halsey PERLEY, K. C. M. G., High Commissioner for Canada in the United Kingdom;

for the COMMONWEALTH of AUSTRALIA.

The Right Honourable Andrew FISHER, High Commissioner for Australia in the United Kingdom;

for the DOMINION of NEW ZEALAND:

The Honourable Sir Thomas MACKENZIE, K.C.M.G., High Commissioner for New Zealand in the United Kingdom;

for the UNION of SOUTH AFRICA:

Mr. Reginald Andrew BLANKENBERG, O.B.E., Acting High Commissioner for the Union of South Africa in the United Kingdom;

for INDIA:

The Right Honourable Edward George VILLIERS, Earl of DERBY, K.G., P.C., K.C.V.O., C.B., Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of His Britannic Majesty at Paris;

THE PRESIDENT OF THE FRENCH REPUBLIC:

Mr. Alexandre MILLERAND, President of the Council, Minister for Foreign Affairs;

Mr. Frédéric FRANCOIS-MARSAL, Minister of Finance;

Mr. Auguste Paul-Louis ISAAC, Minister of Commerce and Industry;

Mr. Jules CAMBON, Ambassador of France;

Mr. George Maurice PALÉOLOGUE, Ambassador of France, Secretary-General of the Minister for Foreign Affairs;

HIS MAJESTY THE KING OF ITALY:

Count Lelio BONIN LONGARE, Senator of the Kingdom, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of H.M. the King of Italy at Paris

Rear Admiral Mario GRASSI;

HIS MAJESTY THE EMPEROR OF JAPAN:

Mr. K. MATSUI, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of H.M. the Emperor of Japan at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF THE BELGIANS:

Mr. Jules VAN DEN HEUVEL, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary, Minister of State;

Mr. Rolin JACQUEMYNS, Member of the Institute of Private International Law, Secretary-General of the Belgian Delegation;

THE PRESIDENT OF THE CHINESE REPUBLIC:

Mr. Vikyuin Wellington Koo;

Mr. Sao-Ke Alfred SZE;

THE PRESIDENT OF THE CUBAN REPUBLIC:

Dr. Rafael Martinez ORTIZ, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Cuban Republic at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF THE HELLENES:

Mr. Athos ROMANOS, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of H.M. the King of the Hellenes at Paris;

THE PRESIDENT OF THE REPUBLIC OF NICARAGUA:

Mr. Carlos A. VILLANUEVA, Chargé d'Affaires of the Republic of Nicaragua at Paris;

THE PRESIDENT OF THE REPUBLIC OF PANAMA:

Mr. Raoul A. AMADOR, Chargé d'Affaires of the Republic of Panama at Paris;

THE PRESIDENT OF THE POLISH REPUBLIC:

Prince Eustache SAPIEHA, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Polish Republic at London;

Mr. Erasme PILTZ, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Polish Republic at Prague;

THE PRESIDENT OF THE PORTUGUESE REPUBLIC:

Dr. Affonso da COSTA, formerly President of the Council of Ministers;

Mr. Joao CHAGAS, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Portuguese Republic at Paris;

HIS MAJESTY THE KING OF ROUMANIA:

Dr. Jon CANTACUZINO, Minister of State;

Mr. Nicolae TITULESCU, formerly Minister Secretary of State;

HIS MAJESTY THE KING OF THE SERBS, THE CROATS AND THE SLOVENES:

Mr. Nicolas P. PACHITCH, formerly President of the Council of Ministers;

Mr. Ante TRUMBIC, Minister for Foreigri Affairs;

Mr. Ivan ZOLGER, Doctor of Law;

HIS MAJESTY THE KING OF SIAM:

His Highness Prince CHAROON, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of H.M. the King of Siam at Paris;

THE PRESIDENT OF THE CZECHO-SLOVAK REPUBLIC:

Mr. Edward BENES, Minister for Foreign Affairs;

Mr. Stephen OSUSKY, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary of the Czecho-Slovak Republic at London;

HUNGARY:

Mr. Gaston de BÉNARD, Minister of Labour and Public Welfare;

Mr. Alfred DRASCHE-LAZAR de Thorda, Envoy Extraordinary and Minister Plenipotentiary;

WHO, having communicated their full powers found in good and due form, HAVE AGREED AS FOLLOWS:

From the coming into force of the present Treaty the state of war will terminate.

From that moment and subject to the provisions of the present Treaty official relations will exist between the Allied and Associated Powers and Hungary.

[...]

PART II.
FRONTIERS OF HUNGARY. 
ARTICLE 27. 

The frontiers of Hungary shall be fixed as follows:

[...]

3. With Roumania:

Trădarea elitelor

Traducerea articolului lui Éric Anceau, La trahison des élites (Trădarea elitelor).
 
Elitele conducătoare îşi atribuie legitimitatea de care dispun, fie tradiției, carismei sau legalităţii, conform tipologiei binecunoscute propuse de Max Weber (în 1919), însă ele trebuie să știe cum să gestioneze crizele care lovesc periodic societățile faţă de care sunt responsabile, pentru a se menține la putere. Prin lipsa de înțelegere a nobilimii franceze, care ținea de privilegii și dorea să obțină mai multe, s-a pierdut totul între 1787 și 1789, prin deschiderea cutiei Pandorei printr-un reformism incomplet, deoarece era destinat în mod exclusiv intereselor sale proprii.

De atunci, rolul elitelor noastre este mult mai complex. După cinci schimbări de regim, ele au rămas la putere sub diferite avataruri, în cadrul unei democratizări relative, dar reale, cu preţul unor importante concesii. În fresca sa monumentală, La Responsabilité des dynasties bourgeoises (Responsabilitatea dinastiilor burgheze, 1943-1973), (Emmanuel) Beau de Loménie arăta abilitatea extraordinară a acelorași familii și acelorași rețele de a rămâne deasupra, în ciuda prăbușirilor naționale de care au fost în mare parte responsabile, și care s-au plătit de fiecare dată prin ocupație și dezmembrarea teritoriului: 1815, 1870, 1940 ! Caricatural în detaliile sale - autorul a reluat, de exemplu, "mitul celor două sute de familii" - tabloul a avut un sâmbure de adevăr. În timpul perioadei Les Trente Glorieuses (boom-ul de după primul război mondial, anii '30), aceste elite au dezvoltat totuși o nouă politică socială, au construit o industrie modernă și vie, iar de la 1958, sub conducerea generalului de Gaulle, un regim care a făcut să strălucească Franța.

Când Beau de Loménie a murit, în 1974, fresca lui părea să descrie un trecut revolut.

Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee, sau un vector ?

Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai ca va readuce Romania mai aproape de un proiect de care conștiința colectiva este străină - "Romania, stat federal" (federația presupune regiuni cu diferențe culturale si chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului.

