Postări
BURSA:
 |
Abjecţia din "De ce este România altfel?", o carte a istoricului Lucian Boia, care îşi datorează succesul printre "români" tezei că "românii" nu au o identitate naţională structurată (un succes paradoxal, nu-i aşa?! - cum ajungem să premiem o carte care ne face tâmpiţi, în mod explicit?; doar din tâmpenie!), s-a prelins şi în discursul lui Ion Cristoiu, convocat telefonic, marţi, în emisiunea lui Robert Turcescu, dedicată recentelor întâmplări de la Antena TV.
Cristoiu a spus:
"Nivelul dezastruos al presei româ-neşti nu îşi are cauza în ziarişti, ci îşi are cauza în publicul consumator.
Noi am fost tâmpiţi de românii tâmpiţi, nu noi am tâmpit România.
Este o prostie!
Ei ne-au tâmpit".
Un faimos istoric şi un faimos ziarist se întâlnesc într-o părere comună - "românii sunt tâmpiţi" - pentru care nu-ţi trebuie nici cine ştie ce şcoală, nici cine ştie ce inteligenţă.
Este, doar, o părere rudimentară, o prostie care poate fi rostită după un kil de ţuică, dar nu pleci cu ea din cârciumă să scrii o carte, ori să te dai în stambă la televizor, trans-formând-o în abjecţie.
O CONFUZIE (NU FOARTE SUBTILĂ)
Atât comentariul lui Cristoiu, cât şi cartea lui Boia au o legătură subtilă (dar nu foarte subtilă) cu ceea ce s-a întâmplat la Referendumul de acum un an pentru îndepărtarea preşedintelui, deoarece, probabil, amândoi au considerat că numărul mare de cetăţeni care au votat contra lui Băsescu vor fi fost manipulaţi de cascada de minciuni şi de fluviul de manipulări ale trustului media al lui Dan Voiculescu.
Asta este o confuzie.
Subtilă (dar nu foarte subtilă).
Nu, milioanele de cetăţeni aveau propria idee că Băsescu trebuie îndepărtat, pentru motive serioase, reale - n-am să menţionez decât faptul că nu-şi îndeplinise promisiunea-slogan "Să trăiţi bine!"
Desigur, manipularea dezgustătoare practicată de organele de presă ale lui Voiculescu şi-a jucat rolul său, dar nu a determinat votul, ci cu totul alt-ceva: manipularea şi minciunile au stârnit ura cu care au votat cetăţenii.
Manipularea şi minciunile au generat scindarea cetăţenilor, tensiunile, imposibilitatea dialogului logic.
Atât.
Nu opţiunea politică.
Desigur, o parte dintre cetăţenii şovăielnici vor fi fost antrenaţi de nemulţumiţii înflăcăraţi.
Dar asta se întâmplă întotdeauna.
Boia şi Cristoiu sunt victimele acestei confuzii (nu foarte subtile).
PUIUL CU TREI PICIOARE
De fapt, apariţia cărţii lui Boia, anul trecut, trebuie că i-a activat lui Cristoiu convingeri intime, formate cu mult înainte de acest "eveniment editorial": Ion Cristoiu este aşa-zisul "inventator" al presei "faptului divers", odată cu lansarea "Evenimentului zilei", prin 1993, unde puteai citi cum puiul de găină cu trei picioare întrece în viteză Trabantul, sau cum "românca" i-a croit vacii un sutien pentru uger - poveşti copiate cuvânt cu cuvânt (nu, cuvântul "Trabantul" reprezintă contribuţie originală) din presa interbelică românească, servite drept ştiri de actualitate.
