We come from the land of Romano

"Immigrant Song"
by Earthling

We come from the land of Romano
to have some fun where there's no euro
to where I'll find a job coz vaz'l-lene a hand
A welcome in, a card and pin, Basildon I am coming

We'll sweep the streets I'll wash your car
our only goal send cash to sofia

We come from the land of Romano
we'll reduce your living wage way below
destroying all your dreams and your income through the floor
oh how your government ignore, they are your overlords

We'll sweep the streets I'll wash your car
our only goal send cash to sofia

So now you better stop and rebuild all your ruins
or immigrants will win the day and you will all be losing.

1918 - Marea Unire CRONOLOGIE

AGERPRES :

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu ţara-mamă.

4/17 ianuarie 1918 - Apare, la Paris, primul număr din publicaţia săptămânală "La Roumanie" care avea drept scop sprijinirea, în emigraţie, în plan publicistic şi diplomatic a revendicărilor româneşti. 

23 ianuarie/5 februarie 1918 - Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată, ca, în termen de patru zile, să-şi facă cunoscute intenţiile în vederea încheierii păcii. 

24 ianuarie/6 februarie 1918 - Chişinău. Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă, votează, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredinţată unui Consiliu de Miniştri, sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu. "(...) Ne proclamăm, în unire cu voinţa poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare şi neatârnată, având ea singură dreptul de a-şi hotărî soarta în viitor" - se spune în proclamaţia Sfatului Ţării. 

26 ianuarie/8 februarie 1918 - Guvernul I.I.C. Brătianu - Take Ionescu demisionează, deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate. Aliaţii sfătuiesc România să tărăgăneze tratativele. 

28 ianuarie/10 februarie 1918 - România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale. 

29 ianuarie/11 februarie 1918 - Se formează un nou guvern, în frunte cu generalul Alexandru Averescu, având ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile. 

Dacă se sparge Ucraina, am putea avea graniţă "cu Rusia" de la Galaţi la Chilia

Prioritate de dreapta:
 
Ba poate chiar între Darabani (jud. Botoşani) ori Soroca (R. Moldova) şi Chilia, dacă ne-am uni cu Republica Moldova (minus "Transnistria"). Umblă o asemenea hartă. Ceea ce susţin de mai multă vreme dughiniştii apare acum la blogurile Adevărul ("Ucraina, în pragul războiului civil. Suntem pregătiţi să apărăm românii din nordul Bucovinei, Herţa şi nordul şi sudul Basarabiei?"), sub semnătura unui obscur corespondent de la Adevărul de Suceava. Şi articolul este comentat de Vocea Rusiei ("România readuce în discuţie revendicările teritoriale la adresa Ucrainei"). "România", aşadar, şi nu un oarecare ziarist.

FrontPress, 2009 ("Uniune fascistă româno-rusă"):

Organizatia romana Noua Dreapta (OND) si Uniunea Tineretului Euroasiatic (UTE), din Rusia, au avut la Bucuresti un prim contact, prin liderii lor, Tudor Ionescu si Pavel Zarifullin.

Vizita acestuia din urma a fost prilejuita de aniversarea Zilei Unirii Basarabiei cu Bucovina, pe 27 martie 2009, si a durat doua zile. Potrivit presei electronice ucrainene, cei doi “ar fi remarcat ca existenta statului Ucraina nu ar corespunde intereselor poporului rus, nici ale celui roman”.

Potrivit Uadaily.net si Informburo.org, dar si altor site-uri ucrainene, Ionescu si Zarifullin au convenit sa-si coordoneze actiunile in doua directii prioritare: Republica Moldova si Ucraina. “Discriminarea rusilor si romanilor in Ucraina in zonele in care acestia locuiesc compact nu reprezinta decat etnocid, prin urmare statul Ucraina trebuie sa dispara”, citeaza portalul informational Informburo.org dintr-un presupus acord incheiat intre Noua Dreapta si Uniunea Tineretului Euroasiatic.

