"Declaraţia de la Budapesta" - 16 iunie 1989

Textul Declaraţiei:

„Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei declaraţii.

Noi, români şi unguri,
Considerăm că libertatea şi propasirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.

Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.

Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989"

Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta", Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000", Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteana a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

„Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar"

„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar".

*   *   * 

ART-emis :

Remember. Declaraţia de la Budapesta, un act de trădare naţională

În contextul procesului ordonat de aşa-numită „regionaliozare" şi de recrudescenţă agresivă a iredentismului ungarist, este util să ne reamintim de isprăvile comise în cursul nebulosului an „decembrist" de către auto-erijaţii elitişti ai intelectualităţii româneşti. În vara lui 1989 o gaşcă de expiraţi şi/sau intoxicaţi, deasupra cărora - pentru a da „greutate" actului trădării - a fost aşezat pe un ipotetic tron-hologramă însuşi (ex)majestatea Mihai, au semnat, „ca primarii" un act de Trădare Naţională a României: Declaraţia de la Budapesta. Pentru aducere aminte a celor care au uitat sau nu cunosc, vă prezentăm un comentariu al domnului General (r) Aurel Rogojan, alături de actul încriminat: „La începutul lunii octombrie 1989 a fost convocat Consiliul de condu¬cere al Departamentului Securităţii Statului. Generalul Iulian Vlad a expus « liber » (fără un « draft » sau plan) principalele coordonate ale situaţiei politico-operative de securitate a României, în contextul general internaţional şi european, încheind întâlnirea cu o memorabilă recomandare: « Nu în ultimul rând, rezolvaţi-vă şi pro¬blemele personale, ca familiile dumneavoastră să fie în siguranţă». Diagnoza şi predicţiile şefului Departamentului Securităţii Statului au scos în evidenţă: - precaritatea con¬diţiilor social-economice, greutăţile şi ne¬mul¬ţumirile populaţiei; - izolarea accentuată regimului politic şi a vieţii social-economice a ţării; - agresivitatea fără precedent cu care erau exprimate ameninţările externe; - presiunile revizioniste pe frontiere; - unitatea de concepţie şi acţiune a « Estului » şi « Vestului » pentru promovarea schimbării de sistem; - iminenţa evenimentelor ce urmau să plaseze - inclusiv România - în evoluţiile care au cuprins Polonia şi Ungaria şi previzibile în Cehoslovacia, Bulgaria şi R.D. Germană; - necesitatea asigurării climatului de ordine şi securitate pu¬blică, astfel încât să nu fie posibile provocări şi dezordini care să pericliteze viaţa persoanelor şi integritatea avutului obştesc ori privat. În iunie 1989, urmare a escaladării acţiunilor serviciilor speciale ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi ale Iugoslaviei împotriva României, în cea mai strânsă şi perfectă coordonare cu serviciile adversare declarate din N.A.T.O., şeful Departamentului Securităţii Statului a ordonat constituirea - sub conducerea ge¬neralului Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii - a unui Comandament Special de Coordonare a Operaţiunilor Informative Externe şi Interne destinate cunoaşterii intenţiilor şi planurilor referitoare la Ro¬mâ¬nia, în contextul declaraţiilor, înţelegerilor şi acţiunilor sovieto-americane, franco-germane, anglo-olandeze şi italiano-austriece. Asocierea părţilor nu era întâmplătoare. Trebuie menţionat că atât Centrul de Informaţii Externe, respectiv unitatea de linie competentă pe spaţiu şi problemă, sectorul condus de locotenent-colonelul (pe atunci) Alexandru (Bebe) Tănăsescu (după 1990, general şi adjunct al directorului SIE), cât şi liniile de informare diplomatică au trecut mai bine de o săptămână sub tăcere ceea ce B.B.C. şi presa din Ungaria comunicaseră a doua şi, respectiv, a treia zi de la consumarea evenimentului, în legătură cu Declaraţia de la Budapesta de la 16 iunie 1989 (« Noi, români şi unguri... »). Constituirea comandamentului amintit a fost, între altele, şi consecinţa acestei omisiuni. Fondul determinărilor a constat, însă, în deteriorarea climatului de securitate internă şi externă a României ca entitate statală naţional-unitară pe un teritoriu indivizibil şi inalienabil. Moscova, Kievul, Budapesta, Belgradul şi Sofia lansaseră suficiente semnale că frontierele României ar putea căpăta o altă configuraţie, iar cursul evenimentelor putea da satisfacţie şi noilor revizionişti. Până şi « specialii » din Ambasada Poloniei la Bucureşti au încercat să « redeştepte » anumite sentimente în rândul micii, loialei şi liniştitei comunităţi poloneze. Ungaria avea pe teritoriul său o masă de manevră de ordinul câtorva zeci de mii de contestatari ai regimului de la Bucureşti, care au trecut ilegal frontiera, îndeosebi după 1986 şi fuseseră... « stocaţi ». Anterior, li se facilitase, unora dintre ei, trecerea în Austria, favoare de care mai aveau parte doar est-germanii. De altfel, cancelarul vest-german a participat şi la un mare miting organizat la Budapesta pentru a se adresa unei audienţe speciale: emigranţii găzduiţi de Ungaria în perspectiva evenimentelor viitoare. Succesiunea de vizite la cel mai înalt nivel efectuate la Budapesta de lideri ai statelor occidentale şi care a culminat, în iulie 1989, cu cea a preşedintelui S.U.A. a fost de natură să încurajeze şi să susţină Ungaria în acţiunile ostile şi revendicările ei împotriva României, care aveau să culmineze în decembrie 1989. În acelaşi timp, exploatându-se declaraţia megalomanică şi evident iresponsabilă a lui Nicolae Ceauşescu, de la Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1989, precum că România ar dispune de suficiente capacităţi tehnice pentru producerea armei nucleare, împotriva României s-a declanşat, din toate direcţiile, un potop de atacuri şi ameninţări. Vârful de lance al acestora l-au reprezentat, ca de atâtea alte ori în trecut, conducătorii Ungariei incitaţi şi susţinuţi atât de Moscova, cât şi de Washington, precum şi necondiţionat de cei care le erau aliaţi ori condiţionaţi politic. La 16 iunie 1989, la Budapesta a avut loc ceremonialul reînhumării lui Imre Nagy şi a altor lideri ai evenimentelor din octombrie 1956, prilej cu care opoziţia anticomunistă a excelat în declaraţii şi atitudini pe care Nicolae Ceauşescu avea să le