În 1993, PRO TV zăcea în scutece, drept "Canal 39", dar, după doi ani de succes fulminant al puiului cu trei picioare al lui Cristoiu, a primit finanţare de la Ronald Lauder şi a îmbrăţişat reţeta divertismentului inventată de Cristoiu, ducând-o pe noi culmi de manele, telenovele şi continuă sărbătoare a prostului gust, consacrând mahalaua naţională şi pe mahalagiii săi, astfel că "intelectualul subţire" Adrian Năstase a trebuit să se afişeze drept prieten cu Mugur Mihăescu - "Garcea" de la "Vacanţa mare", în căutare de simpatie populară.
Azi un ou, mâine un bou.
Puiul cu trei picioare ieşise din ou.
PRESA POSTREVOLUŢIONARĂ PSEUDODEMOCRATICĂ
Cu câtva timp în urmă (BURSA 11.06.2012), am publicat un eseu intitulat "Votul tău contează, dar... nu pentru tine", unde am arătat că, în pofida credinţei generale că presa s-ar fi aflat în avangarda democratizării ţării, în primii ani de după Revoluţie, de fapt ea a slujit confiscării puterii populare şi separării poporului de putere.
Am scris atunci:
"Alungarea lui Ceauşescu fusese săvârşită în mod spontan de mulţimile îmbătate de oportunitate şi indiferent că, ulterior, vor fi fost atestate grupuscule acţionând coordonat, este incontestabilă starea de exasperare populară.
Actul Revoluţiei noastre este, fără îndoială, exerciţiu al puterii poporului.
Corespunde definiţiei etimologice a democraţiei.
În modul cel mai limpede, poporul este cel care a orientat presa înspre democraţie, nicidecum invers.
Titlurile de substituire - "Libertatea" (pentru "Informaţia Bucureştiului"), "Adevărul" (pentru "Scânteia") şi "Tineretul liber" (pentru "Scânteia tineretului") - nu au fost adoptate înainte de Revoluţie, ci după ce a devenit clar că jurnaliştii comunişti şi atent verificatele conduceri comuniste ale editurilor nu mai riscă nimic schimbând baricada cu cea a învingătorilor; înlocuirea titlurilor a vrut să semnaleze publicului că mass-media ţine pasul cu orientarea politică a maselor ("a ţine pasul cu..." nu înseamnă deloc "deschizător de drumuri").
............................................
Ion Iliescu a lansat expresia "vid de putere", cu referire la paralizia instituţiilor politice şi ale adminis-traţiei statului, nepotrivite cu spiritul mulţimii.
Expresia pare corectă, deoarece un regim democratic se prezintă într-o organigramă complexă de instituţii funcţionale (chiar şi în formulele sale de origine antică), iar cea corespunzătoare voinţei populare, nu doar că nu fusese legitimată, ci nu fusese nici măcar concepută anterior manifestaţiilor de protest[...]
Dar, expresia "vid de putere" a lui Ion Iliescu, în adâncime, falsifică situaţia.
În realitate, obişnuita aroganţă a autorităţilor comuniste se încovoiase sub presiunea unei puteri covârşitoare - puterea poporului.
A democraţiei.
Inclusiv armata, miliţia, ba chiar şi serviciile speciale se manifestau timid, la contactul cu cetăţenii oarecari.
Era suficient să fii civil - aceasta a fost "uniforma" Puterii.
Expresia "vid de putere" promovează flagrant falsul şi întemeiază viclenia confiscării puterii populare, în capcana organigramei statului şi a "reprezentării" voinţei populare, în numele căreia sunt adoptate deciziile de interes general.
..........................................
La această confiscare a servit presa postdecembristă: indiferent de natura interesului politic pe care l-a slujit (uneori declarându-şi aservirea, vezi "Dreptatea" - organ de presă al PNŢCD, alteori în genunchi - vezi poziţia corpului PRO TV la alegerile din 1996 şi sărind în cealaltă barcă, la cele din 2000) mass-media a orientat opinia publică înspre organigramă şi reprezentare (cu înţelesul de "democraţie", care le-a fost atribuit implicit).
În această privinţă, presei nu i se poate refuza calitatea de "deschizător de drumuri".
