Din inventarul etniei

(articol de Paul Everac)

   Când s-a prăbuşit cu bruscheţea cuvenită regimul ceauşist, nea Stănică şi cu nea Brănescu s-au repezit la sistemul de irigaţii ca la un simbol al regimului odios, defunct şi l-au „revoluţionat”, adică au dus o parte acasă, mai întâi ceva fierărie şi ţevărie, apoi, văzând că nu e bună de mare lucru la gospodărie, s-au chinuit de au cărat şi niste dale de ciment demontate din şant, vreo trei-patru la rând, câte a dus căruţa sau tractorul.
   S-au nevoit şi alţii intr-o frăţie, făcând praf irigaţia română, ca şi când în noua orânduire n-ar mai fi fost nevoie de apă. Ceauşescu trebuia să le plătească toate silniciile, aşa că unii mai breji au tăiat şi perdelele vegetale de protecţie, asigurând o sărăturare intensivă a solului Patriei. Alţii s-au repezit la păduri, făcând o ordine straşnică, nu rareori cu niste zăviţi de altă limbă şi culoare, lăsând loc gol, răşluit, umplând pământul cu cioturi şi tufe strigătoare la cer. Destule pământuri au luat-o la vale, dar nea Dodoleaţă n-a tras nicio învăţătură, el se duce şi astăzi şi căsăpeşte păduri în numele sfintei Libertăţi, şi cu pază de la noii boieri şi arendaşi. Şi de la noua poliţie.
   Grajdurile fostelor unităţi cooperatiste, care în Ungaria arată încă desăvârşit, au fost luate şi masacrate revoluţionar la noi, scoţându-li-se geamuri, uşi, cercevele, boiandrugi, acoperiş, în numele sacrelor idealuri ale reformei victorioase. Drumuri au fost scâlciate. Resturi de clădiri, mâncate de vreme, înjumătăţite, lălâi, stau în peisaj cu buruieni uriaşe peste ochiurile oarbe, ca şi când cine ştie ce bătălie s-ar fi desfăşurat acolo de curând. Zăvoaie pline de pecingine se arată cam peste tot, câmpuri lucrate mai puţin...
   Vine calamitatea şi bagă pâraie prin unele subsoluri, zgâlţâie case, împrăştie mobile. Ţaţa şi ţăţoiul, înlăcrimaţi, primesc o oarecare asistenţă, căci apare armata sau echipa de salvare şi se oftică să-i scape, să le dea un ajutor, dacă e nevoie o altă casă, măcar un cort. În schimb, vecinii, nezgâlţâiţi, stau nemişcati în pragul lor sau la crâşmă, pufăie, beştecăie, însă nu ajută! Dacă până la urmă sunt şi ei afectati, se supraveghează reciproc, chiar în noaptea Sfintei Învieri creştine, să nu le dispară boarfele prin manopere de unii consăteni, amici de-o viaţă. Plăcere au mare, de asemenea, să se toarne la autorităţi, să se judece şi zece ani pentru o găină rătăcită.
   Şparlitul şi şterpelitul sunt la ele acasă oriunde pe-ntinsul ţării. Se fură şi pari de gard, stive de pietre, nisip; se fură hamuri, chiar dacă nu e cal! Ventiluri, pompe, lipici, trandafiri, scule, lista e mare! Tăvi, clopoţei, scândurele... S-au furat semnalizatoare şi semafoare, reţele, sârme, lăsându-se trenuri in pană. Acum, în urmă, s-a extins furtul la buloane şi şuruburi, scoase din terasament cu ciudă, chit că trenul deraiază iar pasagerii mai mor!...
   Murdărie e cam peste tot, preocupare estetică, numai la primarii care vor bani si voturi. Toate îmbunătăţirile, reparaţiile, împodobirile costă de şapte-opt ori cât fac, prilej ideal de jecmăneală a Patriei iubite!
   În materie de mândrie: Nea Sucală, dacă l-au podidit ungurii în secuime, s-a speriat şi a plecat. Aşa a tratat el chestiunea naţională: fugind. Căci Democraţia l-a lăsat descoperit, numai Ceauşescu îl mai apărase. El nu e fălos şi băţos ca ungurii. El face ciocul mic şi o şterge... De stăpân ce e!
   În materie de bucurie şi viaţă: Nea Surdu cântă straşnic şi bate geamparalele - până aici s-a ridicat! Îi place să fie afumat. L-am văzut dormind lângă şant. L-am văzut dormind şi-n Parlament! Munca nu-i dă ghes, cu efortul nu prea le are. Pentru ce? Doar nu rentează. Să fii cinstit, zice el, nu rentează! Mai uşor o scoţi din coţcăreală!... N-am dreptate?
   O parte din naţiune s-a dus oblu spre manele, s-a împodobit cu ele, face spasme de fericire când aude manele, se excită, devine vitează, simţitoare. O altă parte, mai mică, merge şi compătimeşte cu Madonna, ori suferă mortal pentru Michael Jackson! Tot mai multe dame rezolvă integrame, starea de rebusism românesc creşte. Intelectualii fac epigrame. Cei mai subţiri fac covoare întregi de poezii, umplu revistele, chiar aşa nedorite, necitite.
   Plictisiţii se dau jos din Volkswagen şi revendică sporuri! Sinecuriştii iau în bălălău politica! Nealfabetizaţii işi fac idol din Becali. Săracii aşteaptă făina şi orezul de la candidaţii la vot. (Cine dă un pui, va fi Preşedinte!). Primarul va trebui să dilate mult cârnatul cel mai lung din lume. Împrumutul FMI îl înghit consilierii electorali ai candidaţilor! Dar bun e Cel de Sus - zice plin de optimism Stroilă între şpriţuri -, nu ne lasă el nici de data asta! Doar suntem noi stăpâni aici, nu? Şi o să fim pe veci!