Intr-o declaratie postata pe site-ul UTE din Rusia se afirma ca “revolutia ortodoxa de-abia a inceput”. Se mai spune ca uniatii (greco-catolicii) vor fi alungati din Mica Rusie sau Malaia Rossia, cum era numita Ucraina pe timpul Imperiului tarist. In text se mai spune ca Zarifullin si Ionescu au jurat la mormantul lui Corneliu Zelea-Codreanu, intemeietorul Garzii de Fier, sa realizeze “revolutia ortodoxa” in tarile lor. Ceea ce inseamna, potrivit Informburo.org, citat de Agerpres, ca Ucraina trebuie sa dispara, pentru ca Rusia Mare sa se margineasca cu Romania Mare. “Actualul gunoi al istoriei trebuie sa fie ars si imprastiat de vant”, citeaza portalul mentionat din comunicatul UTE.

Proclamarea independenţei Basarabiei la 24 ianuarie 1918

Literatura şi Arta :

Data de 24 ianuarie are o semnificaţie cu totul aparte pentru românii basarabeni. La 24 ianuarie 1918 a fost proclamată independenţa Basarabiei faţă de Rusia. Acest act istoric a constituit unul din cei câţiva paşi decisivi pe care provincia românească est-pruteană i-a făcut la sfârşitul anului 1917 şi începutul anului 1918, pentru a se desprinde din Imperiul Rus şi a reveni la matca ei străbună. Această dată este veriga ce leagă momentul formării Republicii Democratice Moldoveneşti, la 21 noiembrie/2 decembrie 1917, de data unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Această problemă a fost parţial corectată şi oglindită în lucrările cunoscuţilor istorici Anton Moraru, Anatol Petrencu, Valeriu Popovschi, Ion Negrei, Boris Vizer, Ioan Scurtu, Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Palade şi alţii. Însă tema rămâne actuală, necesitând cercetări aprofundate în continuare.

Ca să ne lămurim ce a însemnat pentru Basarabia şi pentru basarabeni actul din 24 ianuarie 1918, este necesar ca, mai întâi, să identificăm aceste premise care au făcut ca el să fie necesar şi realizabil. Bineînţeles, a existat şi mai devreme un curent naţional ce conştientiza apartenenţa teritoriului pruto-nistrean la spaţiul românesc şi care dorea independenţa Basarabiei faţă de Rusia, curent din care au făcut parte Constantin Stere, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Ion Costin, Pan Erhan, Ion Inculeţ, Vasile Ţanţu, Gherman Pântea, Vasile Cijevschi, Pan Halippa, Onisifor Ghibu etc.

Cum a devenit România o colonie. "Am scos totul la vânzare, şi cu asta ce-am făcut ?"

DailyBusiness :

Dintr-o tara independenta si fara datorii cum era in 1989, Romania a ajuns o "colonie", in care deciziile strategice sunt luate mai degraba la Bruxelles si de catre FMI, decat la Bucuresti. Care au fost momentele cheie in transformarea Romaniei intr-o tara cu autonomie doar pe hartie.

"Sunt cateva elemente care nu pot fi negate. Situatia economica si politica a Romaniei este foarte apropiata de ceea ce inseamna colonie", a spus pentru DailyBusiness.ro analistul economic Mircea Cosea, care a lansat ideea transformarii Romaniei in colonie inca din 2002.

Potrivit acestuia, la fel ca orice colonie, Romania este un teritoriu in care ponderea capitalului autohton este foarte mica, in special in domenii cheie precum cel bancar.

De asemenea, relatiile comerciale externe sunt orientate monodirectional. “Peste 75% din exporturi si importuri se realizeaza cu Europa de Vest, in special cu trei tari: Germania, Franta si Italia”, a exemplificat Cosea.

In plus, ca orice teritoriu colonial, Romania nu isi foloseste resursele naturale si umane in interes propriu, iar plus valoarea pe care folosirea acestor resurse o creeaza nu este valorificata intern.

Etapele "colonizarii"

Români în oglindă

BURSA:

       Abjecţia din "De ce este România altfel?", o carte a istoricului Lucian Boia, care îşi datorează succesul printre "români" tezei că "românii" nu au o identitate naţională structurată (un succes paradoxal, nu-i aşa?! - cum ajungem să premiem o carte care ne face tâmpiţi, în mod explicit?; doar din tâmpenie!), s-a prelins şi în discursul lui Ion Cristoiu, convocat telefonic, marţi, în emisiunea lui Robert Turcescu, dedicată recentelor întâmplări de la Antena TV.
     Cristoiu a spus:
     "Nivelul dezastruos al presei româneşti nu îşi are cauza în ziarişti, ci îşi are cauza în publicul consumator.
     Noi am fost tâmpiţi de românii tâmpiţi, nu noi am tâmpit România.
     Este o prostie!
     Ei ne-au tâmpit".
     Un faimos istoric şi un faimos ziarist se întâlnesc într-o părere comună - "românii sunt tâmpiţi" - pentru care nu-ţi trebuie nici cine ştie ce şcoală, nici cine ştie ce inteligenţă.
     Este, doar, o părere rudimentară, o prostie care poate fi rostită după un kil de ţuică, dar nu pleci cu ea din cârciumă să scrii o carte, ori să te dai în stambă la televizor, trans-formând-o în abjecţie.
     *  O CONFUZIE (NU FOARTE SUBTILĂ)
     Atât comentariul lui Cristoiu, cât şi cartea lui Boia au o legătură subtilă (dar nu foarte subtilă) cu ceea ce s-a întâmplat la Referendumul de acum un an pentru îndepărtarea preşedintelui, deoarece, probabil, amândoi au considerat că numărul mare de cetăţeni care au votat contra lui Băsescu vor fi fost manipulaţi de cascada de minciuni şi de fluviul de manipulări ale trustului media al lui Dan Voiculescu.
     Asta este o confuzie.
     Subtilă (dar nu foarte subtilă).

„Sindromul Dan Puric”

Jurnalul istoricului de veghe:

În primele zile ale lui martie (2011), Dan Puric (actor şi regizor român) s-a aflat în Republica Moldova cu câteva conferinţe. La teatrul “M. Eminescu” din Chişinău el a relatat şi următorul banc: 

“Se spune că atunci când a făcut lumea, Dumnezeu a răsturnat sacul cu minuni în locul unde este acum România. Uimit şi puţin şocat de bunăvoinţa excesivă a stăpânului său, un Înger îl întreabă:

 

- Ce faci, Preasfinţite, le dai prea multe…

 

La care Dumnezeu îi răspunde:

 

- Stai să vezi ce conducători le dau! …” 

 

 

Întrebare: Cum se numeşte intelectualul care insuflă poporului român că este condamnat să aibă conducători proşti ?

Premiu

de I.L. Caragiale

Boboteaza. Ger de arde. Îţi îngheaţă apa 'n nară. Sună clopotele. Tunul tună brav în Dealu-Spirii. Bat din tălpi şi din braţe poliţiştii şi sergenţii. Lume multă. Pe pavaju 'nisipat de dimineaţă trec trăsuri, automobile, biciclete şi "Salvarea".
O băbuţă surdă bute, c-o ulcică (varză acră) tot se 'ndeasă printre lume. Se tot vâră, se tot vâră... I-e de grabă. Vrea să treacă peste drum.
- Nu-i voie ! Strigă poliţistul.
Dar băbuţa nu ascultă: i-e de grabă, vrea să treacă peste drum.
El o 'mpinge înapoi.
- Vai de mine, măiculiţă !
Dar el aspru:
- Nu e voe ! nu e voe ! nu-nţelegi ?
- Dela domnu Panaite ! strigă baba.
Trâmbiţele. Vin jandarmii ! trece Prinţul.
- La o parte !
Şi stă smirnă.
Sună clopotele. Tunul tună brav în Dealu-Spirii. Baba scapă printre lume. I-e de grabă... vrea să treacă... Sboară ca o rândunic'o bicicletă: o s-o facă praf pe baba.
Poliţistul se repede disperat. Strâns o 'nşfacă dela ceafă şi o smulge dela moarte.
Baba ţipă. Oala scapă. Numai cioburi. S-a dus zeama. Lumea râde. Baba sbiară. Poliţistul o cârpeşte ş'o aruncă la o parte.
E salvată...
El e mândru...
S.P.A. îi dă un premiu.

sursa

Crunta austeritate

de Paul Everac

- „E prost, e mizerabil anul !”
le zise şoarecilor şobolanul
în cadrul unei avântate orăţii
pe o Câmpie zis-a Libertăţii.

„Vă jur că orice vi s-ar spune, pe bune,
intrăm într-o grea recesiune.
Aşa că principala noastră antrepriză, ajunsă azi deviză
e să ieşim cât mai curând din criză !