Aceeaşi chestiune la care mă referisem aici - transformarea temei federalizării în temă mainstream ("de-tabuizarea" sa).

Romanian Global News

Puţină teorie

 
Cuvântul e de două feluri: model şi vorbărie. Ca model, derivă din logos, cuvântul întemeietor. Cuvântul întemeietor este tradiţia. Respectul faţă de tradiţie este definitoriu pentru succes. Altfel, ne paşte reinventarea roţii cu fiecare ego. La om, tradiţia înseamnă conştiinţa spaţiului. Societatea, ca ansamblu de relaţionări între oameni atât de diferiţi este posibilă pentru că există conştiinţa teritoriului. Conştiinţa teritoriului este ceea ce defineşte cadrul de interacţiune şi tot acesta face posibilă interacţiunea. Conştiinţa teritoriului se transmite prin vorbire. La omul modern, conştiinţa teritoriului se numeşte Patrie.

Teritoriul de dincolo de noi, problema geografiei şi a ecosistemelor, Cosmosul, ţine de conştiinţa universală a umanităţii, care ar trebui să fie în fiecare. Aceasta urmează, însă, conştiinţei de  neam. Altfel, eşti turmentat, cum arătai în postul anterior. Sau, vector, cum vedem aici. Vector al turmentării.
 

Recapitulare: regionalizarea

Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa
Nu te da nu te lăsa
Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa
Capra noastră-i cu mărgei
Cu cercei cu catifeli
Joacă vesel căpriţa
Toţi îs bucuroşi de ea.

Regionalizarea între spaimă, compromis şi necesitate

Cadran Politic, 27 aprilie 2005

În 1990 discuţiile despre necesitatea regionalizării României îi puneau pe reprezentanţii societăţii civile, care propuneau această temă spre dezbatere, în postura de a fi aproape lapidaţi. Conservatorii îşi etalau conştiinţa de paradă şi creau meseria de a fi român, datornic de a veghea cu crucea sub pernă şi toporul sub pat. Acum, regionalizarea a devenit o temă de salon, mai ales că numeroasele ONG-uri apărute în decursul anilor sunt puternic finanţate pentru a iniţia şi găzdui asemenea dezbateri. Cele opt regiuni administrative înfiinţate în urmă cu şase ani se dovedesc total ineficiente, rolul lor fiind mai degrabă de burete al fondurilor europene.

Potrivit oficialilor europeni, această formulă, de opt regiuni, va trebui să rămână, chiar şi ineficientă, deoarece România a încheiat Capitolul 21 de politici regionale şi “nu se pot schimba regulile în timpul jocului”.

Reprezentanţii societăţii civile consideră că, dacă tema regionalizării nu ar fi pornit din Transilvania, acum harta ţării ar fi arătat altfel, dar teama obsedantă de a pierde Ardealul a adus o opoziţie fermă faţă de acest subiect.

Începând de la preşedintele Emil Constantinescu (considerat totuşi primul şef de stat democrat) până la Ion Iliescu şi Adrian Năstase, toţi şefii partidelor politice au condamnat aceste iniţiative, iar promotorii ideilor regionaliste au fost catalogaţi drept nişte trădători şi rătăciţi, în ciuda faptului că nimeni nu dorea ruperea ţării. Este necesară înfiinţarea unor structuri mai elastice, nicidecum introducerea vizelor pentru Bucureşti, Iaşi sau Constanţa.

Subiectul regionalizării României a cunoscut câteva momente importante, unul continuând o idee născută la Budapesta între 1988-1989 de un grup de intelectuali români şi maghiari. În acea perioadă grupul format din dizidenţi ca Dinu Zamfirescu, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea) Mihnea Berindei s-a întâlnit cu intelectuali unguri şi au redactat Declaraţia de la Budapesta, ducument care conţinea şi tema reconcilierii româno-maghiare, fapt care l-a înfuriat la culme pe Nicolae Ceauşescu.

Peste zece ani, autorii, cărora li s-au adăugat şi alţi intelectuali, aveau să revină cu un alt document, Declaraţia de la Cluj, ceea ce l-a înfuriat pe preşedintele de atunci, Emil Constantinescu.

Trebuie menţionat însă că teza despre regionalizare se regăseşte în opinia tuturor formaţiunilor politice, cu excepţia PRM, prin vocea unor lideri ai acestora.

Chiar în 1990 Dan Amedeo Lăzărescu publica în ziarul “Liberalul” un articol în care spunea că federalismul este unicul drum pe care România trebuie să meargă. De asemenea, PUNR a fost constituit iniţial ca un partid regional numindu-se PUNRT (Partidul Unităţii Naţionale al Românilor din Transilvania), iar profesorul universitar de la Cluj Adrian Moţiu a fost numit de Ion Iliescu guvernator al Transilvaniei pentru o scurtă perioadă de timp.

După evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, care au dus la înfiinţarea SRI, spiritele s-au mai calmat pentru o perioadă deoarece cei care îndrăzneau să vorbească despre regionalizare puteau fi uşor catalogaţi drept “pericol adus siguranţei naţionale”. Principala temă a lucrătorilor SRI din zonele cu populaţie majoritar maghiară era monitorizarea UDMR, lucru care acum s-a dovedit pierdere de timp şi bani, deoarece liderilor uniunii le convine orice formă de regionalizare. Chiar dacă la nivel declarativ, în faţa electoratului şi doar în campania electorală promovează cu vehemenţă tema autonomiei.

În 1995 la Târgu Mureş, Liga Pro Europa editează revista “Altera”, iar din primul număr se lansează ideea necesităţii introducerii în dezbatere publică a temei despre regionalizare.

Aproape concomitent cu Declaraţia de la Cluj apar manifestul “M-am săturat de România”, al lui Sabin Gherman şi Partidul Moldovenilor înfiinţat la Iaşi de Constantin Simirad, ultimele două iniţiative căzând repede în ridicol, iar prima fiind compromisă de alertarea precoce şi nejustificată a preşedintelui Emil Constantinescu de către Gabriel Andreescu, prin Gabriela Adameşteanu. Acum acesta îşi aminteşte de episodul Declaraţiei de la Cluj în felul următor: “Pe mine m-a rugat Mihnea Berindei să-l ajut la redactarea textului, care până la urmă a ajuns în mapa preşedinţială. Constantinescu a avut atunci o intervenţie suficient de rezonabilă, a încercat să accentueze normalitatea acestei discuţii. Nu a fost însă suficient de ferm şi isteţ pentru a impune serviciilor de informaţii să nu lucreze contra lui, cu naţionaliştii care au exploatat documentul împotriva preşedinţiei şi a ungurilor. Episodul acela arată că forţa naţionalistă a fost întotdeauna legată de partea obscură, de zona celor care au făcut strategiile controlului politic”. De fapt chiar la Palatul Culturii din Târgu Mureş preşedintele Constantinescu a condamnat ferm gestul autorilor documentului.