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "putere", ca să desemneze partidul sau coaliţia la guvernare.
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "popor", ca să desemneze masa guvernată."
"ROMÂNII" ÎNTRE GHILIMELE
Atât Lucian Boia, cât şi Ion Cris-toiu folosesc expresia "românii", când se referă la conaţionali şi practică acest discurs alături de majoritatea figurilor publice - fie ei ziarişti, fie ei politicieni.
N-am să detaliez sorgintea relativ dubioasă a modului acestuia de a vorbi (precum şi în cazul expresiei "Guvernul de la Bucureşti"), în schimb îi voi releva înţelesul.
Când spui "românii", te referi la ceilalţi şi te excluzi pe tine.
Tu însuţi nu eşti "românii".
De aceea, poţi spune, fără nici o strângere de inimă, că "românii sunt tâmpiţi".
Tu însuţi nu eşti tâmpit, ba chiar, această constatare devine o insignă care te deosebeşte de marea de tâmpiţi.
Eşti lucid.
Eşti european şi îi înveţi pe europeni cum "să lucreze" cu tâmpiţii care sunt români.
Faptul că te-ai născut în Româ-nia este un accident care poate fi corectat.
"Nu m-am născut în locul potrivit", vorba cântecului lui Guess Who (care şi el a fost premiat).
N-ai decât să înlocuieşti aşa-zisul drapel românesc de pe ciocolata ROM, cu drapelul american, ca să o poţi mânca, fără ruşine, oriunde în lume (un clip publicitar care a fost multiplu premiat).
Nu stau acum să explic de ce sunt mândru că-s român.
Vă asigur că mândria de român este temeinică, stă pe argumente solide, care acoperă fenomenologia naţională.
Aici, însă, vă îndemn, doar, ca în loc să mai spuneţi "românii", să folosiţi pronumele "noi".
Staţi în oglindă şi spuneţi "noi suntem tâmpiţi".
Încercaţi, domnule Lucian Boia, spuneţi: "Sunt tâmpit".
Încercaţi şi dumneavoastră, domnule Ion Cristoiu - "Sunt tâmpit şi m-am tâmpit singur".
Încercaţi voi, toţi premianţii...
Cristoiu a spus:
"Nivelul dezastruos al presei româ-neşti nu îşi are cauza în ziarişti, ci îşi are cauza în publicul consumator.
Noi am fost tâmpiţi de românii tâmpiţi, nu noi am tâmpit România.
Este o prostie!
Ei ne-au tâmpit".
Un faimos istoric şi un faimos ziarist se întâlnesc într-o părere comună - "românii sunt tâmpiţi" - pentru care nu-ţi trebuie nici cine ştie ce şcoală, nici cine ştie ce inteligenţă.
Este, doar, o părere rudimentară, o prostie care poate fi rostită după un kil de ţuică, dar nu pleci cu ea din cârciumă să scrii o carte, ori să te dai în stambă la televizor, trans-formând-o în abjecţie.
O CONFUZIE (NU FOARTE SUBTILĂ)
Atât comentariul lui Cristoiu, cât şi cartea lui Boia au o legătură subtilă (dar nu foarte subtilă) cu ceea ce s-a întâmplat la Referendumul de acum un an pentru îndepărtarea preşedintelui, deoarece, probabil, amândoi au considerat că numărul mare de cetăţeni care au votat contra lui Băsescu vor fi fost manipulaţi de cascada de minciuni şi de fluviul de manipulări ale trustului media al lui Dan Voiculescu.
Asta este o confuzie.
Subtilă (dar nu foarte subtilă).
Nu, milioanele de cetăţeni aveau propria idee că Băsescu trebuie îndepărtat, pentru motive serioase, reale - n-am să menţionez decât faptul că nu-şi îndeplinise promisiunea-slogan "Să trăiţi bine!"