Deci cer oricărui şoarece : Măi frate, dă-ţi
ca sacrificiu măcar una din mustăţi, 
să trecem hopul mai cu brio !
Curând promit că ţi-om restitui-o !
încât, la stabilit soroc, vei pune-o nesmintit la loc !”.

Şoarecii, chiţoranii într-o doară
deliberând, dădură o mustăcioară,
convinşi că lideru-mblănit ce le vorbeşte
e neam de şoarec şi deci simte şoriceşte.

Sunaţi alarma împotriva "Dezvoltării Durabile"

Partea I

SOUND THE ALARM AGAINST SUSTAINABLE DEVELOPMENT

PART 1 of 2

by Tom DeWeese
March 1, 2010
NewsWithViews.com

După mai mult de 15 ani de încercări de a avertiza americanii despre pericolele Dezvoltării Durabile (Sustainable Development), în cele din urmă, mulţi din mişcarea pentru libertate au început să înţeleagă că aceasta este rădăcina celor mai multe dintre problemele pe care le combatem astăzi. Dar este o problemă complicată, vastă, care este greu de înţeles - chiar şi pentru aceia dintre noi care au studiat-o atât de mult. Este esenţial ca toţi americanii iubitori de libertate să înţeleagă adevărata forţă distructivă a răului, care este Dezvoltarea Durabilă.

În acest scop, eu redau aici un interviu recent pe care I-am dat  pe site-ul de ştiri din Internet "The Post & Email." Ştiu că s-au concentrat o mulţime de articole de-ale mele pe această temă în ultima vreme, dar cred că acest interviu este una dintre cele mai  cuprinzătoare explicaţii pe care le-am dat vreodată. Dar este, de asemenea, foarte simplu de înţeles. Vă rugăm să faceţi copii la această ediţie a DeWeese Report şi să le transmiteţi tuturor. --- TAD

Interviu pentru The Post & Email:

P&E: Dezvoltarea Durabilă este un fel de mantră pe care o auzim utilizată frecvent în discuţii privind politicile guvernamentale din întreaga lume. Dar, la fel ca majoritatea americanilor, nu am avut nici o idee privind ceea ce defineşte.

Î: Unde şi când a apărut această frază ?

TAD: Termenul de "dezvoltare durabilă", s-a născut în paginile din "Viitorul nostru comun", raportul oficial al Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1987, autorul fiind Gro Harlem Brundtland, vicepreşedinte al Partidului Socialist Mondial (Internaţionala Socialistă). Pentru prima dată, mediul a fost ataşat la obiectivele constante ale socialismului, de redistribuire a bogăţiei pe plan internaţional. Spune Raportul : "Sărăcia este o cauză majoră şi efect al problemelor de mediu la nivel mondial. Prin urmare, este inutil să încercăm să facem faţă problemelor de mediu, fără o perspectivă mai largă care cuprinde factorii care stau la baza sărăciei în lume şi a inegalităţii internaţionale".

Din inventarul etniei

(articol de Paul Everac)