În 1998 Sabin Gherman lansează manifestul “M-am săturat de România”, fapt care îi atrage urgent eticheta de trădător de neam, iar din partea celor de la grupul Provincia eticheta de “aventurier politic”. Gherman a continuat demersul său prin înfiinţarea Ligii Transilvania-Banat, formaţiune politică ce nu a fost înregistrată, ceea ce a atras multe critici României din partea Parlamentului European.

În aprilie 2000 se înfiinţează grupul Provincia, care şi editează un ziar bilingv şi o revistă, iar un an mai târziu un alt document care a stârnit controverse: Memorandum pentru construcţia regională a României, semnat de un grup de 13 intelectuali români şi maghiari: Alexandru Antik (artist plastic), Agoston Hugo (publicist), Bakk Miklos (politolog), Mircea Boari (politolog), Alexandru Cistelecan (critic literar), Marius Cosmeanu (sociolog), Caius Dobrescu (scriitor), Hadhazy Zsuzsa (publicist), Molnar Gustav (politolog), Ovidiu Pecican (istoric), Szocolz Elek (publicist), Traian Stef (scriitor) şi Daniel Vighi (scriitor).

În textul documentului se invocă necesitatea constituirii unor structuri regionale din cauză că sistemul administrativ ultracentralizat favorizează corupţia şi birocraţia. Documentul a fost receptat isteric de politicieni, dar iniţiatorii au continuat seria dezbaterilor şi numărul celor care au semnat în favoarea documentului a ajuns la câteva sute.

“Din când în când un grup de intelectuali ardeleni scoate la iveală o bombă care provoacă un cutremur în lumea politică românească: ideea unei structuri de tip federal, pe care o consideră mai potrivită pentru administrarea unei provincii. E limpede că la noi clasa politică nu e pregătită pentru asemenea soluţie, iar populaţia e manipulabilă şi oportunistă, gata să accepte unele lucruri (integrare în NATO şi UE) fără să cunoască costurile şi implicaţiile, încăpăţânându-se să refuze altele, în aceeaşi graţioasă necunoaştere”- a spus Alexandru Vlad.

Într-o ţară în care a mânca bine înseamnă a avea multă mâncare, ideea că Transilvania ar putea deveni o locomotivă pentru integrarea europeană a speriat politicieni şi intelectuali în egală măsură. Memorandiştii au fost criticaţi şi înfieraţi nu doar de politicieni, dar şi de ÎPSS Bartolomeu Anania, Alina Mungiu Pippidi, Ilie Şerbănescu, Emil Hurezeanu. Autorii Memorandumuluis-au ales cu cele mai diverse epitete: “iobagi ai lui Soros” (Gheorghe Funar), “Iago de provincie” ( Eugen Uricariu).

Aşa cum spuneam mai devreme, aproape toate formaţiunile politice au prezentat în faţa electoratului un program de regionalizare.

În campaniile electorale, UDMR vorbea despre un proiect de autonomie pe cinci trepte, care o cuprindea şi pe cea pe criterii etnice, pentru ca, după accederea la guvernare, să pretindă doar autonomia culturală.

În PSD cel care a dat tonul a fost Ioan Rus, care la conferinţa judeţeană de la Cluj din 27 octombrie 2001 a prezentat Programul social-democrat pentru Transilvania. “Un lucru trebuie să ne fie foarte clar, nu este normal ca românii sau maghiarii din Transilvania să devină obiect de tranzacţie pentru Budapesta sau Bucureşti. Programul social-democrat pe care-l propunem respectă identitatea maghiarilor şi dreptul lor la diferenţă” – spunea Ioan Rus.

Şi liberalii au avut un proiect de descentralizare întocmit de Viorel Coifan şi Paul Ion Otiman în mai 2002. Documentul propunea amendarea unor articole din Constituţie şi crearea unor unităţi administrative între nivelul statului şi cel al judeţului.

Anul trecut, Acţiunea Populară a venit cu un proiect de regionalizare pe fundamentul vechilor provincii istorice.

Politologul Bakk Miklos a întocmit de asemenea un proiect de regionalizare, dar ideile lui nu au fost preluate de nici o formaţiune politică.

Fără îndoială că cel mai controversat document de regionalizare a fost proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc depus şi respins anul trecut în Parlament. Proiectul a fost iniţiat de şase deputaţi UDMR, în frunte cu ultraradicalul Toro Tibor. Secuimea, populaţia autohtonă cu identitate naţională maghiară, majoritară în Ţinutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele UE. Iniţiatorii documentului spun că regiunea istorică Ţinutul Secuiesc sau Terra Sicolorum datează din secolul XIII, iar autonomia scaunelor a funcţionat mereu sub formă de autonomie teritorială, având o administrare proprie. De asemenea s-a făcut trimitere la Recomandarea 1201 pe 1993 a Consiliului Europei privind dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a avea autorităţi autonome şi un statut special în zonele unde sunt majoritare.

În viziunea separatiştilor, Ţinutul Secuiesc urmează a fi format din opt scaune, maghiarii reprezentând 75,68% din populaţie. Ei au dat asigurări că românii minoritari în zonă vor beneficia de un tratament special.

Deşi a fost creat un cadru european corespunzător descentralizării, PSD nu a avut forţa politică de a face o reformă administrativă fără anestezie, aşa cum s-a întâmplat în Polonia, unde partidul care a făcut această reformă peste noapte a fost tot unul social-democrat şi unde guvernul nu s-a pierdut în amănunte. Dacă îi întrebi pe politicieni dacă sunt de acord cu 40 de judeţe, ei ar vrea 80 pentru că astfel vor avea 80 de unităţi administrative aflate sub conducerea partidului aflat la putere.

Oricum, după 2013 se aşteaptă o schimbare de proporţii pe plan administrativ, atunci când va dispărea teama că regionalizarea ar fi un preambul al secesiunii.

Oficialii UE se dovedesc a fi deosebit de prudenţi în a sugera un anumit model de regionalizare pentru România din cauza numeroaselor conflicte din ţările europene şi din convingerea că aici oamenii ar putea avea reacţii imprevizibile.

