Crunta austeritate

de Paul Everac

- „E prost, e mizerabil anul !”
le zise şoarecilor şobolanul
în cadrul unei avântate orăţii
pe o Câmpie zis-a Libertăţii.

„Vă jur că orice vi s-ar spune, pe bune,
intrăm într-o grea recesiune.
Aşa că principala noastră antrepriză, ajunsă azi deviză
e să ieşim cât mai curând din criză !

Deci cer oricărui şoarece : Măi frate, dă-ţi
ca sacrificiu măcar una din mustăţi, 
să trecem hopul mai cu brio !
Curând promit că ţi-om restitui-o !
încât, la stabilit soroc, vei pune-o nesmintit la loc !”.

Şoarecii, chiţoranii într-o doară
deliberând, dădură o mustăcioară,
convinşi că lideru-mblănit ce le vorbeşte
e neam de şoarec şi deci simte şoriceşte.

Aşa că-n drepturi grabnic i-o repune
după spurcata de recesiune
când o să curgă din al vremii crug
un nesfârşit belşug.

Dar iată că trecând un an de viaţă,
liderii le pretinseseră şi cealaltă mustaţă,
să calce în picioare criza, hopa-ţopa,
cum face toată Europa !

Să fie conştienţi, să înţeleagă
că li se va restitui mustaţa-ntreagă
atunci când vor lichida cumplita eră
prin existenţă austeră.

Aşa că sub umbrela şi-a speranţei, şi a fricii,
sărmanii şoricei au suportat noi sacrificii
plini de-un elan şi civic şi obştesc
pentru tot neamul şoricesc.

Că sunt buni cetăţeni au dat dovada
când li s-a mai cerut şi coada...

Şi nu s-au încăpăţânat ca să se cruţe
când fu să dea şi una din lăbuţe,
tot ferm convinşi că la soroc
le-or pune toate iar la loc.

Dar a venit pe şoricime un şi mai tragic val
de n-au putut răzbi la niciun caşcaval,
au suferit şi au răbdat de toate cele
până au ajuns doar os şi piele.

Recesiunea, bat-o Dumnezeu s-o bată,
odată-n neamul şoricesc intrată
o făcea varză de salată
de n-ar fi fost bravi şobolani cu firi mai treze,
să-i ia şi să-i administreze,
tot gâdilându-i, fie şi despotic,
la nervul patriotic.

Lingându-i tot mereu cu vorbe prea frumoase
le ronţăiră binişor câte-un pic din oase,
le jupuiră feţele drăguţe,
mâncară delicat cozi, zgârciuri şi lăbuţe,
apoi le crănţăniră ca pe superbe stickuri
din ochişori şi din boticuri.

Aşa că-n timp ce şoriceii ajungeau în letargie,
guzganii se umflau pe veresie
şi nefiind cine să le pună doape,
nu încetau să roadă, să se îndoape.

Şi câţiva chiţorani s-au pomenit că-ntruna pier 
în paradisul acesta auster, 
ajunşi în cea mai imbecilă stare,
numai prin toleranţă şi răbdare.

Iar marea criză care nu mai trece
i-a lăbărţat pe unii şobolani cât zece,
făcând din burdihane boloboace
pline cu animalele frăţeşti sărace.

Încât un şobolan prea îndesat,
când fu de alt belengher întrebat,
cin' te-a umflat în halul ăsta, frate ?
zise râzând: crunta austeritate !

sursa: MECANICII '61