   Când s-a prăbuşit cu bruscheţea cuvenită regimul ceauşist, nea Stănică şi cu nea Brănescu s-au repezit la sistemul de irigaţii ca la un simbol al regimului odios, defunct şi l-au „revoluţionat”, adică au dus o parte acasă, mai întâi ceva fierărie şi ţevărie, apoi, văzând că nu e bună de mare lucru la gospodărie, s-au chinuit de au cărat şi niste dale de ciment demontate din şant, vreo trei-patru la rând, câte a dus căruţa sau tractorul.
   S-au nevoit şi alţii intr-o frăţie, făcând praf irigaţia română, ca şi când în noua orânduire n-ar mai fi fost nevoie de apă. Ceauşescu trebuia să le plătească toate silniciile, aşa că unii mai breji au tăiat şi perdelele vegetale de protecţie, asigurând o sărăturare intensivă a solului Patriei. Alţii s-au repezit la păduri, făcând o ordine straşnică, nu rareori cu niste zăviţi de altă limbă şi culoare, lăsând loc gol, răşluit, umplând pământul cu cioturi şi tufe strigătoare la cer. Destule pământuri au luat-o la vale, dar nea Dodoleaţă n-a tras nicio învăţătură, el se duce şi astăzi şi căsăpeşte păduri în numele sfintei Libertăţi, şi cu pază de la noii boieri şi arendaşi. Şi de la noua poliţie.
   Grajdurile fostelor unităţi cooperatiste, care în Ungaria arată încă desăvârşit, au fost luate şi masacrate revoluţionar la noi, scoţându-li-se geamuri, uşi, cercevele, boiandrugi, acoperiş, în numele sacrelor idealuri ale reformei victorioase. Drumuri au fost scâlciate. Resturi de clădiri, mâncate de vreme, înjumătăţite, lălâi, stau în peisaj cu buruieni uriaşe peste ochiurile oarbe, ca şi când cine ştie ce bătălie s-ar fi desfăşurat acolo de curând. Zăvoaie pline de pecingine se arată cam peste tot, câmpuri lucrate mai puţin...
   Vine calamitatea şi bagă pâraie prin unele subsoluri, zgâlţâie case, împrăştie mobile. Ţaţa şi ţăţoiul, înlăcrimaţi, primesc o oarecare asistenţă, căci apare armata sau echipa de salvare şi se oftică să-i scape, să le dea un ajutor, dacă e nevoie o altă casă, măcar un cort. În schimb, vecinii, nezgâlţâiţi, stau nemişcati în pragul lor sau la crâşmă, pufăie, beştecăie, însă nu ajută! Dacă până la urmă sunt şi ei afectati, se supraveghează reciproc, chiar în noaptea Sfintei Învieri creştine, să nu le dispară boarfele prin manopere de unii consăteni, amici de-o viaţă. Plăcere au mare, de asemenea, să se toarne la autorităţi, să se judece şi zece ani pentru o găină rătăcită.
   Şparlitul şi şterpelitul sunt la ele acasă oriunde pe-ntinsul ţării. Se fură şi pari de gard, stive de pietre, nisip; se fură hamuri, chiar dacă nu e cal! Ventiluri, pompe, lipici, trandafiri, scule, lista e mare! Tăvi, clopoţei, scândurele... S-au furat semnalizatoare şi semafoare, reţele, sârme, lăsându-se trenuri in pană. Acum, în urmă, s-a extins furtul la buloane şi şuruburi, scoase din terasament cu ciudă, chit că trenul deraiază iar pasagerii mai mor!...
   Murdărie e cam peste tot, preocupare estetică, numai la primarii care vor bani si voturi. Toate îmbunătăţirile, reparaţiile, împodobirile costă de şapte-opt ori cât fac, prilej ideal de jecmăneală a Patriei iubite!
   În materie de mândrie: Nea Sucală, dacă l-au podidit ungurii în secuime, s-a speriat şi a plecat. Aşa a tratat el chestiunea naţională: fugind. Căci Democraţia l-a lăsat descoperit, numai Ceauşescu îl mai apărase. El nu e fălos şi băţos ca ungurii. El face ciocul mic şi o şterge... De stăpân ce e!
   În materie de bucurie şi viaţă: Nea Surdu cântă straşnic şi bate geamparalele - până aici s-a ridicat! Îi place să fie afumat. L-am văzut dormind lângă şant. L-am văzut dormind şi-n Parlament! Munca nu-i dă ghes, cu efortul nu prea le are. Pentru ce? Doar nu rentează. Să fii cinstit, zice el, nu rentează! Mai uşor o scoţi din coţcăreală!... N-am dreptate?
   O parte din naţiune s-a dus oblu spre manele, s-a împodobit cu ele, face spasme de fericire când aude manele, se excită, devine vitează, simţitoare. O altă parte, mai mică, merge şi compătimeşte cu Madonna, ori suferă mortal pentru Michael Jackson! Tot mai multe dame rezolvă integrame, starea de rebusism românesc creşte. Intelectualii fac epigrame. Cei mai subţiri fac covoare întregi de poezii, umplu revistele, chiar aşa nedorite, necitite.
   Plictisiţii se dau jos din Volkswagen şi revendică sporuri! Sinecuriştii iau în bălălău politica! Nealfabetizaţii işi fac idol din Becali. Săracii aşteaptă făina şi orezul de la candidaţii la vot. (Cine dă un pui, va fi Preşedinte!). Primarul va trebui să dilate mult cârnatul cel mai lung din lume. Împrumutul FMI îl înghit consilierii electorali ai candidaţilor! Dar bun e Cel de Sus - zice plin de optimism Stroilă între şpriţuri -, nu ne lasă el nici de data asta! Doar suntem noi stăpâni aici, nu? Şi o să fim pe veci!

Dictatura de uz propriu

ARADON:

După căderea lui Ceauşescu, nu puţini erau cei care susţineau că, pentru o periodă nedefinită, cea mai bună soluţie pentru România ar fi fost instaurarea unei dictaturi militare.

Cu certitudine, populaţia nu ar fi acceptat atunci varianta, pentru că nu ştia - după cum nu ştie nici astăzi - dimensiunea colosală a caracatiţei care şi-a întins tentaculele în toate domeniile, inclusiv în cel politic, mai ales după ce „învăţăceii” într-ale democraţiei au realizat că politica este cea mai sigură şi mai rapidă cale spre îmbogăţire pe spinarea poporului. Cu certitudine, o dictatură militară exercitată la modul onest şi responsabil, conducând un stat minimal ca dimensiuni, ar fi tăiat fără cruţare tentaculele caracatiţei corupţiei. Nu s-a putut, pentru că nicio ţară occidentală nu ar fi acceptat o dictatură militară, mai ales că, aproape sigur - având în vedere circumstanţele - ar fi existat pericolul să fie una sovietică. Adică, în niciun caz una dornică să menţină ordinea în ţară, cu onestitate şi spre binele ţării, pe perioada tranziţiei.

Premisele dictaturii au venit, totuşi, în 2004, odată cu instalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Încet, încet, acesta şi-a creat un aparat uriaş, format, în prima fază, din oameni care aveau încredere oarbă în el şi chiar îl credeau determinat să lupte împotriva caracatiţei corupţiei. Orice sentimente am avea faţă de Traian Băsescu, trebuie să recunoaştem că înainte de a acapara el puterea şi instituţiile statului - inclusiv justiţia - niciun exponent al puterii nu a fost vreodată tras la răspundere pentru jefuirea ţării şi spolierea cetăţeanului de rând. Din păcate, nu a folosit uriaşa maşinărie în folosul ţării, ci exclusiv în folosul său şi al acoliţilor săi. Nu duşmanii ţării l-au interesat, ci duşmanii lui, nu corupţia, în sine, ci corupţii taberei adverse. Nu a retezat braţele caracatiţei, ci s-a aşezat în centrul de dirijare a acestora. Acestea l-au înhăţat pe Adrian Năstase, dar, cel puţin deocamdată, l-au lăsat în pace pe fostul şef al CFR, care a fugit din ţară, lăsând în urmă o gaură de 111 milioane euro şi 500 milioane euro datorie. După ce a fost adus în ţară de Interpol, a fost achitat în primul proces, în ciuda probelor zdrobitoare privind o fraudă de 2,7 milioane euro !

„Un sistem corupt nu poate fi distrus decât prin dictatură, dar nu una de uz propriu”

Pidosnica deconstrucție

(articol de Paul Everac)

   Trebuie să recunosc că cel ce a inventat noţiunea şi trendul de deconstrucţie a avut o minte uriaşă, bine exersată, dar şi pidosnică ce nu s-a pomenit. A ştiut unde să pună levierul, ranga, să salte şi să sfărâme tot ce se găsea închegat, ba şi organic, chiar armonic, sub pretext că înnoieşte, face curăţenie, revoluţionează. 
   Construieşti până într-un loc, îmbibi spiritele cu nevoia de construcţie, le faci să simtă că asta e direcţia cea bună; şi odată vine o gămălie de târtan şi-ţi bagă o mamă de strâmbă ca să te dai la o parte cu oarecare jenă de tot ce ai gândit, ai făcut, ai simţit până atunci! Ţi-a pus deodată pata putrejunii pe frunte.
   Acum dai zor să te înnoieşti. În ce direcţie? Bineînţeles în a deconstrucţiei, unde poţi ajunge repede meşter, prooroc. Şi atunci nu mai e bun ce ai avut, înce­pând cu logica formală şi cu proza canonică. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e bună educaţia pe câteva principii statornice. Nu mai e bună starea de contenenţă şi de auto-apărare a statului.
   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde?
   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.
   La urma urmei, pe ce era să ne bazăm? Față de noi, regatele Poloniei și Ungariei au avut străluciri mai mari, au fost mai ofensive, au cotropit cu succes. Praga cehă a fost o vreme capitala Europei. Turcii, ruşii, nemţii au făcut cu noi ce au vrut. Evreii, când le-a fost greu, s-au adunat la noi. Ţiganii sunt aici buluc, huzuresc, încep să ne domine. Toţi, într-un fel, ne-au deconstruit sau măcar au vrut s-o facă. Acum însă s-a găsit şi fermentul ideologic. De păzit nu ne mai păzeşte nimeni. De educat nu ne mai educă nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitară tăbârcită.
   Calul troian e în casă! Dă din copite! Adio, naţie, şi n-am cuvinte!... Păcat!…

Reforme eminente şi iminente

(articol de Paul Everac)

   Se pune chestiunea să îmbunătăţim soarta omului nostru, să-i dam plinătatea şi sănătatea de care şi el, ca toţi ceilalţi pământeni, are atâta nevoie. S-au propus fel de fel de soluţii venind de la eminenţii săi conducători politici. Folosul lor nu va întârzia să se producă. Eu mă opresc numai la trei, deocamdată, care mi se par cele mai promiţătoare.
   Mai întâi e chestiunea organelor vitale. Când organismul s-a găsit în impas fiindcă, să zicem, fumase prea mult, guvernanţii s-au gândit că cel mai simplu ar fi să scoată un plămân la vânzare, să-l ia alţii pe mai-nimic, să-şi bată capul şi să-l facă bine. Au încasat şi câţiva gologani pe el, de care s-au bucurat foarte. Mai târziu au vândut un muşchi fesier, mai apoi un tendon, apoi o valvă tricuspidă şi în puţină vreme toată splina. Au vândut, prin sacra privatizare, şi ficatul când au văzut că nu răzbesc, apoi un rinichi şi o bună parte din intestinul subţire. Au dat apoi gât, ureche, au dat ve­zica; şi au tot aşteptat redresarea organismului din operaţiile şi sumele obtinute. Acum omul nostru independent (nu cel vândut) a ajuns bleg, letargic, abia mai geme, iar doctorii politici se întreabă ce sa mai vândă ca să se redreseze. Mai e puţin, foarte puţin, dar cum ne descurcăm cu un singur lob respirator şi cu un stomac mixt, pe jumătate luat de alţii, sunt semne că se va rezolva curând cazul. E o metodă specială, ieşită din cele mai iscusite boturi şi creiere. Trebuie dusă până la capăt ! Lumânarea finală ni se dă gratis.
   Foarte frumos au decurs lucrurile şi cu reţeaua sanitară care a fost şi ea simplificată şi regândită reformator. Mă mir ca ideea a venit atât de târziu şi că nu s-a extins şi în multe alte domenii. Bunăoară, cred că halta CFR Floreşti sau Gura Beliei ar trebui şi ele dărâmate. Sunt prea mici şi cer enorme sacrificii materiale. Poate fi anulată şi Breaza şi dacă mă gândesc puţin, şi Posada - cu Comarnic cu tot. Ce nevoie am mai avea de gara Azuga ? Să se pună târnăcopul pe Timişuri, ori să se facă acolo crescătorie de melci. E ţara împânzită de staţii parazit. După mine, aş tăia şi Poiana Ţapului şi Buştenii. Nu sunt hotărât în ce priveşte Sinaia. Să se dea omul jos la Predeal şi să vina înapoi. Sau şi mai bine: la Ploieşti, şi să mai facă vreo câţiva paşi. S-ar realiza mari economii, iar organismele umane s-ar fortifica.
   A treia îmbunătăţire s-ar cere făcută la butoiul Danaidelor, acela pe care nu-l poţi umple pentru că are găuri dedesubt şi se scurge apa ţârâind. Aceasta ţârâitură nu e bună, nici civilizată. S-ar cere să se mărească găurile, dar mai ales să se împo­do­bească, fie cu mixandre şi petunii, fie cu cerculeţe şi brâie de aur şi argint, mărindu-se viteza de scurgere. Care să dea astfel prilej la trasee minunate, la curbe lichide voluptoase, încât să stea mâţa europeană în coadă, să se minuneze ce am inventat şi noi cu inteligenţa noastră seculară. România trebuie să devină o grădină mirobolantă stropită cu jeturi de apă din butoiul Danaidelor la care sârguim cu toţii. Apa să se transforme in jerbe de culoare şi graţie. Noi ne putem adăpa şi cu apă de ploaie !…

România lui Gollum

Articol din 2009, din Gazeta de Sud.

România noastră se transformă încet, dar ireversibil, într-o ţară a Gollumilor. Precum Gollum, personajul din trilogia „Stăpânul Inelelor“, care s-a lăsat posedat de puterea malefică a inelului puterii absolute, vârfurile aşa-ziselor elite româneşti pactizează cu întunericul şi ne sacrifică vieţile pentru a gusta, aici şi acum, dintr-un fel de pseudorai al desfrâului, imposturii şi ipocriziei.
Cine este Gollum de România? Înainte de toate, Gollum este politicianul, această fiinţă chinuită de o foame neostoită după bani nemunciţi şi putere discreţionară asupra semenilor, un Gollum pe care Inelul inelelor îl face să fie prizonierul unei nebunii, nebunia întâiului chip al diavolului, minciuna absolută. Gollum politicianul ne vorbeşte, minţindu-ne, despre egalitate şi echitate, în vreme ce îşi promovează neamurile prin structurile guvernului sau pentru candidaturi la scaunul de europarlamentar. Gollum politicianul declamă despre dorinţa lui de a ne ocroti fărâma de pâine pe care abia o mai punem pe masă, dar în taină pactizează cu baronii şi oligarhii junglei economiei naţionale, aceşti orci flămânzi şi nesătui care îşi împart prada smulsă din avuţia ţării cu Gollumii grotei politicii româneşti. În mintea nebună a lui Gollum politicianul, sângele familiei lui este mai presus de sângele familiei noastre, rudele lui merită orice sacrificiu, iar noi, ceilalţi, nu reprezentăm decât nişte biete umbre rânduite să slujească gloriei şi bunăstării lui Gollum, conducătorul netrebnic al cetăţii noastre.
Gollum murdăreşte şi izvorul altă dată limpede al intelectualităţii. Îl vedem pe Gollum mânuitorul de condei cum îşi vinde sufletul Inelului inelelor, însetat fiind de faimă nemeritată, de doctorate şi titluri academice care, precum hârtia poleită, strălucesc în ochii lumii, fără însă a fi de folos acestei lumi sau lui Dumnezeu. Universităţile noastre sunt pline de Gollumi ai condeiului, impostura stăpâneşte mediul academic, Gollum şi-a făcut fabrică de doctorate şi îşi clădeşte bunăstarea spunând ipocrit că este posesorul înţelepciunii. Un duh luciferic bântuie inte-lectualitatea românească. Intelectualul român renunţă să mai lupte cu întunericul care cuprinde sufletele semenilor săi şi se lasă ispitit de Inel, crezând că a atins înţelepciunea absolută, căzând în impostură şi lichelism. Condeiul lui Gollum intelectualul nu mai răspândeşte lumină, ci doar o falsă înţelepciune care slujeşte întunericului.
Însă cel mai rău dintre Gollumi este Gollum pervertitorul spiritualităţii neamului. Acesta încearcă neobosit să ia chip de lumină, mărturisind în vorbă lumina, răspândind prin fapte întunericul. Gollum îmbrăţişează astfel răzvrătirea faţă de Dumnezeu, chipul cel mai hâd al îngerului căzut. O răzvrătire subtilă, insesizabilă pentru mulţi dintre noi, căci acest Gollum aproape că s-a contopit cu Inelul inelelor. Gollum pervertitorul nu se hrăneşte cu avuţia ţării şi nici nu sfărâmă înţelepciunea poporului. Hrana lui sunt sufletele noastre şi, de aceea, acest Gollum este mai rău decât toţi ceilalţi.
Într-o atmosferă de sfârşit de lume, mânaţi spre moarte sufletească de Gollumi, românii noştri îşi risipesc sufletul şi viaţa, înlănţuiţi tot mai mult în sclavie, lipsiţi de iubire faţă de semeni şi nepăsători la poruncile dumnezeieşti, bântuind într-o Românie cuprinsă de întuneric, România lui Gollum...