• DOCUMENT 1989: Declaratia de la Budapesta - Autonomie pentru TRANSILVANIA 
• "M-am saturat de România" (1998, manifest scris de Sabin Gherman)
• Mai mulţi intelectuali ardeleni neagă ca ar fi semnat "Declaraţia de la Cluj" 
• Manifestul regionalizării din 2001 al Ligii Pro Europa - "Uniunea Europeană ca sistem federativ" 
• "Maşina timpului" - cum era văzută regionalizarea prin 2001-2003

http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/recapitulare-regionalizarea.html

Comunismul modern, ştiinţific - Agenda 21

Prioritate de dreapta :


Preluare de pe blogul INFORMAŢII NECESARE:

APEL PENTRU DEŞTEPTARE ÎMPOTRIVA AGENDEI 21

                                                   partea 1

Traducere a articolului  preluat de pe blogul  NEWS RELOAD

« Sustenabilitatea globala inseamna căutarea deliberată a unui anumit nivel de sărăcie, reducerea nivelului de consum precum si setarea nivelurilor de control al mortalitatii."  
                                                           

profesorul Maurice King

Nasterea  unui  MONSTRU

In termeni simpli « Agenda 21 » sau « Dezvoltarea sustenabila » (Agenda 21/Sustainable Development)  inseamna sfarsitul civilizatiei asa cum o stim noi (in USA). (Pentru Romania inseamna intoarcerea la comunism n.t.)

Este sfarsitul proprietatii private, individuale, si aparitia proprietatii colective (socialiste, comuniste). Inseamna REDISTRIBUIREA bogatiei catre elitele globale, este sfarsitul Constitutiei Americane si a Experimentului Capitalist American. Mai inseamna si reducerea populatiei lumii cu 85% .

In vara anului 1992, acum 20 de ani, Agenda 21 a fost prezentata lumii la Summit-ul ONU al Pamantului  de la Rio de Janeiro din Brazilia si apoi din iunie 1992 si pana in 1997 a fost deja instalata ca politica publica in comunitatile locale de-a lungul si de-a latul  SUA. (Este exact ceea ce vedem acum instalandu-se si in comunitatile locale din Romania ex. propaganda « regionalizarii » n.t)

In discursul sau de la deschiderea Summit-ului Pamantului, Maurice Strong a afirmat : «Conceptul suveranitatii nationale a fost cu adevarat un principiu al relatiilor internationale imuabil si sacru. Este insa un principiu care va avea un randament scazut si va duce la implementarea greoaie si fara tragere de inima  a noilor  imperative ale cooperarii globale de protectie a mediului. Este pur si simplu nefezabil ca suveranitatea sa fie exercitata unilateral de catre statele nationale, individuale, chiar daca acestea sunt puternice.

Cum au fost spălate creierele românilor?

Prioritate de dreapta :

Televiziunile de ştiri se întrec în a ilustra calvarul locuitorilor din sudul ţării, izolaţi de nămeţii care ajung până la streaşinile caselor. Ştiri, reportaje, chiar transmisiuni live, toate aduc în casele posesorilor de televizoare imagini apocaliptice ale unui coşmar alb, contabilizează strict numărul victimelor, ilustrează calvarul celor prinşi sub metrii de zăpadă şi se întrec în a găsi vinovaţi de tot felul. Sigur, există foarte multă suferinţă. Sunt mulţi morţi, mult prea mulţi pentru civilizaţia secolului al douăzeci şi unulea. 
 
Impardonabil de mulţi. Societatea românească sau mai bine zis ce-a ajuns ea după 1989 are ce-şi reproşa, din acest punct de vedere. 

În mod normal, la ţară, o gospodărie trebuie să asigure toate cele necesare traiului, mai ales acum, după ce s-au făcut retrocedări de terenuri agricole şi intravilane, deci teoretic s-a creat posibilitatea asigurării de resurse de hrană într-o măsură cu mult mai extinsă decât în anii comunismului. În loc de independenţă financiară şi alimentară, iată că situaţia la sate se prezintă de multe ori jalnic spre dezastruos.

Oare ce s-o fi întâmplat în toţi aceşti ani de falsă democraţie că am devenit, atât ca popor, dar mai ales ca indivizi, atât de vulnerabili în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii ?

Cum se poate ca întreruperea căilor de comunicaţie terestră să afecteze atât de profund calitatea traiului în satele româneşti, mergând chiar până la a primejdui vieţile localnicilor? De ce trebuie să depindă locuitorii satelor de solidaritatea celor din oraşe? De ce sunt ameninţaţi de spectrul foamei dacă le acoperă zăpada gospodăria?

Factorul cultural-identitar în strategiile stângii şi dreptei

Dincolo de ştiri :

A venit timpul ca dreapta să-şi schimbe direcţia şi comportamentul şi să ia apărarea poporului, nu a mass-mediei. Noile tehnologii o permit. Este suficient doar să aibă curaj. Un program vast ! Timpul compromisului patetic şi al jumătăţilor de măsură a trecut, pentru că duce la moarte lentă, la "Marea Înlocuire" (Renaud Camus). Marea înlocuire a poporului şi a alegătorilor.

Traducerea postării de la NewsReload, "Les stratégies possibles des droites (ou des populistes ?) : comment reconquérir durablement le pouvoir politique ?"

Colocviu la Institutul de geopolitica populaţiilor - 13 Aprilie 2013 - Imigraţie şi alegeri : dreapta mai poate câştiga ?
 

Strategiile posibile ale partidelor de dreapta (sau populiste ?) : 
cum să recucerească în mod durabil puterea politică ?

Comunicare - Jean-Yves Le Gallou,
Președintele Polémia

Obama și Hollande : doi aleşi ai minorităților etnice

1 - François Mitterrand a ştiut să beneficieze la timpul său de votul imigranților. El a obţinut prin clientelizare votul comunităţilor etnice, promovând un discurs pretins antirasist, pronunţându-se (fără să o finalizeze însă) pentru dreptul la vot al străinilor la alegerile locale, împânzind teritoriul cu o reţea de asociaţii subvenţionate în numele politicilor urbane.

2 - Fundaţia Terra Nova, la a cărei conducere tocmai a venit François Chérèque, fost şef la CFDT, a mers chiar mai departe: a teoretizat înlocuirea în cadrul electoratului socialist, a electoratului popular francez cu electoratul yuppie ("bobo" - fr.) din cartierele mai selecte, precum şi cu electoratul provenit din imigraţie sau cu cel din teritoriile franceze de peste mări. Aceasta este reţeta electorală care a permis succesul lui François Hollande în mai 2012. Diferenţa de voturi de 1.139.316 faţă de Nicolas Sarkozy, a fost formată de cele 600.000 voturi provenite din teritoriile de peste mări dar şi din voturile musulmanilor, puternic mobilizaţi, care eu votat între 86% şi 93% pentru François Hollande: un președinte ales de o minoritate din rândul francezilor get-beget.

Convergență: Globaliștii presează fuziunea Rusia-UE

Prioritate de dreapta :

Traducerea articolului de la The New American - "Convergence: Globalists Push Russia-EU Merger".


Un articol op-ed care a apărut pe 25 noiembrie 2012 la Gulf News, intitulat "Need for Europe-Russia institutional integration" ["Necesitatea integrării instituționale Europa-Rusia"], al fostului ministrul rus de Externe, Igor S. Ivanov (în fotografie) este unul dintre cele mai recente imnuri de slavă globaliste ale "convergenţei" Est-Vest.

"Fără o resetare fundamentală", susține Ivanov, "relațiile dintre Rusia și Europa vor continua să se deterioreze, în cele din urmă devenind caracterizate de neglijenţă benignă". Pentru a evita această situație nedorită, avertizează Ivanov, "Rusia și Europa trebuie să identifice situaţiile în care interesele lor converg", şi să lucreze spre "parteneriat", "cooperare politică" și "integrare politică".

"Convergența" este o temă esentială a elitelor politice din întreaga lume, în special a celor asociate cu the Royal Institute for International Affairs (RIIA), [the] Council on Foreign Relations (CFR), World Policy Conference (WPC), Trilateral Commission (TC), Carnegie Endowment for International Peace (CEIP), şi Bilderberg Conferences (BC). Domnul Ivanov, care a fost un aparatcik în corpul diplomatic sovietic și șef al Consiliului de Securitate al Rusiei sub Vladimir Putin, a fost asociat cu toate organizațiile sus-numite. El este un membru al acestui organism tot mai mare de "foști" comuniști care acum poartă nestingheriţi eticheta globalistă și se bat pe burtă cu oligarhii miliardari ruși, CEO occidentali corporatişti, bancherii de Wall Street, șefii de fundaţii-gigant scutite de taxe, și membrii think-tank-urilor elitiste.

Globaliştii marşăluiesc sub anumite stindarde și cuvinte-cod pentru a se identifica pe ei înșiși și transformarea politico-economică la nivel mondial pe care o doresc: globalism, globalizare, guvernanță globală, internaționalism, și noua ordine mondială. În momente de sinceritate și/sau de îndrazneală, unii globalişti dezvăluie, cu cinism, scopul lor adevărat: guvernul mondial.

S-a perimat patriotismul "clasic", acum e la modă patriotismul "progresist"

Prioritate de dreapta :

Ventrilogii "dreptei europene" româneşti sunt jalnici. Iată ce scrie Ioan Stanomir despre "noua direcţie anti-europeană" şi despre formula sănătoasă a patriotismului:

"Dincolo de stil şi de retorica politică identificabile la alianţa social- liberală, ceea ce nu poate fi omis este influenţa, din ce în ce mai semnificativă, a direcţiei naţionaliste. Filipicele la adresa popularilor europeni erau dublate de elogiul suveranităţii de care România ar fi, astăzi, deposedată.

În faţa avansului naţionalist, patriotismul înseamnă, înainte de toate, luciditate şi loialitate faţă de valorile ce dau spaţiului european şi occidental unicitatea lui. Devotamentul faţă de viitorul european şi atlantic al României este forma de exprimare a patriotismului ce refuză cântecul de sirenă al fanatismului şi izolării."

Sunt mai multe de zis aici. Mai întâi, la USL e vorba despre tactică electorală şi ipocrizie, mai productive decât europropaganda ARD/PDL, care poate era bună pe la 2007, când am aderat la UE, dar care nu mai dă rezultatele dorite acum, după toate evoluţiile binecunoscute de la nivelul UE. Iar dacă PSD şi PnL erau partide naţionaliste, ar fi cerut referendumuri la aderarea la UE sau la ratificarea Tratatului de la Lisabona. Dar nu sunt aşa ceva. Cum să fie naţionalişti la USL, dacă pun la cale batjocorirea istoriei naţionale, chiar la intrarea principală a Muzeului Naţional de Istorie a României ?

Stanomir mai vine cu o diversiune - pune pe seama USL (dar şi a eventualilor altor contestatari - reali, poate - ai UE) un gen de ideologie care e centrată pe etnic, nu pe dihotomia naţional/transnaţional (care este punctul central al dezbaterii curente despre UE):

“România a Românilor”- de la dreapta radicală a lui A. C. Cuza şi Corneliu Zelea Codreanu până la ultimul preşedinte al României socialiste, Nicolae Ceauşescu, denunţarea inamicilor cu care se confruntă elementul etnic românesc pare să fie numitorul comun al  izolaţionismului şi autohtonismului.

Aceleaşi clişee folosite şi de fostul regim de dinainte de 1989 (legionarii, fasciştii), altoite pe concepte sorosiste ulterioare.

Altă diversiune a lui Stanomir - omologarea lui Marga&Co drept naţionalişti

Noua direcţia anti-europeană domină întregul efort al instituţiilor statului. Reacţiile de pe stadioane răspund politicii de autohtonism programatic pe care o promovează ICR, sub direcţia lui Andrei Marga.

...acolo unde, de fapt, este vorba de impostură, Marga fiind un europropagandist, invitat recent de "prietenii noştri" (ca să fac legătura cu citatul următor, din Ungureanu) să facă parte din grupul de lucru al proiectului german de reformă a instituțiilor europene. Ce era să fi rămas ICR, un laborator deconstructivist ?! Nu că ceea ce se întâmplă acum acolo ar fi ceva bun...

Cum să vii cu un asemenea discurs, precum cel al lui Ungureanu, în care să afirmi că "prietenii noştri" trag sforile ca să-şi aducă la putere oamenii lor (că asta se înţelege) ?

"Discursul naţionalist şi antieuropean al noii majorităţi de centru-stânga a demonstrat, în ultimele luni, că liderii USL nu înţeleg vocaţia europeană a României. Probabil domnii Crin Antonescu şi Victor Ponta ar prefera ca România să revină într-o zonă gri, a nimănui, unde nu ar trebui să dea socoteală nimănui pentru acţiunile de subminare a statului de drept. Din fericire, însă, acest lucru nu mai este posibil. România s-a angajat ireversibil pe calea europenizării, europenizare care este sinonimă cu stabilitatea, prosperitatea şi demnitatea naţională. Aceeaşi Europă care a tras pe linie moartă procesul aderării la Schengen a transmis, ieri, la Bucureşti, un mesaj foarte clar: marile puteri europene, partenerii noştri din Uniune aşteaptă revenirea la cârma ţării a forţelor de centru-dreapta. Prietenii noştri din Uniune au încredere că forţele politice responsabile din Alianţa România Dreaptă vor pune capăt unei aventuri de-o vară care deja i-a costat pe români mult prea mult."

Priorităţile sunt bine definite, iar ieşirea din criză este doar o chestiune minoră de timp şi corelare a planurilor cincinale

Într-o ignoranţă nepăsătoare ei cred că este civilizaţie, când în realitate este o parte a sclaviei lor... Ravagii, măceluri şi uzurparea sub pretenţii false sunt numite imperiu; iar acolo unde transformă totul în deşert, ei îl numesc pace.

Tacitus

Bursa:

IEŞIREA DE PE PIAŢA INTERNĂ A BĂNCILOR STRĂINE NU VA CONDUCE DOAR LA CREŞTEREA DOBÂNZILOR
Adio, şi mulţumim pentru peşte

     Oda bucuriei se cântă în Europa de când Uniunea Europeană a primit Nobelul pentru pace. Oare cât va mai dura acest circ ieftin, în condiţiile în care pâinea este tot mai scumpă? Din păcate, "distracţia" este departe de sfârşit. Am scris ieftin? Teribilă greşeală! Este foarte scump pentru toţi europenii, iar în curând se va vedea şi mai bine nota de plată.
     Comitetul Nobel de la Oslo îşi argumentează decizia prin faptul că "Uniunea şi precursorii ei au contribuit, timp de peste şase decade, la avansul păcii şi reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa". Nu ştiu de ce, la citirea anunţului mi-am amintit ce scria istoricul şi senatorul roman Tacit în urmă cu peste două milenii: "Într-o ignoranţă nepăsătoare ei cred că este civilizaţie, când în realitate este o parte a sclaviei lor... Ravagii, măceluri şi uzurparea sub pretenţii false sunt numite imperiu; iar acolo unde transformă totul în deşert, ei îl numesc pace".
     Internetul a izbucnit într-un hohot gigantic de râs la aflarea veştii, iar blogurile şi grupurile de discuţii şi-au exprimat nemulţumirea pentru acordarea greşită a premiului: Nobelul pentru economie trebuia acordat Uniunii Europene.

Tehnicile secrete pentru controlarea dezbaterilor de pe forumuri şi a opiniei publice

Prioritate de dreapta :

Atenţie, e ceva serios !

În data de 12 iulie anul trecut, site-ul Cryptome, un fel de precursor al WikiLeaks, care publică documente pe care guvernele și corporațiile nu ar dori să le vadă pe net, a postat explicațiile tehnice și mărturiile unui ex-agent COINTELPRO. COINTELPRO este o organizație legată de FBI-ul din SUA, a cărei misiune era de a dezinforma și de a înşela grupurile de activişti. Oficial, COINTELPRO a dispărut în '71, dar organizația şi-a schimbat doar numele. În prezent se mai adaugă şi modul convențional de infiltrare în grupurile activiste dar şi în cele guvernamentale care prestează pe Internet, pentru a îngropa bâzâitul care deranjează şi a "curăţa" forumurile.

La data de 18 iulie, dovezile de la Cryptome au fost postate mai întâi pe Slashdot de către un contributor mai vechi. Și, lucru ciudat, postarea a fost cenzurată. Aceasta este motivul pentru care subiectul mi-a atras atenția.

Acest document scoate la lumina zilei toate tehnicile folosite de către guverne, dezinformatori, de către cei care fac politică, etc. pe net dar şi în viața reală, pentru a-şi discredita adversarii şi a îngropa subiectele sensibile.

Acest lucru este foarte răspândit în SUA, dar ar fi o greșeală să credem că astfel de practici nu se regăsesc şi în Franța.

Este un document foarte instructiv şi pe măsură ce-l citeam realizam faptul că eu devenisem deja dovada acestor manipulări. La televizor, în dezbaterile politice, în interviurile din ziare, dar cel mai tulburător în cadrul comentariilor de pe site-ul meu sau al altora sau pe Twitter. Fără a deveni paranoic, acum mă întreb dacă unii oameni care tocmai au postat şi semănat îndoială la unele din articolele mele mai "sensibile" sunt doar nişte troli care se plictisesc sau agenți de dezinformare ?

Dar asta e puţin important ... Citiți acest document puţin cam lung dar pasionant, care vă va permite  să "detectaţi" tentativele ulterioare de manipulare la care suntem toţi supuşi, fie atunci când avem o opinie, fie ca simpli spectatori.

Tehnici pentru manipularea forumurilor pe Internet

Agenda euro-plutocraţiei

Nevoia unei euro-federaţii, care nu are cum să fie altceva decît o supra-structură statală, are prea puţin de a face cu criza economico-financiară, ori cu crizele de guvernare din diferite state ale spaţiului european, ori cu şansele de supravieţuire ale monedei euro, sau cu orice altceva de pe agenda curentă şi vizibilă a politicii europene. Ea are, însă, totul de a face cu prilejul pe care euro-plutocraţia nu vrea să-l mai scape! Acum este momentul, cînd toată lumea se teme (!!!!!), cînd ar înghiţi şi cucută, dacă ar avea măcar speranţa că va scăpa de ce-i mai rău, adică de prăbuşirea fără control a spaţiului european! Acum este momentul să vopsim proiectul unei “ţări noi”, o federaţie supra-impusă vechilor structuri statale, şi să o prezentăm ca remediu miraculos pentru orice!!!!

Bursa

     Nu puţini sunt cei care au văzut în dezbaterile furtunoase ale Parlamentului European un semn bun: în sfîrşit, Româ­nia este băgată în seamă! Nu contează cum şi pentru ce, adică, mai mult pentru a fi făcută otreapă şi a spăla duşumelele Europei cu ea, ca mai apoi să fie stoarsă şi aruncată la colţ; important e că am reuşit să le furăm prim-planul! Ei bine, lumea se înşală! Tot circul din Parlamentul Europei şi mai ales cel de dinainte, care i-a avut ca protagonişti pe Barroso şi Reding, nu a fost făcut nici de dragul României, nici pentru a o aduce pe calea cea dreaptă de la care ar fi fost îndepărtată de acţiunile nesăbuite ale Guvernului Ponta, ci pentru a promova o agendă cu totul diferită, una în care ţara noastră nu joacă nici măcar rolul episodic. Adevărata motivaţie a acestei furtunoase ieşiri la rampă nu este legată nici de soarta politică a lui Traian Băsescu, după cum nu a fost motivată nici de convulsiile dureroase în care s-ar fi tăvălit Barroso şi Comisarul său pentru Justiţie, de grija statului de drept şi a democraţiei siluite cu sadism pe malurile Dîmboviţei!

Douăzeci de ani după căderea comunismului

Prioritate de dreapta :
 

Partea a doua a discuţiei dintre analistul J.R. Nyquist şi fostul ofiţer KGB Viktor Kalashnikov (prima parte, Viitorul Europei, am tradus-o aici):

Am continuat conversaţia mea de săptămâna trecută cu fostul analist şi cercetător al KGB, Viktor Kalashnikov. În această săptămână l-am întrebat pe fostul locotenent-colonel KGB despre motivele factorilor ruşi de decizie politică. El a dat deoparte problemele de ideologie, menţionând că "sunt acum motive diferite". Şi totuşi, strategiile folosite de către liderii de astăzi din Rusia par a fi strategii sovietice. "Doar pentru a vă aduce mai aproape de chestiunile cruciale", a mărturisit Kalashnikov, "o serie de realităţi trebuie să fie recunoscute. Există încă o mulţime de ofiţeri Stasi [poliţia secretă comunistă] în Germania, şi mulţi dintre ei refuză să coopereze cu autorităţile germane, subliniind că ar putea-o face doar dacă ar primi O.K.-ul de la Moscova. Ei rămân loiali şi ataşaţi faţă de ruşi. Asta ar suna ca şi cum, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, germanii ar fi refuzat să coopereze, pe baza loialităţii lor faţă de Hitler".