califice în termeni vehemenţi într-o şedinţă specială a Comitetului Politic Executiv, convocată chiar a doua zi, unde, între altele, a afirmat: « Ungaria a capitulat în faţa NATO ». În contextul respectiv, s-a făcut menţiunea şi despre aşa-zisa organizaţie « România Liberă", constituită din persoane care trecuseră clandestin în Ungaria, dar pe care se¬cretarul general al partidului a reducţio¬nat-o, simplist şi interesat politic, la « foste elemente legionare, dintre fugarii cărora li s-au alăturat şi elemente legionare din Occident". Nici o referire însă la declaraţia comună maghiaro-română privind viitorul eliberat de comunism al celor două naţiuni, adoptată cu acel prilej la Budapesta." Ge¬neral de brigadă (r) Aurel Rogojan, fost şef al Secretariatului (Cancelariei) D.S.S.. Documentul trădării Ex-regele Mihai, Vladimir Tismăneanu, Neagu Juvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici... au semnat Declaraţia de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei. Declaraţia de la Budapesta „Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei declaraţii. Noi, români şi unguri, Considerăm că libertatea şi propasirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic. Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj. Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni. Budapesta, 16 iunie 1989" Semnatari: Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta", Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000", Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteana a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea. „Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar" „Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar". Reacţia exilului românesc la Declaraţia de la Budapesta. Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi - Ion Raţiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad Despre declaraţia celor şase „Nu e vorba de declaraţia « celor şase » mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie 2009. Această declaraţie vorbeşte de « cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic » şi de « dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat ». Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea domnului Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în « palmaresul » său. Apoi comentariile domnului Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării « declaraţiei » pe care domnul Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal. Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la « Vocea Americii », şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu doamnana Alexandra lonescu la B.B.C., al dialogului cu domnul Mihai Korne. Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. « Să ne înfrăţim », a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie. Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut « solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului » în Transilvania. Aşa cum am declarat din nou la B.B.C. şi la « Vocea Americii », noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică. Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta. Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge. Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român. Un grup de români a recunoscut, implicit, că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său U.M.R.L. îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna. Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei - de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă. Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc. Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: Într-o Românie democrată, ungurii şi celelalte minorităţi vor avea exact aceleaşi drepturi ca şi românii în mijlocul cărora trăiesc." Ion Raţiu Protestez cu toată energia! Transilvania nu este spaţiu de complementaritate, ci spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român! „Domnule Director, Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dumneavoastră, următoarele: Protestez cu toată energia împotriva « Declaraţiei » de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul « Lupta » din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu. Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că « Declaraţia » de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român. Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII. Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii. Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki. Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate. Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri. Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar." Cu stimă, Liciniu Faina Aceşti şase semnatari nu reprezintă poporul român! „Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri, la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, « ne-am format » , în loc de « am trăit în acelaşi spaţiu geografic » . Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer « redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj ». Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară. Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama... La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923." Alecsandru Miele (R.F.G.) Gest politic iresponsabil „Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii « româno-maghiare », care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei. Din ideile confuze şi termenii ambigui ai « declaraţiei » reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine. În ciuda inconsistenţei ei, « declaraţia » este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina. Ion Varlam, Franţa" [1] Protest la „Declaraţia de la Budapesta" „Dialogul « între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic » afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania. Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă. Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare. Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României. Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat. Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)" Surse: „Românul liber" (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989[2] ----------------------------------------------------------------------- [1] textul prezentat este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care domnul Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură - n.r.. [2] vezi CivicMedia şi AlterMedia