2 iulie 2019

Antiromânismul autohton, un fenomen îngrijorător


Art-emis:

Mai ales în deceniile din urmă un curent contestatar şi demolator pare a se fi ridicat împotriva valorilor tradiţionale româneşti. Simţindu-i duhoarea, mai că-ţi vine să crezi că-i adevărată teoria conform căreia am fi nefericiţii posesori ai unei gene care ne îndeamnă să murdărim, să pătăm, să facem de ocară, să diastrugem chiar, tot ce avem valoros. Zicala cu capra vecinului, profund românească, ilustrează cum nu se poate mai bine această neonorantă trăsătură de caracter. Prin urmare nu este de mirare că azi, beneficiind şi de un substanţial „ajutor exterior dezinteresat”,  ne supra-specializăm în a pângări ce-i românesc. Şi, ca într-o absurdă lume a ilogicului, noi românii am ajuns principalul promotor al antiromânismului, al dezagregării spirituale a neamului.
Semnele alterării spiritului naţional? Nu contează trecutul, nu ne interesează prezentul, nu ne preocupă viitorul.
Nu ştiu dacă pe undeva prin lume se mai întâmplă ceva similar. Popoare cu o istorie mult mai scurtă şi mult mai săracă decât a noastră ridică monumente care să le jaloneze realizările, poleiesc cu aur faptele de eroism ale conaţionalilor, îşi onorează plini de respect  înaintaşii, le păstrează cu pioşenie amintirea şi îşi educă generaţiile ce vin în spiritul măreţiei naţionale. La noi aproape nu mai contează trecutul, nu ne interesează prezentul şi nu ne preocupă sub nicio formă viitorul. Aproape nimic din ceea ce merită respectat, din ceea ce ne reprezintă şi ne individualizează în lume, din ceea ce ar trebui să constituie un semn al mândriei naţionale, nu a scăpat furiei întinării. Eroii istoriei devenirii noastre, oamenii de cultură români pretutindeni respectaţi, poetul naţional, ortodoxia, armata ţării, marile edificii economice sau culturale, şcoala românească, muzica românească, primul şi singurul nostru cosmonaut, marii noştri sportivi, toate şi toţi au cunoscut batjocura unor minţi ieşite din matca normalului. Creiere lovite de boala profanării, manevrate de forţe dedicate distrugerii rădăcinilor neamului trăitor pe aceste meleaguri, contribuie nobosit la pângărire.

Postări populare