Kalashnikov ne spune că fosta poliţie secretă comunistă din Germania de Est rămâne loială faţă de şefii de la Moscova. Şi aceşti şefi încă exercită autoritate. "Există o problemă foarte gravă în ceea ce priveşte istoria Germaniei de Est", a continuat Kalashnikov. "Am vorbit cu mai mulţi istorici aici, în Berlin. De la ei am auzit că reconsideră RDG [adică Germania de Est]. În conformitate cu noi materiale de arhivă, impactul Uniunii Sovietice asupra RDG a fost mult mai mare decât s-a crezut anterior. Influenţa a fost omniprezentă. RDG nu era altceva decât un instrument al politicii militare a Moscovei. Deci a fost o entitate enormă [unde] problema principală sociologică nu a fost funcţionarea RDG conform doctrinei marxiste, ci existenţa sa ca o formaţiune militară. KGB-ul a menţinut, ca şi în Angola, reţele pentru controlul şi gestionarea personalului; aşa încât controlul îl avea Rusia. A fost pur şi simplu un control copleşitor. Problema acum este că autorităţile germane şi instituţiile oficiale, responsabile în privinţa arhivelor, sunt extrem de reticente în a vedea legăturile între Germania de Est şi Uniunea Sovietică. Am vorbit cu cineva într-o funcţie de vârf de la arhivele privind KGB şi Stasi. Cele mai multe dintre documentele produse de Stasi au o ştampilă care arată că au fost transmise "prietenilor" sovietici. Acum, cercetătorii germani nu încearcă în mod serios ca să urmărească în continuare ce informaţie a fost utilizată, şi în ce scop... sau ce instrucţiuni sovietice au fost urmate într-o operaţiune sau alta. Ei nu doresc să preseze Moscova pentru răspunsuri. Ei nu doresc să supere Moscova. Din aceasta vedem că întregul nostru concept asupra istoriei Stasi este pe un teren foarte instabil, deoarece legăturile care duc înapoi la Moscova au fost pierdute, şi nu există voinţa politică de a investiga".

Dinozaurul tare în dinţi : Fructele bâlbâielii

  

  - Sa ne spui baci-Todore, cum a fost la consfatuirea voastra comunista din vremea veche, de la Bucuresti!

  - Bine o fo! In prima zi ne-or bagat intr-o soba (odae) mare, si unul o zas asè si altul asè. In zaua a doua ne-or bagat in mai multe sobe (odai), mai mici, si unii iar or zas asè si altul asè. In ziua triia, ne-or bagat intr-o soba (odae) si mai mare si o vinit unul mic si balbait si o zis asè, - si asè o ramas!
   Aceasta gluma, altfel serioasa, acrediteaza Führerprinzipul, dictatura, a carei nostalgie o am din cand in cand, mai ales cand se infatiseaza domeniul public romanesc unde nu se prea face nimic.
   Cand "omul mic si balbait" vroia sa construiasca un drum sau un canal, se documenta, alegea un proiect, apoi venea cu o lege de expropriere, cumpara cu o suma moderata spatiul aferent si cel riveran, dupa care se apuca sa faptuiasca, cu mana forte, in timp scurt.
   Rezultatul se vede in industrializarea rapida si cuprinzatoare a acestei tari. Cand oamenii destepti, nebalbaiti si democrati de astazi vor sa faca oricat de putin, ei se impiedica sistematic unul de altul, se opresc, se combat, discuta, cheama organe importante, antreneaza Apusul, Europa, baga pana si Curtea Constitutionala, intreaba astrele, pe sfantul Mucenic Dimitrie Basarabov, fac multiple anchete sociale, bajbaie, refac, si in cele din urma renunta, o lasa balta, pe motiv ca nu sunt intrunite conditiile legale, ori ca s-au irosit banii.
   Bechtelim de ani de zile. Am apucat niste contracte rele, stam sa le imbunatatim, si vom sta inca mult si bine, pana cand se vor topi banii. Exproprierile le-am facut cu mari menajamente, nu atat de dragul "drepturilor omului" cat de dragul baietilor destepti care, afland traseul noilor autostrazi proiectate, s-au grabit sa cumpere pe mai nimic parti adiacente (riverane), cum au facut mereu, cu orice, ca sa discute, ca suverani, preturi mult majorate, si sa le obtina prin presiune politica. Unii au luat mai mult, altii au luat gresit, altii n-au aflat la timp ca s-a modificat ruta, traseul, si au ramas pe cap, sarmanii, cu parcele inutile. Nu le vrea nimeni inapoi, dar nu merge nimeni nici inainte. "Cel mic si balbait" nu vine sa transeze in cinci minute chestiunea; in ring acum sunt numai destepti cu voce plina, ingineri, filosofi, juristi, care or s-o morfoleasca inca zece ani.
   De fapt, noua menire a Parlamentului roman e sa se incurce unul pe altul, sa se chelfaneasca, sa se pacaleasca, sa faca greva. Parlamentarii o duc intr-o manevra continua, ca sa nu iasa nimic, sa nu poata inainta. La capatul facutului lor se anunta o gherla, dar si la capatul nefacutului lor se casca o alta gherla, mai mare, cu urmari si mai strambe. Foarte mult timp parlamentar s-a scurs la noi, in Romania moderna, cu numaratoarea votului (pe real sau pe fals), lucru de care omul mic si balbait nu se sinchisea, n-avea nevoie. Nici de Bechtel nu prea avea nevoie, isi facea treaba numai cu cei de acasa. Transfagarasanul nu l-a facut cu Bechtel, ci cu pifanii si genistii romani, poate ceva mai putin democrati. Se scoteau oarecari castiguri si de la ALRO, chiar fara rusi, si de la Combinatul Galati, chiar fara indieni. Si utilajul petrolier ploiestean dadea unele beneficii, si Penicilina, si IOR-ul, si Rulmentii, si Fabricile de Armament, si multe alte unitati supuse vocii "barbatului mic" care zicea: "Asè!"
   Acu, nu mai spune nimeni "Asè!". Acum se face totul pe dos, ca fruct al virtutilor noastre electorale, democratice. Si costa de patru ori mai scump decat trebuie. 

http://htdig.informatia.ro/cronicaromana/afisez.php?sid=110928&date=2010-11-29&afisez=local 