Desigur, manipularea dezgustătoare practicată de organele de presă ale lui Voiculescu şi-a jucat rolul său, dar nu a determinat votul, ci cu totul alt-ceva: manipularea şi minciunile au stârnit ura cu care au votat cetăţenii.
Manipularea şi minciunile au generat scindarea cetăţenilor, tensiunile, imposibilitatea dialogului logic.
Atât.
Nu opţiunea politică.
Desigur, o parte dintre cetăţenii şovăielnici vor fi fost antrenaţi de nemulţumiţii înflăcăraţi.
Dar asta se întâmplă întotdeauna.
Boia şi Cristoiu sunt victimele acestei confuzii (nu foarte subtile).
PUIUL CU TREI PICIOARE
De fapt, apariţia cărţii lui Boia, anul trecut, trebuie că i-a activat lui Cristoiu convingeri intime, formate cu mult înainte de acest "eveniment editorial": Ion Cristoiu este aşa-zisul "inventator" al presei "faptului divers", odată cu lansarea "Evenimentului zilei", prin 1993, unde puteai citi cum puiul de găină cu trei picioare întrece în viteză Trabantul, sau cum "românca" i-a croit vacii un sutien pentru uger - poveşti copiate cuvânt cu cuvânt (nu, cuvântul "Trabantul" reprezintă contribuţie originală) din presa interbelică românească, servite drept ştiri de actualitate.
În 1993, PRO TV zăcea în scutece, drept "Canal 39", dar, după doi ani de succes fulminant al puiului cu trei picioare al lui Cristoiu, a primit finanţare de la Ronald Lauder şi a îmbrăţişat reţeta divertismentului inventată de Cristoiu, ducând-o pe noi culmi de manele, telenovele şi continuă sărbătoare a prostului gust, consacrând mahalaua naţională şi pe mahalagiii săi, astfel că "intelectualul subţire" Adrian Năstase a trebuit să se afişeze drept prieten cu Mugur Mihăescu - "Garcea" de la "Vacanţa mare", în căutare de simpatie populară.
Azi un ou, mâine un bou.
Puiul cu trei picioare ieşise din ou.
PRESA POSTREVOLUŢIONARĂ PSEUDODEMOCRATICĂ
Cu câtva timp în urmă (BURSA 11.06.2012), am publicat un eseu intitulat "Votul tău contează, dar... nu pentru tine", unde am arătat că, în pofida credinţei generale că presa s-ar fi aflat în avangarda democratizării ţării, în primii ani de după Revoluţie, de fapt ea a slujit confiscării puterii populare şi separării poporului de putere.
Am scris atunci:
"Alungarea lui Ceauşescu fusese săvârşită în mod spontan de mulţimile îmbătate de oportunitate şi indiferent că, ulterior, vor fi fost atestate grupuscule acţionând coordonat, este incontestabilă starea de exasperare populară.
Actul Revoluţiei noastre este, fără îndoială, exerciţiu al puterii poporului.
Corespunde definiţiei etimologice a democraţiei.
În modul cel mai limpede, poporul este cel care a orientat presa înspre democraţie, nicidecum invers.
Titlurile de substituire - "Libertatea" (pentru "Informaţia Bucureştiului"), "Adevărul" (pentru "Scânteia") şi "Tineretul liber" (pentru "Scânteia tineretului") - nu au fost adoptate înainte de Revoluţie, ci după ce a devenit clar că jurnaliştii comunişti şi atent verificatele conduceri comuniste ale editurilor nu mai riscă nimic schimbând baricada cu cea a învingătorilor; înlocuirea titlurilor a vrut să semnaleze publicului că mass-media ţine pasul cu orientarea politică a maselor ("a ţine pasul cu..." nu înseamnă deloc "deschizător de drumuri").
............................................
Ion Iliescu a lansat expresia "vid de putere", cu referire la paralizia instituţiilor politice şi ale adminis-traţiei statului, nepotrivite cu spiritul mulţimii.