Dinozaurul tare în dinţi : Hahalera

 

   Ma intalnesc in parc cu amicul meu Ghita S. Dupa oarecare efuziuni (destul de temperate), ne asezam pe banca si la intrebarea mea “Cu cine votam, Ghita?” el imi face un tur de orizont politic, cam in urmatorii termeni:

- Din toate vremurile, sau poate de la o vreme, lumea a fost condusa de mafii, adica de structuri incorporate, de organizatii mai vizibile sau mai ascunse (acestea din urma cu influenta mai mare!), avand fie caracter umanitaro-spiritual (vorba vine!) ca Masoneria sau Bilderbergul, fie economic (mai ales!), gheseftar, solidar, revolutionar, puse sa cucereasca toate vamile pe unde se scurg marafetii, de bunavoie sau cu japca. Marele Jepcuitor si cu trupa sa de jepcuitori se rostuiau pe langa un Casapitor, acela facea proasca imprejur, chitaitorii amuteau, muhaielele se acomodau, iar hahalerele votau! Din cand in cand Casapitorul scutura lumea, izbea vartos in casapelniti si atunci mafiotii se regrupau repede, cu instinct sigur, si aparau iar, tot ei, pozitiile bune, lasandu-i pe altii mofluzi, ba inghiontindu-i in fel de fel de vinovatii, ca intr-o fabula de La Fontaine, unde bestiile mari erau totdeauna inocente iar magarul mereu invinuit.

- Ghita, zic, eu te-am intrebat cat se poate de clar...

- Si eu ti-am raspuns. Vrei mai clar? Romania e condusa de mafii, din care unele arabe, altele evreiesti, altele tiganesti, altele securiste, altele sa le zicem anglo-saxone, destule rusesti - oameni care au ocupat pozitii importante, s-au grupat in partide sau in dosul lor, in secte, in asociatii umanitariste, in trusturi, in monopoluri, in tot ce vrei sau nu vrei, au pus mana, au razbit, dirijeaza, influenteaza, traficheaza mult peste capul nostru. Mai e un contingent mare de muhaiele care se adapteaza, cu oarecare talent, la jecmanitori, asteptand semnalul Casapitorului. Si mai sunt unii ca tine, hahalerele, care voteaza!

- Hahalerele?

- Da! Hahalerele sunt indeobste oameni de buna credinta, respectuosi, tematori, facuti sa-i duci cu vorba, sa-i bagi cu nasul in teorii, in ideologii si programe, care isi dau si ei cu parerea, cu presupusul, fac caz de te miri ce bazdaganie sau virgula, se insufletesc, se iau la refec, simpatizeaza, in schimb sunt chiori, uita, nu vad structurile, nu intrezaresc mafiile, ii spun jecmanitorului “am onoarea, domnule!”, ii fac statuie Casapitorului, se dau democrati, idealisti, eventual crestini si isi inchipuie ca au puterea de a schimba, cat de cat, prin nenorocitul lor de vot ceva din structurile mafiote. Sa zicem, eventual, ca prin cine stie ce minune, ele pot clinti o mafie oarecare, la un moment dat, dar asta ca sa vie alta mafie, mai crunta, cu jecmanitorii ei mai flamanzi, tot democrati, cu casapitorii ei mai odiosi, tot democrati, cu aparatele lor de supt si mai bine puse la punct. Hahalera se agita, se bataie, striga la victorie, dar jocurile se fac in alta parte, iar victoria perinda alti plescari la conducere. Hahalera, deceptionata, sesizeaza in cele din urma gafa, striga, scrie la gazeta, se scandalizeaza stilistic (si tu, amice, ai un stil destul de bun!) dar, helbet!, chestia ramane tot asa pocita cum avea randuiala, adica o mafie o suplanteaza pe alta, in timp ce alte doua mafii, de alte doua feluri, multa vreme burzuluite, se unesc pentru o sfanta si noua jecmaneala. Muhaielele se muta, dar hahalerele raman. Raman mofluze.

- Deci, pe cine sa votam?

- Vezi? Esti un animal pierdut, o biata jivina-hahalera care nu ajungi cu mintea decat pana la sectia de vot, asa, ca sa ai si tu o jucarie, fletule! “Nicusor are o toba, bum, bum, bum!”. Dar bum!-ul e pe spinarea ta, pe care calaresc atatia, structurile, mafiile, jecmanitori-sefi. Ei isi cumpara acum consilieri care sa-i invete cum se duc de nas hahalerele si care costa infricosator de scump, din buzunarul tau, ca sa elaboreze metodele de a te pacali! Prietene, la ce ti-au folosit anii, daca ai ramas mai prost ca o cocuta?

M-am sculat de pe banca profund jignit.

- Pe mine te-ai gasit sa te superi?, s-a mirat Ghita. Pe mine, care iti deschid capul? Atunci chiar ca esti cea mai tembela hahalera!

 

http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/everac-potpourri.html

Carcaletele

Dacă de pildă cineva vrea să facă acum un bilanţ dur al situaţiei, şi sunt oameni capabili să-l facă, şi sunt oameni care chiar îl fac, încât în zece minute îţi dai seama că suntem în oală şi fierbem ca nişte raci fără ieşire, peste alte cinci minute vine emolientul, vine show-biz-ul şi dă cu zeamă dulce-acrişoară de uitare, nivelează, drege, acoperă, reduce la proporţii de mic amănunt trecător grozăviile tragice care s-au spus, hotărâtoare pentru viaţa noastră, le tăvălugeşte cu zâmbete, cântece şi fese goale, cu reclame de pampărşi, cu bonomii tâmpe sau deşucheate; şi le anulează, le scoate din actualitate, înfigând peste ele alte actualităţi, cât mai divertizante. Nimeni nu mai ţine azi un discurs al naţiei neastupat de fleacuri, nedisputat de saloane de automobile şi de praf pentru curăţat bideuri. Nimeni nu mai e capabil să vorbească serios o oră în România, din cauza show-biz-ului şi reclamei, a facerii şi afacerii diversiunii. În timpul ăsta translaţia capitalurilor străine continuă, în tăcere, cu toate ţâţânile unse.

   Nu suntem, (departe de asta)? o ţara de alcooluri tari (decât într-o anumită părticică a Transilvaniei). Ţuicuşoarele noastre sunt îndeobşte uşurele. Iar peste vin turnăm apă minerala sau sifon, ca să facem şpriţ. Nu suntem ţară de votcă, şnaps sau whisky, ci de şpriţuri răcoroase, aici ne duce firea. Iar dacă vinul nu e destul de bun şi de dulceag, dacă e poşircă ordinară, greţoasă, turnăm peste el sirop. Facem adică un carcalete... şi ne ameţim cu el. E vocaţia noastră.

 *      *      *