Expresia pare corectă, deoarece un regim democratic se prezintă într-o organigramă complexă de instituţii funcţionale (chiar şi în formulele sale de origine antică), iar cea corespunzătoare voinţei populare, nu doar că nu fusese legitimată, ci nu fusese nici măcar concepută anterior manifestaţiilor de protest[...]
Dar, expresia "vid de putere" a lui Ion Iliescu, în adâncime, falsifică situaţia.
În realitate, obişnuita aroganţă a autorităţilor comuniste se încovoiase sub presiunea unei puteri covârşitoare - puterea poporului.
A democraţiei.
Inclusiv armata, miliţia, ba chiar şi serviciile speciale se manifestau timid, la contactul cu cetăţenii oarecari.
Era suficient să fii civil - aceasta a fost "uniforma" Puterii.
Expresia "vid de putere" promovează flagrant falsul şi întemeiază viclenia confiscării puterii populare, în capcana organigramei statului şi a "reprezentării" voinţei populare, în numele căreia sunt adoptate deciziile de interes general.
..........................................
La această confiscare a servit presa postdecembristă: indiferent de natura interesului politic pe care l-a slujit (uneori declarându-şi aservirea, vezi "Dreptatea" - organ de presă al PNŢCD, alteori în genunchi - vezi poziţia corpului PRO TV la alegerile din 1996 şi sărind în cealaltă barcă, la cele din 2000) mass-media a orientat opinia publică înspre organigramă şi reprezentare (cu înţelesul de "democraţie", care le-a fost atribuit implicit).
În această privinţă, presei nu i se poate refuza calitatea de "deschizător de drumuri".
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "putere", ca să desemneze partidul sau coaliţia la guvernare.
Astăzi, presa românească foloseşte noţiunea de "popor", ca să desemneze masa guvernată."
"ROMÂNII" ÎNTRE GHILIMELE
Atât Lucian Boia, cât şi Ion Cris-toiu folosesc expresia "românii", când se referă la conaţionali şi practică acest discurs alături de majoritatea figurilor publice - fie ei ziarişti, fie ei politicieni.
N-am să detaliez sorgintea relativ dubioasă a modului acestuia de a vorbi (precum şi în cazul expresiei "Guvernul de la Bucureşti"), în schimb îi voi releva înţelesul.
Când spui "românii", te referi la ceilalţi şi te excluzi pe tine.
Tu însuţi nu eşti "românii".
De aceea, poţi spune, fără nici o strângere de inimă, că "românii sunt tâmpiţi".
Tu însuţi nu eşti tâmpit, ba chiar, această constatare devine o insignă care te deosebeşte de marea de tâmpiţi.
Eşti lucid.
Eşti european şi îi înveţi pe europeni cum "să lucreze" cu tâmpiţii care sunt români.
Faptul că te-ai născut în Româ-nia este un accident care poate fi corectat.
"Nu m-am născut în locul potrivit", vorba cântecului lui Guess Who (care şi el a fost premiat).
N-ai decât să înlocuieşti aşa-zisul drapel românesc de pe ciocolata ROM, cu drapelul american, ca să o poţi mânca, fără ruşine, oriunde în lume (un clip publicitar care a fost multiplu premiat).
Nu stau acum să explic de ce sunt mândru că-s român.
Vă asigur că mândria de român este temeinică, stă pe argumente solide, care acoperă fenomenologia naţională.
Aici, însă, vă îndemn, doar, ca în loc să mai spuneţi "românii", să folosiţi pronumele "noi".
Staţi în oglindă şi spuneţi "noi suntem tâmpiţi".
Încercaţi, domnule Lucian Boia, spuneţi: "Sunt tâmpit".
Încercaţi şi dumneavoastră, domnule Ion Cristoiu - "Sunt tâmpit şi m-am tâmpit singur".
Încercaţi voi, toţi premianţii...
MAKE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu